CGMB: Tarifele pentru locuințe convenabile - majorate; primarul general a dispus controale
Tariful de bază pentru închirierea locuințelor convenabile va crește la 8 lei/mp, conform unei hotărâri aprobate în ședința de vineri a Consiliului General al Capitalei, cu 41 de voturi 'pentru' și 5 abțineri.
Acest tarif urmează să fie înmulțit cu coeficientul zonei care va fi de 3,5 pentru zona A, 2,5 pentru zona B, 2 pentru zona C și 1,5 pentru zona D.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a precizat că prețurile nu au mai fost indexate de aproape 20 de ani. El a menționat că a dispus, joi, Poliției Locale și Corpului de control al primarului să verifice cine ocupă aceste locuințe.
'Înțeleg că sunt Airbnb-uri pe acolo. Înțeleg că sunt oameni care le subînchiriază, neavând aceste drept. Controale efective ale Administrației Fondului Imobiliar (AFI) nu au existat în acești ani. Sunt 4.000 (de locuințe). Unele au valoare economică semnificativă, sunt în centru, de aceea am dispus acest control. Fiind 4.000 nu vor putea să fie foarte rapid controlate toate. Dacă până la sfârșitul anului reușim 800, e bine. Dar vom începe', a explicat el.
Edilul a menționat că este în curs de elaborare o hotărâre privind spațiile cu altă destinație închiriate pentru restaurante, terase, ONG-uri, fundații.
'Sunt foarte multe ONG-uri și fundații. Nu am nimic cu ele, dar înțeleg să subînchiriază la alții, tot pentru terase și restaurante sau alte activități economice', a completat el.
Hotărârea aprobată vineri prevede prelungirea termenului raporturilor contractuale pentru locuințele convenabile, aprobarea contractului cadru de închiriere și a tarifelor.
Proiectul inițial a fost modificat în baza unui amendament susținut de primarul Ciucu, dar care a inclus propuneri venite din partea mai multor grupuri politice.
Conform acestuia, valabilitatea contractelor de închiriere va fi de doi ani de la data încheierii noi convenții, cu posibilitate de prelungire, în condițiile ce se vor stabili prin hotărâre CGMB. Excepție fac contractele care urmează să fie încheiate pentru locuințe sociale și care vor fi închiriate pentru o perioadă de cinci ani, în condițiile art. 44 din Legea locuinței nr. 114/1996.
Actele necesare în vederea încheierii contractului de închiriere vor fi: ordinul/nota de atribuire a locuinței, actele de identitate, dovada veniturilor.
Noile tarife de închiriere se vor aplica în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.
Contractul urmează să fie încheiat până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2026, sub sancțiunea încetării dreptului de folosință pentru imobilul respectiv.
Pentru locuințe sociale nivelul chiriei se stabilește cu respectarea prevederilor art. 44 din Legea locuinței nr. 14/1996 și nu poate depăși 10% din venitul net lunar al familiei, calculat pe ultimele 12 luni.
Există, de asemenea, o prevedere pentru beneficiarii contractelor de închiriere ale căror venituriv pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu nivelul câștigului salarial mediu net total pe economie. În cazul acestora, chiria nu va depăși 10% din cuantumul mediei veniturilor nete cumulate ale familiei, realizate în ultimele 12 luni.
Cei care ocupă locuințele vor avea obligația de a prezenta semestrial dovezi privind veniturile nete realizate, inclusiv pentru membrii de familie stabiliți temporar în altă țară.
Administrația Fondului Imobiliar va prezenta Consiliului General, până în decembrie 2027, un raport privind aplicarea prevederilor hotărârii, inclusiv impactul economic.
La începutul lunii februarie, Ciprian Ciucu preciza că, în prezent, chiria pentru o garsonieră de 35 de metri pătrați este de 115 lei, iar după actualizare se va ridica la 980 de lei în zona A (zona centrală) și 560 de lei în zona C.
