logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Organizarea unui referendum local în Bucureşti pe 24 noiembrie - aprobată de Consiliul General

Imagine din galeria Agerpres

Consiliul General al Capitalei a aprobat, luni, organizarea unui referendum local pe data de 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Proiectul a fost aprobat cu 47 de voturi "pentru" şi două "împotrivă".

 


Bucureştenii vor fi invitaţi să răspundă la trei întrebări. Primele două au fost propuse de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi vizează modul de împărţire a banilor între PMB şi Primăriile de sector, precum şi eliberarea autorizaţiilor de construire în Bucureşti. La iniţiativa PSD, a fost adăugată, printr-un amendament, o a treia întrebare care se referă la combaterea consumului de droguri în şcoli. Acest amendament a fost aprobat de Consiliul General cu 45 de voturi "pentru", trei abţineri şi un vot "împotrivă".

Astfel, cele trei întrebări la care bucureştenii sunt aşteptaţi să se pronunţe prin "DA" sau "NU" sunt următoarele:

* "Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?"

* "Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?"

* "Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?".

În cadrul dezbaterilor din CGMB, consilierul municipal PNL Constantin Hazarian a anunţat că nu susţine organizarea acestui referendum local, invocând faptul că în mandatul primarului Nicuşor Dan nu a fost aprobat Planul Urbanistic General, cu toate că în decembrie 2023 ar fi trebuit să aibă loc deja prima dezbatere.

"Avizele Comisiei Tehnice de Circulaţie sunt blocate de câteva luni de zile - s-au strâns deja câteva sute - atât pentru investiţii publice, cât şi private. Registrul Spaţiilor Verzi nu a fost finalizat - nici măcar nu ştim în ce stadiu este. Conform Hotărârii nr. 108/2021, Primăria Capitalei trebuia să afişeze pe site autorizaţiile de construire aprobate. Nici acest lucru nu s-a întâmplat. Şi acum, practic, prin acest referendum, propunerea este să vă mărim atribuţiile pe această zonă de autorizare", a explicat el.

Nicuşor Dan a replicat că, în cazul în care bucureştenii vor fi de acord ca primarul Capitalei să emită toate autorizaţiile de construire din Bucureşti, iar Parlamentul va transpune în legislaţie acest lucru, toate direcţiile de urbanism de la cele şase Primării de sector vor trece la PMB. În felul acesta va fi rezolvat deficitul de personal cu care se confruntă Primăria Capitalei, a indicat el.

"Vă aduc aminte că, în acest mandat, prin mai multe acte normative de nivel superior, au fost blocate angajările la toate instituţiile de stat, inclusiv la Primăria Capitalei. Avem un deficit de oameni la Direcţia Urbanism. În acest moment am putut să facem concurs doar pe cele două poziţii care s-au vacantat în cursul anului 2024", a afirmat edilul-şef.

Consilierul municipal Dan Milea, care a demisionat din USR, a susţinut, la rândul său, că referendumul este, "în primul rând, o acţiune politică", iar primarul general are nevoie de "sprijinul populaţiei în lupta pe care o duce cu neregulile" din Bucureşti.

Prezent la reuniunea CGMB, Alexandru Dumitrescu, reprezentant al Asociaţiei de Luptă Contra Dezinformării, a transmis că proiectul privind organizarea referendumului constituie o "fraudă la lege". El a criticat şi faptul că nu a fost elaborat un studiu de impact al măsurilor propuse.

"Domnul primar general a fost şi parlamentar. Avea posibilitatea de iniţiativă legislativă. Problemele care vor să facă obiectul dezbaterii referendumului nu sunt probleme care să privească Bucureştiul. Sunt probleme de interes naţional. Ele vizează modificarea unor acte normative, precum ar fi actele normative organice. Nu avem probleme de tipul a mai face un parc sau să discutăm elemente care vizează doar Bucureştiul. Nu, discutăm despre modificarea unor acte normative. Chestia asta nu se face prin referendum, ci prin articole legislative de către cei care au iniţiativa legislativă", a explicat Dumitrescu.

