Gorj: Încă 11 microbuze electrice școlare achiziționate de Consiliul Județean
Consiliul Județean (CJ) a achiziționat încă 11 microbuze electrice școlare în cadrul proiectului 'Transport durabil pentru elevii Județului Gorj', cu o valoare totală de peste 15 milioane de lei, au anunțat, miercuri, reprezentanții instituției.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de CJ Gorj, autoritatea publică județeană are în implementare cel de-al doilea proiect pentru achiziționarea de microbuze verzi, respectiv proiectul 'Transport durabil pentru elevii Județului Gorj', finanțat prin Programul privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puțin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat.
'Consiliul Județean Gorj a semnat, astăzi, un nou contract de furnizare, pentru livrarea unui număr de 11 microbuze electrice școlare, pentru transportul elevilor din județ. Finanțarea este asigurată de către Administrația Fondului pentru Mediu, prin Programul privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puțin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat, în cadrul proiectului 'Transport durabil pentru elevii Județului Gorj' și vizează îmbunătățirea condițiilor de transport, prin furnizarea de autovehicule 'verzi'. Valoarea totală a proiectului este de peste 15 de milioane de lei, inclusiv TVA iar termenul de livrare, conform contractului încheiat cu operatorul desemnat, este cel mai târziu la data de 31 decembrie 2025', se arată în comunicat.
Potrivit contractului, în următoarele nouă luni urmează să fie furnizate în județul Gorj cele 11 microbuze electrice școlare de 16+1 locuri, din care un loc pentru persoanele cu dizabilități, pe lângă cele 27 bucăți furnizate deja către unitățile administrativ-teritoriale eligibile în cadrul primului program de finanțare pentru achiziția de microbuze verzi și care sunt utilizate în transportul școlarilor din județ. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Popescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Cele două tronsoane ale Autostrăzii A3 din județ ar putea fi finalizate în decembrie 2026
Constructorul tronsonului Chiribiș - Biharia (28,55 km) al Autostrăzii Transilvania susține că lucrările se desfășoară înaintea graficului, mobilizarea din șantier este una dintre cele mai ample din ultimii ani și că ar putea fi dat în folosință, eventual ca drum național, chiar din luna decembrie a acestui an, ca și celălalt tronson, Chiribiș - Suplacu de Barcău
Arad: Proiect aprobat pentru reabilitarea Casei MARTA, sediul primei fabrici de mașini din țară
Clădirea în care a funcționat prima fabrică de mașini de pe teritoriul actual al României va fi transformată într-un hub cultural, printr-un proiect cu o finanțare de 42 de milioane de lei, aprobat, miercuri, de Consiliul Local al Municipiului Arad. Proiectul 'Casa Marta, patrimoniu viu pentru comunitate' și cheltuielile legate de ace
Maramureș: Primul pasaj rutier subteran va fi construit în Baia Mare; valoarea investiției - 100 de milioane de lei
Primul pasaj subteran din Baia Mare va fi construit la intrarea dinspre Cluj, aproape de principala gară a orașului, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, primarul Doru Dăncuș. 'Investițiile de anvergură în municipiul Baia Mare vor continua și ne-am propus să realizăm primul pasaj subteran în vecinătatea blocului Semilună, pe principala axă de
Hunedoara: Proiectul noului stadion 'Corvinul' intră în linie dreaptă
Ultimele detalii privind proiectul tehnic al noului stadion din municipiul Hunedoara au fost discutate marți de reprezentanții administrației locale la sediul Companiei Naționale de Investiții (CNI), context în care autoritățile apreciază că lucrările ar putea începe în cursul anului viitor. Proiectul tehnic întocmit pe
Bihor/Lucrările de eficientizare energetică de la Colegiul Național 'Emanuil Gojdu' vor fi terminate până la începerea anului școlar
Lucrările de eficientizare energetică, derulate prin PNRR, la Colegiul Național 'Emanuil Gojdu' din Oradea au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 95%, cu un an mai repede decât termenul inițial, pentru a nu pierde fondurile europene, iar elevii și profesorii vor începe noul an școlar fără șantier, a anunțat marți primarul Florin Birta, &
