Maramureș: Sistem de energie solară pentru reducerea costurilor pe aeroportul local
Aeroportul Internațional Maramureș (AIM) va avea propriul sistem energie electrică din surse regenerabile pentru autoconsum rezultat din energia solară, care ar putea fi montat în vecinătatea noului terminal de pasageri, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea.
'Investiția preconizată ar putea acoperi o mare parte din necesarul de energie electrică necesar aeroportului indiferent de anotimp. O creștere semnificativă a energiei electrice a fost observată pe durata sezonului de vară și iarnă, iar investiția preconizată ar putea acoperi tocmai cele două sezoane de mare consum. Ne dorim ca toate capacitățile aeroportului să fie beneficieze de acest sprijin mai ales că în curând vom oferi spre exploatare un nou terminal de pasageri' a spus Gabriel Zetea.
Conform acestuia, proiectul urmează a fi depus spre finanțare la Fondul de Modernizare, iar valoarea investiției a fost estimată la aproape 22 milioane lei.
De asemenea, directorul de dezvoltare al AIM, Ionuț Caraba a precizat pentru AGERPRES că viitoarea investiție ar putea reduce mult din cheltuielile actuale cu energia electrică.
'Nouă aerogară, mult mai generoasă ca și spațiu va însemna cheltuieli mult mai mari pe partea de energie electrică, însă, luând în calcul toate elementele de consum din aeroport, inclusiv cele actuale, investiția viitoare ar putea echilibra viguros aceste cheltuieli(...)Zona de amplasare a investiției e acceptabilă și îndeplinește toate condițiile tehnice' a spus Ionuț Caraba.
Noul terminal de pasageri urmează a fi dat în exploatare cel mai probabil în luna iunie, iar până la momentul respectiv toate îmbarcările și sosirile pasagerilor de pe rutele interne și externe sunt asigurate de vechea aerogară care a fost construită în anul 1994 ca și prelungire a primei aerogări.
AIM deservește curse interne, externe, medicale, charter și business, inclusiv pentru elicoptere. AGERPRES/(A-redactor: Leontin Cupar, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Primăria din Băile Olănești anunță că redeschide în weekend bazinul cu apă sulfuroasă
Bazinul cu apă sulfuroasă din stațiunea Băile Olănești se redeschide în acest weekend, anunță administrația publică locală, care precizează că turiștii și localnicii se vor putea bucura de proprietățile terapeutice ale acestuia până la sfârșitul sezonului estival, la tarife care nu au fost majorate față de anii trecuți. Primarul localității,
Ministrul Irineu Darău: 2027 ar putea fi anul relansării economice
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că speră ca anul viitor să marcheze relansarea economiei românești, apreciind că măsurile de reechilibrare bugetară adoptate în ultima perioadă încep să producă efecte. Acesta a afirmat, în cadrul
Irineu Darău: România are nevoie de o abordare unitară a digitalizării și de mai mulți specialiști în securitate cibernetică
România are nevoie de o abordare unitară a procesului de digitalizare, de investiții în securitatea cibernetică și de mai mulți specialiști în domeniu, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău. Ministrul interimar a afirmat că digitalizarea evo
Lucrări de înlocuire a pavajului pe esplanada de la Piața Universității; PMB analizează varianta plantării de copaci
Primăria Capitalei anunță lucrări de înlocuire a pavajului pe esplanada de la Piața Universității. De asemenea, potrivit primarului general Ciprian Ciucu, este analizată posibilitatea amenajării unor zone umbrite. 'Esplanada de la Piața Universtății era praf! Dalele erau sparte și fisurate, desprinse și aveau denivelări. Un adevărat pe
Prahova: Trafic reluat pe DJ 101R, la ieșirea din Câmpina spre DN 1, după reabilitarea drumului afectat de o alunecare
Traficul rutier a fost reluat, vineri, pe drumul județean DJ 101R, la ieșirea din municipiul Câmpina spre drumul național DN 1, după efectuarea lucrărilor de reabilitare a drumului afectat de o alunecare de teren produsă în cursul lunii ianuarie.
