Tulcea: Lucrări de consolidare a unui dig din comuna Beştepe
Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea a început să consolideze digul de la Dunăre din comuna Beştepe, astfel încât viitura anunţată de hidrometeorologi să nu afecteze terenurile agricole private din apropiere.
Digul care protejează terenurile agricole de lângă satul Băltenii de Sus a fost finalizat în anul 2020, după ce a fost rupt de inundaţiile din anul 2006, potrivit localnicilor.
"Din 2006, când Dunărea a rupt digul aici, zona de aici a fost inundată până prin 2020. Atunci, noi, cetăţenii din comună, şi Primăria am pus bani şi am făcut acest dig", a declarat unul dintre proprietarii terenurilor agricole din apropierea satului Băltenii de Sus, Ionel Hubati.
Digul pe care se intervine este despărţit de terenurile cultivate de un şanţ, iar accesul cu autovehiculele pe acesta este interzis.
"Acum, consolidăm zonele în care Dunărea a erodat malul de pământ. În câteva zile, terminăm lucrarea. Zonele acestea două, care au fost cele mai periculoase, astăzi, până la ora 14,00, sunt gata", a menţionat, sâmbătă, pentru AGERPRES, şeful echipei de intervenţii, Andrei Leucă.
Până în prezent, firma privată a folosit circa 550 de tone de piatră pentru a consolida digul de la Dunăre din apropierea satului Băltenii de Sus, comuna Beştepe.
Lucrările în zonă au început joi, în urma unei cereri primite în ziua precedentă din partea Primăriei comunei Beştepe, şi vizează inclusiv realizarea unui alt dig în jurul breşei apărute în digul iniţial, potrivit conducerii CJ Tulcea. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Oradea și Szolnok susțin dezvoltarea legăturilor rutiere dintre România și Ungaria
Primarii municipiilor Oradea și Szolnok au convenit, în cadrul unei întâlniri desfășurate marți la Primăria Oradea, asupra necesității continuării investițiilor în infrastructura rutieră de mare viteză, pentru a îmbunătăți conexiunile dintre România și Ungaria și accesul către vestul Europei, a informat miercuri, într-un comu
PMB: Insolvența STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze și tramvaie
Procedura insolvenței STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze și tramvaie, au precizat reprezentanții Primăriei Municipiului București (PMB). ''Unul dintre principalele obiective ale solicitării insolvenței STB îl reprezintă chiar asigurarea continuității serviciului publ
Bihor: Prefectul Marcel Dragoș cere primăriilor să limiteze consumul de apă din cauza secetei
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, a solicitat tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență să adopte, în regim de urgență, măsuri de raționalizare a consumului de apă potabilă, pe fondul secetei și al scăderii accentuate a debitelor surselor de apă. Potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului Bihor, Comitet
CJ Arad: Aeroportul local este pregătit să preia cursele redirecționate de la Timișoara
Aeroportul Internațional Arad este pregătit să preia cursele aeriene ''care nu vor putea ateriza pe Aeroportul Internațional Timișoara în luna noiembrie'', din cauza unor lucrări care vor avea loc, a transmis, miercuri, Consiliul Județean (CJ) Arad. ''Infrastructura existentă, investițiile realizate de-a lungul an
Brașov: Ambasadorul Ucrainei a discutat cu autoritățile locale despre Inițiativa de Integrare Carpatică
Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, s-a întâlnit, miercuri, la Brașov, cu prefectul județului, Cătălin Văsii, și cu președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, principalul punct de discuție vizând participarea județului Brașov la Inițiativa de Integrare Carpatică. Agenda discuțiilor a cuprins ș
Galați: A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Falezei Dunării, investiție de 226 de milioane de lei (GALERIE FOTO)
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, miercuri, ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Falezei Dunării, investiție în valoare totală de peste 226 de milioane de lei, finanțată prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Galați, ordinul de începe
