logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Prefectul Capitalei va ataca dispoziţia de demolare emisă de Nicuşor Dan pentru gardurile din Piaţa Unirii

Imagine din galeria Agerpres

Prefectul Bucureştiului, Mugur-Mihai Toader, a anunţat luni seara că va ataca în instanţă dispoziţia de demolare emisă de primarul general, Nicuşor Dan, pentru îndepărtarea gardurilor din Piaţa Unirii.

"Eu totuşi consider că s-a ajuns deja mult prea departe cu aceste acţiuni. Suntem în anul 2024. Nu mai putem să băgăm buldozerele şi, mai ales, un conflict între administraţii locale... Sunt şi eu în administraţie de peste 20 de ani şi nu am întâlnit aşa ceva. (...) În situaţia de faţă, mai mult ca sigur, instanţa se va pronunţa. În momentul de faţă, dispoziţia o voi ataca în seara aceasta - dispoziţia primarului general de demolare. Şi circul acesta făcut cu buldozere, excavatoare, poliţii locale care se ceartă cu poliţii locale...", a afirmat prefectul Capitalei, într-o declaraţie acordată presei, în Piaţa Unirii.

El a susţinut că dispoziţia emisă de către Nicuşor Dan a fost "dată pe picior" şi a subliniat că Primăria Sectorului 4 lucrează în baza unei autorizaţii de construcţie emise de Primăria Sectorului 3.

"Este suficient, atâta timp cât terenul este cadastrat şi intabulat de Guvernul României, prin Ministerul Mediului, în administrarea Apelor Române. (...) Până în momentul de faţă, eu nu am văzut niciun document în acest sens (conform căruia terenul ar fi administrat de PMB - n.r.) O hotărâre de Consiliu General probabil nu a fost dusă la final, să fie intabulat terenul", a declarat prefectul Capitalei.

Mugur-Mihai Toader a opinat că, potrivit documentelor, dreptatea s-ar afla de partea primăriilor de sector.

"În acest moment, conform documentelor, (au dreptate - n.r.) Sectorul 4 şi Sectorul 3. (...) Conform documentelor de care am cunoştinţă acum, pe documentele care există acum, înclin către Primăria Sectorului 4. Dar în momentul de faţă mă duc la birou şi atac dispoziţia pentru că dispoziţia este nelegală. (...) Nu este comunicată, nu sunt puşi în întârziere. Există o autorizaţie de construcţie pentru această lucrare, iar jurisprudenţa din România... au fost foarte multe situaţii de genul acesta, iar dacă există o autorizaţie de construcţie, numai în măsura în care autorizaţia de construcţie este emisă în mod nelegal, atunci se poate desfiinţa", a spus acesta.

Totodată, el a precizat că Poliţia Naţională şi Jandarmeria se află în Piaţa Unirii pentru a asigura ordinea, dar nu au atribuţii să verifice legalitatea documentelor de urbanism.

Potrivit prefectului, un poliţist local a fost "accidentat uşor", dar este în afara oricărui pericol.

"A fost un gard care l-a accidentat uşor pe un coleg de la Poliţia Locală", a spus el.

Nicuşor Dan a anunţat luni seara că a emis o dispoziţie de primar general, în baza căreia Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti împreună cu angajaţii ALPAB şi ai Administraţiei Străzilor să desfiinţeze construcţiile ilegale amplasate pe terenul administrat de PMB.

Primarul general, alături de reprezentanţi ai Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, ai ALPAB şi ai Administraţiei Străzilor, s-a deplasat în Piaţa Unirii, în vederea îndepărtării gardurilor amplasate pentru lucrările de refacere a planşeului.

La faţa locului au fost aduse şi buldoexcavatoare pentru îndepărtarea gardurilor care împrejmuiesc organizarea de şantier, însă reprezentanţii Poliţiei Sectorului 4 s-au aşezat în faţa vehiculelor.

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a reiterat, într-o comunicare transmisă presei, că există un litigiu civil şi că doar instanţa de judecată este competentă a soluţiona situaţia. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Afisari: 142

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 19-10-2026 18:39

Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de

Administratie 19-10-2026 17:20

Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții

Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.

Administratie 19-10-2026 17:04

Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean

Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in

Administratie 19-10-2026 16:32

Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă

Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document

Administratie 19-10-2026 16:08

Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene

Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici

Administratie 19-10-2026 15:47

Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026

Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an

Administratie 19-10-2026 14:57

Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en

Administratie 19-10-2026 13:41

Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor

Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes

Administratie 19-10-2026 12:40

Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție

Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci

Administratie 17-10-2026 19:41

Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime

Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim

Administratie 16-10-2026 17:37

Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare

Administratie 16-10-2026 16:31

Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde

Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6

Administratie 16-10-2026 14:35

Arad: Festival de toamnă pentru florarii din Curtici, care în trecut cultivau roșii

Administrația locală din Curtici organizează, în perioada 24 - 25 octombrie, un festival de toamnă la care vor fi celebrați florarii locali, mulți dintre aceștia fiind în trecut cultivatori de roșii în sere și solarii, dar care s-au reprofilat. Festivalului Florilor de Toamnă va fi organizat în centrul orașului și are c

Administratie 16-10-2026 05:55

Titan Pumpkin Fest, cu cinci tone de dovleci, muzică și jocuri de Halloween, la sfârșitul acestei săptămâni

Cea de-a IV-a ediție a Titan Pumpkin Fest va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan, în zona scenei și la Calul Titanilor. De la sculptatul și decoratul dovlecilor, la pictură, creații handmade, delicii culinare și experiențe interactive, festivalul propune trei zile în care atmosfera de toamnă și spiritul Hal

Administratie 15-10-2026 14:20

Vaslui: Primarul de Poienești, Nelu Caragață (PSD) - fără mandat după o condamnare pentru fapte de corupție

Prefectul județului Vaslui a semnat, joi, ordinul de încetare a mandatului pentru primarul social-democrat al comunei Poienești, Nelu Caragață, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 'Am semnat Ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului