VIDEO Ciprian Ciucu a depus jurământul pentru preluarea funcției de primar general al Capitalei
Primarul general ales al Capitalei, Ciprian Ciucu, a depus jurământul, vineri, pentru preluarea mandatului.
'Jur să respect Constituția și legea țării și să fac cu bună credință tot ceea ce îmi stă în puterea și priceperea mea pentru bine locuitorilor municipiului București. Așa să-mi ajute Dumnezeu!', a spus Ciucu, în ședința Consiliului General al Municipiului București, convocată pentru această ceremonie.
Ciprian Ciucu a subliniat că își dorește o bună colaborare cu membrii CGMB și cu primarii de sector.
'Este un moment foarte important pentru mine, am emoții, este un moment pe care l-am așteptat foarte, foarte mult timp. Vreau să spun că îmi doresc să am o foarte bună colaborare cu Consiliul General. Am avut deja câteva discuții și o să am în continuare discuții cu lideri ai partidelor din Consiliul General. Vreau să avem o majoritate cât mai largă, pentru că, în acest moment, orașul nostru, știți, nu stă foarte bine din anumite puncte de vedere și în perioada care urmează vom avea foarte, foarte mult de lucru', a afirmat noul primar general, după depunerea jurământului.

El a menționat că a primit în urmă cu câteva ore hotărârea de la instanță, certificatul în baza căruia a putut să depună jurământul, iar în timpul foarte scurt rămas până la sfârșitul anului sunt câteva lucruri de făcut și este foarte probabil să mai fie ședințe ale CGMB.
'Situația orașului nu este foarte bună și vreau să văd ce se mai poate face acum, pe ultima sută de metri, înainte de sfârșitul anului pentru a începe anul în condiții mai bune', a adăugat Ciucu.
Edilul general a transmis că vor urma 'anumite reforme' pe care le-a gândit de-a lungul timpului.

'Sunt convins că acest Consiliu General este de bună credință și că, împreună, vom echilibra Bucureștiul și vom începe și dezvoltarea lui. (...) Vă rog să aveți încredere că în următorii ani Bucureștiul, după ce se va stabiliza, va începe să arate ca o capitală europeană. Suntem a șaptea capitală a Uniunii Europene, suntem un oraș important, suntem principala forță economică a țării și intră în responsabilitatea fiecăruia dintre noi să facem să se vadă acest lucru în calitatea vieții oamenilor, în calitatea actului de guvernare și sunt foarte, foarte încrezător că vom reuși acest lucru împreună', a evidențiat Ciprian Ciucu.
El a completat că dorește o bună colaborare cu primarii de sector. 'Vreau să fiu un sprijin pentru ei și să le cer sprijinul atunci când voi avea nevoie în calitate de primar general. Vreau să ne vedem des. (...) Va urma o perioadă interesantă, pot să vă promit, nu numai interesantă, dar și foarte fructuoasă și bună pentru București', a susținut Ciucu.

