Satu Mare: Sute de câini, sterilizați gratuit, cu susținere de la Primărie
Aproape 500 de câini metiși sau de rasă comună au fost sterilizați gratuit de către medicii veterinari din municipiul Satu Mare cu susținere financiară din partea Primăriei, fiind încă 120 de locuri disponibile, anunță marți administrația locală.
'În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local Satu Mare nr. 257/2023 privind promovarea deținerii responsabile a câinilor și stoparea înmulțirii necontrolate a câinilor de rasă comună sau metiși din municipiul Satu Mare, anul trecut în luna iulie Primăria Satu Mare a demarat un program de sterilizare a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau a metișilor acestora. De la lansare până în momentul de față au fost sterilizați 480 câini, fiind disponibile încă 120 de locuri. Scopul programului îl constituie reducerea numărului de câini fără stăpân, stoparea înmulțirii necontrolate a câinilor de rasă comună, prevenirea abandonului și pierderii acestora, facilitarea recuperării câinilor pierduți, promovarea deținerii responsabile a câinilor, reducerea apariției rabiei și a altor zoonoze, precum și reducerea riscurilor asupra sănătății locuitorilor din municipiul Satu Mare', precizează Primăria într-un comunicat de presă.
În cadrul campaniei au fost achiziționate servicii de sterilizare pentru 600 de câini (400 femele și 200 masculi). Serviciile de sterilizare a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau a metișilor acestora aflați pe raza municipiului Satu Mare sunt efectuate de către medici veterinari de liberă practică.
Pentru a beneficia de aceste servicii, proprietarul câinelui trebuie să aibă domiciliul în municipiul Satu Mare și câinele pentru care se solicită sterilizarea trebuie să fie identificat prin microcipare, înregistrat în Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân și vaccinat antirabic valabil în termen. Fiecare proprietar poate solicita sterilizarea gratuită pentru maximum doi câini.
Potrivit legislației, este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune și metișii acestora, nerespectarea legislației fiind sancționată cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. AGERPRES /(AS - redactor: Gheorghe Pietrar, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Galați: Peste 100 de campioni din județ ai ultimilor 50 de ani, celebrați la Gala Gloriei Sportive 1976-2026
Peste 100 de sportivi gălățeni care au reprezentat România la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Campionatele Europene în ultimii 50 de ani au fost celebrați vineri, în cadrul Galei Gloriei Sportive Gălățene 1976-2026, eveniment dedicat performanțelor care au contribuit la promovarea numelui Galațiului în lume. Potrivit președi
Tulcea: Proiect de dezvoltare româno-ucrainean finanțat de Uniunea Europeană, lansat de comuna Luncavița
Comuna Luncavița din județul Tulcea a lansat, vineri, un nou proiect româno-ucrainean finanțat de Uniunea Europeană, care are drept obiectiv protejarea comunităților locale și dezvoltarea activităților sustenabile prin crearea de noi forme de cooperare. Proiectul a început în luna aprilie a acestui an, are un buget total de 878.959 de euro, e
Arad: Călătorii care folosesc tramvaie și autobuze în municipiu au acces instant la o bibliotecă digitală cu 50.000 de materiale
Călătorii din tramvaiele și autobuzele care circulă în municipiul Arad au, începând de vineri, acces instant la o bibliotecă digitală care cuprinde peste 50.000 de volume, ziare de arhivă, studii sau publicații istorice, fiind nevoie doar de scanarea cu telefonul a unui cod de bare afișat în mijloacele de transport în comun.
