Bihor: Ambasadorul Elveţiei apreciază Oradea şi judeţul pentru atragerea fondurilor externe
Ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, Massimo Baggi, a declarat joi, într-o vizită la Primăria Oradea, că a ales acest municipiu şi judeţul Bihor pentru prezentarea celui de-al doilea Program de Cooperare Româno-Elveţian, datorită experienţei şi succesului acestora în atragerea fondurilor nerambursabile.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, demnitarul a participat la o întâlnire cu reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, respectiv city-managerul municipiului Oradea, Mihai Jurca, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Mircea Mălan.
"Vizita a fost prilejuită de lansarea celui de-al doilea Program de Cooperare Româno-Elveţian, cu un buget de 220 de milioane de euro, care va sprijini dezvoltarea mai multor sectoare strategice la nivel naţional şi local. Programul recent lansat urmează primei iniţiative de cooperare româno-elveţiene, în valoare de 118 milioane de euro, şi va acoperi perioada 2025-2029. În cadrul acestuia, statul român va avea un rol central, coordonând implementarea programelor şi investiţiilor derulate. România va asigura iniţial finanţarea completă a proiectelor, urmând ca aceste sume să fie rambursate ulterior din fondurile guvernului elveţian. Contribuţia financiară a statului român va fi de 15%, asigurând astfel o implicare activă şi un parteneriat solid între cele două ţări", se arată în comunicat.
Ambasadorul Massimo Baggi a evidenţiat, în cadrul discuţiilor, motivele pentru care a ales Oradea şi judeţul Bihor ca puncte centrale pentru vizita sa, subliniind experienţa şi succesul acestora în atragerea fondurilor nerambursabile.
"Oradea şi Bihorul se califică la toate capitolele pentru implementarea unor proiecte finanţate cu fonduri elveţiene, ţinând cont de bunele practici demonstrate în gestionarea fondurilor externe", a declarat ambasadorul elveţian, conform comunicatului menţionat.
Printre domeniile vizate de acest program se numără învăţământul dual, justiţia, securitatea, eficienţa energetică şi sănătatea, toate fiind priorităţi atât pentru guvernul elveţian, cât şi pentru administraţia locală şi judeţeană.
Reprezentanţii autorităţilor locale au subliniat, la rândul lor, importanţa fondurilor externe nerambursabile pentru dezvoltarea durabilă a regiunii.
"Aceste fonduri sunt binevenite pentru continuarea unor proiecte de modernizare a oraşului şi judeţului. Domeniile în care guvernul elveţian doreşte să se implice corespund priorităţilor noastre strategice, iar administraţia locală şi judeţeană vor face toate demersurile necesare pentru a accesa aceste fonduri", a declarat city-managerul Mihai Jurca, citat în comunicatul Primăriei Oradea.
Mircea Mălan a întărit ideea că fondurile elveţiene pot veni în sprijinul unor proiecte esenţiale pentru dezvoltarea judeţului, proiecte care se vor reflecta pozitiv asupra calităţii vieţii locuitorilor din întreaga regiune. Vicepreşedintele CJ Bihor a adus punctual în discuţie importanţa şcolilor duale şi a exemplificat cu proiectele care se află deja în derulare, mai relatează comunicatul. AGERPRES / (AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Valea Țiglinei din Galați, cunoscută ca 'Râpa Țiglinei', va fi reabilitată cu fonduri europene
Primăria municipiului Galați a anunțat, luni, că a lansat în licitație contractul de lucrări pentru amenajarea Văii Țiglinei, cunoscută ca 'Râpa Țiglinei', investiție estimată la aproximativ 52 milioane de lei, care va fi realizată cu fonduri europene. Potrivit sursei citate, contractul vizează implementarea a două proiecte
Harghita: Consiliul Județean anunță verificări la Spitalul de Psihiatrie Tulgheș după incendiul provocat de un corp de iluminat
Consiliul Județean Harghita a anunțat că va demara verificări la Spitalul de Psihiatrie din Tulgheș după incendiul izbucnit sâmbătă seara la un corp de iluminat din unitatea medicală. Potrivit unei postări pe pagina de
Galați: Peste 100 de campioni din județ ai ultimilor 50 de ani, celebrați la Gala Gloriei Sportive 1976-2026
Peste 100 de sportivi gălățeni care au reprezentat România la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Campionatele Europene în ultimii 50 de ani au fost celebrați vineri, în cadrul Galei Gloriei Sportive Gălățene 1976-2026, eveniment dedicat performanțelor care au contribuit la promovarea numelui Galațiului în lume. Potrivit președi
Tulcea: Proiect de dezvoltare româno-ucrainean finanțat de Uniunea Europeană, lansat de comuna Luncavița
Comuna Luncavița din județul Tulcea a lansat, vineri, un nou proiect româno-ucrainean finanțat de Uniunea Europeană, care are drept obiectiv protejarea comunităților locale și dezvoltarea activităților sustenabile prin crearea de noi forme de cooperare. Proiectul a început în luna aprilie a acestui an, are un buget total de 878.959 de euro, e
Arad: Călătorii care folosesc tramvaie și autobuze în municipiu au acces instant la o bibliotecă digitală cu 50.000 de materiale
Călătorii din tramvaiele și autobuzele care circulă în municipiul Arad au, începând de vineri, acces instant la o bibliotecă digitală care cuprinde peste 50.000 de volume, ziare de arhivă, studii sau publicații istorice, fiind nevoie doar de scanarea cu telefonul a unui cod de bare afișat în mijloacele de transport în comun.
Sector 4: Lucrările de refacere a Planșeului Unirii intră în ultima etapă de execuție, circulația va fi restricționată parțial
Lucrările de refacere a Planșeului Unirii, aflate la un procent de peste 60%, intră în ultima etapă de execuție, cea de-a patra, aflată în proximitatea Pasajului Rutier Unirii, iar circulația rutieră va fi restricționată parțial pe perioada verii. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis vineri, pentru a reduce im
Ciucu: E nevoie în următorii 2 ani de lucrări de infrastructură serioase; fac apel la bucureșteni să înțeleagă că e drumul corect
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a transmis joi că, în următorii doi ani, va fi nevoie de lucrări de infrastructură care vor genera disconfort, dar care sunt necesare pentru fluidizarea traficului și un transport în comun civilizat. 'E nevoie în următorii doi ani să avem lucrări de infrastructură serioase, care să ne pună ora
Stimulentele pentru persoane cu dizabilități urmează să fie achitate în cursul zilelor de joi și vineri
Stimulentele datorate persoanelor cu dizabilități urmează să ajungă joi și vineri în conturile beneficiarilor, a precizat directorul Direcției Economice din Primăria Municipiului București, Emanuela Jugureanu. Ea a explicat că este vorba despre suma datorată pentru luna mai 2024 și o diferență din luna aprilie 2024. 'Virarea sumelor pe
Ședința CGMB: Demersuri în vederea preluării ELCEN, pe ordinea de zi
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință joi, de la ora 10:00, urmând să dezbată o serie de proiecte care vizează consolidarea clădirilor, dar și transferul acțiunilor deținute de Ministerul Energiei la ELCEN către Municipiul București. * Astfel, CGMB se va pronunța asupra unui proiect în baza căruia pr
Ciprian Ciucu: Vom pune la punct Bulevardul Națiunile Unite; aducem în centru conceptul de 'oraș parc'
Bulevardul Națiunile Unite va fi reamenajat, urmând să se monteze mobilier stradal nou și pavaj, iar zona va deveni mai verde, a anunțat, miercuri, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. 'Când treceam pe Națiunile Unite, mi se făcea rușine! Cobori pe Victoriei, te duci către Palatul Parlamentului și treci pe acolo! A durat ceva mobilizar
Sector 4: Calea Văcărești devine mai verde și mai accesibilă mijloacelor de transport public
Calea Văcărești va deveni mai verde și mai accesibilă mijloacelor de transport public, peste 300 de arbori vor încadra calea de rulare a tramvaielor, pentru a reduce poluarea, zgomotul produs de trafic și disconfortul termic. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis miercuri, autoritatea locală continuă procesul de modernizare și regene
Maramureș: Primele investiții din parcul de specializare inteligentă Fărcașa, estimate la peste 9 milioane de euro
Companiile care au ales să-și amplaseze bazele de producție în parcul de specializare inteligentă din comuna maramureșeană Fărcașa pregătesc investiții evaluate la peste 9 milioane de euro, menite să genereze aproape 100 de noi locuri de muncă, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul Ioan Stegerean. ''Evoluția parcului a f
Arad: Bazinul de înot din Ineu va fi deschis în toamnă, cu o întârziere de doi ani (GALERIE FOTO)
Bazinul de înot din orașul Ineu, care este construit de Compania Națională de Investiții (CNI) - proiect de aproximativ opt milioane de lei, va fi deschis publicului cel mai devreme în toamnă, cu o întârziere de doi ani, cauzată atât de modificări aduse la arhitectură, cât și la soluția de încălzire a apei, care nu va mai fi
ASPA: 193 de câini, capturați în luna mai; 450 de sterilizări gratuite, în acest an
Un număr de 193 de câini au fost capturați în cursul lunii mai, dintre care 124 de adulți și 69 de pui. ''Capturarea se realizează exclusiv prin metode non-traumatice, utilizând echipamente precum țarcul-capcană monitorizat, cuștile-capcană, plasele și, atunci când este necesar, armele de tranchilizare. Unii din
Timiș: Președintele ARE, Lukas Mandl, prezent la o conferință legată de combaterea manipulării digitale și a dezinformării
Președintele Adunării Regiunilor Europene (ARE), Lukas Mandl, și președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, au participat marți, la Timișoara, la deschiderea conferinței la nivel înalt cu tema 'Apărarea rezilienței democratice în era dezinformării', care aduce în prim-plan modul în care regiunile pot combate manipularea d











