Arhitectul Şef al Sectorului 5, despre proiectul privind blocuri turn pe strada Progresului: Documentaţia este legală
Documentaţia privind proiectul referitor la construirea de blocuri turn pe strada Progresului de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local al Sectorului 5 de miercuri este legală, a declarat Arhitectul Şef al Sectorului 5, Robert Başca.
Întrebat de jurnalişti, marţi, la ieşirea din Primăria Sectorului 5, dacă susţine construcţia blocurilor turn pe strada Progresului, el a punctat că este pentru dezvoltarea oraşului.
"Primarul general invocă şi aduce la cunoştinţă publicului, nu de ieri, de azi, anumite aspecte, ci de la momentul înfiinţării Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, vrea să-l salveze (...). Instituţia noastră doreşte şi va face acest lucru, doreşte să aplice legislaţia în vigoare cu privire la procedura de autorizare a unei investiţii la nivelul ţării, la nivel naţional, în sensul că noi vorbim de o hotărâre a Consiliului General, un HCGMB aprobat, dacă nu mă înşel, în anul 2019, prin care a fost aprobată documentaţia de urbanism de tip PUZ pentru acest imobil. Instituţia noastră nu face nimic altceva decât să aplice legislaţia în vigoare, respectiv să detalieze această documentaţie de tip PUZ printr-o documentaţie de tip PUD. Ulterior, după avizarea de către consilierii municipali ai Sectorului 5 a acestei investiţii, a documentaţiei de urbanism, autoritatea va analiza şi va emite autorizaţia de construire", a spus Arhitectul Şef al Sectorului 5.
El a atras atenţia că Sectorul 5 a rămas pe ultimul loc în Bucureşti la nivel de investiţii.
"Toate investiţiile sunt lansate către zona de nord, preponderent către zona de nord şi încercăm să răzbatem să ajungem şi noi la nivelul celorlalte sectoare prin aceste investiţii. Bineînţeles, cu toată priceperea şi cu aplicarea legii. Nici nu se pune în discuţie acest aspect", a adăugat Robert Başca.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, le cere consilierilor locali ai Sectorului 5 să nu voteze Planul Urbanistic de Detaliu privind proiectul construcţiei de blocuri turn pe strada Progresului de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local de miercuri, pe motiv că este nelegal.
"Acest PUD este nelegal (...). Azi, la ora 12,00, am trimis o adresă către Primăria Sectorului 5, în care am solicitat primarului să scoată proiectul de pe ordinea de zi, consilierilor să nu-l voteze şi dacă îl votează secretarul general să nu-l contrasemneze pentru legalitate, în care le-am spus mai multe motive de nelegalitate ale acestui proiect, cel mai important fiind acela că am retras avizul de circulaţie. Orice PUD, orice documentaţie de urbanism şi uneori şi autorizaţie de construire trebuie să aibă un aviz de circulaţie. Instituţia noastră, Primăria Municipiului Bucureşti, a dat un aviz de circulaţie în august 2023 pentru acest proiect pe care eu l-am retras azi. Proiectul nu mai are aviz de circulaţie, nu mai poate să fie votat mâine", a punctat Nicuşor Dan, marţi, într-o conferinţă de presă. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu,editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 3: Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în octombrie
Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie, a anunțat Primăria Sectorului 3. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis miercuri, clădirea va avea șase piscine mari, facilități SPA, saune, salină și spații de relaxare, disponibile pe t
Maramureș: Râul Săsar, amenajat pentru agrement - un proiect lansat de Primăria Baia Mare
O porțiune a râului Săsar care traversează municipiul Baia Mare urmează a fi amenajată ca și cale navigabilă pe o porțiune apreciabilă destinată agrementului și relaxării cetățenilor și turiștilor, a informat, miercuri seara, primarul Doru Dăncuș. 'Începem pregătirile pentru cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din istoria recentă a mu
Sector 5: Vlad Popescu Piedone a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou Bragadiru - Voluntari
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5 transmis miercuri AGERPRES, autoritatea locală, în calitate de lider al parteneriatului pentru pregătirea magistralei M7, a semnat miercuri contractul de servi
Neamț: Apa reprezintă prioritatea zero pentru județ, consideră președintele CJ, Daniel-Vasilică Harpa
Apa reprezintă prioritatea zero pentru județul Neamț, a declarat miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa, făcând referire în special la criza din zona Târgu-Neamț. ''Pentru zona Târgu-Neamț, soluția principală este noua aducțiune Preutești - Târgu-Neamț. Procedura de achiziț
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă
Primăria Bacău a amplasat la intrarea în Iași panouri prin care își promovează pistele de bicicletă din oraș, cu mesajul 'Nu mai sunt piste de bicicletă în Iași. Hai în Bacău. Avem 44 de kilometri'. Primarul din Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a precizat că toate costurile pentru această acțiune nu sunt di
Hopincă: Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților
Primăria Sectorului 2 recuperează locuri de parcare albastre și le atribuie rezidenților, a anunțat, luni, primarul Rareș Hopincă, care a precizat că, de la începutul lui septembrie, autoritatea locală a marcat 445 de astfel noi locuri. El a scris pe Facebook că 207 de locuri de parcare de reședință au fost amenajate pe parcajele preluate de la Parking B
Sector 1: Lucrări de consolidare la Casa Dimitrie Petrescu
Casa Dimitrie Petrescu de pe Calea Griviței, cumpărată anul trecut de Primăria Sectorului 1, va fi consolidată, restaurată și transformată într-un centru educațional și cultural. Consiliul local va discuta marți documentația pentru a se putea merge mai departe cu proiectarea și execuția, investiția fiind estimată la 90 de milioane de lei, a anunț
Hidro Prahova, după raportul Curții de Conturi: Documentul vizează o perioadă cu trei directori generali
Raportul Curții de Conturi întocmit în urma unui control la operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova vizează o perioadă în care s-au succedat trei directori generali, iar simpla includere, în perioada verificată, a primelor luni ale actualului mandat nu presupune, în sine, existența unei legături între actuala conducere și si
Bihor: Contract de finanțare de peste 734 milioane de lei pentru noul Spital de Boli Infecțioase
Primăria Oradea a anunțat luni semnarea contractului de finanțare pentru construirea și dotarea noului Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, în valoare totală de peste 734,6 milioane de lei, cel mai mare proiect din istoria municipiului reședință, fiind implementat de Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională. Potrivit c
Olt/De Mezzo despre groapa comună: S-au descoperit saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei
Saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei de COVID-19, au fost descoperiți într-o groapă comună mascată de o criptă în cimitirul Strehareți din Slatina, aflat până la începutul lunii septembrie în administrare privată, a anunțat luni, într-o conferință de presă susținută în cimitir, primarul municipiului Slatina, Mario De
Primăria Capitalei anunță începerea lucrărilor de punere în siguranță a ansamblului Curtea Veche
Primăria Capitalei a anunțat duminică începerea lucrărilor de punere în siguranță și conservare a ansamblului Curtea Veche, prima curte domnească a Bucureștiului și cel mai vechi monument medieval ale orașului. 'În dar de Ziua Bucureștiului, venim cu o super veste: Am dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea V
Bihor: Echipa OTL Oradea, vicecampioană europeană la Campionatul European al Vatmanilor TRAM-EM 2026 de la Varșovia
Echipa Oradea Transport Local (OTL), formată din vatmanii Ionela Schipor și Florin Olaru, a obținut locul al doilea la Campionatul European al Vatmanilor - TRAM-EM 2026, desfășurat sâmbătă, la Varșovia. Potrivit clasamentului final prezentat în transmisia competiției, Oradea a acumulat 5.820 de puncte, fiind devansată de echipa din
Mureș: Acord de cooperare între municipiile Târgu Mureș și Debrecen
Un Acord de cooperare a fost semnat sâmbătă, la Târgu Mureș, între Municipiile Târgu Mureș și Debrecen, de către primarii celor două orașe. Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES de Compartimentul Relații Interne și Internaționale al Primăriei Târgu Mureș, prin acordul semnat, Debrecen devine cel de-al
Fotbal: Căpitanul Elveției, Granit Xhaka, anchetat pentru obținerea certificatului fals de vaccinare împotriva Covid
Căpitanul echipei de fotbal a Elveției, Granit Xhaka, este sub cercetare penală sub suspiciunea de obținere a unor certificate false privind vaccinarea împotriva Covid-19, a confirmat poliția din Lucerna pentru agenția DPA. Presa elvețiană a relatat că Xhaka a primit certificatele de la doctorul său fără să se vaccineze. Și medicul este su
Sector 6: Insula Lacul Morii a fost redeschisă publicului - un altfel de parc, într-un peisaj natural variat
Insula Lacul Morii din Sectorul 6, cunoscută și sub denumirea de 'Insula Îngerilor', a fost redeschisă publicului după finalizarea lucrărilor de modernizare, iar vizitatorii au la dispoziție noi spații pentru relaxare și agrement. Cu o suprafață de aproximativ 3,4 hectare, dintre care 2,3 hectare reprezintă infrastructură verde,