Furnizorul software contrazice Primăria Iași în cazul insulelor ecologice care nu pot fi încă folosite
Compania care a realizat componenta software a celor 150 de insul ecologice digitalizate din municipiul Iași respinge afirmațiile primarului Mihai Chirica, potrivit cărora sistemul nu poate fi utilizat din cauza unei platforme informatice nefuncționale. Într-un punct de vedere transmis presei, furnizorul afirmă că platforma software utilizată în ca
Bihor: Cele două tronsoane ale Autostrăzii A3 din județ ar putea fi finalizate în decembrie 2026
Constructorul tronsonului Chiribiș - Biharia (28,55 km) al Autostrăzii Transilvania susține că lucrările se desfășoară înaintea graficului, mobilizarea din șantier este una dintre cele mai ample din ultimii ani și că ar putea fi dat în folosință, eventual ca drum național, chiar din luna decembrie a acestui an, ca și celălalt tronson, Chiribiș - Suplacu de Barcău
Arad: Proiect aprobat pentru reabilitarea Casei MARTA, sediul primei fabrici de mașini din țară
Clădirea în care a funcționat prima fabrică de mașini de pe teritoriul actual al României va fi transformată într-un hub cultural, printr-un proiect cu o finanțare de 42 de milioane de lei, aprobat, miercuri, de Consiliul Local al Municipiului Arad. Proiectul 'Casa Marta, patrimoniu viu pentru comunitate' și cheltuielile legate de ace
Maramureș: Primul pasaj rutier subteran va fi construit în Baia Mare; valoarea investiției - 100 de milioane de lei
Primul pasaj subteran din Baia Mare va fi construit la intrarea dinspre Cluj, aproape de principala gară a orașului, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, primarul Doru Dăncuș. 'Investițiile de anvergură în municipiul Baia Mare vor continua și ne-am propus să realizăm primul pasaj subteran în vecinătatea blocului Semilună, pe principala axă de
Hunedoara: Proiectul noului stadion 'Corvinul' intră în linie dreaptă
Ultimele detalii privind proiectul tehnic al noului stadion din municipiul Hunedoara au fost discutate marți de reprezentanții administrației locale la sediul Companiei Naționale de Investiții (CNI), context în care autoritățile apreciază că lucrările ar putea începe în cursul anului viitor. Proiectul tehnic întocmit pe
Bihor/Lucrările de eficientizare energetică de la Colegiul Național 'Emanuil Gojdu' vor fi terminate până la începerea anului școlar
Lucrările de eficientizare energetică, derulate prin PNRR, la Colegiul Național 'Emanuil Gojdu' din Oradea au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 95%, cu un an mai repede decât termenul inițial, pentru a nu pierde fondurile europene, iar elevii și profesorii vor începe noul an școlar fără șantier, a anunțat marți primarul Florin Birta, &
Reprezentanții municipalității în AGA a STB, mandatați să solicite CA al societății declanșarea procedurii de insolvență
Reprezentanții municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a STB au fost mandatați să solicite Consiliului de Administrație al societății să declanșeze procedura de insolvență, printr-un proiect de hotărâre adoptat în ședința Consiliului General de marți. Actul normativ a fost adoptat cu 39 de voturi 'pentru
Botoșani: A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru șoseaua de centură a municipiului reședință, prin Curtești
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară 'Zona Metropolitană Botoșani' a încheiat, marți, contractul de execuție lucrări pentru șoseaua de centură a municipiului Botoșani. Valoarea totală a proiectului depășește 58 de milioane de euro, din care doar 2% reprezintă contribuția Primăriei municipiului Botoșani, restul fiind acoperit p
Maramureș: Comuna Băiuț a primit de la Guvern statutul de sat specializat, care va sprijini dezvoltarea turismului local
Comuna Băiuț a primit din partea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului documentele care atestă recunoașterea comunei cu sate specializate, fapt care sprijină turismul local, a declarat, luni seara, pentru AGERPRES, primarul Loredana Krisztiana Bertoti. ''A fost o mare surpriză pentru noi să primim cele












