Bistrița-Năsăud: Autoritățile cer intervenția Ministerului Mediului, după cazul femeii omorâte de urs la Bichigiu
Comitetul local pentru situații de urgență al comunei Telciu din județul Bistrița-Năsăud cere Ministerului Mediului emiterea unui ordin prin care să se permită extracția unui exemplar de urs, după cazul femeii de 53 de ani ucise de un astfel de animal săptămâna trecută, în satul Bichigiu.
Luni, la Telciu s-au deplasat prefectul județului, Stelian Dolha, și șeful Direcției Județene de Mediu, Sever Roman, pentru a evalua situația existentă și a face demersuri în vederea urgentării solicitării privind recoltarea ursului.
Prefectul a declarat, pentru AGERPRES, că medicul veterinar care s-a ocupat de cazul bovinei moarte găsite lângă corpul femeii a confirmat că este vorba despre atacul unui urs, documentul emis de acesta urmând a fi comunicat și Ministerului Mediului.
''Trimitem dosarul către Ministerul Mediului. În sfârșit, avem niște rezultate medicale, avem rezultatul necropsiei, care ne spune că e urs, stabilit de medicul veterinar'', a spus prefectul, care a menționat că este nevoie de această procedură pentru extracția exemplarului de urs, având în vedere că este vorba despre o specie protejată și că atacul s-a produs în extravilanul localității Bichigiu.
Dolha a adăugat că, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile locale, pe fondul de vânătoare de la Bichigiu au fost observați la evaluarea din această primăvară în jur de 30 de urși, cu cinci mai mulți decât anul trecut, în timp ce efectivul optim ar fi de șase exemplare.
Șeful Direcției Județene de Mediu, Sever Roman, a precizat că luni a fost înregistrată o altă reclamație de la Bichigiu legată de atacul unui animal sălbatic, de data aceasta asupra unei oi, incident care s-ar fi produs în cursul dimineții.
O femeie de 53 de ani din Bichigiu, județul Bistrița-Năsăud, a fost găsită decedată, vineri, pe raza localității, autoritățile suspectând că aceasta a fost atacată de un urs.
Lângă femeie a fost găsită și o bovină moartă, de asemenea cu urme de atac al unui animal sălbatic.
Femeia, care îngrijea de gospodăria aflată într-o zonă greu accesibilă, a fost găsită fără viață, după ce familia a sesizat că aceasta nu mai răspundea la telefon de aproape 24 de ore.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și au dispus necropsia, pentru a se stabili cu exactitate cauza morții. AGERPRES/(A, AS - redactor: Tina Dumitrescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Stelian Dolha / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Sector 1: Peste 700 de amenzi de circa 760.000 de lei, aplicate anul acesta pentru terenuri neîngrijite
Peste 700 de amenzi de circa 760.000 de lei au fost aplicate anul acesta, până la sfârșitul lunii iulie, pentru terenuri neîngrijite, a anunțat primarul Sectorului 1, George Tuță. 'În 2024 au fost aplicate 87 de sancțiuni pentru terenuri neîngrijite. În 2025, 578 de sancțiuni. Iar în 2026, doar p&a
Primăria Sectorului 1: Festivalul 'Parfum de livadă', în weekend în Piața Matache
Festivalul de vară 'Parfum de Livadă', un eveniment dedicat fructelor românești de sezon și producătorilor locali, în programul căruia se regăsesc ateliere pentru copii și un film proiectat sub cerul liber, are loc, în acest weekend, în Piața Matache. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis vi
Ciprian Ciucu: Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova afectat de explozie durează circa 50 de zile
Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova, afectat de explozie, vor dura aproximativ 50 de zile, a anunțat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. ''Până în momentul de față s-au realizat branșamentele de apă, energie electrică și internet și s-au semnat contractele cu furnizorii necesare organizări
Covasna: Iluminatul public și arhitectural, reduse pe timpul nopții la Sfântu Gheorghe pentru economisirea energiei
Iluminatul public și cel arhitectural vor fi reduse pe timpul nopții în municipiul Sfântu Gheorghe, în contextul eforturilor de eficientizare a utilizării resurselor energetice, a anunțat, vineri, administrația locală. Potrivit reprezentanților instituției, iluminatul arhitectural al clădirii Primăriei va fi oprit în ti
Declararea stării de perturbare gravă a serviciului public de transport local, la 52 de zile de la oprirea transportului în Alba Iulia
Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, vineri, o hotărâre privind declararea stării de perturbare gravă a serviciului public de transport local de călători pe raza municipiului Alba Iulia și aprobarea atribuirii directe ca măsură de urgență a contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local. Hotărârea a fos
Tulcea: Primăria redă în folosință pontonul de acostare avariat după eșuarea unei nave maritime
Primăria municipiului Tulcea, prin societatea din subordine Transport Public SA, va reda în folosință, în următoarele zile, pontonul de acostare și pasarela care au fost afectate în urmă cu două luni de eșuarea navei MV Prince Zafer, aflate sub pavilion Comore, pe malul nordic al brațului Tulcea al Dunării, în suburbia Tudor Vladimirescu.
