Bihor: Mai multe controale pentru protejarea drumurilor județene efectuate de CJ în ultimii ani
Consiliul Județean Bihor a intensificat, în ultimii trei ani, acțiunile de control pentru depistarea transporturilor care depășesc masa totală maximă admisă pe drumurile județene, în scopul protejării infrastructurii rutiere și creșterea siguranței în trafic, a informat luni, într-un comunicat, CJ Bihor.
Potrivit sursei, în același timp, în perioada 2023 - 2025, tot mai mulți operatori au intrat în legalitate prin obținerea Autorizației Speciale de Transport (AST), ceea ce explică de ce sancțiunile nu cresc proporțional cu numărul controalelor.
În anul 2023 au fost derulate 19 acțiuni de control și monitorizare și s-au aplicat 12 sancțiuni cu amendă în valoare de 124.500 lei. În 2024 au fost 74 de acțiuni și s-au aplicat 60 de sancțiuni cu amendă în valoare de 342.610 lei, iar în 2025 au fost realizate 88 de acțiuni de control în urma cărora s-au aplicat 24 de sancțiuni cu amendă în valoare de 251.500 lei.
În aceeași perioadă, numărul AST eliberate a crescut, ceea ce arată că operatorii solicită tot mai frecvent autorizația înainte de efectuarea transportului: în 2023 au fost eliberate 42 de AST, iar taxele astfel colectate au fost de 120.472 lei, în 2024 au fost eliberate 92 de AST, cu o sumă totală de 378.975 lei, iar în 2025 au fost eliberate 53 de AST, cu o sumă totală de 263.942 lei.
'Consiliul Județean Bihor reamintește că scopul principal al acțiunilor nu este aplicarea de amenzi, ci prevenirea deteriorării drumurilor județene de către transporturile supraîncărcate', se menționează în comunicat.
În acest sens, operatorii care intenționează să efectueze un transport ce depășește masele maxime admise trebuie să solicite în prealabil Autorizația Specială de Transport (AST) de la structura de specialitate a Consiliului Județean Bihor (Compartimentul Drumuri Județene).
În situațiile în care reglementările nu sunt respectate, se aplică sancțiuni contravenționale, iar vehiculul poate fi imobilizat până la îndeplinirea condițiilor legale.
Controalele au fost efectuate în echipe mixte, de către Compartimentul Transport din cadrul Consiliului Județean Bihor, Poliția Rutieră, Poliția Transporturi și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR).
În aceeași perioadă, 2023 - 2025, a crescut numărul controalelor efectuate și la operatorii județeni de transport persoane. Au fost aplicate atât avertismente, cât și sancțiuni cu amendă. Cele mai frecvente abateri au fost neeliberarea biletelor/abonamentelor pasagerilor și neasigurarea curățeniei în mijloacele de transport.
În 2023 au fost realizate 17 controale, fiind verificate 39 de autovehicule. S-au dat 7 sancțiuni, valoarea amenzilor fiind de 3.500 lei. În 2024 au fost realizate 53 de controale, cu 77 de autovehicule verificate. S-au aplicat 18 sancțiuni cu amendă în valoare de 42.000 lei. În 2025 au fost făcute 75 de controale la operatorii de transport persoane, fiind verificate 86 de autovehicule. S-au aplicat 22 de sancțiuni cu amendă în valoare de 4.000 lei.
Comunicatul CJ Bihor precizează că aceste controale pe drumurile județene vor continua pe tot parcursul acestui an. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primăria Brașov promite avanpremieră la Târgul de Crăciun; căsuțele - deschise cu trei zile înainte de 30 noiembrie
Tradiționalul Târg de Crăciun din Piața Sfatului se va deschide oficial, ca și anul trecut, pe 30 noiembrie, odată cu aprinderea iluminatului festiv, însă, anul acesta, Primăria Brașov promite o ''avanpremieră'', căsuțele urmând fie deschise încă din 27 noiembrie. ''În Piața Sfatului o să a
Lucian Judele critică proiectul care permite construirea unui bloc pe un teren folosit ca spațiu de relaxare
Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, critică proiectul care permite construirea unui bloc pe Strada . Lt. Col. Dumitru Papazoglu, într-o zonă folosită de cetățeni ca spațiu de relaxare. Judele a semnalat, joi, într-o postare pe Facebook, faptul că de pe terenul respectiv au dispărut, în cursul nopții, mai multe bănci, dar și ga
Hunedoara: Drumul județean spre stațiunea Râușor, din Retezat, finalizat în noiembrie
Lucrările de modernizare a drumului județean care asigură accesul spre stațiunea de interes local Râușor, din Munții Retezat, se vor încheia la jumătatea lunii noiembrie, astfel că turiștii vor putea ajunge mai ușor în zona pârtiilor de schi de acolo, potrivit unei evaluări efectuate, joi, pe șantierul investiției, de conducerea Consiliului Județean (
Sector 1: Trilogia 'Moromeții' va putea fi urmărită, în weekend, în Piața Matache
Trilogia 'Moromeții' va putea fi urmărită, la sfârșitul săptămânii, în Piața Matache, la Weekendul Cinematografic al Regizorilor României, a anunțat primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță. 'Un sector nu înseamnă doar străzi reparate, parcuri îngrijite sau spații verzi amenajate. Înseamnă, înainte
Primarul Ankarei, în vizită la București; Ciprian Ciucu vrea să reia relațiile cu orașele înfrățite cu Bucureștiul
Primarul Ankarei, Mansur Yavaș, efectuează o vizită oficială la București, la invitația edilului general, Ciprian Ciucu. Yavaș va fi întâmpinat joi seară, la aeroport, de Ciucu, iar de vineri încep o serie de discuții pe teme de interes pentru cetățeni și pentru oraș. Delegația turcă va sta în București până sâmbătă seara, a
Covasna: Centrul istoric al municipiului Târgu Secuiesc va fi reamenajat printr-o investiție de circa 1 milion de euro
Centrul istoric al municipiului Târgu Secuiesc va fi reamenajat printr-un proiect în valoare totală de aproximativ 1 milion de euro, finanțat prin Programul 'Regiunea Centru' 2021-2027, a anunțat, joi, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru. Potrivit sursei citate, investiția urmărește dezvoltarea integrată și sustenabilă a zonei
VIDEO Maramureș: Podul transfrontalier dintre România și Ucraina, deschis traficului rutier dintre cele două state
Podul transfrontalier dintre România și Ucraina, care traversează râul Tisa în vecinătatea municipiului Sighetu Marmației, a fost deschis traficului rutier, joi, în urma unei ceremonii la care au participat oficialii din județul Maramureș și Ucraina.
Bihor: Peste 100 de specialiști din șapte țări, la sesiunea științifică 'Interferențe' a Muzeului Țării Crișurilor
Peste 100 de specialiști din România și din alte șapte țări vor susține 126 de comunicări științifice în cadrul celei de-a IV-a ediții a Sesiunii internaționale de comunicări științifice 'Interferențe. Trecut, prezent, viitor', organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea - Complex Muzeal, în perioada 9-10 octombrie.
Bihor: Inteligența artificială și viitorul educației în turism, în conferință internațională la Oradea
Impactul inteligenței artificiale asupra educației în turism și competențele de care vor avea nevoie viitorii profesioniști ai industriei sunt principalele teme ale Conferinței Internaționale 'AI in Tourism Education: Redesigning Learning, Skills, and a Sustainable Future', ce va fi organizată vineri, la Biblioteca Județeană 'Gheorghe Șincai' Bi
Ciucu: Bucureștiul primește 87 de milioane de euro nerambursabili, pentru achiziția de tramvaie, troleibuze și autobuze electrice
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că Bucureștiul va beneficia de o finanțare nerambursabilă de 87 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare. Banii vor permite achiziția a: 10 tramvaie noi, care vor înlocui tramvaie V3A(M); 45 de troleibuze noi, care vor înlocui troleibuze Astra Ikarus; 40 de autobuze electrice, dintre care 20 de 12
Mureș: Reprezentanți ai ambasadelor a 9 state europene, invitați de primărie pentru prezentarea oportunităților municipiului reședință
Ambasadori, consuli și reprezentanți ai misiunilor diplomatice din nouă state europene au participat, miercuri, la Târgu Mureș, la un eveniment de informare organizat de Primăria Municipiului Târgu Mureș, pentru prezentarea oportunităților de afaceri, a ofertelor turistice, culturale și educaționale. 'Evenimentul reprezintă o premieră absolută
Neamț: A fost predat amplasamentul pentru construcția noului SJU Piatra-Neamț, investiție de 300 de milioane de euro
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Neamț a predat, miercuri, amplasamentul către companiile care vor construi noul Spital Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, investiție în valoare de 300 de milioane de euro asigurată prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS). Președintele CJ Neamț, Daniel-Vasilic
Ciprian Ciucu participă la un curs de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies; el va primi asistență privind politicile de mobilitate
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost selectat să participe la programul de formare inițiat de Bloomberg Philanthropies și London School of Economics and Political Science (LSE), la Londra. Edilul general a participat, alături de primari din 17 țări, timp de patru zile, la programul care vizează modernizarea administrațiilor locale, informează Primăria Cap
Sector 1: Primăria va cumpăra un imobil cu peste 1,8 milioane de euro pentru a amenaja o grădiniță
București, 7 oct /Agerpres/ - Consiliul Local Sector 1, reunit miercuri, a aprobat un proiect privind achiziționarea unui imobil de pe Strada Ion Ionescu de la Brad, cu peste 1,8 milioane de euro, care va fi amenajat pentru funcționarea unei grădinițe cu program prelungit. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis AGERPRES, noul spațiu din Str
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire
Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT) Brașov va începe de miercuri furnizarea energiei termice pentru consumatorii casnici și noncasnici racordați la sistemul centralizat de încălzire ale municipiului. 'Ținând cont de temperaturile exterioare scăzute din ultimele zile, SPLT Brașov aduce la cunoștința asociațiilor de proprietari, co