Pentru un apartament cu două camere chiria este de 147 de lei pentru 56 de metri pătrați, propunându-se creșterea la 1.568 de lei în zona centrală și la 896 de lei în zona C, iar pentru o locuință cu trei camere de la 171 de lei pentru 70 de metri pătrați se vizează o majorare a chiriei la 1.960 de lei în zona centrală și 1.120 de lei în zona C. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă din oraș, cu mesajul 'Nu mai sunt piste de bicicletă în Iași. Hai în Bacău. Avem 44 de kilometri'. Primarul din Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a precizat că toate costurile pentru această acțiune nu sunt di
Hopincă: Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților
Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților, a anunțat, luni, primarul Rareș Hopincă, care a precizat că, de la începutul lui septembrie, autoritatea locală a marcat 445 de astfel noi locuri. El a scris pe Facebook că 207 de locuri de parcare de reședință au fost amenajate pe parcajele preluate de la Parking B
Sector 1: Lucrări de consolidare la Casa Dimitrie Petrescu
Casa Dimitrie Petrescu de pe Calea Griviței, cumpărată anul trecut de Primăria Sectorului 1, va fi consolidată, restaurată și transformată într-un centru educațional și cultural. Consiliul local va discuta marți documentația pentru a se putea merge mai departe cu proiectarea și execuția, investiția fiind estimată la 90 de milioane de lei, a anunț
Hidro Prahova, după raportul Curții de Conturi: Documentul vizează o perioadă cu trei directori generali
Raportul Curții de Conturi întocmit în urma unui control la operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova vizează o perioadă în care s-au succedat trei directori generali, iar simpla includere, în perioada verificată, a primelor luni ale actualului mandat nu presupune, în sine, existența unei legături între actuala conducere și si
Bihor: Contract de finanțare de peste 734 milioane de lei pentru noul Spital de Boli Infecțioase
Primăria Oradea a anunțat luni semnarea contractului de finanțare pentru construirea și dotarea noului Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, în valoare totală de peste 734,6 milioane de lei, cel mai mare proiect din istoria municipiului reședință, fiind implementat de Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională. Potrivit c
Olt/De Mezzo despre groapa comună: S-au descoperit saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei
Saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei de COVID-19, au fost descoperiți într-o groapă comună mascată de o criptă în cimitirul Strehareți din Slatina, aflat până la începutul lunii septembrie în administrare privată, a anunțat luni, într-o conferință de presă susținută în cimitir, primarul municipiului Slatina, Mario De
Primăria Capitalei anunță începerea lucrărilor de punere în siguranță a ansamblului Curtea Veche
Primăria Capitalei a anunțat duminică începerea lucrărilor de punere în siguranță și conservare a ansamblului Curtea Veche, prima curte domnească a Bucureștiului și cel mai vechi monument medieval ale orașului. 'În dar de Ziua Bucureștiului, venim cu o super veste: Am dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea V
Bihor: Echipa OTL Oradea, vicecampioană europeană la Campionatul European al Vatmanilor TRAM-EM 2026 de la Varșovia
Echipa Oradea Transport Local (OTL), formată din vatmanii Ionela Schipor și Florin Olaru, a obținut locul al doilea la Campionatul European al Vatmanilor - TRAM-EM 2026, desfășurat sâmbătă, la Varșovia. Potrivit clasamentului final prezentat în transmisia competiției, Oradea a acumulat 5.820 de puncte, fiind devansată de echipa din
Mureș: Acord de cooperare între municipiile Târgu Mureș și Debrecen
Un Acord de cooperare a fost semnat sâmbătă, la Târgu Mureș, între Municipiile Târgu Mureș și Debrecen, de către primarii celor două orașe. Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES de Compartimentul Relații Interne și Internaționale al Primăriei Târgu Mureș, prin acordul semnat, Debrecen devine cel de-al
Fotbal: Căpitanul Elveției, Granit Xhaka, anchetat pentru obținerea certificatului fals de vaccinare împotriva Covid
Căpitanul echipei de fotbal a Elveției, Granit Xhaka, este sub cercetare penală sub suspiciunea de obținere a unor certificate false privind vaccinarea împotriva Covid-19, a confirmat poliția din Lucerna pentru agenția DPA. Presa elvețiană a relatat că Xhaka a primit certificatele de la doctorul său fără să se vaccineze. Și medicul este su
Sector 6: Insula Lacul Morii a fost redeschisă publicului - un altfel de parc, într-un peisaj natural variat
Insula Lacul Morii din Sectorul 6, cunoscută și sub denumirea de 'Insula Îngerilor', a fost redeschisă publicului după finalizarea lucrărilor de modernizare, iar vizitatorii au la dispoziție noi spații pentru relaxare și agrement. Cu o suprafață de aproximativ 3,4 hectare, dintre care 2,3 hectare reprezintă infrastructură verde,
Prahova: Echipamente la prețuri duble și plăți la carburant peste valoarea acordului-cadru, la operatorul regional de apă (raport)
Operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova, societate cu capital integral de stat, a achiziționat echipamente la prețuri aproape duble sau de 2,4 ori mai mari decât prețurile practicate pe piața liberă și a plătit mai mult de 2 milioane de lei peste valoarea acordului-cadru de furnizare de carburant pe bază de carduri, arată datele din raportul de c
Tulcea: Tergiversarea unor investiții în rețeaua de apă afectează alte proiecte europene
Doar 14 din cele 21 de unități administrativ-teritoriale din județul Tulcea deservite de operatorul regional de servicii de apă și apă uzată, Aquaserv SA, vor beneficia de investiții prin proiectul de modernizare și extindere a rețelelor de utilități semnat în luna iunie a acestui an de operator cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Vaslui: A fost aprobată o nouă organigramă a CJ; 23 de persoane urmează să fie angajate în istituție
Consilierii județeni din Vaslui au aprobat, vineri, organigrama și statul de funcții al personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean (CJ), în perioada următoare instituția putând să angajeze un număr suplimentar de 23 de persoane. O parte dintre consilieri au subliniat că deși noile angajări se î
Prahova: Risc de explozie și poluare la Poiana Câmpina în urma unui foraj executat pe o proprietate privată
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Prahova s-a întrunit, vineri, în ședință extraordinară în contextul unei potențiale situații de criză, cu risc de explozie și poluare cu hidrocarburi, în localitatea Poiana Câmpina. Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Prahova, situația de criză a fost











