Dolj: Proprietari de câini și pisici au dat în judecată Primăria Craiova, nemulțumiți de limitarea numărului de animale la bloc
Mai mulți proprietari de câini și pisici sau ONG-uri au dat în judecată Primăria Craiova pentru Hotărârea de Consiliu Local referitoare la regulamentul care limitează la doi câini și două pisici numărul de animale de companie dintr-un apartament de bloc, a anunțat, luni, primarul Lia Olguța Vasilescu.
Aceasta a scris, pe pagina sa de facebook, că surpriza este că, la aceeași instanță, primăria a câștigat de două ori, a pierdut o dată și în alte cazuri se judecă încă, iar întrebarea este ce hotărâre judecătorească trebuie să aplice municipalitatea.
'Întrebarea este: ce hotărâre judecătorească trebuie aplicăm și ce răspundem familiilor disperate, care s-au adresat primăriei că nu mai pot trăi în propriile apartamente din cauza mirosului degajat de fecalele patrupedelor vecinilor care, în unele cazuri, dețin mai mult de 30 de pisici într-un apartament? E inadmisibil să nu poți aplica nicio sancțiune unui astfel de proprietar de animale care e total insensibil când vecinii îi arată că urina de la pisicile lui a trecut prin tavan, iar în apartamentul de la etajul inferior trăiește o familie cu copii mici. Până acum nu s-a putut aplica nici măcar o amendă, nici de DSP, nici de Poliția Locală, nici de alte instituții, pentru că nu există o lege în acest sens. Singura variantă pe care am găsit-o ca să ajutăm aceste familii disperate a fost regulamentul aprobat prin HCL, care, iată, e judecat diferit. În ultimii ani, chiar și eu am fost la instanță ca să pledez în alte cazuri care privesc câinii maidanezi', a scris primarul municipiului Craiova.
Olguța Vasilescu explică că deși în acest caz există o lege cu prevederi clare în vigoare, au fost judecători care și în ceea ce privește maidanezii au anulat dreptul municipalității de a-i aduna de pe străzi, 'în condițiile în care numărul lor crește, mai ales în zona de periferie unde îi aruncă din alte localități sau chiar craioveni care nu și-au sterilizat animalele de companie'.
'Noroc că au fost alții care au înțeles că interesul public primează. Chiar și după ce am avut un caz de copil ucis de maidanezi, ne luptăm în instanță cu tot felul de ONG-uri de protecție a animalelor, care caută diferite tertipuri să anuleze activitatea de ecarisaj, iar angajații noștri sunt agresați zilnic de unii cetățeni, când vin să captureze maidanezi. De o săptămână, după ce am avut sesizări că în parcul Romanescu au apărut din nou maidanezii, avem zilnic echipaj de la ecarisaj acolo. S-a reușit capturarea mai multor exemplare, dar încă au rămas destui câini agresivi care provoacă tot felul de incidente, unul foarte recent, care era să ducă la o tragedie. Însă toți maidanezii care vin noaptea în parc, sunt adăpostiți ziua pe un teren privat, unde angajații de la ecarisaj nu au acces. Este motivul pentru care aceștia acum lucrează și noaptea, inclusiv în perioada sărbătorilor s-a întâmplat, pentru a-i captura. Și toți câinii prinși provin de pe proprietăți private. Pe lângă asta, avem situații de proprietari de câini de luptă care îi aduc la plimbare fără lesă sau botniță în Parcul Romanescu, deși au o zonă amenajată pentru câini în Parcul Tineretului, unde îi pot alerga în voie', mai spune Olguța Vasilescu.
Primarul municipiului Craiova le reamintește proprietarilor de animale că au obligația, conform legii, să-și păstreze animalele de companie pe domeniul privat, dar și să le sterilizeze și microcipeze.
