logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Desființarea a patru instituții și dizolvarea unei companii municipale, pe ordinea de zi a Consiliului General al Capitalei

Image

Un număr de patru instituții urmează să își înceteze activitatea, iar o companie municipală va fi dizolvată, conform unor proiecte care urmează să fie dezbătute în ședința de joi a Consiliului General al Capitalei.

Este vorba despre Centrul Expo Arte, Centrul pentru Seniori, Centrul pentru Tineret, Centrul Cultural Lumina și Compania Municipală Imobiliara. Cele patru instituții își încetează activitatea și se desființează ca persoană juridică, iar activitatea și personalul vor fi transferate la alte instituții din subordinea Municipalității.

Astfel, activitatea și personalul Centrului Cultural Expo Arte ar urma să fie transferate la ARCUB, prevede unul dintre proiecte. Totodată, se transmite în administrarea ARCUB 10% din imobilul situat în bd. Mircea Vodă nr. 5, aflat în administrarea Centrului Cultural Expo Arte. Conform raportului de specialitate, obiectul principal de activitate al Centrului Expo Arte poate fi acoperit de ARCUB. Centrul Expo Arte are în prezent 11 posturi ocupate.

Conform altui proiect de hotărâre, urmează să fie aprobat transferul de activitate și personal de la Centrul pentru Tineret al Municipiului București la Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București Proedus. Totodată, se transmit în administrarea Proedus imobilele din Calea Victoriei nr. 126, et. 1 și șos. Ștefan cel Mare nr. 38. Centrul pentru Tineret are în prezent 36 de posturi.

Activitatea și personalul Centrului pentru Seniori ar urma să fie transferate la Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București. Se vor transmite în administrarea DGASMB și imobilele situate în bd. 1 Mai nr. 28 și str. Ion C. Filitti nr. 8. Centrul pentru Seniori are în prezent 47 de posturi ocupate.

Activitatea și personalul Centrului Cultural Lumina ar urma să fie transferate la CREART. Totodată, se va transmite în administrarea CREART imobilul situat în bd. Regina Elisabeta nr. 32. Centrul Cultural Lumina are în prezent 15 posturi. Conform hotărârii, la nivelul CREART se aprobă un număr total de 52 de posturi.

Potrivit unei alte hotărâri, urmează să fie dizolvată și lichidată Compania Municipală Imobiliara București, la care Consiliul General al Municipiului București este acționar majoritar.

În referatul de aprobare sunt invocate prevederile OUG 109/2011, conform cărora mandatul administratorului provizoriu încetează de drept la împlinirea perioadei de șapte luni, dacă nu a fost prelungit.

În cadrul companiei Imobiliara a intervenit încetarea mandatelor membrilor Consiliului de Administrație, precum și cel al directorului general, acestea neputând fi prelungite conform ar. 29 din OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

''Pe acest fond, se constată imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății ca urmare a faptului ca societatea nu mai are organe statutare și nu mai poate fi reprezentată în raport cu terții'', prevede documentul.

Pe 22 ianuarie, primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, declara că urmează să fie închise o serie de instituții publice care 'nu mai au niciun fel de rațiune de a exista', dar care cheltuie bani pe chirii și mașini.

''Sunt pus în situația de a face multe reforme structurale, unele grele: comasări, restructurări, încheieri de companii, de administrații, de instituții publice. Deja pot să anunț în premieră că pe ordinea de zi de săptămâna viitoare a Consiliului Local o mică parte, o primă serie de instituții publice vor fi închise. Este vorba de câteva instituții care nu mai au niciun fel de rațiune de a exista, dar care cheltuie bani pe chirii, pe mașini'', a precizat Ciprian Ciucu, pentru Euronews România.

El a menționat că în luna ianuarie Primăria Capitalei a primit 317 milioane lei, din care a rămas cu 5 milioane.

''Am primit 317 milioane. După ce am făcut toate plățile și am plătit parțial subvenția - pentru că nu am putut să o plătim nici măcar pe toată - în ceea ce privește STB și Termoenergetica, în momentul de față mai avem undeva în jur de cinci milioane de lei în bugetul Primăriei Capitalei. Sunt mulți români - unii bogați, poate și politicieni - care au mai mulți bani în conturi decât are Primăria Capitalei. E absolut jenant'', a spus Ciucu. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 2204

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 20-10-2026 19:21

Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova

Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.

Administratie 20-10-2026 16:20

Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate

Administratie 20-10-2026 14:08

Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro

Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &

Administratie 19-10-2026 18:39

Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de

Administratie 19-10-2026 17:20

Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții

Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.

Administratie 19-10-2026 17:04

Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean

Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in

Administratie 19-10-2026 16:32

Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă

Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document

Administratie 19-10-2026 16:08

Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene

Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici

Administratie 19-10-2026 15:47

Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026

Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an

Administratie 19-10-2026 14:57

Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en

Administratie 19-10-2026 13:41

Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor

Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes

Administratie 19-10-2026 12:40

Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție

Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci

Administratie 17-10-2026 19:41

Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime

Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim

Administratie 16-10-2026 17:37

Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare

Administratie 16-10-2026 16:31

Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde

Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6