Sector 4: Lucrările de refacere a Planșeului Unirii intră în ultima etapă de execuție, circulația va fi restricționată parțial
Lucrările de refacere a Planșeului Unirii, aflate la un procent de peste 60%, intră în ultima etapă de execuție, cea de-a patra, aflată în proximitatea Pasajului Rutier Unirii, iar circulația rutieră va fi restricționată parțial pe perioada verii. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis vineri, pentru a reduce im
Ciucu: E nevoie în următorii 2 ani de lucrări de infrastructură serioase; fac apel la bucureșteni să înțeleagă că e drumul corect
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a transmis joi că, în următorii doi ani, va fi nevoie de lucrări de infrastructură care vor genera disconfort, dar care sunt necesare pentru fluidizarea traficului și un transport în comun civilizat. 'E nevoie în următorii doi ani să avem lucrări de infrastructură serioase, care să ne pună ora
Stimulentele pentru persoane cu dizabilități urmează să fie achitate în cursul zilelor de joi și vineri
Stimulentele datorate persoanelor cu dizabilități urmează să ajungă joi și vineri în conturile beneficiarilor, a precizat directorul Direcției Economice din Primăria Municipiului București, Emanuela Jugureanu. Ea a explicat că este vorba despre suma datorată pentru luna mai 2024 și o diferență din luna aprilie 2024. 'Virarea sumelor pe
Ședința CGMB: Demersuri în vederea preluării ELCEN, pe ordinea de zi
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință joi, de la ora 10:00, urmând să dezbată o serie de proiecte care vizează consolidarea clădirilor, dar și transferul acțiunilor deținute de Ministerul Energiei la ELCEN către Municipiul București. * Astfel, CGMB se va pronunța asupra unui proiect în baza căruia pr
Ciprian Ciucu: Vom pune la punct Bulevardul Națiunile Unite; aducem în centru conceptul de 'oraș parc'
Bulevardul Națiunile Unite va fi reamenajat, urmând să se monteze mobilier stradal nou și pavaj, iar zona va deveni mai verde, a anunțat, miercuri, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. 'Când treceam pe Națiunile Unite, mi se făcea rușine! Cobori pe Victoriei, te duci către Palatul Parlamentului și treci pe acolo! A durat ceva mobilizar
Sector 4: Calea Văcărești devine mai verde și mai accesibilă mijloacelor de transport public
Calea Văcărești va deveni mai verde și mai accesibilă mijloacelor de transport public, peste 300 de arbori vor încadra calea de rulare a tramvaielor, pentru a reduce poluarea, zgomotul produs de trafic și disconfortul termic. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis miercuri, autoritatea locală continuă procesul de modernizare și regene
Maramureș: Primele investiții din parcul de specializare inteligentă Fărcașa, estimate la peste 9 milioane de euro
Companiile care au ales să-și amplaseze bazele de producție în parcul de specializare inteligentă din comuna maramureșeană Fărcașa pregătesc investiții evaluate la peste 9 milioane de euro, menite să genereze aproape 100 de noi locuri de muncă, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul Ioan Stegerean. ''Evoluția parcului a f
Arad: Bazinul de înot din Ineu va fi deschis în toamnă, cu o întârziere de doi ani (GALERIE FOTO)
Bazinul de înot din orașul Ineu, care este construit de Compania Națională de Investiții (CNI) - proiect de aproximativ opt milioane de lei, va fi deschis publicului cel mai devreme în toamnă, cu o întârziere de doi ani, cauzată atât de modificări aduse la arhitectură, cât și la soluția de încălzire a apei, care nu va mai fi
ASPA: 193 de câini, capturați în luna mai; 450 de sterilizări gratuite, în acest an
Un număr de 193 de câini au fost capturați în cursul lunii mai, dintre care 124 de adulți și 69 de pui. ''Capturarea se realizează exclusiv prin metode non-traumatice, utilizând echipamente precum țarcul-capcană monitorizat, cuștile-capcană, plasele și, atunci când este necesar, armele de tranchilizare. Unii din
Timiș: Președintele ARE, Lukas Mandl, prezent la o conferință legată de combaterea manipulării digitale și a dezinformării
Președintele Adunării Regiunilor Europene (ARE), Lukas Mandl, și președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, au participat marți, la Timișoara, la deschiderea conferinței la nivel înalt cu tema 'Apărarea rezilienței democratice în era dezinformării', care aduce în prim-plan modul în care regiunile pot combate manipularea d
O nouă campanie de donare de sânge, pe 4 iunie, la Primăria Capitalei
Primăria Capitalei organizează joi o nouă campanie de donare de sânge, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină București, a anunțat administratorul public al Municipiului București, Lucian Judele. Acțiunea se va desfășura între orele 08:30 și 12:00, la sediul Primăriei Municipiului București. Persoanele care doresc să
USR București propune bilete integrate și ghidaj audio pentru linia turistică a STB
Consilierii generali de la USR București au depus un proiect de hotărâre pentru modernizarea liniei 'Bucharest City Tour'. Proiectul, inițiat de consilierii generali Nicorel Nicorescu, Daniel Dobrescu, Bogdan Sabo și Dragoș Radu, vizează transformarea liniei turistice într-un serviciu 'modern, integrat și predictibil, s