'Având în vedere că Salubritate Craiova nu poate acționa pe teren privat, se va trece la amendarea proprietarilor terenurilor private din vecinătatea parcului.Pentru a stopa acest fenomen de înmulțire necontrolată a acestor câini fără stăpân, care provin de la câinii nesterilizați cu stăpân, Primăria și Salubritate Craiova au făcut și o campanie gratuită de sterilizare voluntară a câinilor cu stăpân. De altfel, Primăria Craiova, Salubritatea și reprezentanții Poliției animalelor vor demara, de anul viitor, verificări în tot orașul la proprietarii care nu își sterilizează animalele și se vor aplica amenzi', a menționat Olguța Vasilescu.
Conform acesteia, capturarea câinilor de pe domeniul public se face conform legislației în vigoare, respectând normele și regulamentele, ce includ și condițiile de capturare ce trebuie îndeplinite concomitent. Totodată, pentru a eficientiza activitatea de ecarisaj din municipiu, ea le-a recomandat cetățenilor să sune direct la dispeceratul Salubritate Craiova (0251.422.733), care funcționează nonstop și care poate sesiza imediat echipajul de capturare. AGERPRES / (AS - redactor: Maria Mitrică, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dâmbovița: Parteneriat inițiat de prefectură cu sindicate, patronate și instituții deconcentrate pentru dezvoltarea economică a județului
Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a anunțat, vineri, că membrii Comisiei de Dialog Social au convenit asupra realizării unui parteneriat extins între autorități, sindicate și mediul de afaceri, menit să sprijine dezvoltarea economică a județului, să reducă birocrația și să faciliteze accesul firmelor la oportunități de finanțare și dezvoltare.
Olt: Fântâni arteziene și zonă de promenadă pe bulevardul central al Slatinei vor fi amenajate printr-un proiect cu fonduri UE
Centrul civic al municipiului Slatina va intra într-un amplă reabilitare printr-un proiect finanțat cu fonduri europene în valoare de aproximativ 60 de milioane de lei, pe tronsonul de bulevard dintre magazinul Oltul și Poștă urmând ca asfaltul să fie înlocuit cu pavaj, iar în zilele de weekend circulația mașinilor să fie oprită și zona
Bihor: De Ziua Națională, 'România ne unește', spectacol de muzică populară și tradiții la Oradea
Artiști îndrăgiți din mai multe regiuni ale țării vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, luni, 30 noiembrie, în cadrul spectacolului 'România ne unește', dedicat Zilei Naționale a României, a informat vineri, într-un comunicat, Visit Oradea.
Acord de cooperare între municipiul Vaslui și municipiul Bălți din Republica Moldova
Consilierii au aprobat, vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, proiectul de hotărâre privind încheierea unui acord de cooperare între municipiului Vaslui și municipiul Bălți din Republica Moldova. Potrivit autorităților, înfrățirea dintre cele două localități s-a făcut în urma unei propuneri făcute
Sibiu: Primăria Rășinari îi îndeamnă pe localnici să voteze duminică la referendumul privind exploatările miniere
Primăria comunei Rășinari, învecinată cu municipiul Sibiu, îi îndeamnă pe locuitori să participe duminică, 8 noiembrie, la referendumul local consultativ privind exploatările miniere, organizat în contextul proiectului de exploatare a rocilor magnezitice din perimetrul Valea Dobra, pentru care administrația locală a emis recent un certificat de urbani
Sector 1: Piață volantă, în weekend, în Piața Amzei
O piață volantă este organizată, de vineri până duminică, în Piața Amzei, lângă Teatrul Ion Creangă, de unde cei interesați pot cumpăra produse proaspete, direct de la producători. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că vizitatorii pot găsi la tarabe fructe și legume de sezon, gutui, varză, brânzeturi
Bihor: Sănătatea publică și calitatea vieții urbane se apără și prin deratizarea periodică a orașelor
