Soos Zoltan a depus jurământul pentru al doilea mandat de primar al municipiului Târgu Mureş
Primarul municipiului Târgu Mureş, Soos Zoltan, a depus jurământul, vineri, pentru al doilea mandat consecutiv la conducerea administraţiei oraşului, în cadrul ceremoniei depunând jurământul şi 19 din cei 23 de consilieri locali aleşi în urma scrutinului din luna iunie.
"Acum patru ani când mi-aţi acordat încrederea dumneavoastră, ne-am propus împreună să transformăm Târgu Mureş într-un oraş mai frumos, mai locuibil, un loc în care fiecare dintre noi să se regăsească. Acest obiectiv rămâne neschimbat, şi atâta timp cât voi avea onoarea de a ocupa această funcţie, voi rămâne fidel îndeplinirii acestui ideal (...). Primii patru ani au fost o provocare intensă, dar au trecut cu o viteză surprinzătoare. Acum am încheiat primul capitol din această poveste, şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care mi-au oferit încrederea de a continua această misiune. Ne aflăm aici pentru a celebra nu doar o realizare personală, ci efortul nostru colectiv de a face din Târgu Mureş un oraş de referinţă", a declarat primarul Soos Zoltan, în timpul ceremoniei de învestire.
Edilul a precizat că ultimii patru ani au însemnat "revoluţia transportului public, crearea unui nou parc sau renovarea a zeci de şcoli" şi că această victorie nu este a unui partid sau a unei ideologii, ci este expresia unei voinţe puternice de schimbare, a unei dorinţe de a transforma Târgu Mureş într-un oraş modern, dinamic şi plin de viaţă.
"Sunt astăzi aici pentru că locuitorii acestui oraş au ales speranţa în locul stagnării. Credinţa lor în puterea reconstrucţiei a triumfat asupra tentaţiei dezbinării şi conflictului (...) 'Construim un oraş nou!', aceasta rămâne deviza mea şi a administraţiei oraşului. Experienţa acumulată de-a lungul anilor ne oferă certitudinea că suntem pe calea cea bună, chiar dacă oraşul poate părea uneori un imens şantier în continuă desfăşurare. Pentru a realiza lucrurile aşa cum trebuie, sunt necesare sacrificii şi răbdare din partea tuturor. Meritele şi eforturile sunt ale noastre, ale tuturor! Şi pentru asta, vreau să mulţumesc încă o dată cetăţenilor, pentru sprijinul şi înţelegerea lor. În ultimii patru ani am învăţat cum să colaborăm eficient, români şi maghiari deopotrivă. Am demonstrat că nu este doar o teorie, ci o realitate concretă, că acest lucru se poate face", a subliniat primarul.
Soos a subliniat că va continua ceea ce a început, adică dezvoltarea infrastructurii de transport, modernizarea şcolilor, atragerea de investitori pentru crearea de locuri de muncă bine plătite şi sustenabile şi extinderea şi dezvoltarea zonei metropolitane.
"Îmi doresc ca noul Consiliu Municipal să dea dovadă de înţelepciune în a continua construirea acestui oraş, nu în a-i bloca dezvoltarea. Să fie ghidat nu de directivele politice de partid, ci de nevoile reale ale cetăţenilor şi ale Târgu Mureşului. Cred cu tărie că acest Consiliu poate funcţiona ca un adevărat consiliu al oraşului, nu ca un executant al intereselor de partid. Târgu Mureş merită să fie condus spre succes, iar această comunitate care este cea a oraşul nostru trebuie să fie la înălţimea ambiţiilor sale", a afirmat primarul Soos Zoltan.
În urma alegerilor locale din luna iunie, din cele 23 de mandate din Consiliul Local Târgu Mureş, 10 au revenit UDMR, şase PSD, trei PNL, iar câte două au fost câştigate de POL şi de AUR.
La ceremonia de depunere a jurământului au participat prefectul judeţului Mureş, Ovidiu Butuc, şi preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 3: Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în octombrie
Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie, a anunțat Primăria Sectorului 3. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis miercuri, clădirea va avea șase piscine mari, facilități SPA, saune, salină și spații de relaxare, disponibile pe t
Maramureș: Râul Săsar, amenajat pentru agrement - un proiect lansat de Primăria Baia Mare
O porțiune a râului Săsar care traversează municipiul Baia Mare urmează a fi amenajată ca și cale navigabilă pe o porțiune apreciabilă destinată agrementului și relaxării cetățenilor și turiștilor, a informat, miercuri seara, primarul Doru Dăncuș. 'Începem pregătirile pentru cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din istoria recentă a mu
Sector 5: Vlad Popescu Piedone a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou Bragadiru - Voluntari
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5 transmis miercuri AGERPRES, autoritatea locală, în calitate de lider al parteneriatului pentru pregătirea magistralei M7, a semnat miercuri contractul de servi
Neamț: Apa reprezintă prioritatea zero pentru județ, consideră președintele CJ, Daniel-Vasilică Harpa
Apa reprezintă prioritatea zero pentru județul Neamț, a declarat miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa, făcând referire în special la criza din zona Târgu-Neamț. ''Pentru zona Târgu-Neamț, soluția principală este noua aducțiune Preutești - Târgu-Neamț. Procedura de achiziț
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă din oraș, cu mesajul 'Nu mai sunt piste de bicicletă în Iași. Hai în Bacău. Avem 44 de kilometri'. Primarul din Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a precizat că toate costurile pentru această acțiune nu sunt di
Hopincă: Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților
Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților, a anunțat, luni, primarul Rareș Hopincă, care a precizat că, de la începutul lui septembrie, autoritatea locală a marcat 445 de astfel noi locuri. El a scris pe Facebook că 207 de locuri de parcare de reședință au fost amenajate pe parcajele preluate de la Parking B
Sector 1: Lucrări de consolidare la Casa Dimitrie Petrescu
Casa Dimitrie Petrescu de pe Calea Griviței, cumpărată anul trecut de Primăria Sectorului 1, va fi consolidată, restaurată și transformată într-un centru educațional și cultural. Consiliul local va discuta marți documentația pentru a se putea merge mai departe cu proiectarea și execuția, investiția fiind estimată la 90 de milioane de lei, a anunț
Hidro Prahova, după raportul Curții de Conturi: Documentul vizează o perioadă cu trei directori generali
Raportul Curții de Conturi întocmit în urma unui control la operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova vizează o perioadă în care s-au succedat trei directori generali, iar simpla includere, în perioada verificată, a primelor luni ale actualului mandat nu presupune, în sine, existența unei legături între actuala conducere și si
Bihor: Contract de finanțare de peste 734 milioane de lei pentru noul Spital de Boli Infecțioase
Primăria Oradea a anunțat luni semnarea contractului de finanțare pentru construirea și dotarea noului Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, în valoare totală de peste 734,6 milioane de lei, cel mai mare proiect din istoria municipiului reședință, fiind implementat de Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională. Potrivit c
Olt/De Mezzo despre groapa comună: S-au descoperit saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei
Saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei de COVID-19, au fost descoperiți într-o groapă comună mascată de o criptă în cimitirul Strehareți din Slatina, aflat până la începutul lunii septembrie în administrare privată, a anunțat luni, într-o conferință de presă susținută în cimitir, primarul municipiului Slatina, Mario De
Primăria Capitalei anunță începerea lucrărilor de punere în siguranță a ansamblului Curtea Veche
Primăria Capitalei a anunțat duminică începerea lucrărilor de punere în siguranță și conservare a ansamblului Curtea Veche, prima curte domnească a Bucureștiului și cel mai vechi monument medieval ale orașului. 'În dar de Ziua Bucureștiului, venim cu o super veste: Am dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea V
Bihor: Echipa OTL Oradea, vicecampioană europeană la Campionatul European al Vatmanilor TRAM-EM 2026 de la Varșovia
Echipa Oradea Transport Local (OTL), formată din vatmanii Ionela Schipor și Florin Olaru, a obținut locul al doilea la Campionatul European al Vatmanilor - TRAM-EM 2026, desfășurat sâmbătă, la Varșovia. Potrivit clasamentului final prezentat în transmisia competiției, Oradea a acumulat 5.820 de puncte, fiind devansată de echipa din
Mureș: Acord de cooperare între municipiile Târgu Mureș și Debrecen
Un Acord de cooperare a fost semnat sâmbătă, la Târgu Mureș, între Municipiile Târgu Mureș și Debrecen, de către primarii celor două orașe. Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES de Compartimentul Relații Interne și Internaționale al Primăriei Târgu Mureș, prin acordul semnat, Debrecen devine cel de-al
Fotbal: Căpitanul Elveției, Granit Xhaka, anchetat pentru obținerea certificatului fals de vaccinare împotriva Covid
Căpitanul echipei de fotbal a Elveției, Granit Xhaka, este sub cercetare penală sub suspiciunea de obținere a unor certificate false privind vaccinarea împotriva Covid-19, a confirmat poliția din Lucerna pentru agenția DPA. Presa elvețiană a relatat că Xhaka a primit certificatele de la doctorul său fără să se vaccineze. Și medicul este su
Sector 6: Insula Lacul Morii a fost redeschisă publicului - un altfel de parc, într-un peisaj natural variat
Insula Lacul Morii din Sectorul 6, cunoscută și sub denumirea de 'Insula Îngerilor', a fost redeschisă publicului după finalizarea lucrărilor de modernizare, iar vizitatorii au la dispoziție noi spații pentru relaxare și agrement. Cu o suprafață de aproximativ 3,4 hectare, dintre care 2,3 hectare reprezintă infrastructură verde,










