PMB pregăteşte lucrări pentru supraînălţarea trecerilor de pietoni de lângă şcoli; contractul va fi scos la licitaţie
Consilierii municipali vor dezbate luni un proiect care vizează realizarea unor lucrări de supraînălţare a trecerilor de pietoni nesemaforizate în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Este vorba despre trecerile situate la o distanţă mai mică de 300 de metri de oricare dintre intrările unităţilor de învăţământ, acolo unde nu este afectată circulaţia mijloacelor de transport în comun.
CGMB urmează să aprobe în şedinţa de luni indicatorii tehnico-economici ai proiectului. Conform acestora, preţul estimativ al proiectelor variază între 118.000 lei şi 317.000 lei, în funcţie de numărul benzilor de circulaţie şi viteza legală permisă pe strada respectivă. Durata de realizare a investiţiilor este estimată la o lună.
Directorul general al Administraţiei Străzilor, Marian Bârgău, a declarat vineri, în şedinţa Comisiei Transporturi a CGMB, că proiectul vizează două tipuri de străzi: cu limita de viteză de până la 50 de km/h şi străzi cu limita de 60 km/h. El a menţionat că deocamdată nu se cunoaşte cu exactitate numărul arterelor unde se vor realiza astfel de lucrări. O parte dintre sectoare au amenajat deja pe unele străzi treceri supraînălţate, a mai precizat Bârgău.
"O evaluare exactă nu am făcut, pentru că unele străzi se află în administrarea sectoarelor şi, atunci, acest proiect va trebui să fie implementat de sectoare. Noi am avut nişte întâlniri şi cu sectoarele, şi cu Brigada Rutieră, şi chiar cu Poliţia Locală de la fiecare sector şi a rămas ca fiecare să îşi inventarieze partea dumnealor", a explicat el.
Contractul va fi scos la licitaţie pe SEAP, iar preţul este posibil să scadă în urma ofertelor depuse, a precizat Bârgău.
Lăţimea minimă a zonei supraînălţate va fi de 6 metri pentru străzile cu limitare de viteză la 50 km/h şi de 8 metri, pentru străzile cu limitare de viteză de 60 de km/h. Pe aceste zone se va realiza un marcaj rutier preformat de culoare albă. Înălţimea faţă de nivelul străzii va fi înălţimea trotuarului. Materialul folosit pentru supraînălţare va fi mixtură asfaltică. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Consilierii județeni au aprobat dotarea cu echipamente de înaltă complexitate a Spitalului de Neurochirurgie
Consilierii județeni au aprobat miercuri, în ședință ordinară, alocarea fondurilor necesare pentru achiziția de echipamente de înaltă complexitate și tehnologie de ultimă oră la Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Nicolae Oblu' din Iași, cunoscut și sub denumirea de Spitalul de Neurochirurgie. Pentru proiectul care are o
PMB anunță că începe montarea șinelor de tramvai în Prelungirea Ghencea
Primăria Capitalei anunță că au sosit primele șine pentru linia de tramvai care va fi construită pe Prelungirea Ghencea și că încep lucrările de montare. Este practic prima linie nouă de tramvai construită în București după 30 de ani, informează miercuri PMB,
Buget PMB: Proiecte pentru sistemul de termoficare, transportul în comun, piste de biciclete și revizuirea PUG
Municipiul București își propune în acest an un program de investiții în valoare totală de 2,8 miliarde de lei, potrivit proiectului de buget publicat pe site-ul Primăriei Capitalei. Fondurile sunt destinate în principal reabilitării sistemului de termoficare,
Gorj: Mii de arbori, arbuști și plante ornamentale vor fi plantați în Parcul Central din Târgu Jiu
Mii de arbori, arbuști și plante ornamentale vor fi plantați în Parcul Central din municipiul Târgu Jiu, care se află în plin proces de modernizare în cadrul unui proiect cu fonduri nerambursabile de peste 20 de milioane de euro. Lucrările au început în luna februarie și, ținând cont că 2026 este Anul Constanti
Gorj: Propunerea Primăriei Târgu Jiu în cazul jocurilor de noroc - eliminarea publicității și supraimpozitarea spațiilor
Autoritatea locală din municipiul Târgu Jiu a propus păstrarea pe raza orașului a jocurilor de noroc, cu anumite restricții și supraimpozitarea spațiilor în care se desfășoară astfel de activități, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul Marcel Romanescu. Potrivit acestuia, proiectul a fost pus în transparență pe site-
Vaslui: Liberalii anunță că nu vor vota bugetul local și nu vor aproba contractarea unui împrumut
Președintele PNL Vaslui, Marius Arcăleanu, a anunțat, marți, în cadrul unei conferințe de presă că aleșii liberali din Consiliul Local al municipiului reședință, alături de colegii de la Forța Dreptei, nu vor vota bugetul local și nu vor aproba contractarea unui împrumut în valoare de 45 de milioane de lei pentru echilibrarea bugetului.
