Brașov: Primarul Scripcaru va verifica săptămânal progresul lucrărilor la Sala Polivalentă în urma întârzierilor acumulate
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, că îi va convoca în fiecare săptămână pe cei implicați în lucrările de realizare a noii săli polivalente, pentru a analiza stadiul implementării proiectului în condițiile în care acesta a înregistrat întârzieri.
Constructorul a realizat doar 43,5% din totalul lucrărilor, în contextul în care, de la începerea acestora, au trecut deja 26 de luni și, conform contractului, ar trebui finalizate în următoarele 10 luni.
'Sunt întârzieri care trebuie să fie recuperate în timp, în așa fel încât proiectul să fie realizat conform graficului de execuție stabilit prin contract. Stadiul lucrărilor influențează și actualizarea indicatorilor tehnico-economici, care trebuie aprobați de către Guvern, iar această documentație trebuie să fie făcută foarte rapid. Din punctul acesta de vedere se impune o organizare mult mai eficientă, mult mai bună cu toți cei care sunt implicați. Am stabilit că administratorul public Laszlo Barabas, împreună cu consultantul pe care îl avem noi, vor monitoriza, vor gestiona și vor coordona întreaga activitate, împreună cu Compania Națională de Investiții', a declarat primarul George Scripcaru, după întâlnirea pe care a avut-o marți cu reprezentanții firmelor constructoare și proiectanții implicați în proiect.
Proiectul Sălii Polivalente este realizat în parteneriat de Compania Națională de Investiții și Primăria Brașov, iar valoarea inițială a lucrărilor este de 356,7 milioane de lei, din care cea mai mare parte este acoperită de CNI, municipalitatea brașoveană suportând 3,5% din cheltuieli.
'Eu am o responsabilitate față de brașoveni și față de cei de la nivel guvernamental care finanțează proiectul Sălii Polivalente, de aceea mă voi asigura că veți face tot ceea ce este posibil ca să recuperați întârzierile!', le-a transmis primarul brașovean reprezentanților firmelor care realizează proiectul.
Lucrările sunt realizate, în urma licitației organizată de CNI, de o asociere de trei firme românești și una din Turcia și 10 subcontracantanți - Asocierea MIS Grup SRL (Bistrița), Electrogrup S.A. (Cluj) și Energosteel ART SRL (Brașov), împreună cu Yenigun Insaat Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi din Turcia - terț, având ca și subcontractanți: Terratest Geotehnic SA, Loyal Center SRL, Eco Garden Construct SRL; Roland Survey; Saiatest; Generalsting; Dianova Instal; Abcony Serv; Elron Energy CO, KONE Ascensorul SA.
Sala este construită pe terenul fostului Stadion Municipal și, conform proiectului tehnic, va avea o capacitate de 10.059 de locuri, în condițiile unei utilizări flexibile. AGERPRES / (AS - redactor Diana Dumitru, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Primăria Municipiului Braşov/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6
Arad: Festival de toamnă pentru florarii din Curtici, care în trecut cultivau roșii
Administrația locală din Curtici organizează, în perioada 24 - 25 octombrie, un festival de toamnă la care vor fi celebrați florarii locali, mulți dintre aceștia fiind în trecut cultivatori de roșii în sere și solarii, dar care s-au reprofilat. Festivalului Florilor de Toamnă va fi organizat în centrul orașului și are c
Titan Pumpkin Fest, cu cinci tone de dovleci, muzică și jocuri de Halloween, la sfârșitul acestei săptămâni
Cea de-a IV-a ediție a Titan Pumpkin Fest va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan, în zona scenei și la Calul Titanilor. De la sculptatul și decoratul dovlecilor, la pictură, creații handmade, delicii culinare și experiențe interactive, festivalul propune trei zile în care atmosfera de toamnă și spiritul Hal
Vaslui: Primarul de Poienești, Nelu Caragață (PSD) - fără mandat după o condamnare pentru fapte de corupție
Prefectul județului Vaslui a semnat, joi, ordinul de încetare a mandatului pentru primarul social-democrat al comunei Poienești, Nelu Caragață, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 'Am semnat Ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului
Sector 1: Licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare estimată de 1 milion de lei
Primăria Sectorului 1 a anunțat, joi, pe SEAP licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare totală estimată de 1.064.380 lei. 'Achiziția publică are ca obiect furnizarea, transportul și livrarea a nouă autovehicule hibrid, noi și neînmatriculate anterior, dintre care șapte autovehicule vor fi destinate Sectorului 1 al Munic
Galați: CJ extinde parteneriatul cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării și dezvoltării economice
Consiliul Județean (CJ) Galați va extinde colaborarea cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării, industriei navale, viticulturii, educației și culturii, în urma unei misiuni oficiale desfășurate la Bordeaux, în perioada 5-9 octombrie, informează, joi, instituția. Potrivit unui comunicat de presă al CJ Galați,
Sondaj lansat de PMB: 'Lăsăm frunzele în parcuri sau le strângem?'
Primăria Capitalei a lansat un sondaj pe tema modului de întreținere a spațiilor verzi și îi invită pe bucureșteni să precizeze dacă frunzele căzute ar trebui sau nu strânse toamna. 'E una dintre dezbaterile care revine în fiecare toamnă. Frunzele căzute au un rol important în natură, dar în parcurile Bucureștiului, folo
Primăria Capitalei anunță selecții pentru posturile de membru în CA la cinci companii municipale
Primăria Capitalei anunță selecții pentru ocuparea posturilor de membru în consiliul de administrație la nivelul a cinci companii municipale. Anunțurile au fost publicate pe site-ul PMB: https://pmb.ro/interes-public/arhive/get-publi
Hunedoara: Toate contractele pentru extinderea rețelelor de apă sunt active; lucrările realizate depășesc 51%
Toate contractele cuprinse în proiectul de extindere a rețelelor de apă în județul Hunedoara sunt active, pentru ultimul dintre acestea, care vizează zona Brad și nordul județului, fiind emis ordinul de începere a lucrărilor, a anunțat miercuri directorul companiei Apa Prod SA Deva, operatorul regional de servicii în domeniu.
Primarul general Ciucu vrea să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management care să promoveze Bucureștiul
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat marți că și-a propus să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management al Destinației (OMD) București, care să se ocupe de promovarea Capitalei, având în vedere că până în prezent nu a existat o strategie coerentă în acest domeniu.
Polițiștii locali de la Sectorul 1 vor beneficia de 130 de camere foto-video de tip body-cam
Polițiștii locali ai Sectorului 1 au intrat în posesia a 130 de camere portabile foto-audio-video, de tip body-cam, care permit transmiterea imaginilor în timp real către Dispecerat, înregistrarea intervențiilor și descărcarea materialelor prin intermediul stațiilor de andocare. 'Până acum, în cazul unei inter
Simonis (președinte CJ Timiș): Guvernul se auto-sabotează, neasigurând cofinanțarea investițiilor PNRR aproape finalizate
Consiliul Județean (CJ) Timiș a aprobat, în ședința extraordinară de marți, realocări de finanțări rambursabile interne de până la 257 milioane de lei, necesare cofinanțării proiectelor de investiții începute prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care sunt realizate în proporție de peste 95% și trebuie finalizate pân
Festivalul 'Gusturi și tradiții DE BIHOR', organizat de Consiliul Județean, ajunge în premieră și la Salonta
Municipiul Salonta va găzdui, pentru prima dată, în 17 și 18 octombrie, Festivalul 'Gusturi și tradiții DE BIHOR', cu producători locali, meșteri populari și bucătari bihoreni, fiind, după Oradea, Margita și Beiuș, ultima oprire a acestui eveniment inițiat și organizat de Consiliul Județean. Festivalul se va desfășura în pa
Bihor: Fitch reconfirmă ratingul Oradiei, important pentru continuarea investițiilor
Agenția internațională de evaluare financiară Fitch Ratings a reconfirmat ratingul de credit al Municipiului Oradea la 'BBB-', cu perspectivă negativă, menținând orașul în categoria celor recomandate investițiilor, a informat marți, într-un comunicat de presă, Primăria. Potrivit sursei citate, în urma evaluării
Arad: Taxele majorate au crescut ușor numărul restanțierilor; datoriile rămân prima grijă a românilor (psiholog)
Majorarea taxelor și impozitelor locale din Arad, cu până la 80%, a dus la o creștere nesemnificativă a numărului de restanțieri, care a ajuns la 27.941, cu aproximativ 1.000 mai mulți față de anul trecut la termenul de achitare, psihologii afirmând că datoriile rămân prima grijă a românilor și în perioadele dificile economic.













