Dolj/Olguța Vasilescu: În prima zi de la lansarea aplicației de parcare în Craiova au fost ocupate 1.684 locuri
Primarul municipiului Craiova, Olguța Vasilescu, a anunțat, miercuri, la o zi după ce a devenit operațională aplicația prin care craiovenii pot plăti și ocupa un loc de parcare, că au fost ocupate deja 1.684 locuri de parcare din cele 6.760 marcate.
Aceasta a precizat că municipalitatea va continua să scoată la închiriat și celelalte locuri de parcare marcate, dar a început cu mai puține tocmai pentru a putea corecta problemele care ar surveni acestui demers.
'De ieri a devenit operațională aplicația prin care craiovenii pot plăti și ocupa un loc de parcare. Deocamdată au fost puse în aplicație, spre a fi rezervate, doar locurile marcate din câteva cartiere, după cum puteți observa și din imaginile de mai jos: zona 1 Mai și stadion, zona Sf Dumitru, zona centrală, o parte din Calea București și Lăpuș Argeș. Este vorba de doar 6760 de locuri de parcare, din care s-au ocupat, din prima zi, 1684. Vom continua să scoatem la închiriat și celelalte locuri de parcare marcate, dar am început cu mai puține tocmai pentru a putea corecta problemele care ar surveni acestui demers', a scris Vasilescu pe Facebook.
Olguța Vasilescu susține că retorica este că primăria vrea mai mulți bani și că nu sunt suficiente locuri de parcare, dar în comparație cu marile orașe Craiova are taxe mai mici și locuri de parcare mai multe, în ultimii ani fiind create parcări nu doar în cvartale de blocuri, oriunde s-a găsit spațiu, dar și parcări mari, cum sunt în zonele Energetic, ANL- Potelu- Parc, creșa ANL, parc Pedagogic etc., urmând să mai fie amenajate și altele.
'Am și câteva exemple de taxe din alte orașe, pentru a face o comparație: Constanța - 500 lei/ an, Oradea 410 lei/an, Timișoara - până la 642 lei/an, Cluj - 420 lei/ an, București - între 376 și 754 lei/an, iar în cazul Iașiului taxa e lunară și e cuprinsă între 140 și 198 lei/ lună. Așadar, se pornește de la dublu și ajunge până la de 10 ori mai mult decât la Craiova', a mai anunțat primarul Craiovei.
Potrivit Olguței Vasilescu, prin acest regulament, care se va implementa în 3 ani, se urmărește eliminarea în totalitate a taxei generale de parcare, care este acum 110 de lei.
'După ce vor fi închiriate toate locurile de parcare din fața blocurilor și vor fi create parcări cu tarif orar în zonele unde sunt necesare, nu va mai fi obligatorie această taxă. Deocamdată ea rămâne valabilă fiindcă, chiar dacă cineva rezervă un loc de parcare la domiciliu, când pleacă de acasă încă poate parca pe domeniul public fără a plăti vreo sumă de bani. Vrem să încurajăm toți proprietarii de terenuri să amenajeze parcări, în loc să construiască blocuri. Astfel, aceștia vor câștiga constant financiar, dar vor sprijini și efortul nostru de a rezolva această problemă. M-am bucurat să constat că unii proprietari de terenuri mari au început deja să agreeze oportunitatea. Nu vor mai exista nemulțumiri ale cetățenilor care vin acasă și nu găsesc loc în fața blocului, din cauza dubelor sau mașinilor de firmă, unele înregistrate chiar în alte localități. Am constatat că sunt firme care țin și câte 10 mașini în cvartalele de blocuri, deși ar trebui să dețină o curte proprie pentru acestea. Nu va mai exista situația ca să se înregistreze mașina în localități din jurul Craiovei, pentru a evita taxa de parcare în oraș. Vor dispărea, de asemenea, toate mașinile abandonate, fiindcă le vom ridica după finalizarea procedurilor din regulament', a explicat Vasilescu.
Primăria Craiova a deschis, marți dimineața, începând cu ora 7.00, procedura de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reședință marcate și numerotate din oraș.
Consiliul Local Craiova a aprobat, pe 30 octombrie a.c., noul regulament pentru locurile de parcare a autoturismelor pe domeniul public/privat al municipiului prin care proprietarii mașinilor vor plăti o dublă taxă - cea pentru parcare curentă pe domeniul public de 116 lei/an și cea pentru parcare de reședință, cuprinsă 170 lei/an până la 250 lei/an, în funcție de zonă.
Potrivit regulamentului, în afara celor două taxe, șoferii care vor să parcheze pe locurile cu plată prin SMS semnalizate cu indicator 'parcare cu plată' vor achita 2 lei/oră, iar taxa pentru parcarea ocazională pe domeniul public/privat, pe locurile nesemnalizate cu indicator, cu plată prin SMS, este de 1 leu/zi sau 27 lei/lună.
