Lucrările de închidere a rampei de deșeuri menajere de la periferia municipiului Brașov sunt efectuate în proporție de 90%
Peste 330.000 de metri cubi de pământ au fost relocați în zona fostului depozit de deșeuri menajere de la periferia municipiului Brașov, în zona Timiș - Triaj, lucrările de închidere a acestei rampe fiind realizate în proporție de 90%, a anunțat, joi, Primăria Brașov, după vizita pe șantier a primarului George Scripcaru.
Lucrările au început în luna iunie și, deși are la dispoziție 12 luni să reconfigureze rampa, să o acopere cu pământ vegetal și să planteze aproximativ 12.000 de arbori și arbuști, constructorul estimează că va finaliza lucrările înainte de acest termen.
'Marea majoritate a deșeurilor au fost relocate (...). Până astăzi, avem în jur de 330.000 de metri cubi relocați, pe o suprafață de 72.000 mp, iar suprafața totală ecologizată este de 105.000 de metri pătrați, inclusiv partea de depozit. (...) Suntem avansați cu lucrările. Terasamentele, practic, trebuia să le terminăm în ianuarie, sperăm să le terminăm la sfârșitul lunii noiembrie. Încercăm să facem anul acesta și placarea cu pământ vegetal, urmând ca însămânțarea să o facem în următorul an', a explicat Elena Sava, manager de proiect.
La rândul său, primarul George Scripcaru a menționat că, după finalizarea lucrărilor, aceasta va fi o zonă foarte căutată de amatorii de drumeții.
'Astăzi este un șantier, dar, pe viitor, va fi o zonă foarte plăcută și foarte căutată de iubitorii de drumeții, de spații verzi, de bicicliști. Fie că sunt copii, părinți, bunici, toți se vor bucura, aici, de activități recreative în aer liber', a declarat primarul George Scripcaru.
Închiderea depozitului neconform de deșeuri menajere, care are o suprafață de 107.875 de metri pătrați, se face prin procedură simplificată, având în vedere că acest depozit nu a mai fost utilizat din 1992.
În paralel, Primăria Brașov vrea să obțină fondurile necesare pentru lucrările de închidere a depozitului de deșeuri industriale nepericuloase, aflat în proximitatea rampei de deșeuri menajere.
Pe suprafața ambelor rampe se va amenaja o zonă de agrement. AGERPRES/(AS - redactor: Diana Dumitru, editor: George Onea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa foto: brasovcity.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă din oraș, cu mesajul 'Nu mai sunt piste de bicicletă în Iași. Hai în Bacău. Avem 44 de kilometri'. Primarul din Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a precizat că toate costurile pentru această acțiune nu sunt di
Hopincă: Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților
Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților, a anunțat, luni, primarul Rareș Hopincă, care a precizat că, de la începutul lui septembrie, autoritatea locală a marcat 445 de astfel noi locuri. El a scris pe Facebook că 207 de locuri de parcare de reședință au fost amenajate pe parcajele preluate de la Parking B
Sector 1: Lucrări de consolidare la Casa Dimitrie Petrescu
Casa Dimitrie Petrescu de pe Calea Griviței, cumpărată anul trecut de Primăria Sectorului 1, va fi consolidată, restaurată și transformată într-un centru educațional și cultural. Consiliul local va discuta marți documentația pentru a se putea merge mai departe cu proiectarea și execuția, investiția fiind estimată la 90 de milioane de lei, a anunț
Hidro Prahova, după raportul Curții de Conturi: Documentul vizează o perioadă cu trei directori generali
Raportul Curții de Conturi întocmit în urma unui control la operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova vizează o perioadă în care s-au succedat trei directori generali, iar simpla includere, în perioada verificată, a primelor luni ale actualului mandat nu presupune, în sine, existența unei legături între actuala conducere și si
Bihor: Contract de finanțare de peste 734 milioane de lei pentru noul Spital de Boli Infecțioase
Primăria Oradea a anunțat luni semnarea contractului de finanțare pentru construirea și dotarea noului Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, în valoare totală de peste 734,6 milioane de lei, cel mai mare proiect din istoria municipiului reședință, fiind implementat de Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională. Potrivit c
Olt/De Mezzo despre groapa comună: S-au descoperit saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei
Saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei de COVID-19, au fost descoperiți într-o groapă comună mascată de o criptă în cimitirul Strehareți din Slatina, aflat până la începutul lunii septembrie în administrare privată, a anunțat luni, într-o conferință de presă susținută în cimitir, primarul municipiului Slatina, Mario De
Primăria Capitalei anunță începerea lucrărilor de punere în siguranță a ansamblului Curtea Veche
Primăria Capitalei a anunțat duminică începerea lucrărilor de punere în siguranță și conservare a ansamblului Curtea Veche, prima curte domnească a Bucureștiului și cel mai vechi monument medieval ale orașului. 'În dar de Ziua Bucureștiului, venim cu o super veste: Am dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea V
Bihor: Echipa OTL Oradea, vicecampioană europeană la Campionatul European al Vatmanilor TRAM-EM 2026 de la Varșovia
Echipa Oradea Transport Local (OTL), formată din vatmanii Ionela Schipor și Florin Olaru, a obținut locul al doilea la Campionatul European al Vatmanilor - TRAM-EM 2026, desfășurat sâmbătă, la Varșovia. Potrivit clasamentului final prezentat în transmisia competiției, Oradea a acumulat 5.820 de puncte, fiind devansată de echipa din
Mureș: Acord de cooperare între municipiile Târgu Mureș și Debrecen
Un Acord de cooperare a fost semnat sâmbătă, la Târgu Mureș, între Municipiile Târgu Mureș și Debrecen, de către primarii celor două orașe. Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES de Compartimentul Relații Interne și Internaționale al Primăriei Târgu Mureș, prin acordul semnat, Debrecen devine cel de-al
Fotbal: Căpitanul Elveției, Granit Xhaka, anchetat pentru obținerea certificatului fals de vaccinare împotriva Covid
Căpitanul echipei de fotbal a Elveției, Granit Xhaka, este sub cercetare penală sub suspiciunea de obținere a unor certificate false privind vaccinarea împotriva Covid-19, a confirmat poliția din Lucerna pentru agenția DPA. Presa elvețiană a relatat că Xhaka a primit certificatele de la doctorul său fără să se vaccineze. Și medicul este su
Sector 6: Insula Lacul Morii a fost redeschisă publicului - un altfel de parc, într-un peisaj natural variat
Insula Lacul Morii din Sectorul 6, cunoscută și sub denumirea de 'Insula Îngerilor', a fost redeschisă publicului după finalizarea lucrărilor de modernizare, iar vizitatorii au la dispoziție noi spații pentru relaxare și agrement. Cu o suprafață de aproximativ 3,4 hectare, dintre care 2,3 hectare reprezintă infrastructură verde,
Prahova: Echipamente la prețuri duble și plăți la carburant peste valoarea acordului-cadru, la operatorul regional de apă (raport)
Operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova, societate cu capital integral de stat, a achiziționat echipamente la prețuri aproape duble sau de 2,4 ori mai mari decât prețurile practicate pe piața liberă și a plătit mai mult de 2 milioane de lei peste valoarea acordului-cadru de furnizare de carburant pe bază de carduri, arată datele din raportul de c
Tulcea: Tergiversarea unor investiții în rețeaua de apă afectează alte proiecte europene
Doar 14 din cele 21 de unități administrativ-teritoriale din județul Tulcea deservite de operatorul regional de servicii de apă și apă uzată, Aquaserv SA, vor beneficia de investiții prin proiectul de modernizare și extindere a rețelelor de utilități semnat în luna iunie a acestui an de operator cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Vaslui: A fost aprobată o nouă organigramă a CJ; 23 de persoane urmează să fie angajate în istituție
Consilierii județeni din Vaslui au aprobat, vineri, organigrama și statul de funcții al personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean (CJ), în perioada următoare instituția putând să angajeze un număr suplimentar de 23 de persoane. O parte dintre consilieri au subliniat că deși noile angajări se î
Prahova: Risc de explozie și poluare la Poiana Câmpina în urma unui foraj executat pe o proprietate privată
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Prahova s-a întrunit, vineri, în ședință extraordinară în contextul unei potențiale situații de criză, cu risc de explozie și poluare cu hidrocarburi, în localitatea Poiana Câmpina. Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Prahova, situația de criză a fost











