Nicuşor Dan salută blocarea în Consiliul Local a regulamentului de urbanism propus de Robert Negoiţă
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, salută blocarea în Consiliul Local Sector 3 a proiectului de regulament de urbanism propus de edilul Robert Negoiţă şi atrage atenţia că astfel de reglementări se fac prin Plan Urbanistic General (PUG) de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
"Delirul continuă la Sectorul 3. Primarul a propus azi consiliului un regulament special de urbanism pentru sector, deşi legea spune că astfel de reglementări se fac prin PUG de către Consiliul General. Din fericire, mulţi profesionişti au reacţionat şi suficienţi consilieri locali au refuzat să voteze. Când statul nu are instituţii, când acelaşi primar şi acelaşi arhitect-şef au dat mii de autorizaţii ilegale şi nu s-a întâmplat nimic, nu ne putem aştepta la altceva. Am anunţat în seara alegerilor locale că voi solicita candidaţilor la alegerile prezidenţiale să se angajeze la mai multe lucruri utile Bucureştiului. Intrarea în legalitate în urbanism şi construcţii va fi una dintre cele mai importante", a scris Nicuşor Dan, marţi, pe Facebook.
La rândul său, viceprimarul Sectorului 3 Lucian Judele a susţinut că această propunere de regulament de urbanism încalcă legislaţia în vigoare.
"Mulţumesc colegilor din Consiliul Local Sector 3 care astăzi au oprit unul dintre cele mai toxice proiecte care au ajuns la vot în consiliu! Negoiţă îşi număra deja milioanele de euro pe care le-ar fi primit atunci când ar fi explodat preţul terenurilor pe care le deţine. Pe lângă aceasta şi aşa cum ne-a obişnuit deja domnul primar, noul regulament de urbanism propus de Negoiţă nu respectă legea în vigoare, pentru că în zona ultracentrală a Sectorului 3 există 23 de zone construite protejate unde s-ar aplica aceste măsuri. Or, nu putem să decongestionăm sectorul încurajând demolarea monumentelor protejate de Legea 422/2001", a scris Lucian Judele, marţi, pe Facebook.
Potrivit viceprimarului Judele, această hotărâre ar fi modificat modul de construire şi în zonele construite protejate din Sectorul 3 fără aviz al Ministerului Culturii sau vreun alt document de acest tip prevăzut de lege.
"Negoiţă nu abandonează la prima înfrângere şi se va asigura că toată gaşca lui de consilieri va vota conform indicaţiilor sale... De aceea, este nevoie să organizăm urgent o dezbatere publică pe acest proiect, la care îi invităm să participe pe cei de la Ordinul Arhitecţilor din România, Asociaţia Profesională a Urbaniştilor din România - APUR, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Primăria Municipiului Bucureşti şi pe toţi cetăţenii interesaţi", a adăugat Lucian Judele.
Proiectul de hotărâre propus de edilul Robert Negoiţă face referire la trei zone: ultracentrală, delimitată de inelul principal - şoseaua Mihai Bravu, cu un "fond construit învechit, aglomerat, nedeservit corespunzător de infrastructură"; centrală, constituită şi dezvoltată în exteriorul inelului principal, realizată în perioada 1965 - 1989, cu marile cartiere de locuinţe şi "echipamente urbane" corespunzătoare pentru data respectivă - şcoli, grădiniţe, parcuri, etc, unde densitatea şi coeficienţii de ocupare şi utilizare ai terenurilor sunt la maximul prevăzut de lege; cea cu potenţial de dezvoltare, care se întinde până la limita administrativ-teritorială a Sectorului 3, ce reprezintă locul de dezvoltare şi creştere a oraşului.
Pentru zona ultracentrală şi centrală se propun măsuri urbanistice aplicabile până la aprobarea unor reglementări urbanistice unitare la nivelul Capitalei, respectiv aprobarea unui nou PUG al Municipiului Bucureşti, printre care: în cazul investiţiilor în zona ultracentrală, pentru fiecare metru pătrat construit nou propus este necesară desfiinţarea a trei metri pătraţi construiţi existenţi, iar în ceea ce priveşte zona centrală, pentru fiecare metru pătrat construit nou propus trebuie desfiinţaţi doi metri pătraţi construiţi existenţi. Măsurile nu se aplică în cazul investiţiilor publice de interes local, municipal şi supramunicipal (învăţământ, sănătate, infrastructură), coroborat cu prevederile hotărârilor CGMB nr. 877/2018 şi nr. 566/2019. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6
Arad: Festival de toamnă pentru florarii din Curtici, care în trecut cultivau roșii
Administrația locală din Curtici organizează, în perioada 24 - 25 octombrie, un festival de toamnă la care vor fi celebrați florarii locali, mulți dintre aceștia fiind în trecut cultivatori de roșii în sere și solarii, dar care s-au reprofilat. Festivalului Florilor de Toamnă va fi organizat în centrul orașului și are c
Titan Pumpkin Fest, cu cinci tone de dovleci, muzică și jocuri de Halloween, la sfârșitul acestei săptămâni
Cea de-a IV-a ediție a Titan Pumpkin Fest va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan, în zona scenei și la Calul Titanilor. De la sculptatul și decoratul dovlecilor, la pictură, creații handmade, delicii culinare și experiențe interactive, festivalul propune trei zile în care atmosfera de toamnă și spiritul Hal
Vaslui: Primarul de Poienești, Nelu Caragață (PSD) - fără mandat după o condamnare pentru fapte de corupție
Prefectul județului Vaslui a semnat, joi, ordinul de încetare a mandatului pentru primarul social-democrat al comunei Poienești, Nelu Caragață, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 'Am semnat Ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului









