Primăria Capitalei propune un nou regulament de efectuare a tratamentelor împotriva căpușelor și a șobolanilor
Primăria Municipiului București propune un nou regulament de efectuare a tratamentelor împotriva căpușelor în zonele cu vegetație, precum parcurile sau locurile de joacă, dar și pentru activitățile de deratizare și dezinfecție, potrivit proiectului supus dezbaterii publice pe site-ul Municipalității.
Prevederile regulamentului urmează să fie aplicate în București, Chiajna și Snagov, membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Deratizare, Dezinsecție, Dezinfecție București (ADIDDDB).
Conform raportului de specialitate, un alt element de noutate adus de proiect este actualizarea definiției pentru activitatea de dezinsecție, care va include și metode ecologice sau hibride, nu doar chimice.
Totodată, pentru tratamentele de dezinsecție împotriva țânțarilor adulți și țânțarilor larvă, este prevăzut un standard de performanță de 4-7 treceri pe lună, în funcție de condițiile specifice, având în vedere că temperaturile și umiditatea ridicate favorizează proliferarea și dezvoltarea rapidă a populațiilor de țânțari.
Se introduce obligația de a efectua minimum un tratament de deratizare pe an în căminele și canalele rețelelor tehnico-edilitare (apa, canalizare, termoficare, fibră optică), pentru a combate focarele din subteran. Contravaloarea tratamentelor executate la 'rețele tehnico-edilitare' va fi suportată de către operatorul rețelei respective.
'Primăria Municipiului București, prin serviciul de specialitate, a solicitat să fie introduse în regulament condiții complexe de conformitate a prestațiilor operatorului în baza raportului de monitorizare cantitativă și calitativă a serviciului prestat și a indicatorilor de performanță întocmiți de ADIDDDB și a raportului intermediar/final de activitate lunară întocmite de operatorul regional', se arată în document.
De asemenea, operatorii care prestează activitatea de deratizare, dezinsecție, dezinfecție au obligația să îmbunătățească permanent metodologiile de lucru, în special în cazul în care anumite produse biocide nu mai sunt avizate sau sunt retrase de pe piață, astfel încât să fie asigurată protecția mediului și a sănătății publice.
Conform proiectului, pentru dezinsecție se vor aplica minimum trei tratamente pe an și ori de câte ori este nevoie în spațiile comune închise ale clădirilor din domeniul public și privat al unității administrativ-teritoriale și ale imobilelor de tip condominiu aparținând asociațiilor de proprietari/locatari (subsol, spații tehnice și alte asemenea spații).
În vederea deratizării, se vor aplica cel puțin trei tratamente pe an în spațiile deschise din domeniul public și privat al unității administrativ-teritoriale. În spațiile comune închise ale clădirilor din domeniul public și privat al localității și ale imobilelor de tip condominiu se va aplica cel puțin un tratament pe semestru sau ori de câte ori este nevoie pentru stingerea unui focar.
Dezinfecția se execută trimestrial și ori de câte ori este nevoie.
Toate produsele folosite pentru deratizare, dezinsecție și dezinfecție trebuie să fie avizate de către Comisia Națională pentru Produse Biocide.
Conform referatului de aprobare, proiectul a fost elaborat în contextul abrogării Ordinului A.N.R.S.C. nr. 82/2015, care a fost înlocuit cu Ordinul A.N.R.S.C. nr. 97/2025. Potrivit art. 118, consiliile locale, Consiliul General al Municipiului București și asociațiile de dezvoltare intercomunitară trebuie să elaboreze și să aprobe regulamentul propriu al serviciului de salubrizare, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a regulamentului-cadru. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Festivalul Internațional de Jazz “Johnny Răducanu”/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gorj: Valoarea proiectelor implementate prin PNRR este de aproape 120 de milioane de lei
Șase proiecte în valoare de aproximativ 120 de milioane de lei au fost finalizate în județul Gorj prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea vizând investiții în sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și educație, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ), Cosmin Popescu. Po
Danemarca: Bărbații de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamente de fertilitate
În Danemarca, bărbații cu vârste de peste 55 de ani nu vor mai avea acces la tratamentele de fertilitate din sectorul medical public, a anunțat marți organizația regiunilor daneze, care gestionează structurile publice de sănătate din această țară, informează AFP. 'Noua reglementare înseamnă că, de acum înainte, bărbații vor trebui &
Primăria Constanța informează că, la finalul PNRR, municipalitatea a absorbit 239 milioane de euro
Primăria Constanța a informat, marți, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 239 milioane de euro, cea mai mare sumă fiind investită într-o nouă centrală termoelectrică (CET). ''Valoarea totală a investițiilor prezentate depășește suma de 1,2 miliarde de lei, echivalentul a
Botoșani: O porțiune din DN 29D s-a surpat la mai puțin de trei ani de la modernizarea drumului
O porțiune din drumul național DN 29D, care face legătura între municipiul Botoșani și Vama Stânca, s-a surpat pe fondul unor alunecări de teren. Surparea are loc în zona unui viaduct construit pe raza localității Drislea din comuna Trușești și s-a produs la mai puțin de trei ani de la reabilitarea și modernizarea drumului re
Ciucu: Au fost inițiate procedurile de selecție pentru patru directori de teatre
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că au fost inițiate procedurile de selecție pentru ocuparea posturilor de manager la patru instituții de cultură din București: Teatrul de Animație ''Țăndărică'', Teatrul ''Ion Creangă'', Opera Comică pentru Copii și Teatrul ''Excelsior''. Edil
Olguța Vasilescu: Toate investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen
Investițiile atrase prin PNRR în Craiova au fost finalizate la termen, proiectele de dezvoltare în cartiere, școli și spitale, transport public și infrastructură ridicându-se la aproximativ 80 de milioane de euro, a anunțat, marți, primarul Lia Olguța Vasilescu. ''PNRR a însemnat pentru Craiova investiții de apr
Bihor: Stadiul lucrărilor pe lotul Chiribiș-Biharia al autostrăzii A3 a depășit 70%; progres de șase procente în ultima lună
Lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3), în lungime de 28,5 kilometri, au ajuns la un stadiu fizic de 71%, înregistrând un progres de șase puncte procentuale în luna august, a informat marți, într-un comunicat, Compania Națională de Investiții Rutiere. Potrivit sursei citate, const
Constanța: 57 de localități beneficiază de un sistem unitar de gestionare a deșeurilor; valoarea proiectului - 190 de milioane de lei
Județul Constanța are un sistem unitar de gestionare a deșeurilor, printr-un proiect cu fonduri europene în valoare de aproape 190 de milioane de lei, 57 de unități administrativ-teritoriale putând beneficia, începând cu 1 septembrie, de servicii moderne de colectare, transport, transfer, sortare, tratare și depozitare.
Tronsonul I Cluj Napoca - Florești al centurii metropolitane, finalizat; investiție de 23 de milioane de euro din fonduri europene
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a inaugurat, marți, tronsonul I Cluj Napoca - Florești al centurii metropolitane, realizat printr-o investiție de 23 de milioane de euro din fonduri europene. Emil Boc a explicat că, prin benzile dedicate pe acest traseu pentru autobuze, timpul de parcurgere este redus de la 23 la doar opt minute.
Ciucu: Am lansat astăzi licitația pentru achiziționarea a 100 de troleibuze articulate
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că a fost lansată licitația pentru achiziționarea a 100 de troleibuze articulate. Valoarea estimată a contractului este de 492.787.450 lei fără TVA, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 5 octombrie,
Sector 3: Încep înscrierile pentru concursul prin care asociațiile de proprietari pot obține bani de investiții
Primăria Sectorului 3 anunță că încep înscrierile pentru concursul 'Gospodarii Sectorului 3', prin care asociațiile de proprietari pot obține 500.000 de lei pentru investiții în bloc. Dacă asociația de proprietari din care cei interesați de concurs fac parte are grijă de grădina blocului, curățenie și spațiile comune, se poate î
Arad: Numărul biletelor de tramvai și autobuz vândute s-a dublat după ieftinirea la 1 leu
Numărul biletelor de tramvai și autobuz vândute în municipiul Arad s-a dublat, în luna august, față de luna anterioară, pe fondul ieftinirii tarifului de călătorie la 1 leu, iar administrația locală concluzionează că această măsură și-a atins scopul și îi determină pe tot mai mulți localnici să folosească transportul public. Pot
Primăria Sectorului 6 a inaugurat un nou tronson din Parcul Liniei, între strada Moinești și Lujerului (GALERIE FOTO)
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moinești și Lujerului, de aproximativ 1,2 kilometri, unde au fost amenajate zone de sport și mișcare, locuri de joacă pentru copii, pistă de biciclete, pajiști și o micro-pădure urbană.
Stimulentul financiar pentru nou-născuți, diminuat la 2.000 de lei; au fost restrânse categoriile de beneficiari
Stimulentul financiar pentru nou-născuți va fi redus de la 2.500 la 2.000 de lei, conform unei hotărâri aprobate, vineri, de Consiliului General al Capitalei, cu 29 de voturi ''pentru'' și 4 ''împotrivă''. Drepturile stabilite în baza HCGMB 209/2017, născute anterior intrării în vigoare a
Acordarea voucherului pentru femei gravide, abrogată de CGMB
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, vineri, cu 29 de voturi ''pentru'' și 4 ''împotrivă'', o hotărâre prin care a fost abrogată acordarea stimulentului financiar pentru femeile gravide din București. Opțiunile au fost exprimate prin vot secret. Voucherul Materna era destinat