Reprezentanții municipalității în AGA a STB, mandatați să solicite CA al societății declanșarea procedurii de insolvență
Reprezentanții municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a STB au fost mandatați să solicite Consiliului de Administrație al societății să declanșeze procedura de insolvență, printr-un proiect de hotărâre adoptat în ședința Consiliului General de marți. Actul normativ a fost adoptat cu 39 de voturi 'pentru
Botoșani: A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru șoseaua de centură a municipiului reședință, prin Curtești
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară 'Zona Metropolitană Botoșani' a încheiat, marți, contractul de execuție lucrări pentru șoseaua de centură a municipiului Botoșani. Valoarea totală a proiectului depășește 58 de milioane de euro, din care doar 2% reprezintă contribuția Primăriei municipiului Botoșani, restul fiind acoperit p
Maramureș: Comuna Băiuț a primit de la Guvern statutul de sat specializat, care va sprijini dezvoltarea turismului local
Comuna Băiuț a primit din partea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului documentele care atestă recunoașterea comunei cu sate specializate, fapt care sprijină turismul local, a declarat, luni seara, pentru AGERPRES, primarul Loredana Krisztiana Bertoti. ''A fost o mare surpriză pentru noi să primim cele
Ciucu: Voi convoca marți o ședință a CGMB privind mandatarea AGA a STB pentru declanșarea insolvenței
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că va convoca, marți, o ședință de îndată a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) pentru a acorda un mandat expres Adunării Generale a Acționarilor (AGA) a STB și a formula o recomandare către Consiliul de Administrație privind declanșarea procedurii de insolvență.
Ciprian Ciucu declară că încearcă să salveze STB și că el nu a dus compania în această situație
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că încearcă să salveze STB și că el nu a dus compania în această situație. ''Aș vrea să rețineți un lucru: eu nu-mi doresc insolvența STB! Am cerut managementului și sindicatelor să agreeze un plan de măsuri încă din luna februarie. Din păcate, nu s-a înt&
Alba: O femeie din Cugir, de 111 ani, cea mai în vârstă persoană din România și Balcani
Cea mai vârstnică persoană din România, o femeie din orașul Cugir născută în 1915, care ocupă locul 124 în lume în topul celor mai longevive persoane, a fost sărbătorită, luni, la aniversarea a 111 ani. ''Orașul Cugir marchează astăzi un reper istoric și celebrează o longevitate rară: doamna Noja Paladia a
Dâmbovița: Președintele PSD al CJ solicită public parlamentarilor din județ să nu voteze legea salarizării
Președintele Consiliului Județean (CJ( Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat, luni, că este alături de cadrele medicale care au protestat și solicită parlamentarilor din județ, indiferent de culoarea politică, să nu voteze legea salarizării. 'Astăzi (luni, n.r.), angajații Spitalului Județean de Urgență Târgoviște au participat
Bihor: Al patrulea pasaj subteran din cele opt construite de CJ se apropie de finalizare; stadiul lucrărilor - 85%
Lucrările la pasajul rutier subteran de pe DN 79, din intersecția Căii Aradului cu Centura Oradea, au ajuns la 85%, iar primul strat de asfalt a fost deja așternut, a anunțat, luni, Consiliul Județean (CJ) Bihor. Investiția, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), va fi finalizată cel târziu la mijlocul lunii au
Au început lucrările de amenajare la noul parc Grozăvești
Lucrările de amenajare la noul parc Grozăvești, care integrează zone de agrement, sport și cultură, spații pentru copii, dar și pentru adulți, au început luni și se vor finaliza în zece luni. 'Aici, acum cinci ani, urmau să fie construite turnuri cu 20+ etaje. Însă dorința primarului și lupta care a urmat pentru a salva z
Olt/Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo: La finalul lui 2027 vom avea o sala de sport municipală
Municipiul Slatina va avea o sală de sport municipală la finalul anului 2027, iar sala polivalentă, aflată în construcție, se va finaliza la sfârșitul anului 2028, a declarat primarul Mario De Mezzo, luni, la conferința de presă de prezentare a lotului echipei feminine de handbal a CSM Slatina pentru noul sezon competițional. Prima











