Olt: Zeci de sportivi și antrenori care au obținut medalii în anul precedent, premiați la Gala Excelenței în Sport (GALERIE FOTO)
Zeci de sportivi din județul Olt care anul trecut au urcat pe podiumul unor competiții naționale și internaționale, cât și antrenorii lor, au fost premiați marți, de Consiliul Județean (CJ) Olt, la Gala Excelenței în Sport.

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES
Cel mai mare premiu, de 3.000 de lei, a fost acordat campioanei balcanice la tenis de masă, categoria U 11, Bianca Toma, în același timp campioană națională la categoria U 15.
Premierea sportivilor într-o manifestare de gală urmărește să inspire noi generații spre performanță și să apropie copii de sport, a declarat inițiatorul manifestării, președintele CJ Olt, Marius Oprescu.

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES
''Ne propunem ca de fiecare dată, atât cu Gala Sportivilor, dar și cu Gala Excelenței în Educație, să inspirăm generațiile viitoare și copii care, văzând cum ajung acești copii pe podium și sunt felicitați și premiați, să-și dorească să facă și ei performanță. Noi sperăm ca prin aceste evenimente să aducem copiii alături de sport, pentru că sportul înseamnă sănătate'', a spus Marius Oprescu.
La Gala Excelenței în Sport au fost premiați 67 de sportivi și antrenori din sporturi precum tenis de masă, atletism, box, lupte greco-romane, judo, taekwondo, legitimați la cluburi din Slatina și Caracal.
Campionă națională la tenis de masă, la categoria Under 15, Bianca Toma, a declarat că își propune să urce pe podium la campionatele europene și pentru aceasta se pregătește alături de mama sa Angelica Toma, care îi este și antrenoare și la rându-i a fost sportivă de performanță.

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES
''Înseamnă foarte mult pentru mine aceste premieri și susțineri și urmează campionatele europene Under-13 și Under-15, unde îmi propun să iau o medalie la campionatele europene, de aur dacă se poate, dar voi munci foarte mult. Competitoarele sunt din toate țările europene, din Ungaria și din Croația sunt mai multe fete care sunt bune și pot să concurez cu ele. Voi rămâne la Slatina cât mai mult timp și cât voi fi susținută, rămân aici pentru că atâta timp cât sunt bine aici, rămân aici'', a afirmat Bianca Toma.
Un alt tânăr sportiv cu performanțe la tenis de masă, Mircea Chiriță, a spus că pentru a se menține în formă participă la câte două antrenamente zilnic, totalizând peste patru ore, iar atunci când reușește să aibă timp liber, se odihnește.

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES
''Am fost premiat pentru performanțele de anul trecut toate la tenis de masă, la campionatele naționale, respectiv primul loc la dublu, locul al doilea la individual și la echipe, locul al treilea la Cupa României. (...) Performanța în general necesită foarte multă muncă, determinare, sprijin, mai ales din partea familiei, mai ales atunci când nu sunt lângă tine. Necesită un sprijin foarte mare din partea lor, financiar și moral. Fac două antrenamente pe zi, în jur de patru ore, patru ore și jumătate, cam așa'', a declarat, pentru AGERPRES, Mircea Chiriță, unul dintre laureați, care anul trecut a fost campion național la dublu, la tenis de masă.
Antrenoarea de box Luminița Turcin, care pregătește la Slatina atât fete cât și băieți care ajung pe podiumurile unor competiții naționale și internaționale de box, a vorbit de rezultatele a doi dintre sportivii pe care îi antrenează și care au fost premiați marți.

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES
''Copiii noștri cei mai buni nu sunt astăzi aici, pentru că sunt sportivi de lot, sunt componenți ai lotului național. Îl avem pe Tudoroiu Arun, care este multiplu campion național, este senior, și acum este plecat la o competiție în Macedonia. Și mai avem și o sportivă, Militaru Andreea, care de asemenea este componentă a lotului național, este junioară, în această perioadă se află în Italia, la un turneu de pregătire, unde se vor face la sfârșit și meciuri de verificare. Se pregătesc pentru campionatele europene ce vor urma anul acesta'', a arătat Luminița Turcin.
La Caracal sunt pregătiți de antrenoarea Mirela Vanea atleți de performanță, unul dintre aceștia, Alexandru Șerban, obținând anul trecut locul întâi la Campionatele naționale de atletism, la 2.000 metri obstacole.
''În fiecare an, sportivii pe care-i antrenez urcă pe podium la campionatele naționale. Astăzi au fost premiați din cadrul secției de atletism a Clubului Sportiv Școlar Caracal, Alexandru Șerban, care este dublu campion al României la 3.000 de metri obstacole la campionatele naționale de U18 și campionatele naționale școlare și a obținut medalia de bronz la 3.000 de metri obstacole la categoria de U20. A mai fost premiată și Sofia Kamen, care anul trecut a reușit să urce pe cea de-a treia treaptă la proba de 1500 de metri. Copiii vin să practice atletismul în primul și în primul rând fiindcă văd rezultatele colegilor de la școală, fiindcă vor să facă mișcare și aș sublinia aici și implicarea părinților. În primul rând ajung la atletism fiindcă îi văd pe ceilalți colegi că au obținut medalii, au mers la competiții. Apoi vin, se antrenează de plăcere și cei mai buni își doresc să facă performanță. În fiecare an reușim să urcăm pe podium la campionatele naționale de copii și de juniori'', a explicat, pentru AGERPRES, antrenoarea Mirela Vanea. AGERPRES / (A - redactor: Cristina Matei, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6
Arad: Festival de toamnă pentru florarii din Curtici, care în trecut cultivau roșii
Administrația locală din Curtici organizează, în perioada 24 - 25 octombrie, un festival de toamnă la care vor fi celebrați florarii locali, mulți dintre aceștia fiind în trecut cultivatori de roșii în sere și solarii, dar care s-au reprofilat. Festivalului Florilor de Toamnă va fi organizat în centrul orașului și are c
Titan Pumpkin Fest, cu cinci tone de dovleci, muzică și jocuri de Halloween, la sfârșitul acestei săptămâni
Cea de-a IV-a ediție a Titan Pumpkin Fest va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan, în zona scenei și la Calul Titanilor. De la sculptatul și decoratul dovlecilor, la pictură, creații handmade, delicii culinare și experiențe interactive, festivalul propune trei zile în care atmosfera de toamnă și spiritul Hal
Vaslui: Primarul de Poienești, Nelu Caragață (PSD) - fără mandat după o condamnare pentru fapte de corupție
Prefectul județului Vaslui a semnat, joi, ordinul de încetare a mandatului pentru primarul social-democrat al comunei Poienești, Nelu Caragață, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 'Am semnat Ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului









