logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ/Grădina Zoologică din Timișoara, rămasă fără animale; pensionarii joacă șeptică în fața lacătului închis

Imagine din galeria Agerpres

Trecută în portofoliul obiectivelor de vizitat în anul Capitalei Europene a Culturii Timișoara, Grădina Zoologică din municipiu nu a putut onora așteptările celor care voiau să o viziteze, pentru că a rămas fără niciun animal, toate exemplarele care habitau aici fiind relocate în perioada 2020 - 2021.

Unele animale au ajuns în țară, altele au fost relocate în străinătate, până în îndepărtata Africă, în cazul felinelor mari. Explicația autorităților a fost că viețuitoarele trăiau în condiții total improprii. O gazelă a murit înecată într-un canal cu apă amenajat special pentru adăparea animalelor din Zoo, iar altele au fost devorate de maidanezi, noaptea, pentru că gardul de protecție se deteriorase.

Primăria Municipiului Timișoara încă nu a definitivat conceptul de parc educativ pe care ar vrea să-l creeze în locul Grădinii Zoologice, iar în fața lacătului de la fosta casă de bilete, pensionari răzleți joacă șeptică la umbra copacilor din parcarea părăsită, altădată neîncăpătoare.

 


Foto: (c) Otilia Halunga / AGERPRES


Cert este un lucru: nici în 2025 Timișoara nu va avea Grădină Zoo.

'Până la definirea unui concept de parc educativ și demararea unor investiții majore, municipalitatea derulează lucrări care să permită deschiderea treptată a spațiului pentru promenadă și evenimente publice. În ultimele luni, au fost realizate intervenții esențiale pentru igienizarea și securizarea zonei: demolarea unor construcții degradate, punerea în siguranță a celor existente, desființarea adăposturilor pentru animale, eliminarea rampelor ilegale de deșeuri și ridicarea deșeurilor provenite din construcții abandonate. În perioada imediat următoare vor continua lucrările de cosire și igienizare generală a perimetrului. Animale nu mai sunt în acel spațiu de când a fost închis, la final de 2020. În mod cert, acolo nu va mai fi clasica Grădină Zoo, unde animalele sunt chinuite', este răspunsul Primăriei Municipiului Timișoara, transmis la solicitarea AGERPRES.

Grădina Zoologică din Timișoara este una dintre cele mai noi construite din România, fiind deschisă în anul 1986, lângă Pădurea Verde, pe un teren de 6,34 hectare din proprietatea Consiliului Local. Avea în jur de 30 de specii, majoritatea din fauna autohtonă.

 


Foto: (c) Otilia Halunga / AGERPRES


În perioada 2004 - 2007, Grădina Zoologică a fost supusă unor ample lucrări de reamenajare, aproape doi ani fiind închisă publicului și depopulată. Primarul de atunci, Gheorghe Ciuhandu, spunea că fazanii au fost donați cantinei săracilor de Crăciun, unicul leu a murit otrăvit, ursul a fost împușcat, iar alte păsări au fost tăiate și gătite pentru nevoiași de sărbători.

Grădina Zoologică din Timișoara și-a câștigat în ultimii 35 de ani renumele de 'Cenușăreasă' la capitolul investiții, fiind întotdeauna tăiată de pe lista finanțărilor din lipsă de bani.

În anul 2006, Gheorghe Ciuhandu, mergea la Karlsruhe, la o întâlnire cu toți timișorenii stabiliți oficial în Germania, reuniți în asociația HOG Temeschburg. Edilul avea să discute cu reprezentanții Primăriei Karlsruhe, între altele, despre stabilirea unui parteneriat privind Grădina Zoologică din Timișoara.

 


Foto: (c) Otilia Halunga / AGERPRES


La redeschiderea Grădinii, în iunie 2007, administrația Ciuhandu anunța că aceasta este cea mai modernă din România, reconstruită în parte după modelul parcului zoologic din orașul ungar Szeged, adăpostind peste 30 de specii faunistice, pentru care a fost construit habitatul natural propriu, în libertate. În cazul animalelor periculoase, precum urșii și leii, acestea erau ținute la distanță de vizitatori cu ajutorul unui sistem pe bază de curent electric.

Copiii se bucurau în toate duminicile de plimbări pe aleile parcului zoo, făcând poze cu urși, vulpi, cerbi, ciute, lei și tigri, bivoli albi, maimuțe Capucin, capre din Camerun. De la Szeged au fost aduși fazani și alte păsări exotice din zona australă, gazele, lebede negre și albe, rațe mandarin și rațe fluierătoare de Chile, gâște aurii, canadiene, lame Guanaco, canguri, păsări Emu, canguri pitici, numeroase rase de iepuri și găini pitice, păuni, hamsteri, precum și alte animale 'prietenoase' cu cei mici.

Din 2017, Grădina Zoo din Timișoara părea să intre într-un declin tot mai marcat, 'deschizătorul' seriei de vești proaste fiind furtuna din 17 septembrie, când o femeie care era cu fetița acolo a murit strivită de un copac prăbușit peste ea.

 

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO


În mai 2019, primarul Nicolae Robu declara că 'este nemulțumit de cum merge treaba la Grădina Zoologică', lansând ideea modernizării acesteia într-un eventual parteneriat public-privat.

'Trebuie să punem la punct acea grădină, dar, din păcate, nu avem resursele investiționale să susținem toate nevoile orașului. La Grădina Zoo s-ar impune o investiție serioasă pentru a o transforma în ceea ce merită orașul, mai ales pentru 2021, pentru turiști. Poate găsim un parteneriat public-privat, poate există interes pur privat. Nu sunt mulțumit nici acum de cum merge treaba acolo', spunea Nicolae Robu, care remarca faptul că aceasta a fost întotdeauna 'sacrificată' în fața altor priorități de investiții.

În septembrie 2020, cei șase canguri de la Grădina Zoo din Timișoara au fost uciși de patru câini, într-o noapte.

 


Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO


Administratorul Grădinii Zoo, Călin Călămar, declara că maidanezii au atacat și habitatul păsării Emu, dar aceasta a reușit să zboare peste gard și a fost găsită teafără, pe aleile parcului.

Imediat după preluarea primului mandat de primar al Timișoarei, Dominic Fritz anunța că Grădina Zoologică va fi închisă până când vor fi create condiții normale pentru viețuirea animalelor, întrucât în ultimii ani acolo nu s-au mai făcut investiții și mai multe animale au murit.

'La Grădina Zoo nu s-au mai făcut investiții de ani de zile și trăiește pe un buget enorm de mic, la limită, nu este un management profesionist pentru aceasta și chiar dacă sunt acolo îngrijitori, habitatul nu este la standardele necesare. Pentru cerbul bolnav, am trimis veterinarul nostru, starea de sănătate a animalului nu este bună, are o indigestie prin împăstare, adică i s-a acumulat hrana în stomac. Mă tem că pentru acest cerb speranțele de viață nu sunt foarte mari. (...) Situația nu mai poate rămâne așa. Am luat decizia să închidem Grădina Zoo până vom avea un concept de dezvoltare foarte clar, până vom face investiții majore și să o redeschidem ca o grădină zoologică educativă, în care conservarea și biodiversitatea este prioritate, modernă, europeană, unde animalele și bunăstarea lor sunt pe primul loc', explica, atunci, Dominic Fritz.

 


Foto: (c) Otilia Halunga / AGERPRES


Municipalitatea a început, apoi, mutarea în custodie a animalelor de la Grădina Zoologică din Timișoara, primele pe lista transferurilor fiind trei oi, trei gâște canadiene, trei pisici sălbatice, patru ratoni, un coati și un nandu, care au fost transferate în custodie pe perioadă nedeterminată la Grădina Zoologică Ploiești, iar alte exemplare au ajuns în adăpostul de urși din Veresegyhaz (Ungaria) sau la Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova.

Grădina Zoologică din Timișoara a fost închisă din 18 decembrie 2020, în vederea elaborării unui nou proiect de grădină zoologică la standarde europene. Au fost stabilite măsurile necesare pentru mutarea temporară sau definitivă a animalelor în condiții de siguranță în habitate ale unor grădini zoologice partenere. La închidere, Grădina avea 261 de exemplare din 46 de specii, iar relocarea a fost aprobată de către Consiliul Local.

În aceste zile, în fosta Grădină Zoo a Timișoarei, care nu mai are nici siglă, iar locul pare un câmp agricol abandonat, câțiva muncitori cosesc iarba, 'dar numai pe lângă aleile principale, până la doi metri lateral, atât', după cum au spus aceștia. AGERPRES/(A, AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 4867

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 21-10-2026 10:45

Prahova: Prefectul PNL Daniel Nicodim a demisionat din funcție

Prefectul PNL al județului Prahova, Daniel Nicodim, a anunțat, miercuri, că a demisionat din funcție ca urmare a faptului că Partidul Național Liberal a intrat în opoziție. ''În data de 19 octombrie, am transmis premierului Ilie Bolojan demisia mea din funcția de prefect al județului Prahova, demnitate pe care am deținut-o

Administratie 20-10-2026 19:21

Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova

Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.

Administratie 20-10-2026 16:20

Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate

Administratie 20-10-2026 14:08

Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro

Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &

Administratie 19-10-2026 18:39

Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de

Administratie 19-10-2026 17:20

Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții

Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.

Administratie 19-10-2026 17:04

Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean

Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in

Administratie 19-10-2026 16:32

Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă

Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document

Administratie 19-10-2026 16:08

Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene

Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici

Administratie 19-10-2026 15:47

Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026

Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an

Administratie 19-10-2026 14:57

Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en

Administratie 19-10-2026 13:41

Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor

Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes

Administratie 19-10-2026 12:40

Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție

Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci

Administratie 17-10-2026 19:41

Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime

Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim

Administratie 16-10-2026 17:37

Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare