logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Brașov: Expert judiciar, desemnat pentru a atesta stadiul lucrărilor de reabilitare a Cetății Râșnov în procesul Primărie-constructor

Imagine din galeria Agerpres

Un expert judiciar va analiza situația lucrărilor de restaurare efectuate la Cetatea Râșnov, a transmis, miercuri, Primăria orașului stațiune.

Acestea stagnează de trei ani, de când Primăria a reziliat contractul cu firma care trebuia să le efectueze, nemulțumită de stadiul în care se aflau.

Expertul judiciar a fost numit de instanța de judecată în cadrul procesului dintre fostul constructor și Primăria orașului și va avea rolul de a analiza situația lucrărilor executate 'prin raportare la proiectele tehnice care au stat la baza contractului inițial' și, la final, 'va furniza o analiză independentă, menită să sprijine soluționarea dosarului'.

'Subliniem că această etapă juridică nu afectează desfășurarea actuală a lucrărilor de restaurare. Proiectul avansează, iar Cetatea Râșnov continuă să prindă viață', a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Râșnov, Răzvan Iancu.

De asemenea, conform sursei citate, a fost realizată documentația rezultată în urma scanării Cetății și a fost emis Ordinul de Începere pentru realizarea documentației aferente lucrărilor rămase de executat.

Acești pași au fost necesari pentru a putea fi lansată o licitație pentru stabilirea unui nou constructor.

În iulie 2022, fosta administrație PNL a orașului a reziliat contractul cu firma Romconstruct căreia, în 2020, îi predase Cetatea pentru a efectua lucrările de reabilitare.

După rezilierea contractului, între firma privată și administrația orașului au fost purtate o serie de negocieri pentru punerea în siguranță a monumentului, pentru stabilirea restului lucrărilor de executat și, implicit, pentru predarea amplasamentului către autoritățile locale, însă fără rezultat.

Pentru că au fost identificate neconcordanțe între lucrările executate și cele care ar fi trebuit realizate conform proiectului inițial, în decembrie 2023 a fost emis un proces-verbal de respingere a lucrărilor. Constructorul a remediat doar o parte din problemele identificate și, după un nou refuz al Primăriei de a le accepta, a refuzat, la rândul său, să predea amplasamentul.

Cetatea Medievală Râșnov a fost în administrarea privată a unui investitor italian în anii post-revoluție, ea reintrând în patrimoniul orașului abia în 2009.

Lucrările de restaurare au fost necesare și pentru că investitorul privat a efectuat o serie de modificări fără avizul Ministerului Culturii. AGERPRES/(AS - redactor: Diana Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 5083

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 05-06-2026 16:19

Galați: Peste 100 de campioni din județ ai ultimilor 50 de ani, celebrați la Gala Gloriei Sportive 1976-2026

Peste 100 de sportivi gălățeni care au reprezentat România la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Campionatele Europene în ultimii 50 de ani au fost celebrați vineri, în cadrul Galei Gloriei Sportive Gălățene 1976-2026, eveniment dedicat performanțelor care au contribuit la promovarea numelui Galațiului în lume. Potrivit președi

Administratie 05-06-2026 15:57

Tulcea: Proiect de dezvoltare româno-ucrainean finanțat de Uniunea Europeană, lansat de comuna Luncavița

Comuna Luncavița din județul Tulcea a lansat, vineri, un nou proiect româno-ucrainean finanțat de Uniunea Europeană, care are drept obiectiv protejarea comunităților locale și dezvoltarea activităților sustenabile prin crearea de noi forme de cooperare. Proiectul a început în luna aprilie a acestui an, are un buget total de 878.959 de euro, e

Administratie 05-06-2026 15:14

Arad: Călătorii care folosesc tramvaie și autobuze în municipiu au acces instant la o bibliotecă digitală cu 50.000 de materiale

Călătorii din tramvaiele și autobuzele care circulă în municipiul Arad au, începând de vineri, acces instant la o bibliotecă digitală care cuprinde peste 50.000 de volume, ziare de arhivă, studii sau publicații istorice, fiind nevoie doar de scanarea cu telefonul a unui cod de bare afișat în mijloacele de transport în comun.

Administratie 05-06-2026 12:34

Sector 4: Lucrările de refacere a Planșeului Unirii intră în ultima etapă de execuție, circulația va fi restricționată parțial

Lucrările de refacere a Planșeului Unirii, aflate la un procent de peste 60%, intră în ultima etapă de execuție, cea de-a patra, aflată în proximitatea Pasajului Rutier Unirii, iar circulația rutieră va fi restricționată parțial pe perioada verii. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis vineri, pentru a reduce im

Administratie 04-06-2026 17:16

Ciucu: E nevoie în următorii 2 ani de lucrări de infrastructură serioase; fac apel la bucureșteni să înțeleagă că e drumul corect

