Primăriile locale din Capitală, măsuri pentru noul an școlar: dotări, reparații, consolidare, construcții noi
Autoritățile locale din Capitală au transmis că au luat măsuri pentru începerea anului școlar în bune condiții și că au derulat pe durata vacanței de vară a elevilor lucrări de igienizare, reparații, modernizare și consolidare în unitățile de învățământ, fiind vorba și de construcții noi pentru copii.
* În Sectorul 1 funcționează 77 de unități de învățământ preuniversitar, care își desfășoară activitatea în 110 de locații, iar anul școlar 2025-2026 va începe 'în cele mai bune condiții'; lucrările destinate igienizărilor și renovărilor s-au desfășurat în vacanța de vară a elevilor, se arată în răspunsul autorității locale la solicitarea AGERPRES transmis pe 5 septembrie.
Până la începerea noului an școlar toate lucrările de reparații curente se finalizează, pentru ca procesul de învățământ să nu fie perturbat.
Prin aprobarea rectificării bugetare din 25 august, 12,6 milioane de lei au fost alocați către unitățile de învățământ, pentru lucrările necesare la sălile de clasă, laboratoare, săli de sport și pentru pază, astfel încât elevii să înceapă noul an școlar în condiții bune.
Angajații de la Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului Sector 1 au lucrat la refacerea trecerilor de pietoni, reîmprospătarea marcajelor rutiere și înlocuirea semnelor de circulație degradate din jurul unităților de învățământ.
Totodată, Primăria Sectorului 1 are în curs de achiziționare servicii de elaborare documentație de avizare pentru lucrări de intervenție (DALI) și consultanță pentru proiectul 'Creșterea siguranței rutiere în Sectorul 1 al Municipiului București', în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile prin Programul Regional București-Ilfov 2021-2027. Proiectul are drept scop implementarea unor soluții eficiente de protecție a elevilor și a însoțitorilor acestora, reducând riscul de accidente rutiere și îmbunătățind condițiile de trafic în vecinătatea unităților de învățământ.
Autoritatea locală construiește un centru educațional în cartierul Greenfield, format dintr-o școală, o grădiniță și o sală de sport.
Zece unități de învățământ din Sectorul 1, încadrate în clasa de risc seismic II, vor fi consolidate, modernizate și reabilitate termic, cu costuri estimate la peste 500 de milioane de lei. Pentru a asigura continuitatea procesului educațional, elevii care nu își vor putea desfășura cursurile în unitățile aflate în renovare vor fi relocați temporar în 'școala tampon' situată pe bulevardul Poligrafiei nr. 4.
La Școala Gimnazială nr. 6 - Concordia este în derulare un contract privind modernizarea și refuncționalizarea unui imobil de pe bulevardul Apicultorilor nr. 1, în vederea utilizării acestuia ca unitate de învățământ. Obiectivul de investiții este în curs de finalizare. În perioada următoare se va face recepția parțială pe clădire, urmând să fie amenajat terenul și aleile din curtea școlii. După finalizarea lucrărilor, autoritatea locală va face demersuri pentru includerea acestei clădiri în rețeaua școlară și predarea sa către Școala Gimnazială nr. 6, în vederea extinderii.
La Școala Gimnazială 'Alexandru Costescu', printr-un contract din 10 decembrie 2024, s-au făcut lucrări de modernizare și reabilitare termică la corpul C. Recepția acestor lucrări urmează să se facă în perioada imediat următoare.
De asemenea, se realizează lucrări de amenajare peisagistică la mai multe unități de învățământ.
* Primăria Sectorului 2 este pregătită pentru începerea noului an școlar și a derulat vara aceasta, începând din mai, o amplă campanie de modernizare și renovare a unităților de învățământ, potrivit edilului Rareș Hopincă.
El a declarat, pe 4 septembrie, pentru AGERPRES, că 49 de școli și grădinițe au fost modernizate și că aceste lucrări au schimbat 'de multe ori radical fața' unităților de învățământ.
Rareș Hopincă a spus că nu mai sunt lucrări de făcut la unitățile școlare, că autoritatea locală are de recepționat lucrări la patru grădinițe noi, pe care le-a finanțat prin Programul Operațional Regional și se află în proces de recepție, iar la Școala nr. 49, unde elevii învățau în trei schimburi, este în desfășurare procedura de închiriere a unui corp nou. El a estimat că probabil va mai dura maxim o lună, dar și la această unitate, elevii vor învăța în două schimburi.
Hopincă a precizat că toate școlile au autorizații și avize necesare să funcționeze și a punctat că autoritatea locală este în plin proces de a face lucrările necesare și pentru autorizarea ISU, care lipsește la multe dintre unitățile de învățământ, dar ele funcționează și în prezent pe avize.
El a mai declarat că a dispus ca, în prima săptămână a noului an școlar, Poliția Locală să se ocupe de fluidizarea traficului și monitorizarea perimetrală a unităților de învățământ și că operatorul de salubritate are 'un plan de acțiune dedicat' pe toate zonele din jurul grădinițelor, școlilor și liceelor.
Potrivit edilului Rareș Hopincă, au fost supraluminate și refăcute 30 de treceri de pietoni perimetrale unităților de învățământ, deoarece erau zone ce puteau pune în pericol pietonii.
* Unitățile de învățământ din Sectorul 3 sunt pregătite în proporție de 90% de începerea noului an școlar; la 10% dintre acestea se fac lucrări de extindere și consolidare, iar în principiu elevii sunt relocați, a declarat primarul Robert Negoiță, pentru AGERPRES, pe 4 septembrie.
În vacanța de vară a elevilor s-au derulat lucrările necesare în unitățile de învățământ, de la reabilitare la modernizare, și că luni, cu prilejul începerii anului școlar 2025-2026, este inaugurată prima școală construită de la zero în București după Revoluție, situată pe strada Victor Brauner, cu o capacitate de circa 500 de elevi, cu sală de sport, cu fonduri de la bugetul local. El a anunțat că autoritatea locală intenționează să edifice și alte unități școlare noi cu bani europeni.
Robert Negoiță a informat că nu toate unitățile de învățământ au avizele necesare pentru funcționare, iar unele nici nu le pot avea - de exemplu, reprezentanții ISU au transmis în cazul unei școli că nu pot să-l emită, deoarece imobilul unde funcționează unitatea este prea apropiat de clădirea de alături.
El a menționat că sunt unele unități care 'nu au măsurile ISU complete' și că autoritatea locală va întreprinde demersurile necesare să remedieze această problemă, în limitele bugetare pe care le are.
* Primăria Sectorului 4 a transmis, pe 4 septembrie, într-un răspuns la solicitarea AGERPRES, că la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de stat se făceau ultimele pregătiri în vederea începerii cursurilor noului an școlar 'în condiții corespunzătoare'.
În vacanța de vară a elevilor s-au efectuat lucrări de consolidare/reabilitare/modernizare/extindere a spațiului educațional, precum și de obținere a autorizației de securitate la incendiu la 35 de unități de învățământ preuniversitar de stat (grădinițe, școli și licee) din totalul celor 57 aflate în administrarea autorității locale.
Stadiul de realizare a lucrărilor este cuprins, la majoritatea unităților de învățământ aflate în lucru, între 10% și 100% (la Școala Gimnazială 'George Topîrceanu' sau la grădinița Școlii Gimnaziale 'Avram Iancu'), în funcție de debutul lucrărilor.
Lucrările de consolidare/reabilitare/modernizare/extindere a spațiului educațional, precum și de obținere a autorizației de securitate la incendiu sunt în grafic, în sensul în care unele au fost finalizate deja, altele urmând a fi încheiate până la finalul anului în curs, în decursul lui 2026, respectiv 2027, conform graficului stabilit.
Durata medie de realizare a lucrărilor este de 18 luni. Majoritatea lucrărilor sunt finanțate cu fonduri europene nerambursabile.
În funcție de complexitatea lucrărilor, elevii au fost relocați în 'spații adecvate', fie în construcții modulare, fie în alte unități de învățământ, iar la finalizarea lor aceștia vor reveni în clădirile renovate.
* Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a scris, pe 4 septembrie, pe Facebook, că reprezentanții autorității locale fac 'toate demersurile necesare' pentru ca unitățile de învățământ din această zonă să fie pregătite pentru noul an școlar.
