CJ Arad a cumpărat noi microbuze electrice, dar cu 80.000 de euro mai ieftine față de anul trecut
Consiliul Județean (CJ) Arad a predat unor primării, joi, șase noi microbuze școlare electrice cumpărate cu fonduri economisite anul trecut, când au mai fost achiziționate 17 vehicule din același model, însă acum prețul a fost de aproximativ 120.000 de euro bucata, față de 200.000 de euro în urmă cu un an.
Predarea cheilor microbuzelor școlare a avut loc într-o conferință de presă, la care au fost invitați și primarii comunelor beneficiare.
Reprezentanții CJ Arad au precizat că cele șase vehicule au fost cumpărate cu fonduri economisite în programul de achiziție de anul trecut. Atunci a fost disponibil un buget de aproximativ 5.000.000 de euro pentru 17 microbuze electrice, dar s-au economisit circa 800.000 de euro.
'Am reușit, în urma procedurii de achiziție, să realizăm o economie de aproape patru milioane de lei. Acești bani nu s-au pierdut, ci au fost reinvestiți în beneficiul comunităților arădene. Astăzi predăm alte șase microbuze electrice primăriilor din Șimand, Sintea Mare, Vinga, Vladimirescu, Zădăreni și Zerind, extinzând astfel rețeaua de transport școlar modern din județul Arad', a declarat președintele CJ Arad, Iustin Cionca.
Cele șase noi microbuze au fost mai ieftine cu 80.000 de euro bucata față de anul trecut, deși modelul este același.
Referitor la această situație, reprezentanții instituției au precizat că prețul a rezultat în urma licitației publice.
În iulie 2025, CJA a distribuit cele 17 microbuze în Pecica, Pilu, Cermei, Șilindia, Archiș, Bocsig, Curtici, Sebiș, Hășmaș, Cărand, Păuliș, Beliu, Lipova, Conop, Nădlac, Ineu și Șagu. Vehiculele fuseseră cumpărate prin finanțare obținută de la Administrația Fondului pentru Mediu.
Alte 33 de microbuze școlare electrice, dar cu finanțare prin PNRR, au fost achiziționate de CJ Arad în 2024, iar atunci prețul a fost de 181.000 de euro pe bucată. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: cjarad.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Galați: S-a deschis 'Bob&Bike Adrenalina Gârboavele', noul complex de agrement cu piste de bob realizat de CJ
Consiliul Județean (CJ) Galați anunță că joi s-a deschis zona de agrement 'Bob&Bike Adrenalina Gârboavele', un complex destinat activităților recreative și sportive, realizat în urma unei investiții a instituției administrative în valoare de 15,4 milioane de lei.
Galați: Patru păduri urbane, amenajate într-un proiect cu finanțare PNRR de aproximativ 3,5 milioane de lei
Un amplu proiect finanțat prin PNRR cu aproximativ 3,5 milioane de lei, care vizează amenajarea a patru păduri urbane în municipiul Galați, respectiv a 196.000 de puieți, se finalizează joi, a informat Primăria. Potrivit sursei citate,
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' va avea un punct de comandă mobil, în valoare de 1,3 milioane de lei
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca va achiziționa un punct de comandă mobil, în valoare de 1,3 milioane de lei. 'Zboruri mai sigure pentru pasagerii Aeroportului Internațional 'Avram Iancu' Cluj. Se achiziționează un punct de comandă mobil, cu o valoare estimată de circa 1,3 milioane de lei. Aeroportul Internaționa
Timiș: CJ anunță că a realizat un concept unitar destinat sensurilor giratorii de pe drumurile județene, pentru siguranța în trafic
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a declarat, joi, că administrația sa a realizat un concept unitar pentru sensurile giratorii de pe drumurile județene, pentru creșterea siguranței în trafic. 'În urma discuțiilor cu specialiști și cu o echipă de arhitecți, am ajuns la un proiect final pe care îl vom implementa
Primăria Sectorului 6: Reduceri de posturi și disponibilizări; cheltuielile de personal vor fi diminuate cu peste 14 milioane de lei
Un proiect de hotărâre privind diminuarea cheltuielilor de personal, în 2026, cu peste 14 milioane de lei, prin modalități prevăzute în prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2026, respectiv reducerea numărului de posturi finanțate și disponibilizări, a fost adoptat de Consiliul Local Sector 6 în ședința de marți.
