Neamț: Finanțare de 26 de milioane de lei pentru un corp de clădire nou la SJU Piatra-Neamț, anunță președintele CJ
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a anunțat că a semnat, vineri, un proiect în valoare de 26 de milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii medicale destinate pacienților critici politraumă din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț.
Investiția este finanțată prin Programul Sănătate - Fondul European de Dezvoltare Regională și are ca obiectiv îmbunătățirea calității actului medical și reducerea morbidității și mortalității asociate traumatismelor severe.
'Am spus de la început că sănătatea este prioritatea mea numărul unu. Construim un nou spital județean, dar este obligatoriu să investim, în continuare, și în actualul Spital Județean de Urgență Piatra-Neamț. Nevoile medicale ale județului sunt mari, iar noul spital nu va putea acoperi singur toate aceste nevoi. De aceea, trebuie să dezvoltăm infrastructura medicală existentă, să o dotăm și să o pregătim pentru cazurile grave, pentru situațiile în care intervenția rapidă poate face diferența dintre viață și moarte', a declarat, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, președintele CJ Neamț.
Investiția vizează extinderea infrastructurii medicale prin realizarea unui corp nou de clădire, interconectat cu actuala Unitate de Primiri Urgențe, precum și dotarea acestuia cu echipamente medicale performante, adaptate tratamentului pacienților critici.
Perioada de implementare a proiectului este de 26 de luni de la data semnării contractului de finanțare.
În paralel, președintele CJ Neamț a semnat, la sfârșitul săptămânii trecute, contractul de finanțare pentru construcția și dotarea unui nou Spital Județean de Urgență la Piatra-Neamț.
Investiția are o valoare de 1,68 miliarde de lei iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești.. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriel Apetrii, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Comuna Sânmartin are o nouă bază sportivă; investiție de peste 7,6 milioane de lei
Primăria comunei Sânmartin a inaugurat sâmbătă noua bază sportivă realizată prin Compania Națională de Investiții (CNI), o investiție de peste 7,6 milioane de lei, concepută ca un centru modern pentru activități sportive și comunitare. Evenimentul a avut loc în cadrul Cupei Lotus 2026, competiție juvenilă de fotbal desfășurat
Galați: Structura blocului lovit de dronă nu a fost afectată; locatarii se pot întoarce în apartamente
Structura de rezistență a blocului de pe strada Brăilei din Galați nu a fost afectată în urma incidentului provocat de impactul unei drone, au stabilit specialiștii instituțiilor abilitate. Instituția Prefectului Galați a anunțat că locatarii se pot întoarce în siguranță în locuințe, cu excepția familiei din apartamentul lovit direct.
Olt/ Primarul De Mezzo, criticat pentru condusul unei motociclete fără permis, susține că vehiculul e de 125 cmc
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, criticat pe rețele de socializare și în presa locală pentru că ar fi condus în oraș, la deschiderea sezonului moto, o motocicletă fără a avea permis corespunzător, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că a condus un vehicul de 125 de centimetri cubi, pentru care nu e necesar permis de categorie A.
Sector 6: Încep lucrările la Parcul Lacul Morii
Șantierul pentru lucrările la Parcul Lacul Morii din Sectorul 6 a fost deschis vineri, acestea urmând să fie încheiate la finele anului viitor. Reprezentanții Primăriei Sectorului 6 au scris pe
Iași: Consiliul Județean a achiziționat încă 26 de microbuze electrice pentru elevi cu finanțare PNRR
Consiliul Județean (CJ) Iași a achiziționat 26 microbuze școlare electrice pentru elevii din județ, cu ajutorul unei finanțări primite prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Microbuzele sunt destinate transportului elevilor din comune din județ, alese după cel mai mare număr de burse sociale acordate. '
Primarul De Mezzo: Lucrările la Sala polivalentă din Slatina, începute în 2011, reluate astăzi, după 12 ani (FOTO/VIDEO)
Lucrările la Sala Polivalentă din municipiul Slatina, începute în 2011 și suspendate apoi la stadiul de clădire în șantier fără acoperiș, instalații și finisaje, au fost reluate vineri, a anunțat primarul Mario De Mezzo. Edilul a declarat vineri, pentru AGERPRES, că lucrările, în valoare de circa 102 mi
George Tuță: Primăria lucrează la o strategie de dezvoltare a piețelor din Sectorul 1 (GALERIE FOTO)
Primăria Sectorului 1 lucrează la o strategie pentru a dezvolta piețele permanente și volante din Sectorul 1, în unele dintre acestea autoritatea locală având de făcut reparații, deoarece au fost ignorate ani de zile, a declarat, vineri, primarul George Tuță.
