Bihor: Câinii de rasă comună pot fi sterilizați gratuit printr-un program al Primăriei Oradea
Un număr de 800 de câini de rasă comună vor putea fi sterilizați gratuit, timp de un an, printr-un amplu program susținut financiar de Primăria Oradea.
Potrivit consilierului în cadrul Direcției Tehnice, Mircea Stejeran, campania va începe vineri, 7 martie, și se va desfășura pe parcursul unui an, în colaborare cu cabinetul veterinar SC Physiovet SRL, situat în Oradea, strada Horea nr. 67. În urma unei achiziții publice, municipalitatea a încheiat cu managerii cabinetului în luna februarie 2025 un contract în valoare de 440.000 lei fără TVA pentru sterilizarea a 800 de câini cu stăpân care aparțin rasei comune sau metișilor.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO
Lansarea proiectului a avut loc miercuri, într-o conferință de presă, la sediul acestei clinici veterinare, singura din județ care oferă și servicii medicale de fizioterapie pentru animale și deservită de trei medici veterinari: Patricia Rațiu, Roxana Săutiuț și Andreea Ardeleanu.
''Ne bucurăm că suntem prestatorii acestui proiect, deoarece sterilizarea animalului de companie este o intervenție chirurgicală cu minime riscuri, dar cu multiple beneficii pentru patruped și stăpân. Ar fi păcat ca atunci când avem un astfel de beneficiu, noi, ca orădeni responsabili, să nu ne folosim de el'', a declarat dr. Roxana Săutiuț.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO
Scopul programului este reducerea numărului de câini fără stăpân, stoparea înmulțirii necontrolate a câinilor de rasă comună, prevenirea abandonului și pierderii acestora, promovarea deținerii responsabile a câinilor, reducerea apariției rabiei și a altor zoonoze, precum și reducerea riscurilor asupra sănătății locuitorilor din municipiul Oradea.
Solicitanții trebuie să depună o cerere în scris către Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Oradea, menționând numele, prenumele, adresa, numărul de câini deținuți care urmează să fie sterilizați și un număr de telefon pentru contact. Cererile pot fi transmise fie prin e-mail, prin poștă sau depusă în sala ghișeelor din primărie. Primăria va transmite solicitările către cabinetul veterinar, care va contacta cetățenii pentru programare. Deținătorii de câini au obligația să se prezinte la sterilizare conform programării, prezentând o copie a adresei transmise către municipalitate, cartea de identitate și completând fișa individuală a câinelui.
Dr. Roxana Săutiuț și dr. Patricia Rațiu au subliniat că procedura de sterilizare este una de rutină, desfășurată zilnic la cabinetul veterinar. Intervenția se realizează sub anestezie generală, injectabil. Pentru siguranța animalelor, medicii recomandă efectuarea unor analize de sânge opționale (pentru funcția ficatului și a rinichilor), costul acestora (150 de lei) fiind suportat de proprietarul câinelui. La femele se îndepărtează ovarele, parte din uter și coarnele uterine, iar la mascul se efectuează ablația testiculelor în pungile scrotale. Durata intervenției la mascul este de circa 20 de minute, respectiv 40 de minute la femele.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO
Îndepărtarea organelor reproducătoare, deci și a hormonilor produși, predispune animalul la îngrășare, însă, afirmă medicii, cu mișcare și nutriție adecvată, se poate ține sub control.
''Sterilizarea este benefică pentru sănătatea animalelor. La femele se reduce riscul de apariție a tumorilor mamare, la o vârstă mai înaintată, cu 80% dacă se efectuează mai timpuriu. La masculi, se reduce riscul de tumori testiculare, de hiperplazie prostatică și efectele ei. Studiile arată o creștere a duratei de viață a animalelor sterilizate cu aproape 20%. Iar în comportament, observăm că animalele sunt mai blânde, se reduce efectul de marcare a teritoriului, agresivitatea între masculi în lupta pentru teritoriu și obiceiurile de împerechere, adeseori deranjante sau deviante'', a explicat dr. Patricia Rațiu.
După sterilizare, animalele vor fi supravegheate până se trezesc din anestezie și redate stăpânului, în aceeași zi. Specialiștii recomandă sterilizarea câinilor începând cu vârsta de 7-8 luni, la masculi și femelele de talie mică, respectiv de la 1 an, la cele de talie mare.
O intervenție de sterilizare costă, în mod normal, în funcție de greutatea animalului, între 400 și 650 de lei. Prin programul primăriei, stăpânii de câini din rase comune au ocazia de a rezolva această problemă, mai cu seamă că a devenit o prevedere legală.
''Este obligatoriu. Nu poți să ieși în spațiile publice dacă nu ai câinele de rasă comună sterilizat, microcipat, vaccinat și cu carnet de sănătate'', a precizat Mircea Stejeran.
Potrivit datelor estimate de DSVSA Bihor, în municipiul Oradea ar exista în jur de 10.000 de câini, din care 2.500 ar fi nesterilizați. ''Am început acest program pentru 800 de câini și vom vedea pe parcurs ce mai e de făcut'', a afirmat reprezentantul primăriei.
Potrivit prevederilor OUG nr. 155/2001, ''este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune, metișii acestora, excepție făcând exemplarele cu regim special prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență''. Nerespectarea acestei prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. AGERPRES/(A,AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate
Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro
Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6







