Harghita: Starea de alertă a fost prelungită la Praid pentru încă 30 de zile
Starea de alertă a fost prelungită la Praid pentru încă 30 zile, ca urmare a situației de urgență provocată de inundarea salinei din localitate de către apele pârâului Corund.
Instituția Prefectului - Județul Harghita a transmis, joi, că starea de alertă pe teritoriul comunei a fost prelungită de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid pentru perioada 9 august - 9 septembrie 2025, inclusiv.
Sursa citată precizează că în perioada stării de alertă vor fi luate mai multe măsuri, printre care se numără mobilizarea tuturor mijloacelor, forțelor și factorilor decizionali necesari pentru executarea lucrărilor de deviere provizorie a pârâului Corund, informarea populației din comună și din localitățile învecinate despre evoluția situației, interzicerea accesului în zona afectată și în Canionul de Sare și acordarea de asistență, dacă situația o impune, persoanelor și gospodăriilor situate în aval de perimetrul afectat.
În informarea Instituției Prefectului se menționează că lucrările la sistemul de țevi corugate, prin care a fost deviat provizoriu cursul pârâului Corund, vor fi finalizate într-o săptămână, dacă condițiile meteo și cele hidrologice vor permite.
'Se fac nivelări de teren pe aliniamentul de țevi corugate, umpluturi, rigidizarea tronsoanelor și montarea sistemului de ancorare', se arată în informare.
Totodată, se mai precizează că, în prezent, sunt executate mai multe lucrări, respectiv înălțarea barajului provizoriu din amonte, pentru controlul suplimentar al debitului, lucrări la digul din amonte, curățarea și amenajarea terasamentului precum și aducerea de piatră spartă și completarea materialului de fund pentru stabilizarea și menținerea țevilor corugate pe poziție.
'La data prezentei sistemul de țevi corugate preia și tranzitează întreaga cantitate de apă a pârâului Corund, sistemul funcționând normal', transmite Instituția Prefectului.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid a instituit pentru prima dată stare de alertă în localitate în data de 8 mai, când au început infiltrațiile în subteran, în urma ploilor abundente.
Ulterior, starea de alertă a fost prelungită periodic. AGERPRES/ (AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olt: Primăria Slatina va amenaja cu fonduri europene un centru socio-cultural pentru copii cu autism
Primăria Slatina va amenaja cu fonduri europene în valoare de 9,5 milioane lei un centru socio-cultural pentru copii cu autism într-o clădire folosită timp de mai mulți ani ca sediu de societatea municipală care administrează parcul industrial al orașului, potrivit primarului Mario De Mezzo. ''Am semnat proiectul pentru tra
VIDEO Cel mai mare complex de street workout din țară, inaugurat la Brașov
Primăria Brașov a inaugurat un complex de street workout, amenajat pe o suprafață de 200 de metri pătrați, dotat cu elemente necesare acestui sport, de la spaliere și bare transversale, la bănci calistenice și sac de box. Situat în cartierul Bartolomeu, complexul de street workout va fi deschis non stop și, potrivit reprezentantului comp
Primăria Galați nu va majora taxele și impozitele locale în 2027, susține Ionuț Pucheanu
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a anunțat, luni, că administrația locală nu va majora taxele și impozitele locale pentru anul 2027, având în vedere perioada grea prin care trece populația. ''Fără taxe și impozite locale majorate. Este o perioadă grea și nimeni nu-și dorește să dea bani în plus. De aceea,
VIDEO George Tuță: Vreau o Poliție Locală prezentă în cartiere, care previne problemele și aplică legea cu responsabilitate
Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță, a declarat că își dorește o Poliție Locală prezentă în cartiere, care discută cu oamenii, previne problemele și aplică legea cu responsabilitate. ''Știți cu ce se ocupă polițiștii locali atunci când îi vedeți pe stradă? Sunt în teren, verifică sesizări, discută
Timiș: Portul Otelec, deschis în urmă cu 90 de ani și închis în 1967, va fi reconstruit de CJ
Portul de la Otelec de pe Bega, unde râul părăsește România și intră în Serbia, construit în urmă cu 90 de ani, dar închis în 1967, va fi reconstruit de administrația județeană, deschizând zonei un real potențial turistic și economic, a anunțat, luni, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis. 'P
Sibiu: Aproximativ 120 de expozanți la Târgul de Crăciun, care se deschide vineri
Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide vineri, 13 noiembrie, în Piața Mare, cu aproximativ 120 de expozanți din România, Italia și Ungaria, produse artizanale, preparate tradiționale și o scenă mai mare pentru spectacole, au anunțat luni organizatorii, printr-un comunicat de presă. Aproximativ o treime dintre expozanți participă pentru prima
Primarul municipiului Baia Mare cere demisia directoarei adjuncte a unei școli vizitate de fostul edil
Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, a cerut public demisia directoarei adjuncte a Școlii 'Lucian Blaga', pe care o acuză că a permis accesul fostului edil Cătălin Cherecheș în incinta unității de învățământ și a angrenat un grup de copii într-un exercițiu de imagine pentru acesta. 'Cer demisia Mari
Olguța Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II: Viitoarea criză mondială va fi a apei potabile; Craiova nu va avea probleme
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducțiune Isvarna II - Craiova, că viitoarea criză mondială va fi cea a apei potabile, însă municipiul nu se va confrunta cu această problemă cel puțin 100 de ani, datorită noii investiții, care permite alimentarea orașului cu apă de izvor din zona montan
Dâmbovița: Parteneriat inițiat de prefectură cu sindicate, patronate și instituții deconcentrate pentru dezvoltarea economică a județului
Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a anunțat, vineri, că membrii Comisiei de Dialog Social au convenit asupra realizării unui parteneriat extins între autorități, sindicate și mediul de afaceri, menit să sprijine dezvoltarea economică a județului, să reducă birocrația și să faciliteze accesul firmelor la oportunități de finanțare și dezvoltare.
Olt: Fântâni arteziene și zonă de promenadă pe bulevardul central al Slatinei vor fi amenajate printr-un proiect cu fonduri UE
Centrul civic al municipiului Slatina va intra într-un amplă reabilitare printr-un proiect finanțat cu fonduri europene în valoare de aproximativ 60 de milioane de lei, pe tronsonul de bulevard dintre magazinul Oltul și Poștă urmând ca asfaltul să fie înlocuit cu pavaj, iar în zilele de weekend circulația mașinilor să fie oprită și zona
Bihor: De Ziua Națională, 'România ne unește', spectacol de muzică populară și tradiții la Oradea
Artiști îndrăgiți din mai multe regiuni ale țării vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, luni, 30 noiembrie, în cadrul spectacolului 'România ne unește', dedicat Zilei Naționale a României, a informat vineri, într-un comunicat, Visit Oradea.
Acord de cooperare între municipiul Vaslui și municipiul Bălți din Republica Moldova
Consilierii au aprobat, vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, proiectul de hotărâre privind încheierea unui acord de cooperare între municipiului Vaslui și municipiul Bălți din Republica Moldova. Potrivit autorităților, înfrățirea dintre cele două localități s-a făcut în urma unei propuneri făcute
Sibiu: Primăria Rășinari îi îndeamnă pe localnici să voteze duminică la referendumul privind exploatările miniere
Primăria comunei Rășinari, învecinată cu municipiul Sibiu, îi îndeamnă pe locuitori să participe duminică, 8 noiembrie, la referendumul local consultativ privind exploatările miniere, organizat în contextul proiectului de exploatare a rocilor magnezitice din perimetrul Valea Dobra, pentru care administrația locală a emis recent un certificat de urbani
Sector 1: Piață volantă, în weekend, în Piața Amzei
O piață volantă este organizată, de vineri până duminică, în Piața Amzei, lângă Teatrul Ion Creangă, de unde cei interesați pot cumpăra produse proaspete, direct de la producători. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că vizitatorii pot găsi la tarabe fructe și legume de sezon, gutui, varză, brânzeturi
Bihor: Sănătatea publică și calitatea vieții urbane se apără și prin deratizarea periodică a orașelor
Sănătatea unui oraș nu înseamnă doar străzi curate, spații verzi și infrastructură modernă, ci și prevenirea riscurilor sanitare, deratizarea periodică fiind una dintre măsurile mai puțin vizibile, dar importante pentru confortul și siguranța locuitorilor, a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Oradea, Florin Birta. La Oradea












