Timiș: Simonis propune înființarea unui fond județean de sprijin pentru comunele care vor să se comaseze
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, joi, că instituția lansează un proiect pilot pentru reformă administrativă în România care vizează înființarea unui fond județean, din care vor fi sprijinite comunele care aleg să se unească, oferind între 10 milioane și 20 de milioane de lei, în funcție de populație.
Fondurile vor fi disponibile, indiferent de apartenența politică a primarilor, și nu reprezintă un factor politic, ci o investiție pe termen lung pentru dezvoltarea comunităților.
Scopul inițiativei este de a ajuta comunele să realizeze proiecte importante, cum ar fi infrastructura, apă, canalizare și modernizarea școlilor, fiindcă multe au bugete reduse și întâmpină dificultăți financiare.
Alfred Simonis subliniază că CJ Timiș nu obligă comunele să fuzioneze, ci le oferă posibilitatea de a alege liber.
El îndeamnă și Guvernul să creeze un fond național pe aceleași principii, având în vedere eficiența administrativă.
'Vrem să înființăm un fond județean care să susțină comunele care aleg să se unească. Concret, dacă două sau trei comune decid de bunăvoie să fuzioneze, vor primi printr-un parteneriat financiar de la Consiliul Județean, între 10 milioane și 20 de milioane de lei, în funcție de numărul de locuitori. Banii vor fi acordați indiferent de culoarea politică a primarilor. Nu este un factor politic, ci o investiție pe termen lung, prin care comunitățile pot face mai repede ceea ce oricum trebuie făcut: drumuri, apă, canalizare, gaz, modernizarea școlilor și alte proiecte esențiale pentru dezvoltare. Astăzi, o comună mică are un buget redus. Multe dintre ele au deja probleme serioase financiare, iar accesul la finanțări devine din ce în ce mai dificil. De aceea, noi venim cu această soluție pentru a încuraja comunele să fuzioneze', transmite Alfred Simonis, într-o postare pe Facebook.
Liderul administrației timișene subliniază că primăriile nu sunt obligate să ia măsura comasării și nu există termene, dar, mai devreme sau mai târziu, reforma va veni.
'Nu obligăm pe nimeni, nu impunem nimic, nu venim cu termene limită. Decizia aparține exclusiv comunităților. Până acum s-a vorbit despre reformă administrativă, despre comasare, dar totul a rămas la nivel de idee fără vreo inițiativă concretă. Noi propunem un parteneriat financiar și o viziune clară de dezvoltare. Mai mult, îndemnăm Guvernul să instituie un fond național care să funcționeze pe aceleași principii, iar sumele care vor fi acordate pentru comasare se vor recupera, pe de o parte prin reducerea cheltuielilor administrative, mai puține funcții de conducere, mai puține structuri paralele și, pe de altă parte, printr-o utilizare mai eficientă a banilor pentru investiții. Reforma nu trebuie făcută cu forța, dar nici nu poate fi amânată la nesfârșit. Iar pentru aceasta, noi la Consiliul Județean Timiș, venim cu o propunere reală. Reforma începe în Timiș', mai arată Alfred Simonis.
Județul Timiș are peste 90 de comune. AGERPRES/(A - redactor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6
Arad: Festival de toamnă pentru florarii din Curtici, care în trecut cultivau roșii
Administrația locală din Curtici organizează, în perioada 24 - 25 octombrie, un festival de toamnă la care vor fi celebrați florarii locali, mulți dintre aceștia fiind în trecut cultivatori de roșii în sere și solarii, dar care s-au reprofilat. Festivalului Florilor de Toamnă va fi organizat în centrul orașului și are c
Titan Pumpkin Fest, cu cinci tone de dovleci, muzică și jocuri de Halloween, la sfârșitul acestei săptămâni
Cea de-a IV-a ediție a Titan Pumpkin Fest va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan, în zona scenei și la Calul Titanilor. De la sculptatul și decoratul dovlecilor, la pictură, creații handmade, delicii culinare și experiențe interactive, festivalul propune trei zile în care atmosfera de toamnă și spiritul Hal
Vaslui: Primarul de Poienești, Nelu Caragață (PSD) - fără mandat după o condamnare pentru fapte de corupție
Prefectul județului Vaslui a semnat, joi, ordinul de încetare a mandatului pentru primarul social-democrat al comunei Poienești, Nelu Caragață, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 'Am semnat Ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului
Sector 1: Licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare estimată de 1 milion de lei
Primăria Sectorului 1 a anunțat, joi, pe SEAP licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare totală estimată de 1.064.380 lei. 'Achiziția publică are ca obiect furnizarea, transportul și livrarea a nouă autovehicule hibrid, noi și neînmatriculate anterior, dintre care șapte autovehicule vor fi destinate Sectorului 1 al Munic
Galați: CJ extinde parteneriatul cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării și dezvoltării economice
Consiliul Județean (CJ) Galați va extinde colaborarea cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării, industriei navale, viticulturii, educației și culturii, în urma unei misiuni oficiale desfășurate la Bordeaux, în perioada 5-9 octombrie, informează, joi, instituția. Potrivit unui comunicat de presă al CJ Galați,
Sondaj lansat de PMB: 'Lăsăm frunzele în parcuri sau le strângem?'
Primăria Capitalei a lansat un sondaj pe tema modului de întreținere a spațiilor verzi și îi invită pe bucureșteni să precizeze dacă frunzele căzute ar trebui sau nu strânse toamna. 'E una dintre dezbaterile care revine în fiecare toamnă. Frunzele căzute au un rol important în natură, dar în parcurile Bucureștiului, folo
Primăria Capitalei anunță selecții pentru posturile de membru în CA la cinci companii municipale
Primăria Capitalei anunță selecții pentru ocuparea posturilor de membru în consiliul de administrație la nivelul a cinci companii municipale. Anunțurile au fost publicate pe site-ul PMB: https://pmb.ro/interes-public/arhive/get-publi
Hunedoara: Toate contractele pentru extinderea rețelelor de apă sunt active; lucrările realizate depășesc 51%
Toate contractele cuprinse în proiectul de extindere a rețelelor de apă în județul Hunedoara sunt active, pentru ultimul dintre acestea, care vizează zona Brad și nordul județului, fiind emis ordinul de începere a lucrărilor, a anunțat miercuri directorul companiei Apa Prod SA Deva, operatorul regional de servicii în domeniu.
Primarul general Ciucu vrea să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management care să promoveze Bucureștiul
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat marți că și-a propus să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management al Destinației (OMD) București, care să se ocupe de promovarea Capitalei, având în vedere că până în prezent nu a existat o strategie coerentă în acest domeniu.
Polițiștii locali de la Sectorul 1 vor beneficia de 130 de camere foto-video de tip body-cam
Polițiștii locali ai Sectorului 1 au intrat în posesia a 130 de camere portabile foto-audio-video, de tip body-cam, care permit transmiterea imaginilor în timp real către Dispecerat, înregistrarea intervențiilor și descărcarea materialelor prin intermediul stațiilor de andocare. 'Până acum, în cazul unei inter
Simonis (președinte CJ Timiș): Guvernul se auto-sabotează, neasigurând cofinanțarea investițiilor PNRR aproape finalizate
Consiliul Județean (CJ) Timiș a aprobat, în ședința extraordinară de marți, realocări de finanțări rambursabile interne de până la 257 milioane de lei, necesare cofinanțării proiectelor de investiții începute prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care sunt realizate în proporție de peste 95% și trebuie finalizate pân
Festivalul 'Gusturi și tradiții DE BIHOR', organizat de Consiliul Județean, ajunge în premieră și la Salonta
Municipiul Salonta va găzdui, pentru prima dată, în 17 și 18 octombrie, Festivalul 'Gusturi și tradiții DE BIHOR', cu producători locali, meșteri populari și bucătari bihoreni, fiind, după Oradea, Margita și Beiuș, ultima oprire a acestui eveniment inițiat și organizat de Consiliul Județean. Festivalul se va desfășura în pa
Bihor: Fitch reconfirmă ratingul Oradiei, important pentru continuarea investițiilor
Agenția internațională de evaluare financiară Fitch Ratings a reconfirmat ratingul de credit al Municipiului Oradea la 'BBB-', cu perspectivă negativă, menținând orașul în categoria celor recomandate investițiilor, a informat marți, într-un comunicat de presă, Primăria. Potrivit sursei citate, în urma evaluării
Arad: Taxele majorate au crescut ușor numărul restanțierilor; datoriile rămân prima grijă a românilor (psiholog)
Majorarea taxelor și impozitelor locale din Arad, cu până la 80%, a dus la o creștere nesemnificativă a numărului de restanțieri, care a ajuns la 27.941, cu aproximativ 1.000 mai mulți față de anul trecut la termenul de achitare, psihologii afirmând că datoriile rămân prima grijă a românilor și în perioadele dificile economic.