Sănătatea unui oraș nu înseamnă doar străzi curate, spații verzi și infrastructură modernă, ci și prevenirea riscurilor sanitare, deratizarea periodică fiind una dintre măsurile mai puțin vizibile, dar importante pentru confortul și siguranța locuitorilor, a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Oradea, Florin Birta. La Oradea
Rusia va utiliza un vaccin autohton împotriva cancerului, CaTeVac, începând din 2027
Rusia va începe să utilizeze în 2027 vaccinul său împotriva cancerului CaTeVac, dezvoltat pe plan intern și bazat pe celule dendritice, pentru tratarea pacienților cu sarcoame ale țesuturilor moi, a anunțat joi biroul viceprim-ministrului Tatyana Golikova, informează agenția de presă Xinhua. Studiile preclinice ale acestui vaccin au fost fina
Primăria Vaslui a recepționat un drum în valoare de peste 35 de milioane de lei, modernizat prin Programul 'Anghel Saligny'
Primăria municipiului Vaslui a recepționat, joi, un drum din suburbia Moara Grecilor, modernizat prin Programul Național de Investiții 'Anghel Saligny', cu o valoare de peste 35 de milioane de lei. Investiția a presupus modernizarea a peste 11 kilometri de drum, extinderea sistemului de canalizare a apei pluviale, execuția trotuarelor
Sector 6: Primăria intenționează să le ofere șoferilor o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu
Primăria Sectorului 6 intenționează să reducă aglomerația din vestul Sectorului 6 și să le ofere șoferilor o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu, în prezent problema fiind că șoferii care vin de pe strada Preciziei și vor să ajungă pe Autostrada A1 sunt nevoiți să întoarcă pe acest bulevard, a anunțat primarul Paul Moldovan. El a
Sector 2: Proiect privind grădini, activități educaționale și promovarea economiei circulare
Un proiect ce înseamnă pentru comunitatea Sectorului 2 grădini, activități educaționale, promovarea compostării și economiei circulare a fost selectat pentru finanțare prin programul european URBACT IV, iar autoritatea locală va avea rolul de lead partner, coordonând o rețea formată din șapte organizații din România, Italia, Polonia, Grecia, Spania,
Harghita: Starea de alertă - prelungită cu 30 de zile la Praid; prefectul spune că nu mai există un pericol pentru comună
Starea de alertă în comuna Praid a fost prelungită cu încă 30 de zile, a anunțat, miercuri, prefectul județului Harghita, Petres Sándor, care a explicat că măsura este necesară până la realizarea lucrărilor de punere în siguranță a zonei afectate. Prefectul a declarat, într-o conferință de presă, că starea de alertă este pr
Sibiu: Dinozaurii de la Muzeul de Istorie Naturală prind viață cu ajutorul inteligenței artificiale
Muzeul Național Brukenthal din Sibiu continuă să folosească inteligența artificială (AI) pentru promovarea colecțiilor sale, prezentând de această dată, într-un videoclip publicat pe Facebook, dinozaurii din curtea Muzeului de Istorie Naturală, care par să prindă viață datorită tehnologiei. Cu ajutorul inteligenței artificiale, din
Sector 5: Redeschiderea sălilor de curs de la Liceul 'Bolintineanu' - amânată, la recomandarea Inspectoratului de Stat în Construcții
Redeschiderea sălilor de curs de la Liceul 'Dimitrie Bolintineanu' a fost amânată, la recomandarea Inspectoratului de Stat în Construcții, până la punerea în siguranță a blocului afectat din apropiere, a anunțat miercuri primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone. 'În urma exploziei de anul trecut, de
REPORTAJ/Tulcea: Aniversarea Comisiei Europene a Dunării nu a fost întreruptă de mesajele RO-ALERT
Evenimentul prilejuit de împlinirea a 170 de ani de la prima ședință a Comisiei Europene a Dunării (CED) pe actualul teritoriu al României, găzduit miercuri de Palatul CED din orașul Sulina, a început cu un mesaj RO-ALERT de incursiune de drone transmis de Centrul Național Militar de Comandă pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.











