Prahova: Avarie majoră la Termo Ploiești; parametri reduși la apă caldă și căldură
O avarie majoră a survenit, marți dimineață, la societatea de termoficare a municipiului Ploiești, peste 100.000 de consumatori, inclusiv instituții publice și spitale, racordați la sistemul centralizat fiind afectați.
Primarul orașului, Mihai Polițeanu, a anunțat că s-a spart cazanul 5 de la Termo Ploiești, practic principala structură care produce agentul termic livrat în sistem centralizat, situația generând o scădere a parametrilor pentru apă caldă și căldură.
''În jurul orei 4:00 dimineața, la Termo Ploiești a avut loc o situație de 'declanșare majoră'. Cazanul 5 s-a spart și a fost oprit. A fost pornit de urgență cazanul 2, dar parametrii vor fi mai mici cu 15-20%. De la 4:00 dimineața se lucrează la cazanul 5, specialiștii estimează că durează 3 zile până la remedierea situației. Acest incident arată din nou necesitatea retehnologizării CET Brazi, unde se lucrează cu tehnologie din anii '60. Achiziția de motoare noi, pe care am declanșat-o deja, este urgență absolută'', a scris Polițeanu pe Facebook. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciprian Ciucu: Două firme de publicitate se conformează și vor da jos mesajul anticezariană de pe panourile din București
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat sâmbătă, printr-o postare pe Facebook, că, la cererea Primăriei, prin Poliția Locală, două mari firme de publicitate stradală se vor conforma și vor da jos mesajul anticezariană de pe panourile pe care le dețin. Primarul a spus că o firmă are panouri în zona centrală, iar cealaltă î
Iași: Primarul Mihai Chirica a transmis Consiliului Local proiectul de hotărâre pentru interzicerea 'păcănelelor'
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a transmis, vineri, Secretariatului Tehnic al Consiliului Local proiectul de hotărâre privind interzicerea sălilor de joc de tip slot-machine, cunoscute sub denumirea de 'păcănele', inițiativa urmând să fie supusă analizei și votului legislativului local în următoarea ședință, informează reprezentan
PMB: Construcțiile ilegale, desființate din Parcul Cișmigiu
Reprezentanții Poliției Locale a Capitalei și ai ALPAB au început, vineri, desființarea construcțiilor ilegale din Parcul Cișmigiu, informează Primăria Municipiului București. Chioșcurile propriu-zise, care au autorizație, rămân, dar sunt eliminate terasele extinse sau toaletele improvizate, precizează Primăria Capitalei pe pagina
Hunedoara: Consiliul Județean va investesti 8,5 milioane lei în modernizarea stadionului din Petroșani
Consiliul Județean (CJ) Hunedoara va investi 8,5 milioane de lei în modernizarea stadionului 'Petru Libardi' din Petroșani, în cadrul proiectului fiind inclusă realizarea unei instalații de nocturnă și a unui sistem de degivrare și irigare al terenului de fotbal. Scopul proiectului este omologarea stadionului din Petroșani pentru meciuri di
Sector 1: Controale în zona Sala Palatului privind parcările neregulamentare și activitățile ilegale prilejuite de concerte
Polițiștii vor face controale, începând de vineri seara și pe parcursul a trei zile, în zona Sălii Palatului pentru a preveni blocajele cauzate de parcările neregulamentare și pentru a combate activitățile ilegale asociate concertelor. Reprezentanții Primăriei Sectorului 1 au anunțat, vineri,
Porți Deschise la Primăria Capitalei: Tururi ghidate, gratuit, la fiecare sfârșit de săptămână
Porțile Primăriei Capitalei se deschid, la sfârșit de săptămână, pentru toți cei care vor să o viziteze, a anunțat municipalitatea. Decizia a fost luată de primarul general Ciprian Ciucu având în vedere că imobilul este monument istoric. 'Merită ca oamenii să-i cunoască povestea, să-i descopere farmecul', a explicat PMB, î
Un studiu realizat în 10 orașe indică un grad de mulțumire de 43% privind calitatea aerului; în București ajunge la 25%
Un studiu realizat în zece orașe din România indică un grad de mulțumire de 43% în ceea ce privește calitatea aerului, însă valoarea scade la nivelul Capitalei, ajungând la doar 25%. Cercetarea a fost
Clădirea Prefecturii Brașov, cu risc seismic ridicat, va fi consolidată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării
Palatului Administrativ, în care își desfășoară activitatea Consiliul Județean și Instituția Prefectului Județul Brașov - clădire cu risc seismic ridicat, va fi consolidată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării. 'În urma demersurilor realizate de Consiliul Județean la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ministr
Maramureș: Două creșe finanțate prin ministerul Dezvoltării, date în folosință în Baia Mare
Două creșe noi urmează a fi date în funcțiune din municipiul Baia Mare, în zone diferite a orașului, a informat, joi seara, primarul Doru Dăncuș. 'Inaugurăm două dintre cele mai importante investiții în infrastructura educațională din Baia Mare: Creșa Mare de pe strada Gării și Creșa Mică de pe strada Melodiei (...) Este
Hunedoara: O clădire abandonată din Deva, nefolosită vreodată, se transformă în hub cultural
O clădire abandonată, situată într-o zonă intens circulată a municipiului Deva, și care nu a fost folosită niciodată, va fi transformată într-un hub cultural printr-o investiție în valoare de 7 milioane de euro obținută de autoritățile locale prin Programul Regional Vest 2021-2027, a informat joi Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest.
Galați: S-a deschis 'Bob&Bike Adrenalina Gârboavele', noul complex de agrement cu piste de bob realizat de CJ
Consiliul Județean (CJ) Galați anunță că joi s-a deschis zona de agrement 'Bob&Bike Adrenalina Gârboavele', un complex destinat activităților recreative și sportive, realizat în urma unei investiții a instituției administrative în valoare de 15,4 milioane de lei.
Galați: Patru păduri urbane, amenajate într-un proiect cu finanțare PNRR de aproximativ 3,5 milioane de lei
Un amplu proiect finanțat prin PNRR cu aproximativ 3,5 milioane de lei, care vizează amenajarea a patru păduri urbane în municipiul Galați, respectiv a 196.000 de puieți, se finalizează joi, a informat Primăria. Potrivit sursei citate,
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' va avea un punct de comandă mobil, în valoare de 1,3 milioane de lei
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca va achiziționa un punct de comandă mobil, în valoare de 1,3 milioane de lei. 'Zboruri mai sigure pentru pasagerii Aeroportului Internațional 'Avram Iancu' Cluj. Se achiziționează un punct de comandă mobil, cu o valoare estimată de circa 1,3 milioane de lei. Aeroportul Internaționa
CJ Arad a cumpărat noi microbuze electrice, dar cu 80.000 de euro mai ieftine față de anul trecut
Consiliul Județean (CJ) Arad a predat unor primării, joi, șase noi microbuze școlare electrice cumpărate cu fonduri economisite anul trecut, când au mai fost achiziționate 17 vehicule din același model, însă acum prețul a fost de aproximativ 120.000 de euro bucata, față de 200.000 de euro în urmă cu un an. Predarea cheilor microbuzelor școlar
Timiș: CJ anunță că a realizat un concept unitar destinat sensurilor giratorii de pe drumurile județene, pentru siguranța în trafic
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a declarat, joi, că administrația sa a realizat un concept unitar pentru sensurile giratorii de pe drumurile județene, pentru creșterea siguranței în trafic. 'În urma discuțiilor cu specialiști și cu o echipă de arhitecți, am ajuns la un proiect final pe care îl vom implementa








