Maramureș: Prefectul Florian Sălăjeanu și-a depus demisia din funcție
Prefectul județului Maramureș, Florian Sălăjeanu, și-a depus demisia din funcție, anunțul fiind făcut de acesta, marți seara, pe pagina de Facebook.
'Astăzi fac un pas dificil, dar necesar. În acord cu decizia colegilor mei de partid, am decis să îmi depun demisia din funcția de prefect. În perioada în care am avut onoarea de a fi prefect al județului Maramureș, am încercat să fac mai puțină politică și mai multă administrație. Am fost în teren, am ascultat oamenii, am căutat soluții și am încercat, de fiecare dată, să rămân echilibrat în decizii și corect în raport cu fiecare comunitate, indiferent de culoarea politică. Am crezut și cred în continuare că rolul prefectului este să fie un liant, nu o barieră. Acum, plec cu sentimentul că pe durata ultimului an am reușit să imprim o altă abordare la nivelul instituției și a raporturilor pe care aceasta le are cu cetățenii' a spus, în postarea sa, Florian Sălăjeanu.
Acesta a amintit că a gestionat situațiile de urgență apărute și s-a implicat în campaniile de protecție a mediului, dar și în cele de recuperare a identității Maramureșului.
'Am fost alături de comunitate în momente grele și în momente care au cerut mobilizare, fie că a fost vorba de gestionarea situațiilor de urgență și colaborarea cu structurile de intervenție, fie de sprijinire a inițiativelor din sănătate și educație. Mă bucur că am reușit să inițiez proiecte care țin de identitatea și viitorul Maramureșului și sper ca acestea să fie continuate. Campania 'Maramureș Curat' rămâne, pentru mine, un exemplu clar că atunci când oamenii se implică, lucrurile se pot schimba. La fel cum rămân întâlnirile din comunități, dialogul cu meșterii populari, grija pentru sănătate sau susținerea celor vulnerabili. Sunt inițiative care vin și din formarea mea de asistent social, iar omenia este punctul de plecare în orice decizie care privește oamenii' a punctat Florian Sălăjeanu.
Prefectul a mai subliniat că își va respecta obligațiile mandatului până la sfârșit.
'Până în ultima zi de mandat, îmi voi îndeplini atribuțiile cu aceeași responsabilitate și dedicare pentru Maramureș(...)Am fost prezent în comunități, de la situații de criză până la proiecte de dezvoltare. Am susținut modernizarea serviciilor publice, am încurajat dialogul între instituții și am încercat să aduc mai aproape administrația de oameni(...)Acest județ are oameni care pot construi, pentru că au făcut-o fizic, înălțând trainice biserici de lemn, deci pot dezvolta comunități bazate pe respect. Cred că a fi om bun trebuie să se vadă în fapte, în felul în care avem grijă unii de alții și de locul în care trăim, zi de zi' a mai spus, în postarea sa, Florian Sălăjeanu. AGERPRES/(AS-redactor: Leontin Cupar, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Liberalii anunță că nu vor vota bugetul local și nu vor aproba contractarea unui împrumut
Președintele PNL Vaslui, Marius Arcăleanu, a anunțat, marți, în cadrul unei conferințe de presă că aleșii liberali din Consiliul Local al municipiului reședință, alături de colegii de la Forța Dreptei, nu vor vota bugetul local și nu vor aproba contractarea unui împrumut în valoare de 45 de milioane de lei pentru echilibrarea bugetului.
Argeș: Ioana Făcăleață (PSD) a demisionat din funcția de prefect
Social-democrata Ioana Făcăleață a anunțat, marți, că a demisionat din funcția de prefect al județului Argeș, 'ca un gest de demnitate' și din respect față de valorile în care crede. 'Mandatul meu a avut la bază susținerea politică a PSD, partidul din care fac parte, a coaliției care m-a propus, care a format Guvernul și a pr
Iași: Subprefecții social-democrați au demisionat din funcții
Subprefecții județului Iași, social-democrații Marian Șerbescu și Felix Guzgă, și-au depus, marți, demisiile din funcție. 'Astăzi închei mandatul de subprefect al județului Iași - un capitol important al activității publice, asumat cu responsabilitate și dedicare. A fost o perioadă cu provocări și decizii dificile, dar și cu realizăr
Covasna: Subprefectul Sebastian Cucu a demisionat din funcție și va reveni la conducerea Departamentului Juridic
Subprefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, a demisionat, marți, din funcție în urma solicitării conducerii PSD. Acesta a declarat pentru AGERPRES că a înaintat demisia ministerului de resort, precizând că gestul său este firesc în condițiile în care a existat o decizie politică în acest sens.
Hunedoara: Prefectul Constantin Fulga și-a înaintat demisia din funcție
Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, și-a înaintat demisia din funcție. 'Instituția Prefectului - județul Hunedoara informează că, în contextul deciziei adoptate la nivel național privind înaintarea demisiilor de către prefecții propuși de PSD, prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, și-a înaintat demisia din fu
Sălaj: Alexandru Pura și-a dat demisia din funcția de subprefect al județului
Subprefectul județului Sălaj, Alexandru Pura, și-a dat demisia din funcție, marți, ca o consecință a deciziei luate în urma cu o zi de Biroul Politic al PSD. 'Alexandru Pura și-a înaintat demisia, astăzi, către Ministerul Afacerilor Interne, pentru a putea fi adoptată Hotărârea de Guvern privind eliberarea sa din funcție&
Vâlcea: Prefectul Mihai Oprea a demisionat din funcție
Prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea, a anunțat marți seara că și-a depus demisia din funcție, apreciind mandatul său ca unul care a stat sub semnul unității și al echilibrului. 'Am preluat mandatul în vremuri tulburi și îl predau într-un moment de reconfigurare politică, însă mă mândresc cu echilibru
Caraș-Severin: Prefectul Ioan Dragomir și-a înaintat demisia din funcție
Prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, și-a înaintat, marți, demisia din funcție, menționând că gestul său este 'în acord' cu decizia politică asumată la nivelul PSD. 'Privind în urmă la cei peste patru ani de mandat, începând din februarie 2022, pot spune că această responsabilitate a
Neamț: Proiect de aproape 900 de milioane de lei pentru infrastructura de apă și canalizare
Județul Neamț beneficiază prin intermediul Companiei Județene APA SERV de un proiect în valoare de aproape 900 de milioane de lei, pentru infrastructura de apă și canalizare, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel Vasilică Harpa. Acesta a fost prezent, marți, alături de managerul APA SERV la sediul Ministe
Vaslui: Prefectul Eduard Popica (PSD) a demisionat din funcție
Prefectul județului Vaslui, Eduard Popica, a anunțat, marți, că și-a depus personal la Ministerul Afacerilor Interne demisia din funcție. El a menționat într-o postare pe pagina sa de Facebook faptul că mandatul de prefect al județului Vaslui a reprezentat un capitol important din activitatea sa profesională și a dat asigurări că se va i
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe: Bugetul 2026 - cel mai dificil construit în ultimii 18 ani
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că bugetul pe 2026, care a fost supus marți aprobării Consiliului local, este cel mai 'dificil' buget pe care l-a construit în cei 18 ani de când se află la conducerea orașului. Acesta a menționat, în cadrul unei conferințe de presă, că municipalitat
Olt: Președintele CJ și primarul Slatinei se acuză reciproc cu privire la repartizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit
Președintele Consiliului Județean (CJ) Olt, Marius Oprescu, a susținut marți, la finalul ședinței în care a fost votat bugetul județean și s-au repartizat pe unități administrativ-teritoriale cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, că municipiul Slatina nu a primit alocări deoarece a înregistrat excedent și a 'rat
Vrancea: Prefectul Marius Iorga și-a înaintat demisia din funcție
Prefectul județului Vrancea, Marius Iorga, a anunțat, marți, că și-a înaintat demisia din funcție, invocând contextul administrativ și politic actual. 'În contextul actual administrativ și politic, astăzi, 28.04.2026, am luat decizia de a-mi înainta demisia din funcția de prefect al județului Vrancea', a transmi
Dâmbovița: Prefectul Marian Tănase își anunță demisia din funcție
Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, și-a anunțat, marți, demisia din funcție, apreciind mandatul său ca fiind unul al acțiunii. 'Închei un mandat pe care nu l-am tratat ca pe o funcție, ci ca pe o misiune asumată fără rezerve — aceea de a reprezenta statul și de a lucra pentru siguranța și interesul cetățenilor













