Prahova: Compania de transport public a Ploieștiului execută silit Primăria; plângere penală la DNA
Compania de transport public a Ploieștiului, Transport Călători Express (TCE), execută silit municipalitatea pe fondul neplății unor facturi, reprezentanții societății anunțând, totodată, că au depus plângere penală la DNA împotriva primarului Mihai Polițeanu și a administratorului public al orașului.
'În data de 26 februarie, Transport Călători Express Ploiești S.A., prin adresa nr 3349/26.02.2025, a solicitat Primăriei Municipiului Ploiești plata a două facturi cu scadență depășită în sumă totală de 8.334.850,9 lei, cu mențiunea că, dacă în termen de 24 de ore nu se va efectua plata a cel puțin uneia dintre facturile scadente, în valoare de 4.053.100,29 lei, Transport Călători Express Ploiești S.A. va demara procedurile de executare silită a Municipiului Ploiești', informează, vineri, un comunicat de presă transmis de TCE.
Conform sursei citate, municipalitatea a înștiințat compania că nu va da curs aceste solicitări.
'Având în vedere că prin adresa nr. 4677/26.02.2025 a Primăriei Municipiului Ploiesti, înregistrată la Transport Călători Express S.A. Ploiești sub numărul 3429/27.02.2025, suntem înștiințați că nu se dă curs solicitării societății și, ținând cont de faptul că, pentru a treia lună consecutivă, din cauza neefectuării plăților de către Primăria Municipiului Ploiești, plata integrală a avansurilor salariale se va face cu întârziere, în calitate de Director General am decis următoarele: Depunerea cererii de executare silită dosar de executare nr 69/27.02.2025 (executor judecătoresc Mușat lon) împotriva debitorului Municipiul Ploiești, pentru întreaga suma datorată cu scadență depășită (8.334.850,9 lei)', precizează comunicatul menționat.
De asemenea, în acest caz a fost depusă plângere penală la DNA împotriva primarului Mihai Polițeanu și a administratorului public al orașului, edilul fiind acuzat de abuz în serviciu.
'Totodată, considerând că toate acțiunile Primarului Municipiului Ploiești și ale Administratorului Public, realizate împotriva bunului mers al societății Transport Călători Express S.A. Ploiești, se constituie ca elemente materiale ale infracțiunii de abuz în serviciu împotriva unei persoane juridice, Transport Călători Express S.A. Ploiești, prin reprezentantul său legal, a depus în data de 28.02.2025 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Prahova - DNA Ploiești, plângere penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei juridice (infracțiune prevăzută și sancționată de art. 297 alin. (1) Cod Penal), împotriva Primarului Municipiului Ploiești și a Administratorului Public al acestuia', se mai arată în comunicat.
În urmă cu două săptămâni, Primăria Ploiești a sesizat Poliția în legătură cu activitatea companiei locale de transport public în urma unor suspiciuni privind numărul de kilometri facturați de Transport Călători Express.
'Primăria Ploiești a trimis joi la Poliția Prahova o sesizare cu privire la posibila săvârșire a infracțiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals în legătură cu numărul de kilometri facturați de compania locală de transport public (TCE) și plătiți din banii ploieștenilor', a scris atunci Mihai Polițeanu pe Facebook.
Acesta arăta că, în urma verificărilor aleatorii care au vizat numărul de kilometri zilnici raportați de TCE pentru fiecare autobuz, a găsit multe situații în care TCE a declarat că un singur autobuz ar fi efectuat peste 800 km/zi, punctând că astfel de declarații sunt 'în mod fățiș nereale'.
'Solicit angajaților TCE să nu cumva să încerce să umble la rapoarte scrise sau în aplicația informatică dacă cineva le va solicita acest lucru. Solicit Poliției o anchetă independentă, efectivă, aprofundată și făcută cu celeritate. Asigur Poliția de tot sprijinul Primăriei Ploiești', spunea primarul.