Argeș: Ioana Făcăleață (PSD) a demisionat din funcția de prefect
Social-democrata Ioana Făcăleață a anunțat, marți, că a demisionat din funcția de prefect al județului Argeș, 'ca un gest de demnitate' și din respect față de valorile în care crede. 'Mandatul meu a avut la bază susținerea politică a PSD, partidul din care fac parte, a coaliției care m-a propus, care a format Guvernul și a pr
Maramureș: Prefectul Florian Sălăjeanu și-a depus demisia din funcție
Prefectul județului Maramureș, Florian Sălăjeanu, și-a depus demisia din funcție, anunțul fiind făcut de acesta, marți seara, pe pagina de Facebook. 'Astăzi fac un pas dificil, dar necesar. &
Iași: Subprefecții social-democrați au demisionat din funcții
Subprefecții județului Iași, social-democrații Marian Șerbescu și Felix Guzgă, și-au depus, marți, demisiile din funcție. 'Astăzi închei mandatul de subprefect al județului Iași - un capitol important al activității publice, asumat cu responsabilitate și dedicare. A fost o perioadă cu provocări și decizii dificile, dar și cu realizăr
Covasna: Subprefectul Sebastian Cucu a demisionat din funcție și va reveni la conducerea Departamentului Juridic
Subprefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, a demisionat, marți, din funcție în urma solicitării conducerii PSD. Acesta a declarat pentru AGERPRES că a înaintat demisia ministerului de resort, precizând că gestul său este firesc în condițiile în care a existat o decizie politică în acest sens.
Hunedoara: Prefectul Constantin Fulga și-a înaintat demisia din funcție
Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, și-a înaintat demisia din funcție. 'Instituția Prefectului - județul Hunedoara informează că, în contextul deciziei adoptate la nivel național privind înaintarea demisiilor de către prefecții propuși de PSD, prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, și-a înaintat demisia din fu
Sălaj: Alexandru Pura și-a dat demisia din funcția de subprefect al județului
Subprefectul județului Sălaj, Alexandru Pura, și-a dat demisia din funcție, marți, ca o consecință a deciziei luate în urma cu o zi de Biroul Politic al PSD. 'Alexandru Pura și-a înaintat demisia, astăzi, către Ministerul Afacerilor Interne, pentru a putea fi adoptată Hotărârea de Guvern privind eliberarea sa din funcție&
Vâlcea: Prefectul Mihai Oprea a demisionat din funcție
Prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea, a anunțat marți seara că și-a depus demisia din funcție, apreciind mandatul său ca unul care a stat sub semnul unității și al echilibrului. 'Am preluat mandatul în vremuri tulburi și îl predau într-un moment de reconfigurare politică, însă mă mândresc cu echilibru
Caraș-Severin: Prefectul Ioan Dragomir și-a înaintat demisia din funcție
Prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, și-a înaintat, marți, demisia din funcție, menționând că gestul său este 'în acord' cu decizia politică asumată la nivelul PSD. 'Privind în urmă la cei peste patru ani de mandat, începând din februarie 2022, pot spune că această responsabilitate a
Neamț: Proiect de aproape 900 de milioane de lei pentru infrastructura de apă și canalizare
Județul Neamț beneficiază prin intermediul Companiei Județene APA SERV de un proiect în valoare de aproape 900 de milioane de lei, pentru infrastructura de apă și canalizare, a anunțat, marți, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel Vasilică Harpa. Acesta a fost prezent, marți, alături de managerul APA SERV la sediul Ministe











