Timiș: A intrat în vigoare noua organigramă a CJ; au fost disponibilizate 500 de persoane
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că de miercuri intră în vigoare noua organigramă a instituției, primul pas fiind eliminarea posturilor neocupate, dar care erau bugetate an de an.
În cea de-a doua etapă au fost disponibilizate peste 500 de persoane.
'Noua organigramă nu este rezultatul unei decizii pripite sau al unui val de concedieri fără o bază solidă. Am realizat o analiză detaliată, instituție cu instituție, direcție cu direcție, birou cu birou, și am lucrat săptămâni întregi pentru ca noua organigramă să fie corelată atât cu realitatea economică, cât și cu nevoile de azi ale administrației județului Timiș. Rezultatul este cea mai suplă și mai eficientă organigramă din țară, ceea ce face ca instituția noastră să aibă în prezent cel mai mic număr de angajați dintre toate consiliile județene din România și ar putea fi chiar un exemplu de bune practici', arată, Alfred Simonis, într-o postare publică.
Liderul administrației județene subliniază că au fost criterii clare în această restructurare de posturi, plecând cei care nu mai îndeplineau condiții, cei care ocupau funcții formale, fără conținut, cei care nu își îndeplineau atribuțiile sau care 'tăiau frunze la câini'.
'Nu a fost ușor, nu este ușor pentru niciunul dintre cei care au fost disponibilizați, dar a fost necesar pentru că fiecare ban economisit va fi direcționat spre proiectele majore din sănătate, învățământ, infrastructură, proiecte de care beneficiem noi toți cei care locuim în acest județ', explică Alfred Simonis. AGERPRES/(AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Licitație pentru un parc fotovoltaic care va acoperi două treimi din consumul iluminatului public al Timișoarei
Două treimi din consumul necesar iluminatului public din Timișoara vor fi acoperite din energia furnizată de viitorul parc fotovoltaic care se va construi pe 20 de hectare de teren din sudul orașului. Primăria Timișoara a lansat procedura de licitație pentru serviciile de proiectare tehnică și execuție a obiectivului, investiția de 32 de milio
PMB: Eliminarea gratuității la parcare pentru mașinile hibride, în acord cu legea
Proiectele de hotărâre aflate în transparență pot fi, conform legii, supuse adoptării înainte de expirarea termenului minim stabilit pentru procedura de transparență, situație care vizează și decizia CGMB de abrogare a gratuității la parcare pentru mașini hibride, informează Primăria Municipiului București (PMB). Precizările
Iași: Au crescut încasările la bugetul primăriei municipiului reședință în primele trei luni ale anului
Municipalitatea ieșeană a înregistrat, până la sfârșitul lunii martie, o creștere a încasărilor taxelor și impozitelor locale, atât ca sume colectate, cât și ca număr de contribuabili care și-au achitat datoriile fiscale. Potrivit datelor furnizate vineri de Primăria Iași, până la 31 martie au fost &ic
Simonis(CJ Timiș): Primăriile care închid sălile de jocuri de noroc vor primi bani pentru școli
Primăriile care vor închide sălile de jocuri de noroc vor primi bani pentru construirea de școli sau grădinițe noi, ori pentru modernizarea celor existente, a anunțat, vineri, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis. 'Primăriile care închid sălile de jocuri de noroc, păcănelele, cum le cunoaștem, vor primi
DJM Mureș: Peste 25 dosare de despăgubiri pentru pagubele produse de urși și lupi, de aproape 159.000 lei
Pagubele produse de animalele sălbatice în acest an în județ se ridică la aproape 159.000 lei, la Direcția Județeană de Mediu (DJM) Mureș fiind înregistrate 26 de dosare de despăgubire, majoritatea produse de urși, iar în trei cazuri de lupi. 'Anul acesta, la Direcția Județeană de Mediu Mureș deja au fost înre
Sector 1: Piața Dorobanți a fost redeschisă după lucrări de modernizare
Piața Dorobanți a fost redeschisă vineri, după ample lucrări de modernizare, și funcționează exclusiv cu producători locali, în baza unui parteneriat cu Asociația Forța Fermierilor. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Sectorului 1, spațiul nu a mai avut funcțiunea de piață agroalimentară de peste șase ani. Pentru a asigura condi
Ciucu: Arena Națională nu este bine administrată; pierderi de 20 de milioane de lei pe an
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a afirmat vineri, la dezbaterea privind administrarea Arenei Naționale, că aceasta nu este utilizată la capacitatea corespunzătoare și produce pierderi importante bugetului Capitalei. 'Așa cum se știe, de foarte mult timp, această arenă nu este cel mai bine administrată. Statul nu este în
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Producția energiei termice în Oradea, complet modernizată după 60 de ani
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat vineri, la inaugurarea noii unități de producție din cadrul sistemului de termoficare orădean, că principalul rezultat al investiției, de 47 de milioane de euro, este modernizarea completă a capacităților de producție a energiei termice și electrice, la 60 de ani de la punerea în funcțiune a vechii centrale electro-termic
Maramureș: Centura ocolitoare a municipiului Baia Mare, proiect de 250 milioane euro, a primit avizele necesare
Prima centură ocolitoare a municipiului Baia Mare, investiție în valoare de 250 milioane euro, a primit toate avizele necesare, a informat, vineri, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea. ' Centura Mare a municipiului Baia Mare prinde contur (...) Un proiect matur, pregătit pentru implementare. Centura are deja toți indicator
Sector 1: Piața volantă din Amzei, deschisă de vineri
Piața volantă din Amzei, lângă Teatrul 'Ion Creangă', s-a deschis de vineri, iar oamenii pot cumpăra, la standuri, de la cei 20 de producători, brânzeturi, mezeluri pregătite după rețete tradiționale și pâine de casă proaspătă. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis vineri, cei care preferă dulciurile natur
Poliția Locală a Municipiului București a aplicat în martie amenzi de 5,8 milioane de lei
Poliția Locală a Municipiului București a aplicat în martie peste 6.000 de sancțiuni cu o valoare totală de 5,8 milioane de lei. 'Zi de zi în teren, noapte de noapte cu ochii pe camere! De la mâzgălirea clădirilor cu vopsea, afișaj ilegal sau parcări neregulamentare, până la fumat în restaurante, cerșetorie mascată și desființ
Olt: De Ziua Instituției Prefectului, cinci liceeni au stat în scaunul de prefect pentru cinci minute
Cinci liceeni au stat, joi, câte cinci minute pe scaunul prefectului județului Olt căruia i-au adresat întrebări și i-au transmis să continue acțiunile ce apropie elevii și tinerii de instituții cu putere de decizie. Prefectura Olt a găzduit, de Ziua Instituției, o expoziție a elevilor de la clasele de arte ale Liceului Teoretic
Buzău: A aruncat diploma copilului la gunoi și a fost depistat de poliție
O persoană a fost identificată de autorități ca fiind cea care ar fi aruncat deșeuri într-un loc nepermis, după ce în grămada de gunoi a fost găsită o diplomă acordată copilului său pentru rezultate bune la învățătură, a informat, joi, viceprimarul municipiului Buzău, Sorin Ionuț Apostu. Astfel, în timp ce încerca
VIDEO CGMB: Parcarea publică rămâne gratuită până în 2027 doar pentru mașinile electrice înmatriculate în București
Facilitatea privind utilizarea gratuită a parcajelor publice de utilitate generală va fi acordată, până la 31 decembrie 2027, exclusiv autovehiculelor electrice înmatriculate în Municipiul București. Decizia a fost adoptată joi de Consiliul General al Municipiului București (CGMB).
Arad: Traficul pe podul istoric degradat de la Săvârșin, monitorizat cu inteligența artificială
Traficul pe podul istoric de la Săvârșin, unde autoritățile au constatat degradări importante în 2022 și au instituit restricții pentru vehiculele mai grele de 7,5 tone, este monitorizat cu ajutorul inteligenței artificiale, sistemul contribuind la identificarea și sancționarea mai multor șoferi care au încălcat aceste măsuri.