Primăria Municipiului București împlinește 162 de ani - 'o istorie dedicată oamenilor'
Primăria Municipiului București împlinește, vineri, 162 de ani, 'o istorie dedicată oamenilor', de la cel dintâi primar al Capitalei, Barbu Vlădoianu, până la cel actual, Ciprian Ciucu, orașul cunoscând schimbări, perioade de dezvoltare, dar și provocări, a transmis PMB. '162 de ani! Atât împlinește astăzi Primăr
Sector 1: Regulamentul taxei de salubrizare a fost pus în transparență decizională
Primăria Sectorului 1 a publicat în transparență decizională proiectul de regulament privind instituirea și administrarea taxei de salubrizare pentru utilizatorii casnici, în conformitate cu Legea nr. 52/2003. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis vineri, regulamentul urmează să intre în vigoare pe 1 ianuarie 2027, după a
PMB: Malurile Dâmboviței, curățate de voluntari, ADP și asociația de mediu Act for Tomorrow
Malurile Dâmboviței au fost curățate de voluntari, angajați de la ADP București și asociația de mediu Act for Tomorrow. 'Curățăm malurile Dâmboviței, alături de asociația de mediu Act for Tomorrow. Ieri, voluntarii au scos buruienile, au strâns gunoaiele, iar colegii de la ADP București au ridicat sacii plini. 60 cu totul
Primarul Capitalei: STB a făcut ceea ce era corect, a cerut insolvența în instanță
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, consideră că 'STB a făcut ceea ce era corect' solicitând joi instanței insolvența. 'Sunt câteva cifre izbitoare, care vorbesc de la sine, de ce acest pas, care va duce la salvarea companiei, este necesar. Transportul în comun, doar transportul în comun de suprafa
Timiș/Colterm are în stoc 10.000 de tone de cărbune, asigurând o bună parte din consum în sezonul rece
Compania de termoficare Colterm a municipiului Timișoara are deja 10.000 de tone de cărbune în stoc, iar în lunile septembrie și octombrie vor fi aduse noi cantități de cărbune în depozitele CET Sud, ceea ce înseamnă că o bună parte din cantitatea de combustibil necesară în sezonul rece este asigurată, a declarat, joi, pentru AGERPRES
Neamț: Apa potabilă - interzisă pentru udarea gazonului, umplerea piscinelor sau spălarea curților/mașinilor
Prefectura Neamț anunță, joi, măsuri luate în contextul caniculei, printre care interzicerea utilizării apei potabile pentru udarea gazonului, umplerea piscinelor sau spălarea curților și mașinilor. 'Instituția Prefectului - Județul Neamț informează că, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Neamț, (...) au fost adopta
Arad: Producția de energie electrică a CET crește de trei ori după retehnologizare
Arad, 6 aug /Agerpres/ - Lucrările de retehnologizare a CET Hidrocarburi Arad, proiect estimat la 100 de milioane de euro, au ajuns la un grad de execuție de 95%, iar până la finalul lunii octombrie se va lansa producția de energie electrică, ce va fi de trei ori mai mare decât înainte de realizarea investițiilor în echipamente moderne.
Bistrița-Năsăud: Lucrările de restaurare a Cetății medievale Bistrița, finanțate prin PNRR, au fost finalizate
Primăria municipiului Bistrița a anunțat, joi, finalizarea lucrărilor la obiectivul socio-cultural 'Cetatea Medievală Bistrița' din cadrul Rutei Cetăților, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit informațiilor publicate pe pagina de socializare a primăriei, proiectul a presupus restaurarea și punerea în v
Sector 1: Piețe agroalimentare mai moderne și mai multe piețe volante în Sectorul 1
Piețele agroalimentare din Sectorul 1 vor avea o direcție clară de dezvoltare în următorii ani, printr-o strategie care urmărește modernizarea spațiilor și extinderea piețelor volante, după ce Consiliul Local a adoptat în ședința de miercuri un proiect de hotărâre în acest sens. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sect