Anterior, Polițeanu a cerut directorului TCE Ploiești, Nicolae Alexandri, să reducă 'rapid' cheltuielile cu circa 22%, acuzând că la TCE este 'o gaură neagră pentru banii ploieștenilor, parazitată de pile și nepotisme'. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 3: Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în octombrie
Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie, a anunțat Primăria Sectorului 3. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis miercuri, clădirea va avea șase piscine mari, facilități SPA, saune, salină și spații de relaxare, disponibile pe t
Maramureș: Râul Săsar, amenajat pentru agrement - un proiect lansat de Primăria Baia Mare
O porțiune a râului Săsar care traversează municipiul Baia Mare urmează a fi amenajată ca și cale navigabilă pe o porțiune apreciabilă destinată agrementului și relaxării cetățenilor și turiștilor, a informat, miercuri seara, primarul Doru Dăncuș. 'Începem pregătirile pentru cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din istoria recentă a mu
Sector 5: Vlad Popescu Piedone a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou Bragadiru - Voluntari
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5 transmis miercuri AGERPRES, autoritatea locală, în calitate de lider al parteneriatului pentru pregătirea magistralei M7, a semnat miercuri contractul de servi
Neamț: Apa reprezintă prioritatea zero pentru județ, consideră președintele CJ, Daniel-Vasilică Harpa
Apa reprezintă prioritatea zero pentru județul Neamț, a declarat miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa, făcând referire în special la criza din zona Târgu-Neamț. ''Pentru zona Târgu-Neamț, soluția principală este noua aducțiune Preutești - Târgu-Neamț. Procedura de achiziț
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă din oraș, cu mesajul 'Nu mai sunt piste de bicicletă în Iași. Hai în Bacău. Avem 44 de kilometri'. Primarul din Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a precizat că toate costurile pentru această acțiune nu sunt di
Hopincă: Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților
Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților, a anunțat, luni, primarul Rareș Hopincă, care a precizat că, de la începutul lui septembrie, autoritatea locală a marcat 445 de astfel noi locuri. El a scris pe Facebook că 207 de locuri de parcare de reședință au fost amenajate pe parcajele preluate de la Parking B
Sector 1: Lucrări de consolidare la Casa Dimitrie Petrescu
Casa Dimitrie Petrescu de pe Calea Griviței, cumpărată anul trecut de Primăria Sectorului 1, va fi consolidată, restaurată și transformată într-un centru educațional și cultural. Consiliul local va discuta marți documentația pentru a se putea merge mai departe cu proiectarea și execuția, investiția fiind estimată la 90 de milioane de lei, a anunț
Hidro Prahova, după raportul Curții de Conturi: Documentul vizează o perioadă cu trei directori generali
Raportul Curții de Conturi întocmit în urma unui control la operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova vizează o perioadă în care s-au succedat trei directori generali, iar simpla includere, în perioada verificată, a primelor luni ale actualului mandat nu presupune, în sine, existența unei legături între actuala conducere și si
Bihor: Contract de finanțare de peste 734 milioane de lei pentru noul Spital de Boli Infecțioase
Primăria Oradea a anunțat luni semnarea contractului de finanțare pentru construirea și dotarea noului Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, în valoare totală de peste 734,6 milioane de lei, cel mai mare proiect din istoria municipiului reședință, fiind implementat de Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională. Potrivit c
Olt/De Mezzo despre groapa comună: S-au descoperit saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei
Saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei de COVID-19, au fost descoperiți într-o groapă comună mascată de o criptă în cimitirul Strehareți din Slatina, aflat până la începutul lunii septembrie în administrare privată, a anunțat luni, într-o conferință de presă susținută în cimitir, primarul municipiului Slatina, Mario De
Primăria Capitalei anunță începerea lucrărilor de punere în siguranță a ansamblului Curtea Veche
Primăria Capitalei a anunțat duminică începerea lucrărilor de punere în siguranță și conservare a ansamblului Curtea Veche, prima curte domnească a Bucureștiului și cel mai vechi monument medieval ale orașului. 'În dar de Ziua Bucureștiului, venim cu o super veste: Am dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea V
Bihor: Echipa OTL Oradea, vicecampioană europeană la Campionatul European al Vatmanilor TRAM-EM 2026 de la Varșovia
Echipa Oradea Transport Local (OTL), formată din vatmanii Ionela Schipor și Florin Olaru, a obținut locul al doilea la Campionatul European al Vatmanilor - TRAM-EM 2026, desfășurat sâmbătă, la Varșovia. Potrivit clasamentului final prezentat în transmisia competiției, Oradea a acumulat 5.820 de puncte, fiind devansată de echipa din
Mureș: Acord de cooperare între municipiile Târgu Mureș și Debrecen
Un Acord de cooperare a fost semnat sâmbătă, la Târgu Mureș, între Municipiile Târgu Mureș și Debrecen, de către primarii celor două orașe. Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES de Compartimentul Relații Interne și Internaționale al Primăriei Târgu Mureș, prin acordul semnat, Debrecen devine cel de-al
Fotbal: Căpitanul Elveției, Granit Xhaka, anchetat pentru obținerea certificatului fals de vaccinare împotriva Covid
Căpitanul echipei de fotbal a Elveției, Granit Xhaka, este sub cercetare penală sub suspiciunea de obținere a unor certificate false privind vaccinarea împotriva Covid-19, a confirmat poliția din Lucerna pentru agenția DPA. Presa elvețiană a relatat că Xhaka a primit certificatele de la doctorul său fără să se vaccineze. Și medicul este su
Sector 6: Insula Lacul Morii a fost redeschisă publicului - un altfel de parc, într-un peisaj natural variat
Insula Lacul Morii din Sectorul 6, cunoscută și sub denumirea de 'Insula Îngerilor', a fost redeschisă publicului după finalizarea lucrărilor de modernizare, iar vizitatorii au la dispoziție noi spații pentru relaxare și agrement. Cu o suprafață de aproximativ 3,4 hectare, dintre care 2,3 hectare reprezintă infrastructură verde,










