Bihor: Programul pentru susținerea satului autentic bihorean, aprobat de consilierii județeni
Consilierii județeni au aprobat marți, în unanimitate, Programul județean pentru susținerea satului autentic bihorean, menit să sprijine, prin cofinanțări, autoritățile locale pentru dezvoltarea turismului cultural tradițional.
'Prin acest program ne propunem ca în parteneriat cu unitățile administrativ teritoriale din județul Bihor care au pe teritoriul lor anumite areale cu potențial turistic important să punem în valoare patrimoniul natural, cultural și tradițional și patrimoniul construit pe care-l avem în județul nostru, astfel încât oamenii să poată să obțină cât mai multe venituri prin valorificare turistică. Dorim, de asemenea, ca relația dintre frumusețile naturale cu care județul nostru a fost binecuvântat și bihoreni sau cei care ne vizitează județul să fie una reciproc avantajoasă, în sensul în care noi să ne bucurăm de aceste frumuseți, dar în același timp și să le arătăm respectul, protecția și prețuirea cuvenite', a declarat marți, în ședința ordinară a Consiliului Județean, președintele CJ Bihor, Mircea Mălan.
Programul vine în întâmpinarea nevoilor de finanțare ale uat-urilor prin dezvoltarea capacității acestora de a accesa finanțări în concordanță cu ghidul privind finanțarea Uniunii Europene pentru turism.
'Ne propunem să oferim această posibilitate astfel încât celor care vor aplica și vor fi declarați câștigători ai acestui program să le propunem ulterior un acord de parteneriat în cadrul căruia să se stabilească obligațiile pe care și le asumă Consiliul Județean pentru a investi în zona respectivă, obligațiile pe care și le asumă autoritatea publică locală de a asigura o infrastructură corespunzătoare și de a lua măsuri administrative pentru încurajarea proprietarilor care dețin imobile a căror stare nu este corespunzătoare să își restaureze clădirile, să își refacă fațadele, prin măsuri fiscale de stimulare, dar și prin creșterea impozitului pentru proprietarii unei construcții în paragină', a precizat președintele CJ Bihor.
Cei care doresc să participe la acest proiect vor trebui, în mod obligatoriu, să adopte un regulament urbanistic de construibilitate, pentru a se respecta specificul fiecărei zone.
'Ne interesează în acest concept să îi cuprindem pe locuitorii acestor zone rurale, în mare parte depopulate, să luăm contact cu investitorii din zona respectivă care doresc să investească în dezvoltarea turistică, să restaurăm tot ceea ce este patrimoniu construit. Am dori să implicăm inclusiv pe fiii satului, care sunt proprietari ai caselor moștenite, plecați din localitatea respectivă, mulți cu posibilități materiale, ca să facă aceste investiții, pentru introducerea într-un circuit turistic', a precizat Mircea Mălan.
Consiliul Județean Bihor a început demersurile pentru a prelua în administrare ariile naturale protejate din județ în contextul unei viziuni integrate în ceea ce privește recuperarea, restaurarea și readucerea la viață a universului rural în toate zonele județului. Acest proiect, a subliniat președintele CJ, face parte dintr-un concept mai larg, de management al potențialului turistic din județ, având ca acronim cuvântul SINERGIE, S - serviciu integrat; I - integrare, N - natură; E - echilibru, R - resurse, G - guvernanță, I - Inovație și E - educație.
'Acest concept integrează practic toate aceste domenii ce au și pot avea o contribuție la dezvoltarea turistică, putând în același timp și ele să se autosusțină din punct de vedere financiar. Ne interesează să sprijinim producătorii locali, meșteșugurile, să identificăm cât mai multe ecosisteme turistice în toate zonele județului Bihor, pentru că avem un județ multicultural, cu frumuseți deosebite și în felul acesta să putem să creștem nivelul de viață al oamenilor din acea zonă și în același timp să creștem nivelul de dezvoltare inclusiv economică a județului', a conchis președintele Mircea Mălan. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 3: Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în octombrie
Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie, a anunțat Primăria Sectorului 3. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis miercuri, clădirea va avea șase piscine mari, facilități SPA, saune, salină și spații de relaxare, disponibile pe t
Maramureș: Râul Săsar, amenajat pentru agrement - un proiect lansat de Primăria Baia Mare
O porțiune a râului Săsar care traversează municipiul Baia Mare urmează a fi amenajată ca și cale navigabilă pe o porțiune apreciabilă destinată agrementului și relaxării cetățenilor și turiștilor, a informat, miercuri seara, primarul Doru Dăncuș. 'Începem pregătirile pentru cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din istoria recentă a mu
Sector 5: Vlad Popescu Piedone a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou Bragadiru - Voluntari
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5 transmis miercuri AGERPRES, autoritatea locală, în calitate de lider al parteneriatului pentru pregătirea magistralei M7, a semnat miercuri contractul de servi