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a transmis joi că, în următorii doi ani, va fi nevoie de lucrări de infrastructură care vor genera disconfort, dar care sunt necesare pentru fluidizarea traficului și un transport în comun civilizat. 'E nevoie în următorii doi ani să avem lucrări de infrastructură serioase, care să ne pună ora

Administratie 04-06-2026 15:46

Stimulentele pentru persoane cu dizabilități urmează să fie achitate în cursul zilelor de joi și vineri

Stimulentele datorate persoanelor cu dizabilități urmează să ajungă joi și vineri în conturile beneficiarilor, a precizat directorul Direcției Economice din Primăria Municipiului București, Emanuela Jugureanu. Ea a explicat că este vorba despre suma datorată pentru luna mai 2024 și o diferență din luna aprilie 2024. 'Virarea sumelor pe

Administratie 04-06-2026 05:00

Ședința CGMB: Demersuri în vederea preluării ELCEN, pe ordinea de zi

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință joi, de la ora 10:00, urmând să dezbată o serie de proiecte care vizează consolidarea clădirilor, dar și transferul acțiunilor deținute de Ministerul Energiei la ELCEN către Municipiul București. * Astfel, CGMB se va pronunța asupra unui proiect în baza căruia pr

Administratie 03-06-2026 18:27

Ciprian Ciucu: Vom pune la punct Bulevardul Națiunile Unite; aducem în centru conceptul de 'oraș parc'

Bulevardul Națiunile Unite va fi reamenajat, urmând să se monteze mobilier stradal nou și pavaj, iar zona va deveni mai verde, a anunțat, miercuri, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. 'Când treceam pe Națiunile Unite, mi se făcea rușine! Cobori pe Victoriei, te duci către Palatul Parlamentului și treci pe acolo! A durat ceva mobilizar

Administratie 03-06-2026 17:18

Sector 4: Calea Văcărești devine mai verde și mai accesibilă mijloacelor de transport public

Calea Văcărești va deveni mai verde și mai accesibilă mijloacelor de transport public, peste 300 de arbori vor încadra calea de rulare a tramvaielor, pentru a reduce poluarea, zgomotul produs de trafic și disconfortul termic. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis miercuri, autoritatea locală continuă procesul de modernizare și regene

Administratie 03-06-2026 12:39

Maramureș: Primele investiții din parcul de specializare inteligentă Fărcașa, estimate la peste 9 milioane de euro

Companiile care au ales să-și amplaseze bazele de producție în parcul de specializare inteligentă din comuna maramureșeană Fărcașa pregătesc investiții evaluate la peste 9 milioane de euro, menite să genereze aproape 100 de noi locuri de muncă, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul Ioan Stegerean. ''Evoluția parcului a f

Administratie 03-06-2026 11:24

Arad: Bazinul de înot din Ineu va fi deschis în toamnă, cu o întârziere de doi ani (GALERIE FOTO)

Bazinul de înot din orașul Ineu, care este construit de Compania Națională de Investiții (CNI) - proiect de aproximativ opt milioane de lei, va fi deschis publicului cel mai devreme în toamnă, cu o întârziere de doi ani, cauzată atât de modificări aduse la arhitectură, cât și la soluția de încălzire a apei, care nu va mai fi

Administratie 03-06-2026 09:43

ASPA: 193 de câini, capturați în luna mai; 450 de sterilizări gratuite, în acest an

Un număr de 193 de câini au fost capturați în cursul lunii mai, dintre care 124 de adulți și 69 de pui. ''Capturarea se realizează exclusiv prin metode non-traumatice, utilizând echipamente precum țarcul-capcană monitorizat, cuștile-capcană, plasele și, atunci când este necesar, armele de tranchilizare. Unii din

Administratie 02-06-2026 12:42

Timiș: Președintele ARE, Lukas Mandl, prezent la o conferință legată de combaterea manipulării digitale și a dezinformării

Președintele Adunării Regiunilor Europene (ARE), Lukas Mandl, și președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, au participat marți, la Timișoara, la deschiderea conferinței la nivel înalt cu tema 'Apărarea rezilienței democratice în era dezinformării', care aduce în prim-plan modul în care regiunile pot combate manipularea d

Administratie 02-06-2026 11:04

O nouă campanie de donare de sânge, pe 4 iunie, la Primăria Capitalei

Primăria Capitalei organizează joi o nouă campanie de donare de sânge, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină București, a anunțat administratorul public al Municipiului București, Lucian Judele. Acțiunea se va desfășura între orele 08:30 și 12:00, la sediul Primăriei Municipiului București. Persoanele care doresc să

Administratie 02-06-2026 09:36

USR București propune bilete integrate și ghidaj audio pentru linia turistică a STB

Consilierii generali de la USR București au depus un proiect de hotărâre pentru modernizarea liniei 'Bucharest City Tour'. Proiectul, inițiat de consilierii generali Nicorel Nicorescu, Daniel Dobrescu, Bogdan Sabo și Dragoș Radu, vizează transformarea liniei turistice într-un serviciu 'modern, integrat și predictibil, s