ASPA: 25 de câini, găsiți într-un apartament din Sectorul 4
Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) a informat miercuri că au fost găsiți 25 de câini într-un apartament din Calea Văcărești, Sectorul 4. Luni, în urma unui apel la 112 care anunța un incendiu, la fața locului au intervenit echipaje ale Secției 14 Poliție și ale Inspectoratului pentru Situații de U
Alba: Începe construirea unui nou pod la Cărpiniș, pe DN 74A
Un nou pod va fi construit pe DN 74A, pe raza localității Cărpiniș, comuna Roșia Montană, în locul vechiului pod afectat de o alunecare de teren în urmă cu cinci ani. Potrivit Instituției Prefectului - Județul Alba, miercuri a avut loc, la Cărpiniș, o întâlnire de lucru în teren privind demararea lucrărilor de des
Primăria Timișoara a evacuat familia care ocupa ilegal o vilă de pe bulevardul Loga, unde se va amenaja o grădiniță
Primăria Municipiului Timișoara (PMT) a evacuat, marți, familia care ocupa ilegal vila de pe bulevardul C.D. Loga nr. 52, în baza unei hotărâri definitive dată de Tribunalul Arad în noiembrie 2025, aici urmând să se amenajeze o creșă sau o grădiniță. Vila cu grădina generoasă de peste 1.202 mp se află în apropiere
Galați: Au fost montate primele cinci stații de încărcare pentru mașini electrice, dintr-un lot de 159
Primele cinci stații de încărcare pentru mașini electrice, dintr-un nou lot de 159 achiziționate în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR, au fost montate în municipiul Galați, informează Primăria. Potrivit sursei citate, noile stații se adaugă celor 47 deja existente, consolidând investițiile în infrastructura p
Mureș: Alocare de peste 1,7 milioane de lei către 14 UAT-uri pentru Programul pentru școli al României
Consiliul Județean (CJ) Mureș a alocat, marți, în cadrul unei ședințe extraordinare, 1.783.000 lei din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea Programului pentru școli al României în perioada ianuarie-iunie a anului școlar 2025-2026, pentru instituții de educație din 14 unități administrative teritoriale.
Sector 1: Primăria a deschis trei parcări automatizate și pe cea cu barieră de la Basarab
Primăria Sectorului 1 a deschis trei parcări automatizate și pe cea cu barieră de la Basarab, iar prețurile abonamentelor sunt cuprinse între 150 și 250 de lei pe lună. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis marți AGERPRES, cererile se depun online, pe noua platformă parcari.primariasector1.ro. Un număr de
Primarul Capitalei: Parcul Herăstrău nu este bine; voi face o dezbatere despre abordare, resurse, planificare
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat sâmbătă că, în aproximativ o lună, va organiza o dezbatere despre viitorul Parcului Herăstrău. 'În aproximativ o lună voi face o dezbatere în parc cu privire la ce va urma, la abordare, resurse și planificarea în timp', a scris edilul Capitalei, &icir
PMB: 25 de linii de noapte STB vor circula în noaptea de Paște
Primăria Municipiului București (PMB) anunță că, de Paște, vor circula în Capitală 25 de linii de noapte de autobuze, troleibuze și tramvaie. De asemenea, în noaptea de sâmbătă spre duminică este menținută în circulație linia de tramvaie 41, până în jurul orei 03:00, la intervale de succedare de 20 de minute.
Iași: Autobuzele electrice și tramvaiele cumpărate cu fonduri europene, verificate în perioada vacanței de Paște
Primarul Mihai Chirica a dispus Companiei de Transport Public (CTP) ca pe perioada vacanței de Paște a elevilor să fie făcute analize tehnice amănunțite la întregul parc de autobuze electrice și tramvaie cumpărate în ultimii ani cu fonduri europene. Primele care vor fi supuse acestor verificări sunt tramvaiele Bozankaya.