1 Iunie/ Vrancea: Elevii din Garoafa și Ciușlea, de la clasa pregătitoare până la a VIII-a, au primit biciclete de Ziua Copilului (GALERIE FOTO)
Toți copiii care frecventează cursurile școlare, de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a, în localitățile Garoafa și Ciușlea din județul Vrancea au primit biciclete de Ziua Internațională a Copilului, în cadrul unei inițiative finanțate integral din sponsorizări atrase de administrația locală. În total, 255 de b
Funcționarii Primăriei Arad s-au prezentat singuri la o dezbatere privind tarifele la ștrand; au lipsit și inițiatorii
Funcționarii Primăriei Arad s-au prezentat singuri la o dezbatere pe subiectul Ștrandului Neptun, care ''naște patimi'' de foarte mulți ani în oraș, conform reacției unuia dintre consilierii locali nemulțumiți pentru că nu au fost prezenți nici măcar inițiatorii întâlnirii. Primăria Arad a lansat o invitație,
Emil Boc: Cer public ministrului Culturii să facă cunoscut raportul de evaluare a managerului Florin Estefan
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, cere public Ministerului Culturii să lămurească situația fostului manager demis al Operei Române din Cluj-Napoca, Florin Estefan, și numirea în funcție a unei persoane care nu are legătură cu zona. ''Cer public ministrului Culturii să facă de îndată cunoscut raportul de eva
Sector 1: Strada Radu Beller devine pietonală în weekendul prelungit de Ziua Copilului
Strada Radu Beller devine pietonală, de vineri noapte, în weekendul prelungit de Ziua Copilului, traficul rutier fiind restricționat pe tronsonul cuprins între străzile Aviator Popa Marin și Puțul lui Zamfir, precum și pe arterele care acced acestuia. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, măsura se aplică de vineri, ora 23:00,
Brașov: Număr record de apeluri la 112 privind urșii, în ultima noapte; încă unul a fost împușcat
Un număr de 25 de cazuri de prezență a ursului în municipiul Brașov au fost sesizate în cursul nopții de joi spre vineri la 112, fiind un record absolut, numărul alertelor fiind ridicat chiar și pentru această perioadă în care fenomenul a crescut. Conform Primăriei Brașov, în noaptea de joi spre vineri a mai fost împușcat un urs,
Dronă căzută la Galați/ Pucheanu: Situația e sub control, zona a fost securizată, iar evaluările continuă
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a precizat vineri, referitor la incidentul cu drona prăbușită pe acoperișul unui bloc din oraș, că situația este sub control, zona a fost securizată, iar evaluările continuă. ''Dragi gălățeni, orele trecute am trăit din nou un moment pe care nimeni nu și l-ar fi imaginat posibil într-un oraș european
Sibiu: CJ acuză consilierii PSD și AUR că blochează rectificarea bugetară a județului
Consiliul Județean (CJ) Sibiu a anunțat, joi, că proiectul de rectificare bugetară a județului nu a fost adoptat, după ce consilierii județeni ai PSD și AUR s-au abținut de la vot, situație care afectează servicii publice și investiții importante, potrivit unui comunicat de presă. Conform CJ Sibiu, decizia ar fi fost luată 'exclusiv pe cri
Primăriile de sector, obligate să implementeze principiul 'plătește pentru cât arunci' (proiect)
Autoritățile administrației locale vor avea obligația să implementeze instrumentul economic 'plătește pentru cât arunci', conform regulamentului privind serviciul de salubrizare supus dezbaterii publice. Principiul va fi implementat conform hotărârilor aprobate la nivel de sector, iar administrațiile locale vor fi obligate








