Giurgiu: Ministrul Dezvoltării şi Infrastructurii din Bulgaria a deschis lucrările de reabilitare a Podului Prieteniei

Podul Prieteniei nu a fost supus timp de 70 de ani de la înfiinţare la nicio reparaţie majoră pe partea bulgară, de aceea se impune a da astăzi startul lucrărilor de reparaţii ale acestei legături extrem de importante între România şi Bulgaria, a declarat miercuri, la PTF Ruse, ministrul Dezvoltării şi Infrastructurii din Bulgaria, Violeta Koritarova.
Oficialul bulgar a subliniat că Podul peste Dunăre dintre Giurgiu şi Ruse face ca Bulgaria şi România, prin coridorul de transport paneuropean IX, să fie interconectate cu tot restul Europei.
"Este o onoare să mă aflu astăzi aici pentru a deschide şi a putea declara începutul reparaţiei principale pe partea bulgară a Podului Prieteniei, această infrastructură rutieră istorică ce are peste 70 de ani şi care până în momentul de faţă nu a fost supusă unei reparaţii mai majore pe partea bulgară, de aceea se impune nevoia şi celeritatea cu care se va proceda. Ne aflăm astăzi, aici, pentru a deschide, pentru a dat startul lucrărilor de reparaţii ale acestei legături extrem de importante, Podul peste Dunăre care face ca Bulgaria şi România prin coridorul de transport numărul 9 să fie interconectate cu tot restul Europei", a declarat ministrul Violeta Koritarova.
Ea a mulţumit reprezentanţilor părţii române pentru coordonarea, colaborarea şi înţelegerea de care au dat dovadă "mai mereu" în calitate de "buni vecini".
"Noi preţuim turiştii români şi toţi românii care trec prin acest punct de legătură important, de aceea, în spiritul cooperării şi bunei vecinătăţi cu partea română vom acţiona în acest sens, al celerităţii, pentru că mereu este bine să ai un vecin foarte bun", a completat ministrul Violeta Koritarova.
La eveniment a fost prezent şi viceministrul Transporturilor din Bulgaria, care şi-a exprimat speranţa că, în perioada reparaţiilor la Podul Prieteniei, o parte a traficului greu va fi preluată de feribotul Giurgiu-Ruse.
"Deşi Ministerul Transporturilor nu este direct implicat în reparaţie, practic Ministerul Transporturilor este prima staţie căreia i se adresează transportatorii şi persoanele care trec peste pod. Susţinem în totalitate activităţile de reparaţii care se vor desfăşura pe Podul peste Dunăre şi consider că aceste reparaţii sunt făcute exact când trebuie şi s-au obţinut toate asigurările din partea tuturor instituţiilor implicate cu privire la pregătirea şi realizarea cu maximă celeritate a lucrărilor. De asemenea, conform relaţiilor bilaterale pe care le-am avut întotdeauna cu colegii din România, ne gândim şi la facilităţile pe care le va oferi legătura prin feribot. Din calculele făcute de Ministerul transporturilor din Bulgaria organizarea traficului greu va fi susţinută, în perioada reparaţiilor la pod, în măsură de 20-30 la sută, de către complexul de feribot Giurgiu-Ruse', a declarat viceministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Bulgaria, Dimitar Nedyalkov.
El şi-a exprimat speranţa că lucrările vor fi terminate înainte de termenul prevăzut de 730 de zile.
"Acest pod nu este doar o simplă infrastructură rutieră, este legătura vie între locuitorii oraşului Ruse şi ai municipiului Giurgiu, între România şi Bulgaria, o legătură vie pe care o simţim în fiecare zi. Sunt convins că pot conta pe încrederea, susţinerea şi pe răbdarea prietenilor noştri din România implicaţi în această reparaţie prin înţelegerea lor aşa cum am fost şi noi implicaţi prin răbdarea şi înţelegerea noastră în momentul în care s-au desfăşurat lucrările de reparaţii a podului peste Dunăre în partea română şi sper să ne adunăm aici şi cu ocazia deschiderii lucrărilor pentru construirea celui de-al treilea pod peste Dunăre care va spori şi mai mult interconectivitatea noastră', a declarat şi primarul municipiului Ruse, Pencio Milkov.
Şi ambasadorul Bulgariei în România, Radko Vlaikov, a declarat că pe cei 409 kilometri de graniţă comună există doar două poduri peste Dunăre şi 5 legături pe feribot care 'nu sunt toate funcţionale' şi, de aceea speră la construirea unui nou pod.
"Din data de 1 ianuarie 2007 de când România şi Bulgaria au aderat la UE nu s-a făcut absolut nimic concret cu privire la interconectivitatea concretă între România şi Bulgaria peste Dunăre, excepţie o face podul de la Vidin la Calafat care însă a fost început mult înainte şi a întâmpinat dificultăţi majore din cauza factorilor externi. Din 2019 datează un memorandum semnat între Bulgaria şi România în care s-au consemnat cinci puncte la care este oportună construcţia unor poduri noi peste Dunăre. Nu este atât de greu să construieşti un pod peste Dunăre, nu este deloc o problemă a banilor, mai degrabă este chestiune de voinţă politică pe care statul bulgar o demonstrează şi o are', a declarat ambasadorul Bulgariei în România.
În final, excelenţa sa a declarat că se aşteaptă să fie construit un pod nou între Giurgiu şi Ruse, mai ales că 'UE a dat bani pentru demararea unui studiu de fezabilitate' şi îşi doreşte ca acest nou pod să nu dureze 13 ani cât a durat construcţia podului Vidin Calafat, ci să fie 'nişte ritmuri europene de construcţie mult mai rapide'.
Termenul de predare a lucrărilor de reabilitare pe partea bulgară a Podului Prieteniei este exact de 730 de zile şi partea bulgară speră ca acestea să fie finalizate înainte de termen.
Deschiderea lucrărilor de reabilitare a Podului Prieteniei în partea bulgară s-a desfăşurat în spaţiu deschis, în plin soare, în PTF Ruse, Bulgaria, pe un cod portocaliu de caniculă cu temperaturi de 39 de grade Celsius la umbră astfel încât atât organizatorii cât şi participanţii la eveniment au fost afectaţi de razele puternice ale soarelui şi chiar translatorul evenimentului din partea bulgară a acuzat o stare de rău în timpul traducerilor, a primit primele îngrijiri din partea colegilor la umbra făcută de utilajul care va demara lucrările, iar pentru restabilirea acesteia a fost solicitat echipajul SMURD care îşi desfăşoară activitatea, de la începutul sezonului cald, la PTF Giurgiu, tocmai pentru cazuri de urgenţă pe timp de caniculă.
La eveniment au participat prefectul de Ruse, Dragomir Draganov, reprezentanţi ai CJ Ruse, reprezentanţi ai Administraţiei Infrastructurii Rutiere a Bulgariei, vicepreşedintele CJ Giurgiu, Cristian Anculescu şi viceprimarul municipiului Giurgiu, Ionel Muscalu, care au salutat deschiderea lucrărilor de reabilitare a Podului Prieteniei în partea bulgară.
În acest sens, menţionăm faptul că circulaţia pe Podul Prieteniei pe timpul desfăşurării lucrărilor se va desfăşura semaforizat, alternativ, pe o singură bandă de circulaţie, ceea ce va mări şi timpul de aşteptare pentru trecerea frontierei. AGERPRES( A- autor: Camelia Bigan, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Harghita: Primăria Miercurea-Ciuc propune ca drumul parcurs de Papa Francisc la Șumuleu Ciuc în 2019 să îi poarte numele
Conducerea Primăriei Miercurea-Ciuc a anunțat luni că va propune ca drumul parcurs de Papa Francisc la Șumuleu Ciuc până la altarul de unde a oficiat Liturghia Pontificală, în anul 2019, să îi poarte numele. De asemenea, un steag negru a fost arborat pe clădirea Primăriei Miercurea-Ciuc, după anunțul privind
AGERPRES vă urează Paște fericit!
Echipa Agenției Naționale de Presă AGERPRES vă urează Paște binecuvântat alături de cei dragi! Vă mulțumim pentru colaborare și pentru încrederea pe care ne-o acordați în fiecare zi. Paște fericit!
