Președintele Fundației Eco-Civica apreciază că peste 10.000 de arbori au fost tăiați ilegal în sectoarele 3 și 4 în ultimii ani
Președintele Fundației Eco-Civica, Dan Trifu, a declarat marți că în ultimii ani ar fi fost tăiați ilegal peste 10.000 de arbori în sectoarele 3 și 4.
El a menționat că acest lucru a devenit posibil după ce din Codul silvic a fost eliminată prevederea conform căreia distrugerea vegetației din afara fondului forestier putea fi sancționată chiar și cu închisoarea.
Precizările au fost făcute în cadrul dezbaterii publice organizată la Primăria Capitalei pe tema proiectului USR în baza căruia amenzile pentru defrișări ilegale ar putea crește până la 3.000 - 5.000 de lei.
'Distrugerea vegetației din afara fondului forestier făcea obiectul acelui Cod silvic și sancțiunile erau similare ca și cum ai tăia în pădure. Adică, pentru cinci metri cubi tăiați ilegal puteai să faci pușcărie. (...) S-a produs acel dezastru în 2020, când s-a scos această prevedere din Codul silvic și ne-a prins nepregătiți. S-au tăiat parcuri întregi; tot ce înseamnă pepiniere, aliniamente. Noi am inventariat. Sectoarele 3 și 4 au tăiat ilegal peste 10.000 de arbori. Numai pe Turnu Măgurele, Luică, Berceni 1.400 de arbori au dispărut de pe aliniament. Suntem într-un dezastru de mediu, pentru că nu am luat măsurile care se impun', a afirmat Dan Trifu.
Potrivit acestuia, în București ar mai fi necesari peste un milion de arbori de aliniament, în condițiile în care astfel de plantații opresc 40-60% din emisiile atmosferice și nivelul de zgomot.
'Acesta este rolul plantației de aliniament: este cel mai bun mijloc de a opri poluarea prin emisii și prin zgomot. Peste un milion de arbori de aliniament sunt lipsă în București și trebuie să îi completăm, pentru că ei sunt benefici pentru cetățeni', a spus el.
Consilierul general Bogdan Jelea (PUSL) a pledat pentru elaborarea Registrului spațiilor verzi, dar a susținut că nu orice suprafață pe care există 'un pic de iarbă' reprezintă spațiu verde.
El a susținut că în cazul în care un teren nu este încadrat în Registrul spațiilor verzi, proprietarul ar trebui să poată dispune de el așa cum dorește.
'Aud de diverși oameni, asociații, grupuri civice - tot felul de titulaturi, pseudotitulaturi - care apară tot felul de maidane. Am spus în CGMB, nu o dată: faptul că un spațiu pe care avem o formă de gazon - mai de bună calitate sau de mai slabă calitate - este o realitate nocivă pentru mediu, pentru că acea cantitate de dioxid de carbon și de metan care se degajă la momentul în care se închide ciclul de viață al gazonului este mult mai mare decât cantitatea infimă de oxigen pe care această iarbă neînsemnată o produce. Nu orice suprafață pe care avem un pic de iarbă este spațiu verde. În egală măsură, da, cu certitudine, orice zonă care conține copaci ar trebui să fie foarte bine apărată și protejată de către noi și de către toată legislația aplicabilă, pentru că, da, copacii și spațiul verde autentic sunt utili și necesari. Sunt plămânul verde', a subliniat Bogdan Jelea.
Ana Maria Boghean (REPER) a declarat că a primit peste 1.500 de emailuri din partea cetățenilor care cer urgentarea adoptării proiectului ce sancționează mai aspru tăierile ilegale. De asemenea, peste 55 de organizații și grupuri civice au transmis o scrisoare prin care solicită mărirea amenzilor în astfel de situații.
'Este regretabil că în sala de consiliu am ajuns să auzim cum e desconsiderată societatea civilă, grupurile civice fiind numite pseudoentități care apără tot felul de maidane. Eu îi felicit pe bucureștenii care se implică civic. Fac asta din timpul lor. Vor să se asigure că orașul nostru își păstrează minimum de spațiu verde', a spus ea.
Consilierul general Răzvan Nițu (PUSL) a criticat inițiativa, apreciind că este 'o calamitate de proiect', care nu oferă 'nicio soluție'. El a reproșat de asemenea administrației anterioare că nu a eliberat avizele de toaletare și defrișare necesare, punând în pericol viața oamenilor.
'În fiecare zi sunt copaci crescuți la distanță mai mică de un metru de imobile, care de fiecare dată când există ploaie, vânt le distrug fațadele oamenilor. Nu ați venit cu nicio soluție reală din teren. Sunt pur filosofii. (...) În perioada de repaos vegetativ se fac toate lucrările care să nu ducă la situația de a cădea copacii. Mă refer la tăieri de corecție, tăieri de formare, tăieri de întreținere. Din momentul în care ați scos posibilitatea de a face aceste corecții, de a face aceste întrețineri, am ajuns în filmul în care luna aceasta, în Sectorul 5, au picat 168 de copaci, 100% declin biologic', a menționat el. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6
Arad: Festival de toamnă pentru florarii din Curtici, care în trecut cultivau roșii
Administrația locală din Curtici organizează, în perioada 24 - 25 octombrie, un festival de toamnă la care vor fi celebrați florarii locali, mulți dintre aceștia fiind în trecut cultivatori de roșii în sere și solarii, dar care s-au reprofilat. Festivalului Florilor de Toamnă va fi organizat în centrul orașului și are c
Titan Pumpkin Fest, cu cinci tone de dovleci, muzică și jocuri de Halloween, la sfârșitul acestei săptămâni
Cea de-a IV-a ediție a Titan Pumpkin Fest va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan, în zona scenei și la Calul Titanilor. De la sculptatul și decoratul dovlecilor, la pictură, creații handmade, delicii culinare și experiențe interactive, festivalul propune trei zile în care atmosfera de toamnă și spiritul Hal
Vaslui: Primarul de Poienești, Nelu Caragață (PSD) - fără mandat după o condamnare pentru fapte de corupție
Prefectul județului Vaslui a semnat, joi, ordinul de încetare a mandatului pentru primarul social-democrat al comunei Poienești, Nelu Caragață, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 'Am semnat Ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului
Sector 1: Licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare estimată de 1 milion de lei
Primăria Sectorului 1 a anunțat, joi, pe SEAP licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare totală estimată de 1.064.380 lei. 'Achiziția publică are ca obiect furnizarea, transportul și livrarea a nouă autovehicule hibrid, noi și neînmatriculate anterior, dintre care șapte autovehicule vor fi destinate Sectorului 1 al Munic
Galați: CJ extinde parteneriatul cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării și dezvoltării economice
Consiliul Județean (CJ) Galați va extinde colaborarea cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării, industriei navale, viticulturii, educației și culturii, în urma unei misiuni oficiale desfășurate la Bordeaux, în perioada 5-9 octombrie, informează, joi, instituția. Potrivit unui comunicat de presă al CJ Galați,
Sondaj lansat de PMB: 'Lăsăm frunzele în parcuri sau le strângem?'
Primăria Capitalei a lansat un sondaj pe tema modului de întreținere a spațiilor verzi și îi invită pe bucureșteni să precizeze dacă frunzele căzute ar trebui sau nu strânse toamna. 'E una dintre dezbaterile care revine în fiecare toamnă. Frunzele căzute au un rol important în natură, dar în parcurile Bucureștiului, folo
Primăria Capitalei anunță selecții pentru posturile de membru în CA la cinci companii municipale
Primăria Capitalei anunță selecții pentru ocuparea posturilor de membru în consiliul de administrație la nivelul a cinci companii municipale. Anunțurile au fost publicate pe site-ul PMB: https://pmb.ro/interes-public/arhive/get-publi
Hunedoara: Toate contractele pentru extinderea rețelelor de apă sunt active; lucrările realizate depășesc 51%
Toate contractele cuprinse în proiectul de extindere a rețelelor de apă în județul Hunedoara sunt active, pentru ultimul dintre acestea, care vizează zona Brad și nordul județului, fiind emis ordinul de începere a lucrărilor, a anunțat miercuri directorul companiei Apa Prod SA Deva, operatorul regional de servicii în domeniu.
Primarul general Ciucu vrea să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management care să promoveze Bucureștiul
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat marți că și-a propus să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management al Destinației (OMD) București, care să se ocupe de promovarea Capitalei, având în vedere că până în prezent nu a existat o strategie coerentă în acest domeniu.
Polițiștii locali de la Sectorul 1 vor beneficia de 130 de camere foto-video de tip body-cam
Polițiștii locali ai Sectorului 1 au intrat în posesia a 130 de camere portabile foto-audio-video, de tip body-cam, care permit transmiterea imaginilor în timp real către Dispecerat, înregistrarea intervențiilor și descărcarea materialelor prin intermediul stațiilor de andocare. 'Până acum, în cazul unei inter
Simonis (președinte CJ Timiș): Guvernul se auto-sabotează, neasigurând cofinanțarea investițiilor PNRR aproape finalizate
Consiliul Județean (CJ) Timiș a aprobat, în ședința extraordinară de marți, realocări de finanțări rambursabile interne de până la 257 milioane de lei, necesare cofinanțării proiectelor de investiții începute prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care sunt realizate în proporție de peste 95% și trebuie finalizate pân
Festivalul 'Gusturi și tradiții DE BIHOR', organizat de Consiliul Județean, ajunge în premieră și la Salonta
Municipiul Salonta va găzdui, pentru prima dată, în 17 și 18 octombrie, Festivalul 'Gusturi și tradiții DE BIHOR', cu producători locali, meșteri populari și bucătari bihoreni, fiind, după Oradea, Margita și Beiuș, ultima oprire a acestui eveniment inițiat și organizat de Consiliul Județean. Festivalul se va desfășura în pa
Bihor: Fitch reconfirmă ratingul Oradiei, important pentru continuarea investițiilor
Agenția internațională de evaluare financiară Fitch Ratings a reconfirmat ratingul de credit al Municipiului Oradea la 'BBB-', cu perspectivă negativă, menținând orașul în categoria celor recomandate investițiilor, a informat marți, într-un comunicat de presă, Primăria. Potrivit sursei citate, în urma evaluării
Arad: Taxele majorate au crescut ușor numărul restanțierilor; datoriile rămân prima grijă a românilor (psiholog)
Majorarea taxelor și impozitelor locale din Arad, cu până la 80%, a dus la o creștere nesemnificativă a numărului de restanțieri, care a ajuns la 27.941, cu aproximativ 1.000 mai mulți față de anul trecut la termenul de achitare, psihologii afirmând că datoriile rămân prima grijă a românilor și în perioadele dificile economic.













