Buzău: Preşedintele CJ a refuzat titlul de cetăţean de onoare - 'Îmi era puţin jenă să mă votez eu...'
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Petre Emanoil Neagu, aflat la finalul mandatului, a fost propus de vicepreşedintele instituţiei la conferirea titlului de cetăţean de onoare al judeţului, pentru activitatea depusă de-a lungul a 24 de ani în administraţie, distincţie pe care a refuzat-o, proiectul fiind retras de pe ordinea de zi a şedinţei CJ.
Potrivit CJ, iniţiatorul proiectului, vicepreşedintele instituţiei, Robert Adrian Petre a subliniat în referat implicarea lui Petre Emanoil Neagu în dezvoltarea infrastructurii judeţene, elaborarea unor strategii de dezvoltare durabilă, dezvoltarea turismului şi susţinerea asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară.
"Cei 24 de ani reprezintă şase mandate ale Consiliului Judeţean Buzău din cele opt mandate corespunzătoare perioadei 1992 - 2024. Primul său mandat 1992 - 1996 a fost de consilier judeţean, iar din 2004 şi până în prezent a fost vicepreşedinte şi respectiv preşedinte al CJ (noiembrie 2015 - iunie 2016, 2016 - 2020, 2020 - 2024). Principalul său punct forte a fost că prin echilibru, diplomaţie, comunicare şi consecvenţă a realizat un parteneriat funcţional, instituţional şi politic pe criterii de stabilitate, eficienţă şi respect. A îndeplinit responsabilităţi în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud - Est, în Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, ca membru titular în Comitetul European al Regiunilor, membru cu drepturi depline în Administraţia Regiunilor Europene şi a fost un promotor activ al stabilirii şi dezvoltării relaţiilor de înfrăţire cu unităţi administrativ - teritoriale din Republica Moldova. Demersul meu, ca iniţiativă, nu este unul de tip politicianist. Cred cu convingere că este nevoie, atât în administraţia publică locală cât şi la nivel central, de repere de competenţă reprezentate de oameni reali, nu perfecţi, dar implicaţi", se afirmă în proiectul de hotărâre întocmit de vicepreşedintele CJ, Robert Adrian Petre.
Cu ocazia şedinţei CJ de joi, proiectul de hotărâre prin care s-a dorit conferirea titlului onorific preşedintelui a fost retras de pe ordinea de zi, la solicitarea preşedintelui Petre Emanoil Neagu.
"Am participat la ultima şedinţă a CJ în calitate de preşedinte. Colegii au vrut să-mi facă o surpriză, ştiam din surse de această surpriză, eu nu cred că mi-am spus ultimul cuvânt şi încă mai am lucruri de făcut ca într-adevăr, poate într-o zi dacă este să merit, va hotărî, cine va hotărî să devin cetăţean de onoare al judeţului Buzău. Sper ca în mandatul pe care buzoienii mi-l vor da ca parlamentar în Camera Deputaţilor să pot să rezolv anumite lucruri care nu au putut fi rezolvate în aceşti 10 ani de când sunt preşedinte al CJ. Îmi era puţin jenă să mă votez eu...", a afirmat preşedintele CJ.
Petre Emanoil Neagu ocupă poziţia a doua pe lista Partidului Social Democrat pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie, după preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. AGERPRES / (A, AS - autor: Florin Zafiu, editor: Marius Frăţilă,
editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6
Arad: Festival de toamnă pentru florarii din Curtici, care în trecut cultivau roșii
Administrația locală din Curtici organizează, în perioada 24 - 25 octombrie, un festival de toamnă la care vor fi celebrați florarii locali, mulți dintre aceștia fiind în trecut cultivatori de roșii în sere și solarii, dar care s-au reprofilat. Festivalului Florilor de Toamnă va fi organizat în centrul orașului și are c
Titan Pumpkin Fest, cu cinci tone de dovleci, muzică și jocuri de Halloween, la sfârșitul acestei săptămâni
Cea de-a IV-a ediție a Titan Pumpkin Fest va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan, în zona scenei și la Calul Titanilor. De la sculptatul și decoratul dovlecilor, la pictură, creații handmade, delicii culinare și experiențe interactive, festivalul propune trei zile în care atmosfera de toamnă și spiritul Hal
Vaslui: Primarul de Poienești, Nelu Caragață (PSD) - fără mandat după o condamnare pentru fapte de corupție
Prefectul județului Vaslui a semnat, joi, ordinul de încetare a mandatului pentru primarul social-democrat al comunei Poienești, Nelu Caragață, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 'Am semnat Ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului









