Daniel Băluţă: Am iniţiat procedura prin care Planşeul Unirii se întoarce în administrarea primarului general
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat că a iniţiat procedura prin care Planşeul Unirii se întoarce în administrarea primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, având în vedere că edilul Bucureştiului "a blocat" lucrările necesare la acest obiectiv, declarat de experţi "pericol public".
"Am iniţiat procedura de denunţare a Protocolului de asociere încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Străzilor, pentru realizarea lucrărilor de refacere totală a Planşeului Unirii. În acest fel, planşeul de la Unirii se va întoarce în administrarea primarului general, cel care a blocat lucrările necesare pentru a elimina cât mai rapid pericolul pentru zecile de mii de oameni care tranzitează în fiecare zi zona. Proiectul de hotărâre va fi supus spre aprobare în şedinţa Consiliului Local Sector 4 şi va sta la baza rezilierii contractelor de finanţare şi de execuţie a lucrărilor de refacere a Planşeului Unirii", a scris Daniel Băluţă, joi, pe Facebook.
El a semnalat că, săptămâna trecută, şi-a asumat public un termen de zece zile pentru a obţine toată documentaţia necesară autorizării lucrărilor de refacere a planşeului.
"Am răspuns cu bună-credinţă, oferind concluziile cele mai recente ale experţilor, conform clarificărilor şi solicitărilor primarului general. Am făcut un apel public către primarul general de a debloca procedura de autorizare a lucrărilor, pentru ca acestea să poată începe de urgenţă, aşa cum experţii solicită. În ciuda acestor demersuri, primarul general nu recunoaşte pericolul public pe care experţii l-au confirmat la Planşeul Unirii şi refuză să autorizeze punerea în siguranţă a Pieţei Unirii, în regim de urgenţă. În astfel de condiţii, oricât de mult ne-am dori noi să eliminăm pericolul din centrul oraşului, nu putem să încălcăm legea şi să forţăm începerea lucrărilor la planşeu, fără semnătura primarului general. Pentru că primarul general refuză să ne lase să lucrăm, îi rămâne întreaga responsabilitate privind riscurile la care îi expune pe oameni, prin lipsa sa de acţiune", a spus Daniel Băluţă.
Miercuri, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a menţionat că avizele cerute de municipalitate pentru a elibera autorizaţia privind lucrările la Planşeul Unirii nu sunt "un moft".
"Eu am spus că este oportun ca acel planşeu să fie înlocuit, numai că pentru ca planşeul să fie înlocuit legea spune că autorizaţia o dă primarul general şi legea îl obligă pe primarul general să dea o autorizaţie când are avize. Avizele nu sunt aşa, un moft, că vrem noi să bifăm ceva. (...) Dacă nu ai avizele corespunzătoare, poţi să ai mari probleme în practică, pentru că acolo lucrarea asta se învecinează cu metroul, trece peste caseta de colectare a apelor uzate şi trebuie ca fiecare dintre oamenii ăştia să spună care sunt condiţiile în care noi să dăm autorizaţie", a explicat jurnaliştilor Nicuşor Dan.
El anunţa săptămâna trecută că va elibera autorizaţia de construire în cazul Planşeului Unirii după ce Primăria Sectorului 4 va depune toate avizele solicitate.
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a dispus, pe 25 septembrie, ca instituţiile abilitate să emită cu celeritate avizele şi autorizaţiile necesare pentru demararea lucrărilor de consolidare şi reabilitare la Planşeul Unirii.
"Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă ia act de situaţia de urgenţă, astfel cum a fost consemnată de autoritatea publică locală a Sectorului 4 (...) pentru prioritizarea iniţierii lucrărilor de consolidare şi reabilitare a obiectivului. Comitetul dispune tuturor instituţiilor cu atribuţii în emiterea avizelor, autorizaţiilor să procedeze la rezolvarea cu celeritate a emiterii acestora", declara prefectul Capitalei, Toader Mugur Mihai, după şedinţa comitetului.
Edilul Sectorului 4, Daniel Băluţă, estima că lucrările la Planşeul Unirii vor începe în zece zile.