'Am promis că anul acesta vom inaugura noul corp de clădire al Școlii Nr. 135 'Ștefan Cel Mare', care va găzdui un număr suplimentar de aproximativ 200 de elevi. Și mă țin de cuvânt! Am mers pe șantier de multe ori pe timpul acestei veri, pentru a mă asigura că lucrările decurg conform planului agreat cu constructorul. Zilele acestea se lucrează intens la curtea școlii, pentru ca luni, elevii să fie încântați de noua lor școală', adăuga Vlad Popescu Piedone.
* Școlile și grădinițele din Sectorul 6 sunt pregătite să-i primească pe copii 'așa cum se cuvine' în prima zi de școală, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6 din 5 septembrie. Vara aceasta s-au făcut reparații în 43 de unități de învățământ, cu zugrăvit, schimbat parchet, uși sau obiecte sanitare. Lucrările au costat 14,5 milioane de lei.
Au fost amenajate sau modernizate 40 de terenuri de sport din 17 de școli și licee. La Școala 164 'Sf. Calinic de la Cernica' a fost amenajată o bază sportivă, ce a primit numele handbalistei Cristina Neagu. Urmează alte 11 terenuri din șapte școli. De asemenea, a fost modernizat bazinul de înot al Școlii 311 și va fi deschis luna aceasta.
Un număr de 68 de școli și grădinițe au fost dotate cu mobilier nou, echipamente digitale, materiale didactice și sportive, cu fonduri nerambursabile, din PNRR (81,9 milioane de lei, de la Uniunea Europeană). Mai exact, peste 2.300 de săli de clasă/grupă au bănci, scaune și dulăpioare noi, table smart, laptopuri și imprimante. 64 de laboratoare de informatică sunt dotate cu imprimante, calculatoare, camere video și scannere. 39 de laboratoare de științe, 104 de cabinete școlare, 38 de săli de sport și nouă ateliere de practică au echipamente noi.
Patru clădiri complet noi își deschid porțile în acest an școlar.
Până în prezent, au fost consolidate și reabilitate 18 școli și grădinițe, trei dintre ele fiind finalizate chiar la începutul acestei luni: Școala 117, grădinițele 170 și 'Paradisul Piticilor'.
De asemenea, șapte clădiri au fost construite de la zero: o creșă, două grădinițe și patru corpuri de școală. Cea mai nouă grădiniță, edificată la Școala 'Sf. Constantin și Elena', va fi inaugurată luni, cu prilejul debutului anului școlar.
În ultimii cinci ani s-au investit în infrastructura școlară 707 milioane de lei, iar aproape jumătate din această sumă provine din fonduri europene nerambursabile. Pe lângă reabilitarea și construirea de la zero a unor clădiri moderne, toate cele existente au avut parte de îmbunătățiri: dotarea cu mobilier nou, lucrări de întreținere, de modernizare a terenurilor de sport, a locurilor de joacă și a curților.
Liceul PTTR, care conține cinci corpuri de clădire cu risc seismic, se va demola și reconstrui și va fi edificat un campus școlar modern, cu bazin de înot, terenuri de sport, inclusiv pe acoperiș, 70 de săli de clasă, laboratoare, ateliere, sală de conferințe, cantină, sală de mese etc. Elevii sunt relocați de acum doi ani.
Școala 167 va fi reabilitată și extinsă. În curtea unității a fost ridicată o școală modulară. Școala 168 va fi demolată și reconstruită. Elevii vor învăța, din toamnă, într-o școală modulară ridicată pe Calea Giulești 56, lângă Școala 163.
Unitățile care se construiesc de la zero sunt: Grădinița 'Sf. Constantin și Elena', ce se deschide luni, Grădinița 274 - corp nou, Creșa de pe strada Rușețu, câte un corp nou la școlile 'Sfântul Andrei', nr. 117, 193 Orizont și 197.
Construcții de la zero în lucru sunt: creșa din cartierul Brâncuși și cea de pe bulevardul Iuliu Maniu, Grădinița ANL Brâncuși și un corp nou la Școala 156.
Primăria Sectorului 5 nu a răspuns solicitării AGERPRES până la ora transmiterii acestui material. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate
Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro
Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6