REPORTAJ/Șimleu Silvaniei, orașul în care bugetul de dezvoltare a crescut de patru ori în ultimii patru ani
Șimleu Silvaniei, al doilea oraș ca mărime al Sălajului, a înregistrat, în ultimii patru ani, o creștere a bugetului de dezvoltare de aproape patru ori, evoluție reflectată în numeroase proiecte prin care administrația locală și-a dorit să schimbe fața orașului, majoritate dintre ele fiind finanțare din fonduri europene. Primarul orașului Șim
VIDEO/ANPC: Amendă de 35.000 de lei pentru o societate de transport persoane din sectorul 4
Comisarii pentru protecția consumatorilor din sectorul 4 au desfășurat joi o acțiune de control la SC Mototolea Com Serv SNC - Autogara Mototolea Berceni, în vederea verificării respectării prevederilor legale privind serviciile de transport persoane, societatea fiind amendată cu 35.000 de lei. De asemenea, s-a dispus oprirea temporară a
Nicușor Dan spune că jumătate dintre locurile de joacă nu pot fi modernizate din cauza bugetului mic
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că jumătate dintre locurile de joacă administrate de Municipalitate nu pot fi modernizate din cauza bugetului mic pe care îl are PMB în acest an. El menționează că au fost semnate contractele și că furnizorii sunt pregătiți pentru executarea amenajărilor, dar că PMB nu poate achita
Prahova: CJ anunță finalizarea lucrărilor de consolidare a blocurilor afectate de surparea de la Slănic
Consiliul Județean Prahova anunță, joi, finalizarea lucrărilor de consolidare a blocurilor care au fost afectate de surparea produsă în urmă cu un an pe strada 23 August din orașul Slănic. De asemenea, au fost finalizate și lucrările de reabilitare a sediului Poliției, afectat de același eveniment. 'La aproape un an de
Nicușor Dan: Primăria a emis bonduri în valoare de 555.000.000 lei; subscrierea a fost de 190%
Primăria Capitalei a reușit să emită obligațiuni municipale în valoare de 555 de milioane de euro, pentru a refinanța împrumutul contractat în anul 2005, anunță edilul general, Nicușor Dan. Subscrierea față de suma pe care PMB voia să o obțină a fost de 190%, ceea ce dovedește faptul că Primăria beneficiază 'încrede
Olt: Primarul orașului Balș anunță că o investiție într-o fabrică de aluminiu va genera 400 de locuri de muncă
O nouă investiție pe platforma industrială a orașului Balș începe anul acesta și va genera 400 de locuri de muncă, fiind vorba de o fabrică de aluminiu, a anunțat miercuri, primarul localității, Cătălin Rotea, care a precizat că a semnat certificatul de urbanism pentru obiectiv. Fabrica, o investiție a companiei Delta Aluminium, va fi am
Iași: Oficiali de la București, Chișinău și Bruxelles vor fi prezenți la Festivalul 'Podul de Flori' de la Ungheni
Oficialități de la București, Chișinău și Bruxelles vor fi prezente sâmbătă, 26 aprilie, în centrul orașului Ungheni, din Republica Moldova, pentru a lua parte, începând cu ora 12:00, la Festivalul 'Podul de Flori' organizat cu prilejul începerii lucrărilor construcției Podului rutier de la Ungheni - Golăești, parte din Autostrad
Galați: CJ a alocat 150.000 lei pentru refacerea Școlii din Malu Alb distrusă de incendiu pe 30 martie
Consiliul Județean Galați a alocat suma de 150.000 lei pentru refacerea Școlii din localitatea Malu Alb, distrusă într-un incendiu provocat cu intenție de un localnic în vârstă de 35 de ani, în noaptea de 30 martie. 'Am alocat un ajutor de 150.000 lei pentru refacerea Școlii gimnaziale din satul Malu Alb, comuna Dră
Timiș: A fost predat amplasamentul pentru viitorul Institut Oncologic Regional
Administrația județeană a predat miercuri, către firma constructoare, amplasamentul pe care va fi ridicat viitorul Institut Oncologic Regional din Timișoara (IORT). Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a declarat că lucrările vor începe cu demolarea ruinelor a ceea ce s-a dorit a fi, în urmă cu 30 de ani, u
Iași: Programul Primăriei și al instituțiilor din subordine, modificat în perioada Pascală
Primarul Mihai Chirica a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că în perioada 18-21 aprilie, inclusiv, va fi modificat programul municipalității și al societăților furnizoare de servicii publice. 'Conform reglementărilor legale, Primăria Municipiului Iași nu va avea program de lucru de vineri, 18 aprilie, până lu
Arad: Zece tramvaie noi vor fi cumpărate de la fabrica locală Astra Călători
Primăria Arad va cumpăra zece tramvaie Imperio noi de la fabrica Astra Călători, după ce a obținut finanțare europeană totală de 90 de milioane de lei, a informat, marți, administrația locală. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Arad, au fost semnate două contracte de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, fie
Timiș: Conacul de la Banloc, al Principesei Elisabeta, va fi administrat de Consiliul Județean și Mitropolia Banatului
Conacul din comuna timișeană Banloc, al cărui proprietar a fost Principesa Elisabeta, fiica Regelui Ferdinand și a Regiei Maria, va fi administrat de Consiliul Județean (CJ) Timiș și Mitropolia Banatului, care vor să îl transforme într-un centru cultural și turistic. 'Consilierii județeni au votat în plenul extraordinar d
Timiș: Viceprimarul Timișoarei cere Prefecturii controale în internatele școlilor, după ce a descoperit muncitori cazați ilegal
Viceprimarul municipiului Timișoara, Ruben Lațcău, a cerut, marți, Prefecturii Timiș și Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) să elaboreze pe parcursul zilei un plan de control în toate internatele și căminele din oraș, după ce a descoperit într-un internat, în noaptea de luni spre marți, muncitori în construcții cazați ilegal, sedii de firme