Timiș: Cartierele istorice din Timișoara, transformate cu ajutorul fondurilor europene
Șeful Autorității de Management al Programului Regional Vest, din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, Georgiana Radac, a declarat, vineri, că unul dintre cartierele istorice ale Timișoarei se transformă cu ajutorul fondurilor europene, astfel că zona Piețelor Mocioni și Maria vor intra într-un amplu proces de reconfigurare și modernizare, printr-o investiție de peste 14 milioane de euro.
După intervențiile din cartierul Cetate și contractarea investiției care va transforma zona Fabric - Piața Traian, cartierul istoric Iosefin va intra într-o nouă etapă de dezvoltare, în care patrimoniul, spațiul public și viața comunității devin prioritare.
'Piața Mocioni este cea de-a treia zonă istorică din Timișoara în care vom face investiții cu fonduri europene. Avem în față un exemplu clar de proiect care va ridica semnificativ calitatea vieții timișorenilor, dar și vitalitatea economică a zonei. Sper ca în următorii ani să nu mai vorbim doar de un centru istoric al Timișoarei, ci de o întreagă zonă întinsă din Fabric până în Iosefin, de care să se bucure atât localnicii, cât și turiștii', arată Georgiana Radac, într-un comunicat.
Vizate sunt Piața Maria, loc emblematic pentru Timișoara, pentru că de aici a pornit, în urmă cu 36 de ani, Revoluția anticomunistă, și Piața Mocioni, cunoscută timișorenilor și sub denumirea de Piața Sinaia, alături de alte străzi din zonă.
Proiectul, al cărui contract de finanțare prin Programul Regional Vest a fost semnat, joi 4, vizează reconfigurarea și modernizarea a peste 26.000 de metri pătrați de spații publice, incluzând Piața Mocioni, Piața Maria, Bulevardul 16 Decembrie 1989 și intrările pe opt străzi adiacente.
Deși este un cartier cu un patrimoniu arhitectural remarcabil, el este folosit preponderent ca un simplu coridor de tranzit. Zona este dominată de trafic intens, zgomot, poluare și un spațiu public fragmentat, fără identitate și fără locuri atractive pentru locuitori sau pentru vizitatori. Proiectul va schimba prioritățile: pietonii, bicicliștii și transportul public vor avea întâietate, iar spațiile publice vor deveni locuri de întâlnire, promenadă și relaxare.
În Piața Mocioni, se va crea o piațetă urbană gândită pentru evenimente culturale, cu o fântână arteziană încastrată în pardoseală și iluminat ambiental.
În proiect se vor investi 14,5 milioane de euro, din care 7,6 milioane provin din fonduri europene.
Proiectul este complementar cu alte investiții finanțate prin Programul Regional Vest, cum este regenerarea Pieței Traian sau realizarea Pasajului Solventul și a inelului IV de circulație - conexiunea strada Gării - bulevardul Dâmbovița.
Beneficiarul proiectului este Primăria Municipiului Timișoara, iar durata estimată a lucrărilor este de trei ani. AGERPRES/(AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: primariatm.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6
Arad: Festival de toamnă pentru florarii din Curtici, care în trecut cultivau roșii
Administrația locală din Curtici organizează, în perioada 24 - 25 octombrie, un festival de toamnă la care vor fi celebrați florarii locali, mulți dintre aceștia fiind în trecut cultivatori de roșii în sere și solarii, dar care s-au reprofilat. Festivalului Florilor de Toamnă va fi organizat în centrul orașului și are c
Titan Pumpkin Fest, cu cinci tone de dovleci, muzică și jocuri de Halloween, la sfârșitul acestei săptămâni
Cea de-a IV-a ediție a Titan Pumpkin Fest va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan, în zona scenei și la Calul Titanilor. De la sculptatul și decoratul dovlecilor, la pictură, creații handmade, delicii culinare și experiențe interactive, festivalul propune trei zile în care atmosfera de toamnă și spiritul Hal
Vaslui: Primarul de Poienești, Nelu Caragață (PSD) - fără mandat după o condamnare pentru fapte de corupție
Prefectul județului Vaslui a semnat, joi, ordinul de încetare a mandatului pentru primarul social-democrat al comunei Poienești, Nelu Caragață, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 'Am semnat Ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului
Sector 1: Licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare estimată de 1 milion de lei
Primăria Sectorului 1 a anunțat, joi, pe SEAP licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare totală estimată de 1.064.380 lei. 'Achiziția publică are ca obiect furnizarea, transportul și livrarea a nouă autovehicule hibrid, noi și neînmatriculate anterior, dintre care șapte autovehicule vor fi destinate Sectorului 1 al Munic
Galați: CJ extinde parteneriatul cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării și dezvoltării economice
Consiliul Județean (CJ) Galați va extinde colaborarea cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării, industriei navale, viticulturii, educației și culturii, în urma unei misiuni oficiale desfășurate la Bordeaux, în perioada 5-9 octombrie, informează, joi, instituția. Potrivit unui comunicat de presă al CJ Galați,
Sondaj lansat de PMB: 'Lăsăm frunzele în parcuri sau le strângem?'