Întrucât locurile pentru parcările de reședință nu sunt suficiente, locatarii trebuie să participe la licitație. Aceștia trebuie să verifice periodic platforma pentru actualizări și pentru stadiul contului/cererii. AGERPRES/(AS - redactor: Maria Mitrică, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6
Arad: Festival de toamnă pentru florarii din Curtici, care în trecut cultivau roșii
Administrația locală din Curtici organizează, în perioada 24 - 25 octombrie, un festival de toamnă la care vor fi celebrați florarii locali, mulți dintre aceștia fiind în trecut cultivatori de roșii în sere și solarii, dar care s-au reprofilat. Festivalului Florilor de Toamnă va fi organizat în centrul orașului și are c
Titan Pumpkin Fest, cu cinci tone de dovleci, muzică și jocuri de Halloween, la sfârșitul acestei săptămâni
Cea de-a IV-a ediție a Titan Pumpkin Fest va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan, în zona scenei și la Calul Titanilor. De la sculptatul și decoratul dovlecilor, la pictură, creații handmade, delicii culinare și experiențe interactive, festivalul propune trei zile în care atmosfera de toamnă și spiritul Hal
Vaslui: Primarul de Poienești, Nelu Caragață (PSD) - fără mandat după o condamnare pentru fapte de corupție
Prefectul județului Vaslui a semnat, joi, ordinul de încetare a mandatului pentru primarul social-democrat al comunei Poienești, Nelu Caragață, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 'Am semnat Ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului
Sector 1: Licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare estimată de 1 milion de lei
Primăria Sectorului 1 a anunțat, joi, pe SEAP licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare totală estimată de 1.064.380 lei. 'Achiziția publică are ca obiect furnizarea, transportul și livrarea a nouă autovehicule hibrid, noi și neînmatriculate anterior, dintre care șapte autovehicule vor fi destinate Sectorului 1 al Munic
Galați: CJ extinde parteneriatul cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării și dezvoltării economice
Consiliul Județean (CJ) Galați va extinde colaborarea cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării, industriei navale, viticulturii, educației și culturii, în urma unei misiuni oficiale desfășurate la Bordeaux, în perioada 5-9 octombrie, informează, joi, instituția. Potrivit unui comunicat de presă al CJ Galați,
Sondaj lansat de PMB: 'Lăsăm frunzele în parcuri sau le strângem?'
Primăria Capitalei a lansat un sondaj pe tema modului de întreținere a spațiilor verzi și îi invită pe bucureșteni să precizeze dacă frunzele căzute ar trebui sau nu strânse toamna. 'E una dintre dezbaterile care revine în fiecare toamnă. Frunzele căzute au un rol important în natură, dar în parcurile Bucureștiului, folo
Primăria Capitalei anunță selecții pentru posturile de membru în CA la cinci companii municipale
Primăria Capitalei anunță selecții pentru ocuparea posturilor de membru în consiliul de administrație la nivelul a cinci companii municipale. Anunțurile au fost publicate pe site-ul PMB: https://pmb.ro/interes-public/arhive/get-publi
Hunedoara: Toate contractele pentru extinderea rețelelor de apă sunt active; lucrările realizate depășesc 51%
Toate contractele cuprinse în proiectul de extindere a rețelelor de apă în județul Hunedoara sunt active, pentru ultimul dintre acestea, care vizează zona Brad și nordul județului, fiind emis ordinul de începere a lucrărilor, a anunțat miercuri directorul companiei Apa Prod SA Deva, operatorul regional de servicii în domeniu.
Primarul general Ciucu vrea să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management care să promoveze Bucureștiul
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat marți că și-a propus să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management al Destinației (OMD) București, care să se ocupe de promovarea Capitalei, având în vedere că până în prezent nu a existat o strategie coerentă în acest domeniu.
Polițiștii locali de la Sectorul 1 vor beneficia de 130 de camere foto-video de tip body-cam
Polițiștii locali ai Sectorului 1 au intrat în posesia a 130 de camere portabile foto-audio-video, de tip body-cam, care permit transmiterea imaginilor în timp real către Dispecerat, înregistrarea intervențiilor și descărcarea materialelor prin intermediul stațiilor de andocare. 'Până acum, în cazul unei inter
Simonis (președinte CJ Timiș): Guvernul se auto-sabotează, neasigurând cofinanțarea investițiilor PNRR aproape finalizate
Consiliul Județean (CJ) Timiș a aprobat, în ședința extraordinară de marți, realocări de finanțări rambursabile interne de până la 257 milioane de lei, necesare cofinanțării proiectelor de investiții începute prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care sunt realizate în proporție de peste 95% și trebuie finalizate pân
Festivalul 'Gusturi și tradiții DE BIHOR', organizat de Consiliul Județean, ajunge în premieră și la Salonta
Municipiul Salonta va găzdui, pentru prima dată, în 17 și 18 octombrie, Festivalul 'Gusturi și tradiții DE BIHOR', cu producători locali, meșteri populari și bucătari bihoreni, fiind, după Oradea, Margita și Beiuș, ultima oprire a acestui eveniment inițiat și organizat de Consiliul Județean. Festivalul se va desfășura în pa
Bihor: Fitch reconfirmă ratingul Oradiei, important pentru continuarea investițiilor
Agenția internațională de evaluare financiară Fitch Ratings a reconfirmat ratingul de credit al Municipiului Oradea la 'BBB-', cu perspectivă negativă, menținând orașul în categoria celor recomandate investițiilor, a informat marți, într-un comunicat de presă, Primăria. Potrivit sursei citate, în urma evaluării
Arad: Taxele majorate au crescut ușor numărul restanțierilor; datoriile rămân prima grijă a românilor (psiholog)
Majorarea taxelor și impozitelor locale din Arad, cu până la 80%, a dus la o creștere nesemnificativă a numărului de restanțieri, care a ajuns la 27.941, cu aproximativ 1.000 mai mulți față de anul trecut la termenul de achitare, psihologii afirmând că datoriile rămân prima grijă a românilor și în perioadele dificile economic.













