logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ministrul Finanțelor: Discuțiile privind bugetul pentru anul 2026 vor demara spre finalul lunii noiembrie

Imagine din galeria Agerpres

Discuțiile privind bugetul pentru anul 2026 vor demara spre finalul lunii noiembrie, iar ținta de deficit pentru anul viitor este de 6%, a afirmat, luni, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la un eveniment de specialitate.

'Suntem într-o cu totul altfel de realitate față de ce s-a întâmplat în cursul verii, dacă ne amintim care era atmosfera generală legată de încrederea în România în iunie - iulie și de discuțiile din spațiul public legate de un posibil downgrade, de pierderea calificativului de investiții, față de situația de astăzi. Aș prefera să ne raportăm în primul rând la acel moment pentru că a fost un moment extrem de important, a fost o cumpănă pentru România pe care am reușit să o trecem cu bine. Avem astăzi patru evaluări consecutive din partea agențiilor de rating cu menținerea ratingului, două evaluări în Consilii Europene, prima în iulie, și din toate mesajele care au fost transmise și evaluările, atât ale agențiilor cât și ale Comisiei, suntem pe drumul cel bun', a declarat Alexandru Nazare, la forumul 'Provocări pentru piețele financiare într-o economie marcată de dezechilibre macro și presiuni fiscale', eveniment realizat de publicația online Profit.ro în parteneriat cu Team Innovation Media.

Acesta a adăugat că următorul test important pentru România va fi Consiliul din luna noiembrie, unde vor fi analizate progresele legate de PNRR și de măsurile de reducere a deficitului.

'Acum ne așteaptă în luna noiembrie un Consiliu extrem de important, pe 13 noiembrie, în care avem două lucruri extrem de relevante. Primul este aprobarea formală a PNRR-ului renegociat, mult așteptată, de care avem nevoie pentru a putea să translatăm toate proiectele care au fost prioritizate în PNRR, și în al doilea rând o primă evaluare în procedura de deficit excesiv a întregilor măsuri, pachetul I, pachetul II și tot ansamblul de măsuri pe care l-am luat. Deci practic în acest Consiliu se va face această analiză a situației financiare a României, iar eu am mare încredere că în urma acestei analize vom avea un rezultat bun, pozitiv și că acesta se va reflecta în elucidarea, tranșarea, situației legate de suspendarea fondurilor europene, care era un alt pericol extrem de important prin care am trecut astă-vară', a subliniat adăugat Nazare.

Ministrul Finanțelor a mai declarat că se așteaptă ca după Consiliul din 13 noiembrie să fie 'tranșată' perspectiva suspendării fondurilor în 2026 pentru România, una care nu mai este de actualitate.

'2026 va fi anul PNRR. Va trebui să ne concentrăm extrem de mult pe absorbția PNRR-ului. E adevărat că nu poți să recuperezi într-un an ce nu s-a făcut în patru, dar trebuie să maximizăm absorbția în 2026, pe cât posibil, și evident cu cât maximizăm absorbția cu atât vom avea o creștere economică mai mare anul viitor', a afirmat Alexandru Nazare.

În opinia sa, România are cel puțin 10 miliarde de euro granturi pe care ar trebui să le acomodeze în bugetul anului viitor.

'Vom începe discuția legată de arhitectura bugetului pe 2026 după finalizarea Consiliului din 13 noiembrie și ne bazăm pe aceste sume din PNRR pentru anul 2026 și ele vor trebui prioritizate dat fiind spațiul fiscal pe care îl avem la dispoziție în 2026. Cred că tot acest ansamblu de măsuri și tot acest proces de recâștigarea încrederii, atât în direcția Comisiei Europene cât și în discuțiile cu agențiile de rating, care practic au validat indirect proiecția noastră din rectificarea bugetară, această țintă de 8,4% nu este deloc o țintă mică, deficitul rămâne în continuare ridicat, dar ajustarea pe care o reușim și faptul că agențiile cumva au confirmat-o ca fiind plauzibilă, ne pune într-o cu totul altfel de realitate în care cumva ne sincronizăm cu evaluările agențiilor și acesta e un semnal de încredere important pe care îl dăm', a mai spus ministrul Finanțelor.

Potrivit sursei citate, bugetul pentru anul viitor va fi unul construit realist.