Prefectul Capitalei a cerut Administrației Străzilor ca toaletele din pasajul de la Universitate să fie redeschise săptămâna viitoare
Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a solicitat directorului Administrației Străzilor București ca toaletele din pasajul pietonal de la Piața Universității, ce au fost închise din cauza unor defecțiuni repetate ale sistemului de evacuare, să fie reparate, curățate și redeschise săptămâna viitoare. 'Toaletele publice din pasajul pietonal de la P
Ialomița: Lucrările la noul pod de la Țăndărei avansează; terenul a fost pregătit pentru foraje
Lucrările la noul pod peste râul Ialomița din municipiul Țăndărei avansează conform graficului, fiind finalizată îndiguirea albiei râului și pregătit terenul pentru începerea forajelor, etapă esențială pentru realizarea infrastructurii de rezistență a viitoarei construcții, a anunțat, vineri, președintele Consiliului Județean (CJ) Ialomița, Ma
Primarul Brașovului: Suntem foarte aproape să recuperăm Cerbul Carpatin; ICCJ ne-a dat dreptate
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis recursul Primăriei Brașov, astfel că municipalitatea este foarte aproape să recupereze clădirea în care a funcționat, până în urmă cu câțiva ani, celebrul restaurant Cerbul Carpatin, a anunțat, vineri, primarul George Scripcaru. Imobilul este monument istoric, par
Ciucu anunță că va fi elaborată o nouă strategie culturală a Capitalei; o platformă va facilita dialogul cu sectorul cultural și cu publicul
Primarul general Ciprian Ciucu anunță că va fi elaborată o nouă strategie culturală a Capitalei și că va fi dezvoltată o platformă online care va facilita dialogul cu sectorul cultural și cu publicul. Demersul vine în contextul în care, în acest an, expiră strategia culturală veche. Aceasta a fost valabilă zece ani,
Sector 6: Ajutoare sociale pentru oamenii cu domiciliul în imobilul afectat de avaria produsă de explozia de la CET Vest
Consiliul Local Sector 6 a aprobat vineri un proiect de hotărâre prin care se vor acorda ajutoare sociale pentru persoanele afectate de întreruperea alimentării cu energie electrică la imobilul situat pe bulevardul Timișoara nr. 106, ca urmare a avariilor produse în urma exploziei de la CET București Vest. Potrivit actului no
Petiție pentru transformarea fostului Ștrand Titan în parc public
O petiție care vizează transformarea fostului Ștrand Titan (Cara) într-un parc public ''modern și sustenabil'' a strâns aproximativ 500 de semnături în decurs de două zile. Inițiativa aparține unui grup de cetățeni din Sectorul 3 și Asociației pentru Cetățenie Culturală ARCA, dar a primit susținere și din part
Maramureș: Au demarat lucrările la Parcul de Specializare Inteligentă Șomcuta Mare; alte patru parcuri, în stadii avansate
Lucrările la Parcul de Specializare Inteligentă situat la marginea orașului Șomcuta Mare au fost demarate de către constructor, urmând ca domeniul să fie funcțional din toamnă, a declarat vineri, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea. ''Acesta va fi cel de-al doilea parc industrial aflat
Arad: Transportul public local în Pecica va fi lansat în toamnă; autobuzele electrice comandate au sosit
Transportul public local în orașul Pecica va fi lansat în toamnă, printr-un proiect de peste cinci milioane de euro, în cadrul căruia sunt în curs de amenajare 24 de stații moderne și au fost cumpărate două autobuze electrice cu 93 de locuri. Primarul orașului, Petru Antal, a declarat joi, pentru AGERPRES, că cele două
Vaslui: Șefa de promoție de la Liceul Tehnologic 'Nicolae Iorga', angajată temporar consilier al primarului orașului Negrești
O elevă care a absolvit Liceul Tehnologic 'Nicolae Iorga' Negrești ca șefă de promoție, cu media 10 în toți cei patru ani de studiu, a fost angajată temporar pe postul de consilier personal al primarului orașului Negrești. Edilul Petru Cristinel Rusu a precizat că a semnat decizia de numire a Arianei Postoi în funcția de consilier personal,
Covasna: Majoritatea proiectelor PNRR din Sfântu Gheorghe - finalizate în termen, afirmă primarul Antal Arpad
Majoritatea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în municipiul Sfântu Gheorghe vor fi finalizate în termen, investițiile din educație, mobilitate și eficiență energetică aflându-se într-un stadiu avansat de implementare, afirmă primarul Antal Arpad. Potrivit acestuia, municipiul Sfântu