Preşedintele Asociaţiei pentru Dreptul Urbanismului, Alexandru Pânişoară, şi-a exprimat nemulţumirea vizavi de faptul că proiectul nu a fost supus dezbaterii publice. Potrivit acestuia, modificarea legii prin referendum încalcă prevederile Codului administrativ, conform cărora autorităţile publice locale pot organiza consultare populară "doar pentru probleme" de interes local.

"Administraţia publică locală, în speţă instituţia primarului, instituţia secretarului şi instituţia arhitectului-şef la nivelul Municipiului Bucureşti, nu are capacitatea administrativă să poată să răspundă în termenele legale cu privire la toate cererile de emitere a autorizaţiilor de construire din Bucureşti. Pe de altă parte, această migraţie pe care o invocă domnul Nicuşor Dan de la sectoare la Capitală nu se face ca şi cum împrumutăm resursă umană. Aceştia (angajaţii - n.r.) sunt încadraţi, sunt instituţii distincte", a afirmat Pânişoară.

La rândul său, deputatul Cătălin Teniţă (REPER) a anunţat că a depus două proiecte de lege menite să operaţionalizeze cele două întrebări ce vor fi propuse bucureştenilor prin referendumul consultativ iniţiat de primarul general Nicuşor Dan. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 163

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 23-09-2026 21:07

Sector 3: Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în octombrie

Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie, a anunțat Primăria Sectorului 3. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis miercuri, clădirea va avea șase piscine mari, facilități SPA, saune, salină și spații de relaxare, disponibile pe t

Administratie 23-09-2026 19:57

Maramureș: Râul Săsar, amenajat pentru agrement - un proiect lansat de Primăria Baia Mare

O porțiune a râului Săsar care traversează municipiul Baia Mare urmează a fi amenajată ca și cale navigabilă pe o porțiune apreciabilă destinată agrementului și relaxării cetățenilor și turiștilor, a informat, miercuri seara, primarul Doru Dăncuș. 'Începem pregătirile pentru cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din istoria recentă a mu

Administratie 23-09-2026 17:58

Sector 5: Vlad Popescu Piedone a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou Bragadiru - Voluntari

Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5 transmis miercuri AGERPRES, autoritatea locală, în calitate de lider al parteneriatului pentru pregătirea magistralei M7, a semnat miercuri contractul de servi

Administratie 23-09-2026 13:38

Neamț: Apa reprezintă prioritatea zero pentru județ, consideră președintele CJ, Daniel-Vasilică Harpa

Apa reprezintă prioritatea zero pentru județul Neamț, a declarat miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa, făcând referire în special la criza din zona Târgu-Neamț. ''Pentru zona Târgu-Neamț, soluția principală este noua aducțiune Preutești - Târgu-Neamț. Procedura de achiziț

Administratie 22-09-2026 10:13

Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă

Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă din oraș, cu mesajul 'Nu mai sunt piste de bicicletă în Iași. Hai în Bacău. Avem 44 de kilometri'. Primarul din Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a precizat că toate costurile pentru această acțiune nu sunt di

Administratie 21-09-2026 21:02

Hopincă: Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților

Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților, a anunțat, luni, primarul Rareș Hopincă, care a precizat că, de la începutul lui septembrie, autoritatea locală a marcat 445 de astfel noi locuri. El a scris pe Facebook că 207 de locuri de parcare de reședință au fost amenajate pe parcajele preluate de la Parking B

Administratie 21-09-2026 18:07

Sector 1: Lucrări de consolidare la Casa Dimitrie Petrescu

Casa Dimitrie Petrescu de pe Calea Griviței, cumpărată anul trecut de Primăria Sectorului 1, va fi consolidată, restaurată și transformată într-un centru educațional și cultural. Consiliul local va discuta marți documentația pentru a se putea merge mai departe cu proiectarea și execuția, investiția fiind estimată la 90 de milioane de lei, a anunț

