logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Vaslui: Primarii din județ, nemulțumiți de reducerile de personal din instituțiile pe care le conduc

Image

Mai mulți primari din județul Vaslui și-au exprimat nemulțumirea cu privire la tăierile de personal care urmează să fie făcute în instituțiile pe care le conduc.

În cadrul unei întâlniri organizate miercuri de conducerea Prefecturii Vaslui pe marginea aplicării OUG 7/2026, edilii au precizat că se confruntă deja cu deficit de personal, iar în anumite cazuri funcționarii prestează munca specifică mai multor posturi și au avertizat că instituțiile vor intra în blocaj dacă nu se găsesc soluții.

'Majoritatea problemelor ridicate, dacă nu în totalitate, sunt cele cu reducerea numărului de posturi. Acolo unde am găsit soluții, le-am dat pe loc domnilor primari, dar am identificat și o serie de sincope, de viduri legislative, dacă le putem numi așa, pe care urmează să le transmitem prin adrese către Ministerul Dezvoltării și să vedem cum putem ajuta primăriile astfel încât, zic eu că e un lucru normal, cât mai puține posturi să fie desființate. Am încercat pe cât posibil să îi ajutăm, să găsim soluții legale astfel încât cât mai puțini oameni să fie dați afară, dar, din păcate, este o ordonanță care trebuie pusă în aplicare și nu avem ce face', a spus prefectul județului Vaslui, Eduard Popica.

El a menționat că, în urma discuțiilor purtate cu primarii, s-a luat decizia organizării unei întâlniri cu parlamentarii de Vaslui care ar putea iniția un proiect legislativ astfel încât ordonanța să fie modificată prin procedură parlamentară. AGERPRES/(A, AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 1908

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 15-05-2026 19:38

Ciucu a semnat un contract cu OAR pentru organizarea unui concurs de soluții privind Bulevardul Magheru

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că a semnat un contract cu Ordinul Arhitecților din România (OAR) pentru organizarea unui concurs internațional de soluții privind Bulevardul Magheru. În prezent, bulevardul este ''un simplu culoar de tranzit, zgomotos, cu aer rău, poluat'', a scris Ciucu pe pagina sa de

Administratie 15-05-2026 18:01

Olt: Municipiul Caracal - buget de investiții de circa 346 milioane lei, cu finanțare europeană sau guvernamentală

Municipiul Caracal are prevăzut pentru acest an un buget de investiții de 346 milioane de lei, majoritatea proiectelor fiind susținute prin finanțări europene și guvernamentale, în condițiile în care bugetul local asigură aproximativ 4% din valoarea totală a investițiilor aflate în prezent în derulare, a declarat vineri, pentru AGERPRES, vicep

Administratie 15-05-2026 17:02

Mureș/ Iulian Sîrbu: Interesul pentru Sighișoara, reconfirmat de cele două clasări pe podium la ''Destinația Anului 2026''

Primarul municipiului Sighișoara, Iulian Sîrbu, susține că interesul pentru acest oraș este reconfirmat de clasarea pe podium la două categorii, ''Orașe care inspiră'' și ''Sanctuare ale Istoriei'', în competiția ''Destinația Anului 2026''. ''Municipiul Sighișoara s-a clasat p

Administratie 15-05-2026 15:12

Timiș: Un bazin de înot didactic, construit exclusiv din fonduri locale, a fost inaugurat la Jimbolia

Un bazin de înot didactic, construit din fonduri exclusiv județene, a fost inaugurat vineri, în orașul Jimbolia, investiția de 14,5 milioane de lei demarând în urmă cu mai bine de aproape patru ani. Bazinul le este destinat tututor copiilor care vor să practice acest sport, inclusiv celor din localitățile apropiate și d

Administratie 15-05-2026 15:06

Sector 6 - Programul ''Grădinița de Vară'': 3.500 de locuri disponibile în lunile iulie și august

Un număr de 3.500 de locuri sunt disponibile în Sectorul 6, în lunile iulie și august, în cadrul Programului ''Grădinița de Vară'', cu 220 mai multe decât anul trecut. Potrivit Primăriei Sectorului 6, programul se va desfășura în următoarele unități: * în luna

Administratie 15-05-2026 14:07

Prefectul Capitalei: Problema deșeurilor riscă să se transforme într-o criză de sănătate publică, în lipsa soluțiilor reale

Problema deșeurilor riscă să se transforme, în următorii ani, într-o criză majoră de sănătate publică pentru întreaga zonă București-Ilfov, dacă autoritățile continuă să amâne soluțiile reale, avertizează prefectul Capitalei, Andrei Nistor. El precizează că deșeurile generate de aproape patru milioane de oameni din Bucu

Administratie 14-05-2026 18:12

Prahova: Au început lucrările de stabilizare a zonei afectate de alunecarea de teren de la ieșirea din Câmpina spre DN 1

Lucrările de stabilizare a zonei afectate de alunecarea de teren care s-a produs pe DJ 101R, la ieșirea din municipiul Câmpina spre DN 1, au fost demarate, intervenția presupunând lucrări complexe de stabilizare și consolidare a terenului. 'La doar patru zile de la demararea lucrărilor de stabilizare a zonei afectate de aluneca

Administratie 14-05-2026 13:35

PMB ar putea dubla tarifele pentru ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar

Primăria Capitalei supune dezbaterii un proiect conform căruia tarifele pentru ridicarea vehiculelor cu greutate de până la cinci tone ar urma să crească de la 200 de lei la 400 de lei. În cazul vehiculelor cu masa mai mare de cinci tone, tariful va crește de la 270 de lei la 540 de lei. Transportul vehiculelor cu greutate mai mică d

Administratie 14-05-2026 09:00

Olt: Comuna Baldovinești - în topul național la atragerea fondurilor guvernamentale, cu investiții de zeci de milioane de lei în 3 ani

Comuna Baldovinești din județul Olt se poziționează într-un top național la atragerea fondurilor guvernamentale raportat la numărul de locuitori, potrivit unui raport privind analiza eficienței administrației publice. Documentul, elaborat de Cancelaria prim-ministrului în 2025 pe baza datelor din 2024 și publicat săptămâna trecută, arată că d

Administratie 14-05-2026 08:11

CJ Mureș respinge acuzațiile de crearea unei concurențe inegale și distorsionarea pieței, formulate de reprezentanții Aeroportului Cluj-Napoca

Președintele Consiliului Județean (CJ) Mureș, Peter Ferenc, a respins, joi, acuzațiile formulate de reprezentanții Aeroportului Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca, potrivit cărora Aeroportul Internațional 'Transilvania' din Târgu Mureș și autoritățile județene mureșene ar fi creat o concurență inegală și o distorsionare a pieței, prin acordarea

Administratie 13-05-2026 19:39

Municipalitatea se asociază cu Metrorex privind prelungirea magistralei de metrou M3 spre Centura Capitalei, Chiajna și cartierul Latin

Municipalitatea se asociază cu Metrorex, Primăria Sectorului 6 și Ministerul Transporturilor pentru lucrări privind prelungirea magistralei de metrou M3 spre Centura Capitalei, Chiajna și cartierul Latin, protocolul fiind aprobat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de miercuri.

Administratie 13-05-2026 17:54

Proiecte privind modernizarea semaforizării și 220 de stații de reîncărcare, adoptate de CGMB

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat, în ședința de miercuri, studii de fezabilitate și indicatori tehnico-economici pentru trei proiecte care prevăd modernizarea sistemului de semaforizare inteligentă din Capitală și instalarea a 220 de stații de încărcare pentru vehicule electrice. Primele două proiecte re

Administratie 13-05-2026 17:28

Prefectura Vrancea: Viiturile și ploile torențiale au afectat drumuri, maluri și poduri în mai multe localități

Viiturile formate pe râul Râmna și pârâul Valea Neagră, precum și ploile torențiale și intensificările de vânt au provocat pagube în mai multe localități din județul Vrancea, afectând drumuri comunale, maluri de râuri, poduri și un imobil, a informat, miercuri, Instituția Prefectului. Potrivit su

Administratie 13-05-2026 17:04

Hunedoara: 'Bugetul pe 2026 este unul al sărăciei', spune președintele Consiliului Județean

Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a aprobat miercuri, într-o ședință extraordinară, bugetul pe acest an, valoarea acestuia fiind stabilită la suma de 531,57 milioane lei, la partea de venituri, și la 551,45 milioane lei, la partea de cheltuieli. Deficitul de 19,88 milioane lei va fi acoperit din excedentul anului trecut și din estimările

Administratie 13-05-2026 16:41

CGMB: Parcarea supraterană de pe Șoseaua Pantelimon va fi preluată de Administrația Străzilor

Parcarea supraterană de pe Șoseaua Pantelimon va fi preluată de Administrația Străzilor București, după ce Consiliul General al Municipiului București a aprobat miercuri proiectul de hotărâre în acest sens. Ulterior, parcarea va fi predată către Compania Municipală Parking București, care se va ocupa de exploatarea și întreținerea ei.