Mureș: Programul de calificare a experților în dezvoltare durabilă, considerat de universitari și reprezentanți din administrație un exemplu de continuitate
Prorectorul Universității din București, Răzvan Papuc, a declarat joi, la Târgu Mureș, în timpul galei de absolvire a programului de formare profesională în profesia de expert în dezvoltare durabilă pentru administrația publică românească, că acest proiect este un bun exemplu de continuitate, dar, din păcate, e oarecum singular în România.
'Avem, evident, un motiv foarte important pentru care dumneavoastră sunteți aici, cu alte cuvinte, să continuați să pregătiți administrația publică și nu numai, toate instituțiile, fie că sunt firme private, fie că sunt instituții publice locale sau centrale pentru dezvoltare sustenabilă. Dar ca să faci treburile astea trebuie să ai instituții și oameni dedicați. Eu îl văd pe domnul ministru Borbely (Laszlo, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului n.r.) ca fiind un om locomotivă (...). Așa cum puteți vedea, dezvoltarea durabilă nu a fost doar o formă fără fond, ea a fost transferată și în zona politicilor publice, mai mult sau mai puțin, dar important este un lucru pe care, din păcate, îl vedem în spațiu politic și administrativ în care noi trăim, și anume vedem că exemple de genul acesta, de politici care sunt continue, care sunt consistente, în România nu prea sunt. Deci, n-ar trebui să vorbim despre un singur exemplu. Dar din păcate, în ceea ce ne privește, nu putem vorbi de foarte multe politici publice consistente, care să dureze atât de mult. Și din acest motiv cred că este cu atât mai important ceea ce dumneavoastră veți face', a arătat Răzvan Papuc.
El a spus că instituțiile din România au acest talent de a se procrastina, de la politici până la acțiuni de diferite categorii și că noii absolvenți sunt chemați să arate că există substanță în dezvoltarea sustenabilă.
Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și tehnologie 'George Emil Palade', prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a arătat că este adeptul proiectelor 'care ies din cutie, cărora la început puțini le dau șanse' și că prima promoție calificată în profesia de expert în dezvoltare durabilă se încadrează în această categorie.
'Acest proiect este un proiect este de dezvoltare durabilă din două perspective. Prima care vine din subiectul proiectului, a doua că într-adevăr s-a dovedit a fi sustenabil și uitați-vă la un PNRR care s-a și îndeplinit, față de actele care au avut o abordare mai romantică în perioada lor inițială. Îmi plac aceste proiecte (...). Mă uit în sală și văd cam toți sunteți oameni care veniți de undeva și când pun asta nu mă refer la faptul că veniți dintr-o zonă geografică, ci că faceți ceva înainte de a vă atașa acestui proiect (...). Înseamnă că fiecare dintre dumneavoastră, fiecare dintre noi, încă suntem la vârsta în care ceva ne stârnește curiozitatea ca să facem ce n-am făcut până acum. Și dacă lucrul ăsta se întâmplă, sigur că există și speranță. Și, de asemenea, mai este un lucru care îmi place foarte mult. Faptul că acest proiect este un mesaj de responsabilitate pe care fiecare trebuie să-l avem pe tot ceea ce urmează să se întâmple, nu peste un an, de peste doi ani - le spun colegilor mei din universitate 'haideți să vedem cum va arăta universitatea peste 10 ani, nu într-un an sau doi'. Este, până la urmă, rostul nostru, al celor care suntem în administrație și care decide anumite locuri și direcții către care mergem', a declarat Leonard Azamfirei.
Rectorul UMFST le-a mulțumit colegilor săi care au fost parte componentă acestui proiect, dar și consilierului de stat Laszlo Borbely, despre care a spus că este 'elementul viu al dezvoltării durabile, din 1990 până acum'.
Președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc, a arătat că Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă are un rol semnificativ și o contribuție incontestabilă, prin inițierea și organizarea, la nivel național, a acestui curs de perfecționare destinat funcționarilor publici și personalului contractual din administrația locală.
'Astăzi, realitățile ne provoacă să alegem direcția viitorului. Schimbările climatice nu mai sunt o proiecție teoretică, ci o realitate cu impact direct asupra sănătății oamenilor, asupra economiilor și asupra stabilității sociale. Prin urmare, este esențial ca toate segmentele societății să fie pregătite și să dețină cunoștințele necesare pentru a răspunde acestei provocări. Administrația publică are un rol deosebit de important în acest demers: integrarea obiectivelor de dezvoltare durabilă în strategiile și proiectele instituționale, identificarea surselor de finanțare pentru inițiative verzi și digitale, promovarea economiei circulare și asigurarea coerenței politicilor publice. Acești absolvenți au decis să își asume rolul de promotori ai schimbării în administrația publică. Noua rețea de experți va sprijini instituțiile în identificarea clară a nevoilor comunităților și în găsirea de soluții moderne și sustenabile pentru dezvoltarea lor', a afirmat Peter Ferenc.
Prefectul județului Mureș, Barabási Antal-Szabolcs, a subliniat că fără oameni pregătiți, nu poate exista o dezvoltare durabilă reală.
'Avem nevoie de profesioniști care să înțeleagă ce înseamnă sustenabilitatea dincolo de teorie și să poată transforma aceste principii în soluții concrete pentru comunități. De aceea, susțin cu toată convingerea investițiile în formarea continuă a celor care lucrează în administrația publică - pentru că aici începe schimbarea reală', a menționat Barabási Antal-Szabolcs, în cadrul ceremoniei de absolvire.
Secretariatul General al Guvernului (SGG) și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) au organizat, joi, la Târgu Mureș, Gala Absolvirii programului postuniversitar 'Administrație Publică pentru Dezvoltare Durabilă', considerat unul dintre cele mai ambițioase programe de formare profesională din administrația publică românească.
La nivel național au absolvit 2.150 de persoane, care au obținut calificarea de experți în dezvoltare durabilă, care vor fi incluși într-o rețea națională dedicată implementării Agendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite (ONU) și Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României. AGERPRES / (A - redactor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate
Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro
Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6