Întrebat dacă există riscuri de derapaj în ceea ce privește cheltuielile bugetare în ultimele luni, Nazare a menționat că există riscuri, dar ministerul încearcă să le anticipeze, să le atenueze și 'să nu mai ajungem în situația de a depăși ținta'. Ministrul a adăugat că în ultimele două luni ale anului se fac 15-20% din plățile anuale.

'Nu am demarat efectiv procesul de consultare pe bugetul anului 2026. Bănuiesc că undeva la finalul lunii noiembrie e momentul când vom face acest lucru, după ce discutăm cu toate ministerele de linie, dar tindem spre 6% și am anunțat încă de la rectificare cele două ținte, în paralel, pentru că foarte multe din măsurile pe care le-am luat, le-am luat dozate pentru anul 2026, adresează anul 2026 mai mult decât anul 2025. Pentru 2025, am încercat prin rectificare să acoperim cât mai mult din sumele restante sau nevoile de finanțare pe proiecte, pe PNRR, pe partea de împrumut unde știți foarte bine că toate bugetele erau epuizate în luna august. Am avut cel puțin patru ministere care își epuizaseră bugetele pentru PNRR împrumut la luna august. Nu puteam să absorbim banii din PNRR în 2025 dacă nu acopeream acele sume. E vorba de Autostrada Moldovei, e vorba de Ministerul Mediului, e vorba de Ministerul Dezvoltării, cu valul renovării și toate proiectele la Ministerul Dezvoltării care trebuia plătite și mă bucur că după rectificare reușim să facem acest lucru. Am acoperit aceste sume până la final de an', a mai spus ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 1153

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 09-11-2026 19:49

Olt: Primăria Slatina va amenaja cu fonduri europene un centru socio-cultural pentru copii cu autism

Primăria Slatina va amenaja cu fonduri europene în valoare de 9,5 milioane lei un centru socio-cultural pentru copii cu autism într-o clădire folosită timp de mai mulți ani ca sediu de societatea municipală care administrează parcul industrial al orașului, potrivit primarului Mario De Mezzo. ''Am semnat proiectul pentru tra

Administratie 09-11-2026 15:46

VIDEO Cel mai mare complex de street workout din țară, inaugurat la Brașov

Primăria Brașov a inaugurat un complex de street workout, amenajat pe o suprafață de 200 de metri pătrați, dotat cu elemente necesare acestui sport, de la spaliere și bare transversale, la bănci calistenice și sac de box. Situat în cartierul Bartolomeu, complexul de street workout va fi deschis non stop și, potrivit reprezentantului comp

Administratie 09-11-2026 14:45

Primăria Galați nu va majora taxele și impozitele locale în 2027, susține Ionuț Pucheanu

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a anunțat, luni, că administrația locală nu va majora taxele și impozitele locale pentru anul 2027, având în vedere perioada grea prin care trece populația. ''Fără taxe și impozite locale majorate. Este o perioadă grea și nimeni nu-și dorește să dea bani în plus. De aceea,

Administratie 09-11-2026 14:19

VIDEO George Tuță: Vreau o Poliție Locală prezentă în cartiere, care previne problemele și aplică legea cu responsabilitate

Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță, a declarat că își dorește o Poliție Locală prezentă în cartiere, care discută cu oamenii, previne problemele și aplică legea cu responsabilitate. ''Știți cu ce se ocupă polițiștii locali atunci când îi vedeți pe stradă? Sunt în teren, verifică sesizări, discută

Administratie 09-11-2026 11:21

Timiș: Portul Otelec, deschis în urmă cu 90 de ani și închis în 1967, va fi reconstruit de CJ

Portul de la Otelec de pe Bega, unde râul părăsește România și intră în Serbia, construit în urmă cu 90 de ani, dar închis în 1967, va fi reconstruit de administrația județeană, deschizând zonei un real potențial turistic și economic, a anunțat, luni, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis. 'P

Administratie 09-11-2026 11:05

Sibiu: Aproximativ 120 de expozanți la Târgul de Crăciun, care se deschide vineri

Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide vineri, 13 noiembrie, în Piața Mare, cu aproximativ 120 de expozanți din România, Italia și Ungaria, produse artizanale, preparate tradiționale și o scenă mai mare pentru spectacole, au anunțat luni organizatorii, printr-un comunicat de presă. Aproximativ o treime dintre expozanți participă pentru prima

