Vâlcea: ''Aleea medicilor balneologi'', un proiect al Primăriei Băile Govora de a onora doctorii care au dezvoltat stațiunea
Autoritățile locale din stațiunea balneară Băile Govora, renumită cu precădere pentru tratarea afecțiunilor respiratorii și reumatismale, vrea să-i onoreze pe medicii care au contribuit semnificativ la dezvoltarea localității și să le amenajeze în parcul balnear o alee numai a lor.
Prin proiect, fiecare dintre medicii care de-a lungul istoriei stațiunii s-a făcut remarcat prin inovații în tratamentele balneare ar urma să aibă o plăcuță comemorativă în zona verde din mijlocul orașului, iar prin accesarea unui cod QR, ce va fi amplasat pe această plăcuță, cei interesați vor putea să afle informații despre medic și activitatea sa.

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES FOTO
''După cum știți, stațiunea Băile Govora are o istorie bogată în domeniul balneologiei, datorită contribuțiilor semnificative ale numeroșilor medici care au activat aici de-a lungul timpului. Dedicarea și profesionalismul lor au pus bazele reputației de excepție a stațiunii, făcând-o o destinație de renume pentru eficacitatea tratamentelor balneare și a factorilor naturali de cură. Ideea acestei alei dedicată lor și intitulată 'Aleea medicilor balneologi din Băile Govora' a venit tocmai pentru a onora și a celebra moștenirea acestor medici remarcabili'', a precizat pentru AGERPRES inițiatorul acestui proiect, Mihai Mecu, consilier IT în cadrul Primăriei Băile Govora.
Proiectul a fost lansat de câteva luni, în prezent fiind la faza de strângere a informațiilor despre medicii care au activat în stațiune, rudele lor și localnicii care dețin informații, fotografii și alte documente care pot contribui la alcătuirea unui portofoliu cât mai complet al acestora fiind rugați să dea o mână de ajutor autorităților locale și să le transmită fie prin e-mail (primaria@primaria-baile-govora.ro), fie prin serviciile de curierat sau să le aducă direct la secretariatul instituției.

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES FOTO
''Facem un apel la membrii familiilor acestor medici să ne sprijine în acest proiect cu orice documente, imagini, articole, scrisori, înregistrări sau informații relevante. De asemenea, ne-ar fi de mare ajutor amintirile personale despre acești medici, despre modul în care le-au influențat viața, despre dedicarea lor pentru profesie și despre impactul pe care l-au avut asupra stațiunii. Orice detaliu, oricât de mic ar părea, poate fi de un real folos pentru a contura un portret complet al medicului respectiv și ar contribui la reconstituirea istoriei bogate a stațiunii noastre, care să reflecte cu adevărat recunoștința și respectul pe care le datorăm acestor profesioniști de excepție'', a mai spus reprezentantul Primăriei Băile Govora.
Băile Govora este stațiune de importanță națională, fiind renumită pentru varietatea și caracterul terapeutic al proprietăților apelor bogate în clor, sodiu, iod, brom, sulf și al celor hipotonice bogate în magneziu și calciu. În plus, față de alte stațiuni balneare din țară, care s-au dezvoltat în cadrul unor așezări deja existente, Govora a fost gândită și realizată încă de la început ca stațiune, medicii având un rol decisiv în acest sens. Cel mai important este generalul doctor Nicolae Popescu Zorileanu, de numele căruia se leagă începuturile balneologie românești și cel care în urmă cu mai bine de un secol a pus bazele acestei stațiuni împreună cu Ion C. Brătianu, premierul Românei în acea perioadă. AGERPRES/ (AS -autor: Ramona Dincă, editor: Antonia Niță, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate
Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro
Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6