Primarul general a anunțat că va face sâmbătă, la ora 13:00, o conferință de presă pentru a prezenta cum vede mandatul în următorii ani. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Foto: (C) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Harghita: Starea de alertă - prelungită cu 30 de zile la Praid; prefectul spune că nu mai există un pericol pentru comună
Starea de alertă în comuna Praid a fost prelungită cu încă 30 de zile, a anunțat, miercuri, prefectul județului Harghita, Petres Sándor, care a explicat că măsura este necesară până la realizarea lucrărilor de punere în siguranță a zonei afectate. Prefectul a declarat, într-o conferință de presă, că starea de alertă este pr
Sibiu: Dinozaurii de la Muzeul de Istorie Naturală prind viață cu ajutorul inteligenței artificiale
Muzeul Național Brukenthal din Sibiu continuă să folosească inteligența artificială (AI) pentru promovarea colecțiilor sale, prezentând de această dată, într-un videoclip publicat pe Facebook, dinozaurii din curtea Muzeului de Istorie Naturală, care par să prindă viață datorită tehnologiei. Cu ajutorul inteligenței artificiale, din
Sector 5: Redeschiderea sălilor de curs de la Liceul 'Bolintineanu' - amânată, la recomandarea Inspectoratului de Stat în Construcții
Redeschiderea sălilor de curs de la Liceul 'Dimitrie Bolintineanu' a fost amânată, la recomandarea Inspectoratului de Stat în Construcții, până la punerea în siguranță a blocului afectat din apropiere, a anunțat miercuri primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone. 'În urma exploziei de anul trecut, de
REPORTAJ/Tulcea: Aniversarea Comisiei Europene a Dunării nu a fost întreruptă de mesajele RO-ALERT
Evenimentul prilejuit de împlinirea a 170 de ani de la prima ședință a Comisiei Europene a Dunării (CED) pe actualul teritoriu al României, găzduit miercuri de Palatul CED din orașul Sulina, a început cu un mesaj RO-ALERT de incursiune de drone transmis de Centrul Național Militar de Comandă pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
Ciucu: Liniile de tramvai erau aproape inutilizabile; dacă nu sunt recepționate la termen, PMB pierde finanțarea
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, explică opțiunea de a iniția simultan mai multe proiecte pentru reabilitarea liniilor de tramvai prin faptul că infrastructura era 'aproape inutilizabilă', iar primăria riscă să piardă finanțarea, în cazul în care lucrările nu sunt încheiate la timp. 'Liniile de tramvai erau apro
Primăria Capitalei: Taxele și impozitele locale vor fi plafonate în 2027
Taxele și impozitele locale, dar și taxa pentru parcarea de reședință rămân neschimbate în 2027, informează Primăria Municipiului București (PMB). 'Taxele și impozitele locale în București, dar și taxa pentru parcarea de reședință rămân neschimbate în 2027. Primarul general Ciprian Ciucu a luat decizia să le p
Dolj: Primăria Craiova anunță că nu se vor majora impozitele și taxele locale pentru persoanele fizice în 2027
Impozitele și taxele locale pentru persoanele fizice din municipiul Craiova nu vor fi majorate în anul 2027, nici măcar cu rata inflației, comparativ cu nivelul din 2026, potrivit unui proiect de hotărâre lansat în consultare publică de administrația locală, a informat, marți, Primăria Craiova. În cazul persoanelor juridice, imp
Sector 1: Amenzi de peste 1,3 milioane de lei - aplicate pentru terenuri neîngrijite
Polițiștii locali au verificat, în ultimele două săptămâni, terenurile de pe raza Sectorului 1 și au aplicat 303 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.322.600 de lei proprietarilor și deținătorilor de terenuri care nu și-au respectat obligațiile de întreținere, salubrizare și igienizare. Primăria Sectorului 1 a transmis, mar
Primăria Capitalei a anunțat stadiul proiectelor pentru reabilitarea liniilor de tramvai; patru loturi, finalizate
Primăria Capitalei a anunțat luni stadiul proiectelor pentru reabilitarea liniilor de tramvai, lucrări care trebuie finalizate până în decembrie 2029, pentru a nu pierde 1,6 miliarde lei, fonduri nerambursabile. Conform municipalității, modernizarea celor 50 km de șine de tramvai a început în februarie 2024. Timp de doi ani lucrările au
Termoenergetica: 29% dintre asociațiile de proprietari nu au apă caldă și căldură la parametrii corespunzători
Termoenergetica informează că, în prezent, 71% dintre asociațiile de proprietari au apă caldă și căldură la parametri corespunzători. În data de 16 octombrie, compania a început furnizarea agentului termic pentru încălzire, ca urmare a îndeplinirii condițiilor privind temperaturile exterioare. 'Sunt asociații de
Patru noi expoziții tematice la Muzeul Copiilor, inaugurate pe 14 noiembrie
Muzeul Copiilor va deschide pe 14 noiembrie patru noi expoziții tematice, care vor aduce în prim-plan poveștile și personajele sărbătorilor de iarnă. Edițiile precedente ale expozițiilor de Crăciun au atras anual aproximativ 20.000 de vizitatori. În perioada 14 noiembrie - 23 decembrie, copiii și familiile lor sunt invitați să descop
Începe furnizarea căldurii în municipiul Constanța; gigacaloria pentru populație - la aceeași valoare de 400 de lei
Locuitorii municipiului Constanța au, începând cu 2 noiembrie, căldură în locuințe, societatea de termoficare începând furnizarea energiei termice pentru încălzire, au informat luni reprezentanții companiei. Conform sursei citate, Termoficare Constanța SRL informează consumatorii că, începând de luni, se realizea
Licitație pentru iluminat festiv, în Capitală; valoare estimată de 1,9 milioane lei
Compania Iluminat Public anunță pe SEAP licitație pentru decorațiuni destinate iluminatului festiv în valoare de 1.996.600 lei. Contractul vizează achiziționarea a 745 de echipamente electrice tip perdea cu LED-uri pentru uz exterior, interconectabile, inclusiv cablurile de alimentare cu rectificator de tensiune. Echipamen
Alexandru Stoica: Românilor nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise
Românii nu vor plăti taxe înzecite și nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunțat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-și pună actele în ordine, nu de 'a-i vâna' cu amenzi. 'Nimeni nu va fi h
Sector 2: Investiții de 5,2 milioane de euro pentru un centru medico-social, servicii pentru tinerii cu adicții și o bancă de alimente
Înființarea unui centru medico-social, dezvoltarea unor servicii pentru minorii și tinerii cu adicții și realizarea unei bănci de alimente și a unei cantine sociale se numără printre investițiile prevăzute în programul de finanțare derulat de Primăria Sectorului 2 împreună cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Potrivit unui comunicat






