logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Vâlcea: Cseke Attila a inaugurat a doua creșă construită în Râmnicu Vâlcea prin programul 'Sfânta Ana'

Image

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a inaugurat, sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, cea de-a nouăsprezecea creșă construită în țară în cadrul programului guvernamental 'Sfânta Ana', prin care Guvernul și-a propus să rezolve problema demografică din țară.

Obiectivul a fost realizat cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), are o valoare totală de circa 28,4 milioane lei, o capacitate de 110 locuri și va avea în jur de 40 de angajați.

 



'În 2021, acest program guvernamental a pornit inițial pe fonduri de la bugetul de stat. În momentul în care a apărut oportunitatea finanțării prin PNRR, fiind un proiect, un program matur, care avea deja partea tehnică elaborată, am reușit să transferăm o parte din aceste investiții pe PNRR. Astăzi avem în derulare, în diverse stadii, dar cel puțin cu contract de execuție cu un antreprenor, 246 de astfel de creșe care se construiesc în toată țara, din care a nouăsprezecea am inaugurat-o și am predat-o astăzi municipiului Râmnicu Vâlcea, 91 sunt în faza de execuție și restul de 136 în faza de proiectare, ceea ce înseamnă că în două, trei luni să intrăm pe șantier. Este un program (...) ambițios, dar perfect realizabil, care vine să răspundă la una dintre cele mai mari probleme ale României, dacă nu cea mai mare (...). Este vorba de problema demografică. În 2019, în România s-au născut 215.000 de copii, în 2023, 155.000 de copii, iar anul trecut 149.600 de copii. Este o scădere aproape de 30% și este evident că statul român trebuie să adopte măsuri în care să susțină familiile și să susțină natalitatea', a declarat ministrul Cseke Attila la conferința de presă pe care a susținut-o la inaugurarea creșei din Râmnicu Vâlcea.

El a dat, totodată, asigurări că programul va continua, cel puțin pentru anul acesta fiind asigurată finanțarea necesară.

'Acest program guvernamental de construire creșe 'Sfânta Ana' (...) este gândit cap-coadă. Adică dacă o să mă întrebați de ce am avut până acum atât de puține creșe, unul din răspunsuri este acela că, până în 2021, funcționarea creșelor era în sacina exclusivă autorităților locale, ceea ce însemna că unele autorități locale, care nu aveau capacitate financiară, nu își asumau construirea de creșe, chiar dacă mai erau alte programe de finanțare, pentru că se gândeau: 'Domnule, bun, îl construiesc, dar ce fac după, din ce bani întrețin această creșă?' Din 2021, Guvernul a decis preluarea acestei sacini financiare, astfel încât acum statul, prin bugetul Ministerului Educației, plătește toate cheltuielile, de la salariile angajaților până la bunuri și servicii, tot ce este necesar', a adăugat Cseke.

 



Noua creșă cu program prelungit din Râmnicu Vâlcea se află în cartierul Goranu, unul aflat în plină dezvoltare urbană, și este cea de-a doua realizată prin acest program în municipiu, după cea de pe strada Morilor, care a fost dată în folosință la sfârșitul anului trecut.

'Construcția este separată în trei nuclee funcționale. Spațiile sunt împărțite în săli de joacă, dormitoare, bucătării, săli de festivități, cabinet medical, spații administrative. (...) Sper să mai construim o astfel de creșă în municipiul Râmnicu Vâlcea și atunci am rezolva definitiv problema copiilor. Creșa este în acest cartier (Goranu - n. r.) și am început să facem infrastructura. Voi facilita legătura cu municipiul, vom aloca transportul în comun. Avem autobuze și pe gaz comprimat care vor face acest circuit în așa fel încât accesul la acest obiectiv să fie cât mai ușor', a precizat și primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.

În județul Vâlcea sunt în total cinci astfel de creșe aprobate spre construire în cadrul programului 'Sfânta Ana', aceste instituții urmând să asigure 330 de locuri pentru copii cu vârste între 0 și 3 ani.

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila a anunțat că obiective similare vor fi inaugurate în perioada următoare la Călărași, Pitești și Zalău. AGERPRES/(AS - redactor: Ramona Dincă, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 2343

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 20-10-2026 19:21

Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova

Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.

Administratie 20-10-2026 16:20

Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate

Administratie 20-10-2026 14:08

Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro

Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &

Administratie 19-10-2026 18:39

Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de

Administratie 19-10-2026 17:20

Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții

Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.

Administratie 19-10-2026 17:04

Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean

Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in

Administratie 19-10-2026 16:32

Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă

Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document

Administratie 19-10-2026 16:08

Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene

Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici

Administratie 19-10-2026 15:47

Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026

Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an

Administratie 19-10-2026 14:57

Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en

Administratie 19-10-2026 13:41

Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor

Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes

Administratie 19-10-2026 12:40

Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție

Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci

Administratie 17-10-2026 19:41

Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime

Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim

Administratie 16-10-2026 17:37

Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare

Administratie 16-10-2026 16:31

Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde

Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6