Administratie 21-09-2026 17:31

Hidro Prahova, după raportul Curții de Conturi: Documentul vizează o perioadă cu trei directori generali

Raportul Curții de Conturi întocmit în urma unui control la operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova vizează o perioadă în care s-au succedat trei directori generali, iar simpla includere, în perioada verificată, a primelor luni ale actualului mandat nu presupune, în sine, existența unei legături între actuala conducere și si

Administratie 21-09-2026 16:37

Bihor: Contract de finanțare de peste 734 milioane de lei pentru noul Spital de Boli Infecțioase

Primăria Oradea a anunțat luni semnarea contractului de finanțare pentru construirea și dotarea noului Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, în valoare totală de peste 734,6 milioane de lei, cel mai mare proiect din istoria municipiului reședință, fiind implementat de Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională. Potrivit c

Administratie 21-09-2026 15:13

Olt/De Mezzo despre groapa comună: S-au descoperit saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei

Saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei de COVID-19, au fost descoperiți într-o groapă comună mascată de o criptă în cimitirul Strehareți din Slatina, aflat până la începutul lunii septembrie în administrare privată, a anunțat luni, într-o conferință de presă susținută în cimitir, primarul municipiului Slatina, Mario De

Administratie 20-09-2026 19:24

Primăria Capitalei anunță începerea lucrărilor de punere în siguranță a ansamblului Curtea Veche

Primăria Capitalei a anunțat duminică începerea lucrărilor de punere în siguranță și conservare a ansamblului Curtea Veche, prima curte domnească a Bucureștiului și cel mai vechi monument medieval ale orașului. 'În dar de Ziua Bucureștiului, venim cu o super veste: Am dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea V

Administratie 19-09-2026 20:12

Bihor: Echipa OTL Oradea, vicecampioană europeană la Campionatul European al Vatmanilor TRAM-EM 2026 de la Varșovia

Echipa Oradea Transport Local (OTL), formată din vatmanii Ionela Schipor și Florin Olaru, a obținut locul al doilea la Campionatul European al Vatmanilor - TRAM-EM 2026, desfășurat sâmbătă, la Varșovia. Potrivit clasamentului final prezentat în transmisia competiției, Oradea a acumulat 5.820 de puncte, fiind devansată de echipa din

Administratie 19-09-2026 19:41

Mureș: Acord de cooperare între municipiile Târgu Mureș și Debrecen

Un Acord de cooperare a fost semnat sâmbătă, la Târgu Mureș, între Municipiile Târgu Mureș și Debrecen, de către primarii celor două orașe. Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES de Compartimentul Relații Interne și Internaționale al Primăriei Târgu Mureș, prin acordul semnat, Debrecen devine cel de-al

Administratie 19-09-2026 16:42

Fotbal: Căpitanul Elveției, Granit Xhaka, anchetat pentru obținerea certificatului fals de vaccinare împotriva Covid

Căpitanul echipei de fotbal a Elveției, Granit Xhaka, este sub cercetare penală sub suspiciunea de obținere a unor certificate false privind vaccinarea împotriva Covid-19, a confirmat poliția din Lucerna pentru agenția DPA. Presa elvețiană a relatat că Xhaka a primit certificatele de la doctorul său fără să se vaccineze. Și medicul este su

Administratie 18-09-2026 20:48

Sector 6: Insula Lacul Morii a fost redeschisă publicului - un altfel de parc, într-un peisaj natural variat

Insula Lacul Morii din Sectorul 6, cunoscută și sub denumirea de 'Insula Îngerilor', a fost redeschisă publicului după finalizarea lucrărilor de modernizare, iar vizitatorii au la dispoziție noi spații pentru relaxare și agrement. Cu o suprafață de aproximativ 3,4 hectare, dintre care 2,3 hectare reprezintă infrastructură verde,