Nicuşor Dan: Licitaţie pentru intervenţii de urgenţă la peste 300 de monumente

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă licitaţie pentru servicii care vizează intervenţii de urgenţă la 306 monumente de for public, dintre care 93 sunt clasate ca fiind istorice.
Licitaţia a fost lansată în SEAP, prin Centrul de Cultură Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, scrie edilul general, joi, pe Facebook.
"O serie de monumente din Bucureşti vor fi conservate şi reabilitate, prin curăţare, spălare, îndepărtare de grafitti, reconstrucţie, vopsire şi tencuire. Este vorba despre 306 monumente, dintre care 93 sunt clasate ca fiind istorice. Printre monumentele care au nevoie de intervenţii se numără Eroii Patriei, Eroii Aerului, Dinicu Golescu, Mihai Viteazul, Mihai Eminescu, Alexandru Ioan Cuza, Alexandru Sahia. Lucrările vor fi împărţite în două loturi - pentru monumentele neclasate ca istorice şi pentru cele istorice", precizează Nicuşor Dan.
Ofertele trebuie depuse până pe data de 2 decembrie, la ora 15.00.
Conform anunţului, acordul-cadru este împărţit în două loturi: intervenţii asupra obiectivelor neclasate ca fiind monumente istorice (6,9 milioane lei) şi asupra celor clasate ca fiind monumente istorice (5,5 milioane lei).
Ofertanţii trebuie să facă dovada prestării de servicii similare în ultimii 3 ani în valoare cumulată de minimum 900.000 lei fără TVA pentru fiecare lot.
Durata contractului este de doi ani, criteriul de atribuire îl reprezintă preţul cel mai scăzut. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ANSVSA a închis un hypermarket din Capitală, a suspendat activitatea altor două și a dat amenzi de 443.000 de lei
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a verificat 14 hypermarketuri din Capitală și a aplicat 30 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 443.000 de lei. În urma verificărilor, două hypermarketuri au primit Ordonanțe de Suspendare a Activității (OSA), iar un altul a primit Ordonanță de Interzic
Prahova: Prefectura a atacat în instanță dispozițiile de demolare a zeci de case construite ilegal în Ploiești
Prefectura Prahova a atacat în instanță dispozițiile emise de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, de demolare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul public, acțiunea fiind introdusă în instanță cu doar câteva zile înainte ca operațiunea de desființare a construcțiilor respective să fie demarată, edilul acuzând că juriștii Pr
Harghita: Experții EUsalt au prezentat două opțiuni pentru Praid și urmează să înainteze un raport
Experți ai Asociației Europene a Producătorilor de Sare (EUsalt), care s-au aflat la Praid într-o vizită tehnică și au evaluat situația creată după inundarea salinei, au prezentat două opțiuni, una de salvare și stabilizare a minei existente și a doua de deschidere a unei noi galerii de vizitare și de producție. Directorul de investiții
Bursa de la București a deschis mixt ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis mixt ședința de vineri, iar rulajul se cifra la 17,56 milioane de lei (3,49 milioane de euro), după 45 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,52%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide
Prahova: 190 de notificări, inclusiv către mari companii, pentru curățarea terenurilor neîngrijite din Ploiești
Aproximativ 200 de notificări au fost trimise de către Primăria Ploiești proprietarilor de terenuri și clădiri neîngrijite din municipiu, printre aceștia fiind și mari companii. 'Am semnat 190 de notificări adresate proprietarilor de terenuri și clădiri neîngrijite, prin care solicităm ca până la data de 30 noiembrie să fie efectuate lucr
REPORTAJ/Grădina Zoologică din Timișoara, rămasă fără animale; pensionarii joacă șeptică în fața lacătului închis
Trecută în portofoliul obiectivelor de vizitat în anul Capitalei Europene a Culturii Timișoara, Grădina Zoologică din municipiu nu a putut onora așteptările celor care voiau să o viziteze, pentru că a rămas fără niciun animal, toate exemplarele care habitau aici fiind relocate în perioada 2020 - 2021. Unele animale au ajuns în țară, alt
TAROM suspendă temporar zborurile către Tel Aviv, Beirut și Amman
Operatorul aerian național TAROM a anunțat vineri că suspendă toate zborurile comerciale către și dinspre Tel Aviv (TLV), Beirut (BEY) și Amman (AMM), până luni, 16 iunie 2025 inclusiv, având în vedere decizia autorităților aeronautice israeliene de a închide temporar spațiul aerian, precum și creșterea tensiunilor din regiune. 'Av&
ARIR: Forumul anual al profesioniștilor în Relația cu Investitorii are loc vineri la București
Cea de-a șaptea ediție a Forum by ARIR, evenimentul de referință pentru profesioniștii din Relația cu Investitorii din România, are loc vineri, la București, în organizarea Asociației Române pentru Relația cu Investitorii. Forumul aduce împreună factori de decizie din sectorul public, reprezentanți ai instituțiilor europene, investitori
Sector 2: Târg de adopții de câini și pisici fără stăpân, sâmbătă, în Parcul Obor
Un târg de adopții de câini și pisici fără stăpân, ''Prietenii Pufoși'', aflat la prima ediție, va avea loc, sâmbătă, în Parcul Obor. Reprezentanții Primăriei Sectorului 2 au scris, joi, pe Fac
Acord de cooperare între Iași și un district din Praga (Cehia)
Un acord de cooperare a fost semnat, joi, la Palatul Roznovanu, între primarul Iașiului și reprezentanții Districtului Praga 2, din Cehia. Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO ''Cred că experiența Cehiei, care
Bihor: Oradea, oraș-pilot în combaterea valurilor de caldură urbană, printr-un proiect european
Municipiul Oradea va aplica, în premieră națională, în următorii cinci ani, o serie de soluții locale de adaptare climatică la combaterea valurilor de căldură urbană, printr-un proiect finanțat de Comisia Europeană. Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, proiectul 'Life Cool Zone' (Zone răcoroase pentru viață) este inițiat de autorită
Harghita: Președintele CJ susține că la Praid s-au executat lucrări care au dus la creșterea salinității în Târnava Mică
Președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna-Botond, susține că firma care lucrează la Praid pentru devierea pârâului Corund a efectuat lucrări care au dus la creșterea salinității în râul Târnava Mică și cere măsuri urgente și responsabilități clare pentru a evita o catastrofă ecologică în zonă.
Satu Mare: A fost inaugurată zona de promenadă de pe malul Someșului
Noul loc de promenadă de pe malul Someșului din centrul municipiului Satu Mare a fost inaugurat miercuri, printr-un proiect european fiind realizate alei, locuri de joacă, un teatru de vară, un pavilion expozițional și pontoane pe râu. Primarul Kereskenyi Gabor a declarat că este o zi specială, deoarece proiectul aduce frumusețe și un lo
Vrancea: Mediul de afaceri cere măsuri urgente pentru fiscalitate, educație și forța de muncă
Situația fiscalității, lipsa forței de muncă, necesitatea investițiilor în învățământ și atragerea tinerilor către județul Vrancea s-au numărat printre principalele teme abordate în cadrul unei întâlniri organizate, miercuri, de președintele Consiliului Județean (CJ) Vrancea, Nicușor Halici, cu reprezentanții mediului de afaceri lo
Chițac, la conferința CSM Constanța, club în colaps: Îi cer public viceprimarului Rusu demisia din funcție
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă organizată de Clubul Sportiv Municipal, că îi cere public demisia din funcție viceprimarului Ionuț Rusu, în coordonarea căruia este și CSM, club aflat în colaps. 'Eu am trecut peste multe în relația cu el, dar chestiuni profesio