Lucian Judele: Au început lucrările de punere în siguranță a malurilor de lac din Parcul Herăstrău
Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, a anunțat joi că au început lucrările de punere în siguranță a malurilor de lac din Parcul Herăstrău.
'Aceste alei, aceste lucrări, în curând vor împlini 100 de ani, iar din cauza arborilor roși și din cauza condițiilor meteo s-au produs aceste ruperi de alei. Ochiometric, când trecem pe aici prima problemă pe care o sesizăm este aleea. În realitate, problema cea mai mare este malul care s-a surpat și apa care a intrat pe dedesubtul acestei alei. În acest moment și noi suntem în pericol, nu știm cât de mare e aceste pericol. Am încercat să luăm cât de poate de repede toate autorizațiile posibile ca să începem lucrările. Din păcate, încă autorizația nu există pentru începerea lucrărilor malurilor, cel mai probabil o vom avea până la începutul lunii octombrie. Din fericire, am obținut o autorizație ieri pentru punerea în siguranță a acestei bucăți de 25-30 de metri, vom începe aici. Când vom termina cel mai probabil vom avea și autorizația pentru maluri pe care le vom începe în octombrie. (...) Momentan vorbim despre puterea în siguranță a malurilor de lac din Parcul Herăstrău', a spus Judele într-o conferință de presă comună cu primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, în Parcul Herăstrău.
Stelian Bujduveanu a precizat că autorizația pentru consolidarea malurilor din Herăstrău a fost solicitată de ALPAB și va emisă de Primăria Capitalei în momentul în care va primi toate avizele necesare.
'Autorizația se emite de Primăria Capitalei. Mai avem de primit ultimele avize, cel care a luat autorizația este instituția ALPAB. În momentul în care vine ultimul aviz autorizația se emite și va fi semnată de mine', a afirmat Bujduveanu. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciucu: 102 kilometri de rețea de termoficare, reabilitați în acest an; vreau să ajungem la 150-200 km/an
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a informat, miercuri, că în 2026 au fost reabilitați 102 kilometri de rețea de termoficare, iar obiectivul său este să se ajungă la 150 - 200 de kilometri anual. 'Anul acesta am depășit 102 kilometri. Nu vă zic câte ședințe cu constructorii, sunt 18-20 de loturi, nu vă zic câte tronsoane, nu v
Ciucu: Realizarea sistemului centralizat de termoficare, extrem de importantă; povara financiară a PMB este imensă
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a susținut, miercuri, necesitatea realizării unui sistem centralizat de termoficare (SACET), arătând că întârzierea acestei reforme a generat o povară financiară ''imensă'' pentru Primăria Municipiului București (PMB). În cadrul unei conferințe de presă la Primăria Capi
Neamț: Doi consilieri locali din Piatra-Neamț au demisionat, dar au revenit asupra deciziei
Doi consilieri locali din municipiul Piatra-Neamț și-au depus demisiile, marți, din legislativul local, dar au revenit, miercuri, asupra deciziei, a informat, într-un comunicat, biroul de presă al primăriei. ''Urmare a modificării Codului administrativ prin prevederile Legii nr. 165/2026, în cursul zilei de marți, 25 august
Arad: Șase consilieri județeni și doi municipali au demisionat pentru a nu fi incompatibili
Șase consilieri județeni și doi municipali din Arad au demisionat, în ultimele 24 de ore, pentru a nu fi în situație de incompatibilitate, după intrarea în vigoare a Legii 165/2026, criticată de responsabili locali, care spun că s-a creat multă confuzie și sunt puse în pericol majoritățile formate. Unul dintre cei doi v
Neamț: Trei consilieri județeni au demisionat din legislativ, iar doi au renunțat la funcțiile de consilieri ai vicepreședintelui
Trei consilieri județeni au demisionat din legislativ în timp ce alți doi au renunțat la funcțiile de consilieri ai vicepreședintelui, precizează un comunicat de presă trimis, miercuri, AGERPRES, de Consiliul Județean (CJ) Neamț. ''Modificarea cadrului legislativ a produs efecte directe asupra exercitării unor mandate de ales loc
Bistrița-Năsăud: Parte din șirul de case medievale Sugălete intră în administrarea Primăriei Bistrița, în vederea reabilitării