Primăria Capitalei a lansat un sondaj pe tema modului de întreținere a spațiilor verzi și îi invită pe bucureșteni să precizeze dacă frunzele căzute ar trebui sau nu strânse toamna. 'E una dintre dezbaterile care revine în fiecare toamnă. Frunzele căzute au un rol important în natură, dar în parcurile Bucureștiului, folo
Primăria Capitalei anunță selecții pentru posturile de membru în CA la cinci companii municipale
Primăria Capitalei anunță selecții pentru ocuparea posturilor de membru în consiliul de administrație la nivelul a cinci companii municipale. Anunțurile au fost publicate pe site-ul PMB: https://pmb.ro/interes-public/arhive/get-publi
Hunedoara: Toate contractele pentru extinderea rețelelor de apă sunt active; lucrările realizate depășesc 51%
Toate contractele cuprinse în proiectul de extindere a rețelelor de apă în județul Hunedoara sunt active, pentru ultimul dintre acestea, care vizează zona Brad și nordul județului, fiind emis ordinul de începere a lucrărilor, a anunțat miercuri directorul companiei Apa Prod SA Deva, operatorul regional de servicii în domeniu.
Primarul general Ciucu vrea să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management care să promoveze Bucureștiul
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat marți că și-a propus să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management al Destinației (OMD) București, care să se ocupe de promovarea Capitalei, având în vedere că până în prezent nu a existat o strategie coerentă în acest domeniu.
Polițiștii locali de la Sectorul 1 vor beneficia de 130 de camere foto-video de tip body-cam
Polițiștii locali ai Sectorului 1 au intrat în posesia a 130 de camere portabile foto-audio-video, de tip body-cam, care permit transmiterea imaginilor în timp real către Dispecerat, înregistrarea intervențiilor și descărcarea materialelor prin intermediul stațiilor de andocare. 'Până acum, în cazul unei inter
Simonis (președinte CJ Timiș): Guvernul se auto-sabotează, neasigurând cofinanțarea investițiilor PNRR aproape finalizate
Consiliul Județean (CJ) Timiș a aprobat, în ședința extraordinară de marți, realocări de finanțări rambursabile interne de până la 257 milioane de lei, necesare cofinanțării proiectelor de investiții începute prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care sunt realizate în proporție de peste 95% și trebuie finalizate pân
Festivalul 'Gusturi și tradiții DE BIHOR', organizat de Consiliul Județean, ajunge în premieră și la Salonta
Municipiul Salonta va găzdui, pentru prima dată, în 17 și 18 octombrie, Festivalul 'Gusturi și tradiții DE BIHOR', cu producători locali, meșteri populari și bucătari bihoreni, fiind, după Oradea, Margita și Beiuș, ultima oprire a acestui eveniment inițiat și organizat de Consiliul Județean. Festivalul se va desfășura în pa
Bihor: Fitch reconfirmă ratingul Oradiei, important pentru continuarea investițiilor
Agenția internațională de evaluare financiară Fitch Ratings a reconfirmat ratingul de credit al Municipiului Oradea la 'BBB-', cu perspectivă negativă, menținând orașul în categoria celor recomandate investițiilor, a informat marți, într-un comunicat de presă, Primăria. Potrivit sursei citate, în urma evaluării
Arad: Taxele majorate au crescut ușor numărul restanțierilor; datoriile rămân prima grijă a românilor (psiholog)
Majorarea taxelor și impozitelor locale din Arad, cu până la 80%, a dus la o creștere nesemnificativă a numărului de restanțieri, care a ajuns la 27.941, cu aproximativ 1.000 mai mulți față de anul trecut la termenul de achitare, psihologii afirmând că datoriile rămân prima grijă a românilor și în perioadele dificile economic.













