Bistrița-Năsăud: Mandatul primarului din Livezile, aflat în arest la domiciliu, a fost suspendat
Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, a emis ordinul prin care a fost suspendat mandatul primarului din comuna Livezile, aflat în arest la domiciliu și urmărit penal pentru agresiune sexuală, violarea vieții private și influențarea declarațiilor.
Cioarbă a confirmat vineri, pentru AGERPRES, emiterea acestui ordin, în baza căruia atribuțiile primarului au fost preluate de viceprimar, precizând că se așteaptă, totodată, soluționarea contestațiilor depuse la decizia privind arestul la domiciliu.
Atât primarul din Livezile, Traian Simionca, cât și Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița au depus contestații la decizia luată marți seara de Judecătoria Bistrița, prin care edilul a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Instanța a respins propunerea de luare a măsurii arestului preventiv formulată de procurori.
'Respinge ca neîntemeiată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, de luare a măsurii preventive a arestului preventiv față de inculpatul S.T. În baza art. 227 alin. 2 Cod procedură penală, art. 218 Cod procedură penală și art. 221 Cod procedură penală, dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu (...), pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.11.2025 și până la data de 24.12.2025, inclusiv', se arată în soluția comunicată de Judecătoria Bistrița.
De asemenea, judecătorul a dispus ca, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
Traian Simionca (56 de ani) a fost reținut, luni, pentru 24 de ore, în urma perchezițiilor efectuate de polițiști la sediul Primăriei comunei Livezile și la domiciliile unor persoane fizice.
Acțiunea a avut loc în cadrul dosarului penal deschis la data de 5 noiembrie, după apariția în spațiul public a unor fotografii cu primarul și o angajată aflați în ipostaze indecente în biroul edilului. AGERPRES/(AS - redactor: Tina Dumitrescu, editor: Anamaria Constantin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#AnulNadia Hunedoara: Primăria Deva va depune documentația pentru un muzeu al gimnasticii românești
Primăria Deva lucrează la documentația necesară pentru obținerea unei finanțări nerambursabile în vederea realizării în municipiu a unui muzeu dedicat gimnasticii românești, a anunțat, miercuri, primarul localității, Lucian Rus. Dosarul cu cererea de finanțare va fi depus în luna iulie la Agenția de Dezvoltare Regională
Mureș: ISU a primit o a doua cisternă de transportare a apei de 30.000 de litri, cumpărată de Consiliul Județean
Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Horea' al județului Mureș a primit, miercuri, a doua cisternă pentru transportarea apei în zonele cu probleme, autovehiculul având o capacitate de 30.000 de litri și fiind achiziționată de Consiliul Județean (CJ) Mureș cu suma de 470.000 de lei. Inspectoratul pentru Situații de Urge
Iași: Consilierii județeni au aprobat dotarea cu echipamente de înaltă complexitate a Spitalului de Neurochirurgie
Consilierii județeni au aprobat miercuri, în ședință ordinară, alocarea fondurilor necesare pentru achiziția de echipamente de înaltă complexitate și tehnologie de ultimă oră la Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Nicolae Oblu' din Iași, cunoscut și sub denumirea de Spitalul de Neurochirurgie. Pentru proiectul care are o
PMB anunță că începe montarea șinelor de tramvai în Prelungirea Ghencea
Primăria Capitalei anunță că au sosit primele șine pentru linia de tramvai care va fi construită pe Prelungirea Ghencea și că încep lucrările de montare. Este practic prima linie nouă de tramvai construită în București după 30 de ani, informează miercuri PMB,
Buget PMB: Proiecte pentru sistemul de termoficare, transportul în comun, piste de biciclete și revizuirea PUG
Municipiul București își propune în acest an un program de investiții în valoare totală de 2,8 miliarde de lei, potrivit proiectului de buget publicat pe site-ul Primăriei Capitalei. Fondurile sunt destinate în principal reabilitării sistemului de termoficare,
Gorj: Mii de arbori, arbuști și plante ornamentale vor fi plantați în Parcul Central din Târgu Jiu
Mii de arbori, arbuști și plante ornamentale vor fi plantați în Parcul Central din municipiul Târgu Jiu, care se află în plin proces de modernizare în cadrul unui proiect cu fonduri nerambursabile de peste 20 de milioane de euro. Lucrările au început în luna februarie și, ținând cont că 2026 este Anul Constanti
Gorj: Propunerea Primăriei Târgu Jiu în cazul jocurilor de noroc - eliminarea publicității și supraimpozitarea spațiilor
Autoritatea locală din municipiul Târgu Jiu a propus păstrarea pe raza orașului a jocurilor de noroc, cu anumite restricții și supraimpozitarea spațiilor în care se desfășoară astfel de activități, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul Marcel Romanescu. Potrivit acestuia, proiectul a fost pus în transparență pe site-
Vaslui: Liberalii anunță că nu vor vota bugetul local și nu vor aproba contractarea unui împrumut
Președintele PNL Vaslui, Marius Arcăleanu, a anunțat, marți, în cadrul unei conferințe de presă că aleșii liberali din Consiliul Local al municipiului reședință, alături de colegii de la Forța Dreptei, nu vor vota bugetul local și nu vor aproba contractarea unui împrumut în valoare de 45 de milioane de lei pentru echilibrarea bugetului.
Argeș: Ioana Făcăleață (PSD) a demisionat din funcția de prefect
Social-democrata Ioana Făcăleață a anunțat, marți, că a demisionat din funcția de prefect al județului Argeș, 'ca un gest de demnitate' și din respect față de valorile în care crede. 'Mandatul meu a avut la bază susținerea politică a PSD, partidul din care fac parte, a coaliției care m-a propus, care a format Guvernul și a pr
Maramureș: Prefectul Florian Sălăjeanu și-a depus demisia din funcție
Prefectul județului Maramureș, Florian Sălăjeanu, și-a depus demisia din funcție, anunțul fiind făcut de acesta, marți seara, pe pagina de Facebook. 'Astăzi fac un pas dificil, dar necesar. &
Iași: Subprefecții social-democrați au demisionat din funcții
Subprefecții județului Iași, social-democrații Marian Șerbescu și Felix Guzgă, și-au depus, marți, demisiile din funcție. 'Astăzi închei mandatul de subprefect al județului Iași - un capitol important al activității publice, asumat cu responsabilitate și dedicare. A fost o perioadă cu provocări și decizii dificile, dar și cu realizăr
Covasna: Subprefectul Sebastian Cucu a demisionat din funcție și va reveni la conducerea Departamentului Juridic
Subprefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, a demisionat, marți, din funcție în urma solicitării conducerii PSD. Acesta a declarat pentru AGERPRES că a înaintat demisia ministerului de resort, precizând că gestul său este firesc în condițiile în care a existat o decizie politică în acest sens.
Hunedoara: Prefectul Constantin Fulga și-a înaintat demisia din funcție
Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, și-a înaintat demisia din funcție. 'Instituția Prefectului - județul Hunedoara informează că, în contextul deciziei adoptate la nivel național privind înaintarea demisiilor de către prefecții propuși de PSD, prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, și-a înaintat demisia din fu
Sălaj: Alexandru Pura și-a dat demisia din funcția de subprefect al județului
Subprefectul județului Sălaj, Alexandru Pura, și-a dat demisia din funcție, marți, ca o consecință a deciziei luate în urma cu o zi de Biroul Politic al PSD. 'Alexandru Pura și-a înaintat demisia, astăzi, către Ministerul Afacerilor Interne, pentru a putea fi adoptată Hotărârea de Guvern privind eliberarea sa din funcție&
Vâlcea: Prefectul Mihai Oprea a demisionat din funcție
Prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea, a anunțat marți seara că și-a depus demisia din funcție, apreciind mandatul său ca unul care a stat sub semnul unității și al echilibrului. 'Am preluat mandatul în vremuri tulburi și îl predau într-un moment de reconfigurare politică, însă mă mândresc cu echilibru