Neamț: Apa reprezintă prioritatea zero pentru județ, consideră președintele CJ, Daniel-Vasilică Harpa
Apa reprezintă prioritatea zero pentru județul Neamț, a declarat miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa, făcând referire în special la criza din zona Târgu-Neamț. ''Pentru zona Târgu-Neamț, soluția principală este noua aducțiune Preutești - Târgu-Neamț. Procedura de achiziț
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă din oraș, cu mesajul 'Nu mai sunt piste de bicicletă în Iași. Hai în Bacău. Avem 44 de kilometri'. Primarul din Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a precizat că toate costurile pentru această acțiune nu sunt di
Hopincă: Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților
Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților, a anunțat, luni, primarul Rareș Hopincă, care a precizat că, de la începutul lui septembrie, autoritatea locală a marcat 445 de astfel noi locuri. El a scris pe Facebook că 207 de locuri de parcare de reședință au fost amenajate pe parcajele preluate de la Parking B
Sector 1: Lucrări de consolidare la Casa Dimitrie Petrescu
Casa Dimitrie Petrescu de pe Calea Griviței, cumpărată anul trecut de Primăria Sectorului 1, va fi consolidată, restaurată și transformată într-un centru educațional și cultural. Consiliul local va discuta marți documentația pentru a se putea merge mai departe cu proiectarea și execuția, investiția fiind estimată la 90 de milioane de lei, a anunț
Hidro Prahova, după raportul Curții de Conturi: Documentul vizează o perioadă cu trei directori generali
Raportul Curții de Conturi întocmit în urma unui control la operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova vizează o perioadă în care s-au succedat trei directori generali, iar simpla includere, în perioada verificată, a primelor luni ale actualului mandat nu presupune, în sine, existența unei legături între actuala conducere și si
Bihor: Contract de finanțare de peste 734 milioane de lei pentru noul Spital de Boli Infecțioase
Primăria Oradea a anunțat luni semnarea contractului de finanțare pentru construirea și dotarea noului Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, în valoare totală de peste 734,6 milioane de lei, cel mai mare proiect din istoria municipiului reședință, fiind implementat de Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională. Potrivit c
Olt/De Mezzo despre groapa comună: S-au descoperit saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei
Saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei de COVID-19, au fost descoperiți într-o groapă comună mascată de o criptă în cimitirul Strehareți din Slatina, aflat până la începutul lunii septembrie în administrare privată, a anunțat luni, într-o conferință de presă susținută în cimitir, primarul municipiului Slatina, Mario De
Primăria Capitalei anunță începerea lucrărilor de punere în siguranță a ansamblului Curtea Veche
Primăria Capitalei a anunțat duminică începerea lucrărilor de punere în siguranță și conservare a ansamblului Curtea Veche, prima curte domnească a Bucureștiului și cel mai vechi monument medieval ale orașului. 'În dar de Ziua Bucureștiului, venim cu o super veste: Am dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea V
Bihor: Echipa OTL Oradea, vicecampioană europeană la Campionatul European al Vatmanilor TRAM-EM 2026 de la Varșovia
Echipa Oradea Transport Local (OTL), formată din vatmanii Ionela Schipor și Florin Olaru, a obținut locul al doilea la Campionatul European al Vatmanilor - TRAM-EM 2026, desfășurat sâmbătă, la Varșovia. Potrivit clasamentului final prezentat în transmisia competiției, Oradea a acumulat 5.820 de puncte, fiind devansată de echipa din
Mureș: Acord de cooperare între municipiile Târgu Mureș și Debrecen
Un Acord de cooperare a fost semnat sâmbătă, la Târgu Mureș, între Municipiile Târgu Mureș și Debrecen, de către primarii celor două orașe. Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES de Compartimentul Relații Interne și Internaționale al Primăriei Târgu Mureș, prin acordul semnat, Debrecen devine cel de-al
Fotbal: Căpitanul Elveției, Granit Xhaka, anchetat pentru obținerea certificatului fals de vaccinare împotriva Covid
Căpitanul echipei de fotbal a Elveției, Granit Xhaka, este sub cercetare penală sub suspiciunea de obținere a unor certificate false privind vaccinarea împotriva Covid-19, a confirmat poliția din Lucerna pentru agenția DPA. Presa elvețiană a relatat că Xhaka a primit certificatele de la doctorul său fără să se vaccineze. Și medicul este su
Sector 6: Insula Lacul Morii a fost redeschisă publicului - un altfel de parc, într-un peisaj natural variat
Insula Lacul Morii din Sectorul 6, cunoscută și sub denumirea de 'Insula Îngerilor', a fost redeschisă publicului după finalizarea lucrărilor de modernizare, iar vizitatorii au la dispoziție noi spații pentru relaxare și agrement. Cu o suprafață de aproximativ 3,4 hectare, dintre care 2,3 hectare reprezintă infrastructură verde,










