Maramureș: Sute de copaci vor fi plantați în Baia Mare printr-un proiect de ecologizare menit să transforme orașul
Sute de copaci vor fi plantați, în această toamnă, în parcurile orașului, zonele centrale și periferice din municipiul Baia Mare pentru a contribui la un aer mai curat și a înveseli imaginea orașului, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, viceprimarul Pap Zoslt Istvan.
'Campania de plantare a copacilor va dura două luni de zile - octombrie și noiembrie - și avem cuprinse în lucru atât zonele centrale, principalele parcuri din oraș, dar și zonele periferice. Anual, încercăm, toamna, îndeosebi, dar și primăvara devreme să plantăm copaci, să aducem urbea spre ceea ce am numit noi 'orașul verde' și vesel privirii. În această toamnă avem în plan plantarea a câteva sute de copaci, majoritatea aflați la maturitate', a spus Pap Zoslt Istvan.
Operațiunea de plantare va fi sprijinită de angajații Serviciului Public Ambient Urban, iar materialul necesar a fost achiziționat de la pepiniere.
Fost oraș industrial, dominat de minerit și metalurgie, municipiul Baia Mare încearcă, din anul 2008, odată cu închiderea acestor sectoare economice, să ecologizeze orașul prin extinderea accelerată a zonelor verzi.
Odată cu reducerea poluării cu metale grele, în câțiva ani, pe râul Săsar care traversează orașul au apărut mai multe specii de pește, rațe sălbatice și tufe izolate de trestie, acesta fiind un prim semn că natura se regenerează în lipsa poluării.
Primăria municipiului Baia Mare se află în fază avansată cu reamenajarea malurilor râului Săsar și pregătirea unor zone de promenadă, dar și a unor locuri dedicate momentelor cultural-muzicale.
În paralel, administrația locală a amenajat recent un spațiu special de joacă pentru copii în Parcul Tineretului în imediata vecinătate a Muzeului Satului și a Muzeului Județean de Etnografie.
De asemenea, primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că insulele de verdeață vor schimba viața orașului care trece spre o altă dimensiune funcțională.
'Intenția noastră ca oraș cu destinație turistică e să avem cât mai multe insule de verdeață și în locuri mai puțin vizibile, dar cu efect pozitiv pentru sănătatea cetățenilor. E un proiect mai amplu început de câțiva ani, un proiect de mediu deja cu efecte pozitive imediate, dar și de cursă lungă. Ne dorim ca fostul oraș industrial să devină unul prietenos, sănătos și plăcut vederii pentru locuitori, dar și pentru turiști. Avem câteva parcuri vechi, altele nou create și încercăm să demonstrăm că ideea de oraș verde este una benefică', a spus Doru Dăncuș.
Parcul Regina Maria din municipiul Baia Mare, situat la poalele dealului Florilor, are peste 100 de ani de funcționare și e una dintre cele mai apreciate zone verzi ale orașului. AGERPRES/(A - redactor: Leontin Cupar, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hunedoara: Începe demolarea vechiului stadion 'Corvinul'
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a semnat, luni, contractul pentru demolarea vechiului Stadion Corvinul din localitate, în locul acestuia urmând să fie ridicată o nouă arenă sportivă printr-un proiect derulat de Compania Națională de Investiții (CNI), în valoare totală de 54 de milioane de euro. Lucrările pentr
Sector 1: Primăria a început să transforme curțile blocurilor în grădini
Primăria Sectorului 1 a început să transforme curțile blocurilor în grădini unde cetățenii se pot relaxa și își propune continuarea acestui demers, a declarat primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță, cu prilejul redeschiderii unui spațiu verde de pe Calea Griviței. 'Am început cu mai multe zone să refacem grădin
Sector 3: Primăria pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare
Primăria Sectorului 3 pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare din grădinile blocurilor. Primăria Sectorului 3 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că adăposturile sunt făcute pentru exterior și pot găzdui până la șase pisici. Sunt din lemn de brad tratat, au acoperiș din șindrilă bit
Maramureș: Palatul Administrativ, renovat complet, operațional din octombrie; valoarea investiției - 30 milioane euro
Clădirea Palatul Administrativ din municipiul Baia Mare în care au sediile mai multe instituții descentralizate, Prefectura și Consiliul Județean (CJ) Maramureș, va deveni operațională în urma lucrărilor de modernizare în prima decadă a lunii octombrie, a informat, vineri seara, președintele CJ, Gabriel Zetea. 'Lucrările sunt aproape gata
Ciprian Ciucu și primarul Salonicului au discutat despre îmbunătățirea conectivității dintre cele două orașe
Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, și primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, au discutat, joi, la sediul Primăriei Capitalei, despre îmbunătățirea conectivității dintre cele două orașe, atât pe cale aeriană, cât și rutieră, informează PMB. 'Primarul Stelios Angeloudis și-a exprimat speranța ca, până la viit
Termoenergetica: Lucrări de modernizare, în Sectoarele 4 și 5; peste 1.800 de blocuri afectate
Compania Termoenergetica anunță că, începând de luni, vor fi executate lucrări de modernizare la rețeaua termică primară din Sectoarele 4 și 5 ale Capitalei. Lucrările sunt finanțate din fonduri europene și de la bugetul de stat. * În Sectorul 5, lucrările se vor desfășura pe Strada Nuțu Ion, la intersecția cu Drumul Taberii. Z
Proiect de recuperare a fortificațiilor istorice ale Bucureștiului, discutat de Primăria Sectorului 1 și Ministerul Culturii
Primăria Sectorului 1 și Ministerul Culturii pun bazele unui proiect pentru recuperarea fortificațiilor istorice construite în jurul Capitalei în timpul Regelui Carol I, urmând să fie constituit un grup interinstituțional. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis AGERPRES, joi a fost organizată o întâlnire de luc
Bihor: Prefectul cere primarilor mobilizare pentru actualizarea planurilor urbanistice
Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, le-a cerut primarilor și specialiștilor în urbanism să accelereze procedurile pentru actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG), în contextul intrării în vigoare a noului Cod al Urbanismului, a informat, vineri, Cancelaria Prefectului. Solicitarea a fost făcută în cadrul
Gorj: Lucrările la primul pasaj subteran din municipiul Târgu Jiu vor începe luni
Lucrările pentru pasajul subteran din fața Colegiului Național 'Tudor Vladimirescu' din Târgu Jiu, primul dintre cele trei care vor fi realizate în zona centrală a municipiului, vor începe luni, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Marcel Romanescu. Potrivit acestuia, în primă fază, se va circula pe un un singu
Sector 3: Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în octombrie
Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie, a anunțat Primăria Sectorului 3. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis miercuri, clădirea va avea șase piscine mari, facilități SPA, saune, salină și spații de relaxare, disponibile pe t
Maramureș: Râul Săsar, amenajat pentru agrement - un proiect lansat de Primăria Baia Mare
O porțiune a râului Săsar care traversează municipiul Baia Mare urmează a fi amenajată ca și cale navigabilă pe o porțiune apreciabilă destinată agrementului și relaxării cetățenilor și turiștilor, a informat, miercuri seara, primarul Doru Dăncuș. 'Începem pregătirile pentru cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din istoria recentă a mu
Sector 5: Vlad Popescu Piedone a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou Bragadiru - Voluntari
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5 transmis miercuri AGERPRES, autoritatea locală, în calitate de lider al parteneriatului pentru pregătirea magistralei M7, a semnat miercuri contractul de servi
Neamț: Apa reprezintă prioritatea zero pentru județ, consideră președintele CJ, Daniel-Vasilică Harpa
Apa reprezintă prioritatea zero pentru județul Neamț, a declarat miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa, făcând referire în special la criza din zona Târgu-Neamț. ''Pentru zona Târgu-Neamț, soluția principală este noua aducțiune Preutești - Târgu-Neamț. Procedura de achiziț
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă din oraș, cu mesajul 'Nu mai sunt piste de bicicletă în Iași. Hai în Bacău. Avem 44 de kilometri'. Primarul din Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a precizat că toate costurile pentru această acțiune nu sunt di
Hopincă: Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților
Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților, a anunțat, luni, primarul Rareș Hopincă, care a precizat că, de la începutul lui septembrie, autoritatea locală a marcat 445 de astfel noi locuri. El a scris pe Facebook că 207 de locuri de parcare de reședință au fost amenajate pe parcajele preluate de la Parking B