Porticul și trotuarul aferent ansamblului Sugălete din municipiul Bistrița, monument istoric de categoria A reprezentând cel mai lung șir de case medievale cu arcade la parter din țară, intră, pentru 10 ani, în administrarea primăriei, potrivit unei hotărâri adoptate marți de Consiliul Local, în ședință extraordinară. Demersul a fost ne
Maramureș: Prima ediție a 'Jazz Beats On Streets', pe 28 și 29 august la Baia Mare
Municipiul Baia Mare va găzdui, la sfârșitul acestei săptămâni, 'Jazz Beats On Streets' (JBOS), eveniment desfășurat în aer liber, a informat, marți, serviciul de comunicare al instituției. 'Baia Mare întâmpină finalul lunii august pe ritmuri de jazz. Asta pentru că vineri și sâmbătă, în 28 și 29 august, Pi
Stimulentul financiar pentru nou-născuți ar putea fi diminuat la 2.000 de lei; vor fi restrânse și categoriile de beneficiari
Stimulentul financiar pentru nou-născuți urmează să fie redus de la 2.500 la 2.000 de lei, conform unui proiect care va fi dezbătut în ședința de vineri a Consiliului General al Capitalei. Drepturile stabilite în baza HCGMB 209/2017, născute anterior intrării în vigoare a acestui proiect, rămân valabile și se vor achita conform preveder
Bistrița-Năsăud: Ședința CL Bistrița, devansată cu o zi pentru a evita posibila situație de incompatibilitate a șase aleși locali
Ședința ordinară a Consiliului Local Bistrița, care ar fi trebuit să aibă loc miercuri, a fost devansată pentru marți și transformată în ședință extraordinară de îndată, pentru a evita posibila stare de incompatibilitate a șase aleși locali care sunt angajați la stat, din totalul de 21. Posibilele situații de incompatibilitate au apărut ca urmare a
Primarul general al Capitalei: Peste 1.200 de plante vor întregi decorul Grădinii Cișmigiu
Peste 1.200 de plante vor întregi decorul Grădinii Cișmigiu, a anunțat, luni, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. Potrivit acestuia, vor fi plantate 400 de Echinacea, 300 de Gaura, 100 de Rudbeckia, 400 de Leucanthemum, 25 de Zinnia și opt Hibiscus moscheutos. 'O parte importantă a selecției este reprezentată de plantele pere
Dolj: Primarul Craiovei anunță că va înlocui sursa pe cărbune a termoficării din oraș cu o centrală de cogenerare
Edilul șef al Craiovei, Olguța Vasilescu, anunță că a semnat luni un contract cu Electrica, pentru dezvoltarea unei centrale de cogenerare de înaltă eficiență, alimentată cu gaze naturale, care va furniza agentul termic în sistemul centralizat al orașului. Olguța Vasilescu a declarat că noua capacitate - proiectată ca o unitate flexibilă, pregătită
Mureș: Sediu administrativ al CJ, reabilitat cu 11,3 milioane de lei prin utilizarea de surse regenerabile de energie
Consiliul Județean (CJ) Mureș a anunțat, luni, încheierea lucrărilor de reabilitare energetică a clădirii administrative cunoscute sub denumirea de 'Hotel Parc', în urma unei investiții în valoare de peste 11,3 milioane de lei finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care a urmărit reducerea costurilor de funcționare și creș
Giurgiu: CJ va sprijini construirea de spații de cazare la Mănăstirea Comana, pentru includerea în circuitul turistic național
Mănăstirea Comana a inițiat un proiect prin care va construi, cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) Giurgiu, o clădire care va cuprinde spații de cazare, o sală de conferințe și un muzeu, ceea ce va permite includerea mănăstirii în cadrul unui circuit turistic național. 'Se dorește înființarea unei construcții cu o capacitate de cazare și care
Daniel Băluță: Circulația rutieră va fi redeschisă în Piața Unirii, între Splaiul Independenței și Bulevardul Corneliu Coposu
Circulația rutieră pe drumul care traversează Piața Unirii, între Splaiul Independenței și Bulevardul Corneliu Coposu, va fi redeschisă marți dimineață, a anunțat, luni, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, în cadrul unei conferințe de presă susținute pe șantierul de la planșeul Unirii. ''Mai devreme decât estimam in
Bihor: Un proiect inovativ pe biomasă, de peste 51 milioane de lei, va fi realizat în comuna Dobrești
Un proiect de producere a energiei electrice și termice pe bază de biomasă, în valoare de 51,15 milioane de lei, va fi realizat în comuna Dobrești, fiind singurul de acest tip finanțat în județul Bihor prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.









