Cseke Attila: Reabilitarea interioară a Palatului greco-catolic din Oradea are finanțare de 33,5 milioane de lei
Reabilitarea interioară a Palatului greco-catolic din Oradea, ultima etapă după distrugerea în incendiul din 2018, a primit o finanțare de 33,5 milioane de lei de la bugetul Ministerului Dezvoltării, lucrările deja demarate urmând să fie finalizate în doi ani, a anunțat vineri, într-o conferință de presă ținută în curtea palatului, ministrul Cseke Attila.

'În aceste zile au început lucrările. Cu atât s-a câștigat licitația, 33,5 milioane de lei, asigurată de la bugetul ministerului, bugetul de stat. La sfârșitul investiției vom avea un palat episcopal în toată splendoarea lui. Planșeele distruse vor fi refăcute, tavanul unicat (din casa scării), așa cum a existat înainte, inclusiv zugrăvelile vor fi în culorile originale. În urma acestei investiții vom avea un Centru cultural greco-catolic, o clădire care va deservi nu numai Episcopia. În subsol vor exista mai multe săli expoziționale, gen muzeu, la parter va exista o sală multifuncțională, o cafeterie și o librărie, la etaj, pe lângă partea funcțională a Episcopiei, se vor amenaja alte săli pentru evenimente speciale organizate. Sperăm ca la finele anului 2026 să venim aici cu toții și să ne bucurăm', a declarat ministrul Cseke Attila.
După incendiul din 25 august 2018, Palatul Episcopal Greco-Catolic a fost reabilitat pe exterior, respectiv acoperișul și fațadele, prin două proiecte finanțate din donații și de Primăria Oradea, în valoare totală de circa 11 milioane de lei, din care șarpanta și acoperișul 8 milioane de lei, iar fațadele, circa 3 milioane de lei. Aceste lucrări au fost finalizate în august 2020, după care s-a lucrat la întocmirea studiului de fezabilitate pentru interior și Primăria a căutat surse de finanțare pentru continuarea lucrărilor.

Constructorul Selina, care a câștigat licitațiile atât pentru cele două lucrări, cât și pentru interior, a așteptat mai bine de un an pentru a începe lucrările de reabilitare în interiorul clădirii. Antreprenorul Beniamin Rus a precizat că este 'o lucrare de multă finețe, cu recondiționări dificile', pentru a reface ceea ce a fost construit inițial, însă cu materiale actuale.
'Chiar am discutat cu Preasfințitul că, de exemplu, pentru candelabre, va trebui să luăm legătura cu specialiști din Budapesta sau Viena, ca să dăm valoare acestui monument. Vor fi toate la superlativ', a spus Beni Rus, menționând că etapele de lucru vor fi prezentate pe parcurs.

Episcopul greco-catolic Virgil Bercea a menționat că speră ca în doi ani să fie redeschis palatul.
'Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu înainte de toate. Pentru că s-a reușit să se ajungă la acest punct. Și trebuie să-i mulțumesc domnului ministru și domnului Beniamin Rus, pentru că unul a facilitat să se ajungă la acest moment, iar celălalt are firma care poate să lucreze într-un obiectiv de acest gen. Mă rog ca lucrurile să meargă bine și în doi ani să reușim să deschidem palatul pentru Episcopie, pentru orădeni, pentru turiști, pentru toți', a declarat Virgil Bercea.
Potrivit directorului de proiect, Alex Ienciu, lucrările se vor realiza după documentele ce atestă situațiile originale ale încăperilor, tâmplăria va fi schimbată sau recondiționată unde va fi posibil, candelabrele vor fi readuse la strălucirea de altă dată, tavanele-ogive, parchetul cu intarsii, în diferite modele, sobele de teracotă vor fi reconstruite cu ajutorul unor meșteri pricepuți din țară.
Încălzirea încăperilor se va baza pe ventiloconvertoare, la fel și sistemul de aerisire, cu recuperatoare de căldură, iar pentru siguranța la incendii, suplimentar hidranților, s-a construit în curte un bazin cu volum mare.
'Nu am putut veni cu foarte multe modificări, fiind o clădire de patrimoniu, doar ce ne-a permis Ministerul Culturii. Ne bucurăm mult că tot noi finalizăm acest proiect. După 2018, noi am fost primii care am intrat aici, cu măști - în 2019 eram deja obișnuiți cu măștile! - pentru că pentru a scoate tot molozul după incendiu am folosit vreo șase luni măștile de protecție', a precizat Ienciu.

Palatul greco-catolic, reabilitat, va găzdui Curia Episcopală, precum și Muzeul greco-catolic, și un centru cultural care vor fi administrate de Primăria Oradea pentru 20 de ani și care vor fi deschise publicului larg. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Foto: (c) Eugenia Pașca/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro
Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6
Arad: Festival de toamnă pentru florarii din Curtici, care în trecut cultivau roșii
Administrația locală din Curtici organizează, în perioada 24 - 25 octombrie, un festival de toamnă la care vor fi celebrați florarii locali, mulți dintre aceștia fiind în trecut cultivatori de roșii în sere și solarii, dar care s-au reprofilat. Festivalului Florilor de Toamnă va fi organizat în centrul orașului și are c
Titan Pumpkin Fest, cu cinci tone de dovleci, muzică și jocuri de Halloween, la sfârșitul acestei săptămâni
Cea de-a IV-a ediție a Titan Pumpkin Fest va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan, în zona scenei și la Calul Titanilor. De la sculptatul și decoratul dovlecilor, la pictură, creații handmade, delicii culinare și experiențe interactive, festivalul propune trei zile în care atmosfera de toamnă și spiritul Hal