Administratie 08-11-2026 22:15

Primarul municipiului Baia Mare cere demisia directoarei adjuncte a unei școli vizitate de fostul edil

Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, a cerut public demisia directoarei adjuncte a Școlii 'Lucian Blaga', pe care o acuză că a permis accesul fostului edil Cătălin Cherecheș în incinta unității de învățământ și a angrenat un grup de copii într-un exercițiu de imagine pentru acesta. 'Cer demisia Mari

Administratie 07-11-2026 15:40

Olguța Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II: Viitoarea criză mondială va fi a apei potabile; Craiova nu va avea probleme

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducțiune Isvarna II - Craiova, că viitoarea criză mondială va fi cea a apei potabile, însă municipiul nu se va confrunta cu această problemă cel puțin 100 de ani, datorită noii investiții, care permite alimentarea orașului cu apă de izvor din zona montan

Administratie 06-11-2026 21:45

Dâmbovița: Parteneriat inițiat de prefectură cu sindicate, patronate și instituții deconcentrate pentru dezvoltarea economică a județului

Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a anunțat, vineri, că membrii Comisiei de Dialog Social au convenit asupra realizării unui parteneriat extins între autorități, sindicate și mediul de afaceri, menit să sprijine dezvoltarea economică a județului, să reducă birocrația și să faciliteze accesul firmelor la oportunități de finanțare și dezvoltare.

Administratie 06-11-2026 17:07

Olt: Fântâni arteziene și zonă de promenadă pe bulevardul central al Slatinei vor fi amenajate printr-un proiect cu fonduri UE

Centrul civic al municipiului Slatina va intra într-un amplă reabilitare printr-un proiect finanțat cu fonduri europene în valoare de aproximativ 60 de milioane de lei, pe tronsonul de bulevard dintre magazinul Oltul și Poștă urmând ca asfaltul să fie înlocuit cu pavaj, iar în zilele de weekend circulația mașinilor să fie oprită și zona

Administratie 06-11-2026 16:09

Bihor: De Ziua Națională, 'România ne unește', spectacol de muzică populară și tradiții la Oradea

Artiști îndrăgiți din mai multe regiuni ale țării vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, luni, 30 noiembrie, în cadrul spectacolului 'România ne unește', dedicat Zilei Naționale a României, a informat vineri, într-un comunicat, Visit Oradea.  

Administratie 06-11-2026 15:27

Acord de cooperare între municipiul Vaslui și municipiul Bălți din Republica Moldova

Consilierii au aprobat, vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, proiectul de hotărâre privind încheierea unui acord de cooperare între municipiului Vaslui și municipiul Bălți din Republica Moldova. Potrivit autorităților, înfrățirea dintre cele două localități s-a făcut în urma unei propuneri făcute

Administratie 06-11-2026 15:10

Sibiu: Primăria Rășinari îi îndeamnă pe localnici să voteze duminică la referendumul privind exploatările miniere

Primăria comunei Rășinari, învecinată cu municipiul Sibiu, îi îndeamnă pe locuitori să participe duminică, 8 noiembrie, la referendumul local consultativ privind exploatările miniere, organizat în contextul proiectului de exploatare a rocilor magnezitice din perimetrul Valea Dobra, pentru care administrația locală a emis recent un certificat de urbani

Administratie 06-11-2026 13:59

Sector 1: Piață volantă, în weekend, în Piața Amzei

O piață volantă este organizată, de vineri până duminică, în Piața Amzei, lângă Teatrul Ion Creangă, de unde cei interesați pot cumpăra produse proaspete, direct de la producători. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că vizitatorii pot găsi la tarabe fructe și legume de sezon, gutui, varză, brânzeturi

Administratie 06-11-2026 12:45

Bihor: Sănătatea publică și calitatea vieții urbane se apără și prin deratizarea periodică a orașelor

Sănătatea unui oraș nu înseamnă doar străzi curate, spații verzi și infrastructură modernă, ci și prevenirea riscurilor sanitare, deratizarea periodică fiind una dintre măsurile mai puțin vizibile, dar importante pentru confortul și siguranța locuitorilor, a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Oradea, Florin Birta. La Oradea