"Suntem într-o stare de real pericol, atât planşeul de acoperire a râului Dâmboviţa, cât şi Pasajul Unirii au nevoie de consolidare urgentă pentru a pune în siguranţă vieţile sutelor de mii de oameni care tranzitează zilnic centrul Capitalei, cu maşina, cu autobuzul, tramvaiul sau metroul ori ca pietoni", afirma Băluţă. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Oradea și Szolnok susțin dezvoltarea legăturilor rutiere dintre România și Ungaria
Primarii municipiilor Oradea și Szolnok au convenit, în cadrul unei întâlniri desfășurate marți la Primăria Oradea, asupra necesității continuării investițiilor în infrastructura rutieră de mare viteză, pentru a îmbunătăți conexiunile dintre România și Ungaria și accesul către vestul Europei, a informat miercuri, într-un comu
PMB: Insolvența STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze și tramvaie
Procedura insolvenței STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze și tramvaie, au precizat reprezentanții Primăriei Municipiului București (PMB). ''Unul dintre principalele obiective ale solicitării insolvenței STB îl reprezintă chiar asigurarea continuității serviciului publ
Bihor: Prefectul Marcel Dragoș cere primăriilor să limiteze consumul de apă din cauza secetei
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, a solicitat tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență să adopte, în regim de urgență, măsuri de raționalizare a consumului de apă potabilă, pe fondul secetei și al scăderii accentuate a debitelor surselor de apă. Potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului Bihor, Comitet
CJ Arad: Aeroportul local este pregătit să preia cursele redirecționate de la Timișoara
Aeroportul Internațional Arad este pregătit să preia cursele aeriene ''care nu vor putea ateriza pe Aeroportul Internațional Timișoara în luna noiembrie'', din cauza unor lucrări care vor avea loc, a transmis, miercuri, Consiliul Județean (CJ) Arad. ''Infrastructura existentă, investițiile realizate de-a lungul an
Brașov: Ambasadorul Ucrainei a discutat cu autoritățile locale despre Inițiativa de Integrare Carpatică
Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, s-a întâlnit, miercuri, la Brașov, cu prefectul județului, Cătălin Văsii, și cu președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, principalul punct de discuție vizând participarea județului Brașov la Inițiativa de Integrare Carpatică. Agenda discuțiilor a cuprins ș
Galați: A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Falezei Dunării, investiție de 226 de milioane de lei (GALERIE FOTO)
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, miercuri, ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Falezei Dunării, investiție în valoare totală de peste 226 de milioane de lei, finanțată prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Galați, ordinul de începe
Furnizorul software contrazice Primăria Iași în cazul insulelor ecologice care nu pot fi încă folosite
Compania care a realizat componenta software a celor 150 de insul ecologice digitalizate din municipiul Iași respinge afirmațiile primarului Mihai Chirica, potrivit cărora sistemul nu poate fi utilizat din cauza unei platforme informatice nefuncționale. Într-un punct de vedere transmis presei, furnizorul afirmă că platforma software utilizată în ca
Bihor: Cele două tronsoane ale Autostrăzii A3 din județ ar putea fi finalizate în decembrie 2026
Constructorul tronsonului Chiribiș - Biharia (28,55 km) al Autostrăzii Transilvania susține că lucrările se desfășoară înaintea graficului, mobilizarea din șantier este una dintre cele mai ample din ultimii ani și că ar putea fi dat în folosință, eventual ca drum național, chiar din luna decembrie a acestui an, ca și celălalt tronson, Chiribiș - Suplacu de Barcău
Arad: Proiect aprobat pentru reabilitarea Casei MARTA, sediul primei fabrici de mașini din țară
Clădirea în care a funcționat prima fabrică de mașini de pe teritoriul actual al României va fi transformată într-un hub cultural, printr-un proiect cu o finanțare de 42 de milioane de lei, aprobat, miercuri, de Consiliul Local al Municipiului Arad. Proiectul 'Casa Marta, patrimoniu viu pentru comunitate' și cheltuielile legate de ace
Maramureș: Primul pasaj rutier subteran va fi construit în Baia Mare; valoarea investiției - 100 de milioane de lei
Primul pasaj subteran din Baia Mare va fi construit la intrarea dinspre Cluj, aproape de principala gară a orașului, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, primarul Doru Dăncuș. 'Investițiile de anvergură în municipiul Baia Mare vor continua și ne-am propus să realizăm primul pasaj subteran în vecinătatea blocului Semilună, pe principala axă de
Hunedoara: Proiectul noului stadion 'Corvinul' intră în linie dreaptă
Ultimele detalii privind proiectul tehnic al noului stadion din municipiul Hunedoara au fost discutate marți de reprezentanții administrației locale la sediul Companiei Naționale de Investiții (CNI), context în care autoritățile apreciază că lucrările ar putea începe în cursul anului viitor. Proiectul tehnic întocmit pe
Bihor/Lucrările de eficientizare energetică de la Colegiul Național 'Emanuil Gojdu' vor fi terminate până la începerea anului școlar
Lucrările de eficientizare energetică, derulate prin PNRR, la Colegiul Național 'Emanuil Gojdu' din Oradea au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 95%, cu un an mai repede decât termenul inițial, pentru a nu pierde fondurile europene, iar elevii și profesorii vor începe noul an școlar fără șantier, a anunțat marți primarul Florin Birta, &
Reprezentanții municipalității în AGA a STB, mandatați să solicite CA al societății declanșarea procedurii de insolvență
Reprezentanții municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a STB au fost mandatați să solicite Consiliului de Administrație al societății să declanșeze procedura de insolvență, printr-un proiect de hotărâre adoptat în ședința Consiliului General de marți. Actul normativ a fost adoptat cu 39 de voturi 'pentru
Botoșani: A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru șoseaua de centură a municipiului reședință, prin Curtești
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară 'Zona Metropolitană Botoșani' a încheiat, marți, contractul de execuție lucrări pentru șoseaua de centură a municipiului Botoșani. Valoarea totală a proiectului depășește 58 de milioane de euro, din care doar 2% reprezintă contribuția Primăriei municipiului Botoșani, restul fiind acoperit p
Maramureș: Comuna Băiuț a primit de la Guvern statutul de sat specializat, care va sprijini dezvoltarea turismului local
Comuna Băiuț a primit din partea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului documentele care atestă recunoașterea comunei cu sate specializate, fapt care sprijină turismul local, a declarat, luni seara, pentru AGERPRES, primarul Loredana Krisztiana Bertoti. ''A fost o mare surpriză pentru noi să primim cele












